Curatelă. Sentința nr. 2141/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 2141/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 13-08-2013 în dosarul nr. 3782/202/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

.

Sentința civilă Nr. 2141/2013

Ședința Camerei de Consiliu de la 13 August 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. C. C.

Grefier I. I.

Pe rol se află soluționarea cererii de instituire a curatelei formulată de petenta D. Chirachița.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat petenta personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 155 și urm. C.proc.civ.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, precum și că P. mun. Călărași a depus la dosar o adresă, prin care se arată că Dispoziția Primarului de numire a unui curator special a fost înaintată la dosar, sens în care a atașat o copie a acesteia, după care:

La interpelarea instanței, menționează că nu i-a fost comunicată dispoziția primarului, pe motiv că originalul a fost înaintat la instanță.

Instanța comunică petentei originalul Dispoziției nr. 1036/02.08.2013 aflat la fila 27 din dosar.

Constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau incidente de soluționat, în conformitate cu dispozițiile art. 392 C.proc.civ. instanța declară dezbaterile deschise asupra fondului, urmând și acordă cuvântul pentru susținerea cererilor și apărărilor formulate în proces.

Petenta, față de faptul că i s-a comunicat Dispoziția Primarului de numire a unui curator, lasă la aprecierea instanței hotărârea ce se va pronunța în cauză.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față ;

Prin cererea introdusă la această instanță la data de 26.06.2013 și înregistrată sub nr._ petenta D. Chirachița, domiciliată în Călărași, ., jud. Călărași, CNP_, în calitate de părinte al minorei D. M., născută la 08.09.2000, CNP_, a solicitat instituirea curatelei și numirea în calitate de curator a numitei Gorenciuc E. D., domiciliată în Călărași, ., jud. Călărași, CNP_, pentru a-i reprezenta minorei interesele în vederea finalizării la notariat a actelor de vânzare-cumpărare pentru suprafața de 50 mp teren din totalul de 250 mp.

Motivându-și cererea petenta arată că este necesară instituirea acestei măsuri, solicitând a fi numită curator special pentru a-i reprezenta interesele minorei D. M. la notar, în vederea finalizării actelor de vânzare-cumpărare pentru suprafața de 50 mp teren din totalul de 250 mp.

În dovedire este propusă spre administrare proba cu înscrisuri (atașate la filele nr. 4 -6, respectiv copii acte de stare civilă).

Prin rezoluția din data de 27.06.2013, instanța a fixat termen de judecată pentru data de 16.07.2013 și a pus în vedere petentei să achite taxa de timbru în cuantum de 8 lei și timbru judiciar de 0,15 lei. Totodată, față de disp. art. 229 al. 32 din Lg. 71/2011, i-a pus în vedere petentei să depună numirea curatorului special de către autoritatea tutelară, la cererea notarului public.

La termenul de judecată din data de 16.07.2013, instanța constată că, în mod eronat s-a dispus citarea numitei Gorenciuc E. D. în calitate de pârâtă, astfel că dispune scoaterea acesteia din cauză, în considerarea caracterului necontencios al procedurii de numire a curatorului de către instanța de tutelă. Pe cale de consecință, ia act de calitatea de petentă, și nu de reclamantă, a numitei D. Chirachița.

La interpelarea instanței petenta precizează că a formulat prezenta cerere având nevoie de numirea curatorului pentru încheierea unui act de dispoziție la notar. Precizează că notarul nu a făcut cerere la autoritatea tutelară iar autoritatea tutelară a îndrumat-o la instanță.

Față de susținerile părților și de prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la dreptul de acces la instanță, s-a dispus emiterea unei adrese către P. Călărași – Serviciul Autoritate Tutelară, pentru efectuarea unei anchete sociale la locuința numitei Gorenciuc E. D., situată în C., ., jud. Călărași, cu privire la numirea acesteia în calitate de curator special pentru a o reprezenta pe minora D. M. la încheierea unui act de dispoziție respectiv, actul de vânzare – cumpărare a suprafeței de 50 mp, urmând a prezenta motivat și propunerile sale.

Cu adresa depusă la instanță la data de 23.07.2013, P. Călărași a înaintat referatul de anchetă socială solicitat de instanță (f. 17).

La data de 23.07.2013 instanța, în considerarea garantării dreptului de acces la instanță, potrivit art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a dispozițiilor art. 229 alin. 3 indice 3 din Legea nr. 71/2011 potrivit cărora, „până la . reglementării prevăzute de alin. 1 (organizarea, funcționarea și atribuțiilor instanței de tutelă stabilite prin legea de organizare judiciară) numirea curatorului special care îl asistă sau îl reprezintă pe minor la încheierea actelor de dispoziție sau la dezbaterea procedurii succesorale se face, de îndată, de autoritatea tutelară, la cererea notarului public, în acest din urmă caz nefiind necesară validarea sau confirmarea de instanță”, a dispus a se efectua adresă către P. Călărași – Serviciul Autoritate Tutelară, pentru numirea curatorului special care să reprezinte minora D. M. la întocmirea actului de dispoziție vânzare – cumpărare a unui teren în suprafață de 50 mp, având în vedere ancheta socială efectuată, dar și dispozițiile legale menționate mai sus.

Cu adresa depusă la dosar la fila 26, P. Călărași a înaintat dispoziția de curator special nr. 1036/02.08.2013, emisă pentru minora D. M.. Ulterior, la data de 09.08.2013, aceasta a fost depusă și în copie la dosar.

La termenul de judecată din data de 13.08.2013, dispoziția de curator special nr. 1036/02.08.2013 a fost comunicată în original petentei D. Chirachița.

Instanța analizând actele si lucrările dosarului constată că, față de petitul acțiunii, aceasta a rămas fără obiect.

Astfel, prin Dispoziția nr. 1036/02.08.2013 a Primarului mun. Călărași a fost numită în calitate de curator special numita Gorenciuc E. D., pentru a reprezenta interesele minorei în fața notarului public, în vederea vânzării suprafeței de teren de 50 mp moștenită în baza Certificatului de moștenitor nr. 43/12.03.2013.

Față de cele mai sus menționate, instanța va respinge acțiunea reclamantei ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de petenta D. Chirachița, domiciliată în Călărași, ., jud. Călărași, CNP_, ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.08.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. S. C. I. I.

Red. C.C.

Tehnored.I.I.

Expl. 3/23.08.2013

I.I. 21 August 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Curatelă. Sentința nr. 2141/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI