Plângere contravenţională. Sentința nr. 1454/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1454/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 1487/202/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI – JUDEȚUL CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1454
Ședința publică de la 21 Mai 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – Judecător M. S.
Grefier - O. V.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul D. A. în contradictoriu cu intimatul I. CĂLĂRAȘI, având ca obiect plângere contravențională formulată împotriva procesului verbal . nr._ dresat la data de 22.02.2013 de intimatul I. Călărași.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat petentul care se legitimează cu CI . nr._, CNP -_, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare legal îndeplinită conform art. 157 și urm. Cod procedură civilă.
S-a expus referatul cauzei de către grefier prin care se învederează părțile și obiectul cauzei, precum și faptul că la dosar s-a depus întâmpinare formulată de intimat și răspuns la întâmpinare formulat de petent, aflate la filele 13, 16 din dosar. De asemenea, se mai învederează că intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 411 Cod procedură civilă, după care;
Instanța, conf.art.131, art. 94 pct. 4 N.C.pr.civ., art. 32 alin. 1 din OG 2/2001 raportat la art. 23 din Legea 303/2004, constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea acestei cauze.
Conform art. 238 C.pr.civ. instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind la acest termen.
Petentul, având cuvântul, la interpelarea instanței, precizează că nu recunoaște contravenția reținută în sarcina sa, ba dimpotrivă agentul constatator i-a adresat cuvinte jignitoare. De asemenea, învederează că nu mai solicită proba cu martori. Nu mai are cereri de formulat sau probe de administrat.
Instanța, în baza art. 258 raportat la art.255 C.proc.civ., încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de părți, ca fiind admisibilă aceasta putând conduce la soluționarea cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată în conformitate cu dispozițiile art. 394 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru dezbateri pe fondul cauzei.
Petentul, având cuvântul pe fond, solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată și sancționarea agentului constatator și a martorului din acte.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față:
Prin plângerea introdusă la această instanță la data de 28.02.2013 și înregistrată sub nr. _ , petentul D. A., CNP -_, domiciliat în ., a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în contradictoriu cu intimatul I. Călărași, să se dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._ dresat la data de 22.02.2013 de intimatul I. Călărași și exonerarea de plata amenzii.
În motivarea plângerii sale petentul a arătat că prin sus menționatul proces verbal s-a reținut în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzută de dispozițiile art.3 pct.1 din Leg. 61/1991 R, constând în aceea că a adresat agentului constatator injurii și cuvinte de natură se lezeze demnitatea și onoarea acestuia și a instituțiilor publice. Precizează că agentul de poliție l-a întrebat,venind la poarta sa despre o anumită persoană, solicitându-i să-i spună cum o cheamă, însă acesta i-a explicat că nu cunoaște persoana respectivă.
În susținerea plângerii petentul a depus la dosarul cauzei copii după următoarele înscrisuri: procesul verbal contestat (fila 5) și copia actului său de identitate (fila 4 din dosar).
În drept Leg. 61/1991 și OG 2/2001.
În baza dispozițiilor art. 200 Noul Cod de procedură civilă la data de 06.03.2013, petentului i s-a efectuat adresă pentru completarea lipsurilor, respectiv că indice probele de care înțelege să se folosească în susținerea plângerii, iar în situația în care înțelege să se folosească de proba cu martori să indice numele și prenumele acestora pentru a fi citați.
La data de 14.03.2013 - fila 10 din dosar, petentul precizează printr-o cerere că la acea oră nu se afla niciun martor, ci există doar un martor mincinos, după părerea sa, care a fost trecut în procesul verbal.
Intimatul a formulat în termen legal întâmpinare la data de 04.04.2013 prin care a solicitat instanței respingerea plângerii, menținerea sancțiunii principale a amenzii ca fiind legal aplicată.
În motivare se arată că petentul a fost sancționat contravențional întrucât a adresat agentului constatator injurii și cuvinte de natură se lezeze demnitatea și onoarea acestuia și a instituțiilor publice.
În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 411 Cod procedură civilă.
În drept a invocat dispozițiile art. 205 C.proc.civ.
La data de 08.04.2013 petentului i-a fost comunicată întâmpinarea, iar acesta avea obligația de a formula răspuns în termen de 10 zile. Acesta a primit adresa la data de 09.04.2013 conform dovezii de la fila 15 din dosar, iar la data de 16.04.2013, acesta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat să fie adus martorul din procesul verbal - fila 16 din dosar.
La termenul de azi instanța a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de petent și intimat.
În ședința publică de la termenul prezent petentul a precizat că nu mai solicită proba cu martori.
Examinând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele: în data de 22.02.2013 a fost încheiat de către un agent constatator din cadrul I.P.J. Călărași procesul verbal de contravenție . nr._ prin care s-a reținut săvârșirea de către petentul D. A. a contravenției prevăzută de art. art.3 pct.1 din Leg. 61/1991 R rap. la art. 4 al.1 lit. b din același act normativ, constând în aceea că a adresat agentului constatator injurii și cuvinte de natură se lezeze demnitatea și onoarea acestuia și a instituțiilor publice.
Prin acest proces-verbal petentul a fost sancționat cu o amendă contravențională în cuantum de 200 lei.
Procesul verbal nu a fost semnat de către petent, ci de către martorul S. G..
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Instanța va analiza în cele ce urmează temeinicia procesului verbal de contravenție.
În prealabil, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul asigură respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile Legii 61/1991 au drept scop asigurarea ordinii și liniștii publice, dar și respectarea organelor statului, respectiv a instituțiilor publice.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În lumina acestor principii, instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura contestatorului dreptul la un proces echitabil, însă susținerile acestuia, potrivit cu care nu ar fi săvârșit fapta nu sunt dovedite, neexistând vreo probă la dosar care să poată fi coroborată cu declarația petentului, mai ales că acesta nu a solicitat proba testimonială, or, potrivit art. 1169 C. civil, menținut și în noua modificare a codului civil, cel care face o propunere în fața judecății trebuie să o și dovedească.
Instanța mai reține și faptul că aceste fapte contravenționale, de genul celei săvârșite de petent, sunt manifestări ce reflectă lipsa de respect față de instituțiile publice, față de colectivitate ori față de alte persoane lezând, prin natura lor, demnitatea cetățenilor, bunurile acestora ordinea și liniștea publică. Ele se pedepsesc chiar numai dacă sunt de natură să pună în pericol aceste valori. Aceste manifestări au un conținut asemănător cu infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și de aceea trebuie sancționate în mod corespunzător.
Ca urmare, consideră că sancțiunea aplicată a fost corect individualizată, având în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art.21 din O.G. 2/2001.
În consecință, urmează a respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petent și a menține procesul - verbal de constatare a contravenției, ca legal și temeinic întocmit și implicit, sancțiunea aplicată în baza acestuia.
În temeiul art. 36 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, întrucât plângerea îi va fi respinsă, petentul va fi obligat la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul D. A., CNP -_, domiciliat în ., împotriva procesului verbal . nr._ dresat la data de 22.02.2013 de intimatul I. Călărași, ca neîntemeiată.
Obligă petentul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, cerere de apel ce va fi depusă la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședința publică din 21.05.2013.
PREȘEDINTE. GREFIER,
JUD. S. M. V. O.
RED.SM
DACT.VO/EX.5/19.06.2013
| ← Cereri. Sentința nr. 1564/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 180/2013. Judecătoria... → |
|---|








