Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 2311/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 2311/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 28-08-2013 în dosarul nr. 4131/202/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2311

Ședința publică de la 28 august 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE -P. NELUȚ

GREFIER- V. N.

Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de creditoarea . în contradictoriu cu debitoarea ., având ca obiect ordonanță de plată.

La apelul nominal făcut în ședință au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită conf. art. 87 și urm C.pr. civ .

S-a făcut referatul cauzei de grefier, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul cauzei, mențiuni privind îndeplinirea procedurii de citare, după care:

Verificând competenta în conformitate cu dispoz. Art 131 alin 1 NCPC, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Instanța analizând actele și lucrările dosarului, apreciază cauza în stare de judecată și în urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față reține următoarele:

Prin cererea introdusă la aceasta instanța la data de 09.07.2013 și înregistrată sub nr._ creditoarea . cu sediul în Călărași, . 25, . ,județul Călărași, CUI_, înregistrată la ORC sub nr. J_, a solicitat emiterea unei somații de plată către debitoarea . sediul în ., județul G., înregistrată în Registrul Comerțului cu nr. J_ , CUI_ pentru suma totală de 4.553,28 lei, din care: 4.216 lei reprezentând c/val serviciilor prestate și 337,28 lei reprezentând penalități de întârziere, cum si obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că a încheiat cu debitoarea contractul de prestării servicii la data de 25.08.2010, având ca obiect elaborarea proiectului „ Alimentare cu energie electrică fermă caprine „; iar potrivit art 4 din contractul menționat, de comun acord au stabilit valoarea contractului, precum si modalitățile si termenele de plată, iar potrivit art 7, au înserat si o clauză penală, în conformitate cu care „ în cazul în care una dintre părți nu își îndeplinește obligațiile contractuale sau si le îndeplinește în mod necorespunzător, să obligă să plătească celeilalte părți penalități daune- interese în valoare de 0,1 % din valoarea executată sau neexecutată, dar fără a depăși 8% din valoarea contractului.

A mai arătat că debitoarea,până în prezent nu a achitat debitele restante motiv pentru care a somat debitoarea la executarea integrală a obligațiilor scadente în conformitate cu dispoz. Art 1014 ali1 coroborate cu cele art. 1016 alin2 teza a doua din Codul de procedură civilă.

În dovedirea cererii a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri depunând la dosar, contractul de prestări servicii din 25.08.2010, factura . nr._ din 18.10.2010 și dovada de primire a somației nr. 85/22.05.2013.

În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 1013 și urm. NCPC

Cererea este legal timbrată.

Instanța a încuviințat pentru creditoare proba cu înscrisurile aflate la dosar.

În termen legal debitoarea a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii în totalitate, având în vedere că nu a făcut dovada comunicării somației prevăzută imperativ de art. 1014 alin 1 din codul de procedură civilă potrivit căruia „ creditorul îi va comunica debitorului „ prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire.

A mai arătat debitoarea că, creditoarea nu a dovedit existenta unei creanțe certe, lichide li exigibile, motivat de faptul că la data de 12.04.2013 creditoarea

a emis factura . nr. 000432s prin care s-a stornat factura . nr._.

Analizând actele și lucrările dosarului constată următoarele: creditoarea pretinde, pe calea ordonanței de plată, o creanță de lei, reprezentând contravaloare servicii prestate si penalități de întârziere - conform contractului de prestării servicii încheiat la data de 25.08.2010.

În baza relațiilor comerciale stabilite între părți, creditoarea, i-a prestat servicii debitoarei, conform facturii fiscale depusă la dosar, ce confirmă prestarea serviciilor.

Debitoarea a fost somată să-și îndeplinească obligațiile de plată conform art. 1014 C.p.c, însă aceasta a dat curs somației primite de la creditoare.

În conformitate cu art. 1013 C.p.c, procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat prin înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

În speță, creditoarea își întemeiază pretențiile pe contractul de prestării servicii FN /25.08.2010 (filele 9-12), însușit de părți, și pe factura mai sus menționată, emise în baza acestuia.

Deși legal citată, debitoarea nu a depus întâmpinare, astfel că în temeiul art. 1018 C. instanța apreciază acest aspect față de împrejurările cauzei ca o recunoaștere a pretențiilor creditoarei.

În analiza creanței din perspectiva cerințelor legale (de a fi certă, lichidă, exigibilă) instanța are în vedere probele depuse la dosar, respectiv factura fiscală ( fila 8 ), contractul de prestări servicii precum și prezumția legală instituită de art. 1018 C.p.c.

În speță, creanța pretinsă de creditoare rezultă din însăși factura fiscală, iar cuantumul penalităților din contractul părților FN/25.08.2010 Cap. „Pretul contractului ” semnată și ștampilată de ambele părți, astfel că debitul este de 4.216 lei iar penalitățile de întârziere în cuantum de 337,28 lei .

Față de cele mai sus menționate, rezultă că, creanța îndeplinește condițiile impuse de art. 662 C.p.c, fiind certă, lichidă și exigibilă, cererea creditoarei urmând a fi admisă pentru suma totală solicitată de 4.553,28 lei ( 4.216 lei + 337,28 lei).

În baza art. 453 C.p.c și având în vedere că în cauză creditoarea a făcut dovada cheltuielilor de judecată prin depunerea la dosar a taxei de timbru în cuantum de 150 de lei și timbru judiciar de 3 lei, urmează a obliga debitoarea către aceasta la plata sumei de mai sus cu acest titlu .

PENTRU ACESTE MOTIVE:

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de creditoarea . cu sediul în Călărași, . 25, . ,județul Călărași, CUI_, înregistrată la ORC sub nr. J_ în contradictoriu cu debitoarea .> cu sediul în comuna Schela, ., județul G., înregistrată în Registrul Comerțului cu nr. J_ , CUI_ .

Ordonă debitoarei să achite creditoarei suma de 4.553,28 lei reprezentând servicii prestate și penalități de întârziere, în termen de 20 de zile de la data comunicării prezentei.

Obligă debitoarea către creditoare la plata sumei de 153 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.

Executorie.

Cu cerere în anulare pentru debitoare în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 28.08.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

P. NELUȚ V. N.

Red. PN

Dact. VN

Exemp. 4/17.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 2311/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI