Plângere contravenţională. Sentința nr. 2693/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 2693/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 4708/202/2013

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI-JUDETUL CĂLĂRAȘI

SENTINTA CIVILA NR. 2693

Ședinta publică din 2 octombrie 2013

Instanta compusă din

PREȘEDINTE - P. NELUȚ

GREFIER - V. N.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind plângerea contravențională formulată de contravenienta . cu sediul în București, . C, Clădire A. Holding, . procesului verbal de contraventie nr._/456 dresat de C.J.P. C. Călărasi la data de 12.07.2013.

La apelul nominal făcut în ședinta s-a prezentat pentru agentul constatator d-l T. I., lipsă fiind contravenienta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier după care:

Reprezentantul agentului constatator, având cuvântul, precizează că nu are cereri de formulat sau probe de administrat.

Instanța ia act că nu sunt cereri de formulat sau probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.

Reprezentantul agentului constatator, având cuvântul solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca fiind legal și temeinic, având în vedere că a mai fost sancționată de două ori.

I N S T A N T A

Asupra acțiunii civile de față:

Prin cererea depusă la această instanță la data de 29.07.2013 și înregistrată sub nr. 4708 /202/2013 petenta - contravenientă . cu sediul în București, . C, Clădire A. Holding, ., înmatriculată la RC sub nr. J 40 /8039/2013, având CUI_ a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție nr._/456 din 12.07. 2013 dresat de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Călărași solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, în principal anularea procesului verbal de contravenție, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu sancțiunea „ avertismentului”.

În motivarea cererii petenta a arătat că, inspectorii din cadrul C. Călărași s-au prezentat în magazinul A. situat în Călărași, . Big- Orizont, în scopul cercetării unei reclamanții înregistrată sub nr. 755/19.06.2013 formulată de d-na D. I., care a achiziționat în data de 5.04.2012 o mașină de spălat din magazinul lor A.-Călărași.

Se mai arată că în data de 7.06.2013 d-na D. I. a contactat service-ul . de Electreolux pentru care a sesizat un posibil defect al mașinii de spălat Zanussi ZWG 7100 P. Reprezentanții service-ului s-au deplasat la locuința reclamantei în data de 11.06.2013 unde au constat că „ defectul este provocat de condițiile de utilizare a apei dure, pe rezistență s-a găsit un strat considerabil de calcar” pentru care s-a încheiat raportul de service nr._. Nemulțumită de constatarea service-ului și de faptul că defectul nu făcea obiectul garanției service-ul solicitândui -se plata sumei de 780 lei pentru reparare, clienta a formulat o reclamație la C. Călărași pentru care reclamă constatarea service-ului și faptul că i s-au solicitat bani pentru reparare produs și a solicitat repararea produsului în garanție nu contracost.

Mai arată că, comisarii din cadrul C. s-au prezentat la data de 20.06.2013 la magazinul A.- Călărași și a adus la cunoștință reclamația clientei și a lăsat o invitație pentru data de 12.07.2013 pentru clarificarea aspectelor înserate în reclamație. În data de 12.07.2013 reprezentantul său s-a prezentat la sediul C. Călărași, unde comisarii au întocmit prezentul proces verbal prin care au fost sancționați pentru două contravenții cu amendă contravențională în cuantum de 5000 lei si respectiv 10.000 lei.

Petenta apreciază că pentru prima constatare a comisarilor C. Călărași, este doar o supoziție, o afirmație calomnioasă și u abuz a organelor de control, întrucât acestea nu prezintă nici o probă materială prin care să rezulte acest aspect. Din fișa de sesizare a reclamației nr. 163/19.06.2013, clienta reclamă faptul că i s-a solicitat suma de 780 lei pentru repararea produsului deoarece defectul nu face obiectul garanției, nicidecum nu face vorbire în reclamație despre atitudinea subscrisei și nu reclamă vreun refuz din partea lor sau faptul că nu se ocupă de aducerea produsului la conformitate.

Potrivit prevederile Legii 363/2007 elementul esențial pentru ca practica comercială să fie considerată înșelătoare este ca acesta să îl determine sau să fie succeptibilă să-l determine pe consumator să ia o decizie comercială pe care altfel nu ar fi luat-o, însă în prezenta cauză acest element esențial prevăzut de legislația în vigoare nu se regăsește.

În ceea ce privește cea dea doua contravenție arată că, clienta nu a comunicat nicio reclamație scrisă magazinului A. Călărași prin care să susțină faptul că produsul sau achiziționat s-a defectat și solicită aducerea la conformitate . Singura solicitare a clientei primită de la magazin este în data de 17.07.2013, după efectuarea controlului și încheierea procesului verbal, ce face obiectul prezentei plângeri.

Art.13 din OG 21/1991 cu modificările si completările ulterioare, instituie obligația agentului economic de reparare sau înlocuire produs în termen de 15 zile doar dacă deficiențele nu sunt imputabile consumatorului. D. fiind faptul că produsul mașina de spălat prezenta pe rezistentă un start considerabil de calcar, rulmenți uzați- astfel cum rezultă din raportul de service se poate constata că nu se află într-un caz de lisa de conformitate, drept pentru care nu pot fi aplicabile dispozițiile art 11 pct. 4 din legea 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora.

A mai arătat că, în reclamație cumpărătoarea precizează faptul că directorul de la service-ul București i-a comunicat că la pagina 44 din manualul de utilizare este prevăzută informarea cumpărătorului despre gradele de duritate ale apei si instrucțiunile din partea producătorului cu privire la acest aspect, însă consumatoarea nu a luat în considerare nici prevederile din certificatul de garanție și nici cele din manualul de utilizare al produsului pentru ca produsul să nu ajungă în starea consemnată în raportul de service.

În drept și-a întemeiat plângerea pe dispoz. art 31 din OG nr. 2/2001 și legea 449/2003.

În dovedirea cererii sale petenta a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar, copie proces verbal de contravenție, copie raport de service nr._, fișe de sesizare a reclamației și certificat de garanție.

Prin rezoluția din data de 30.07.2013, în baza disp. art. 201 alin. N.C.P.C., instanța constatând că sunt întrunite cerințele prevăzute de lege la art. 194 C.P.C., a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către agentul constatator cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea acțiunii formulată de către reclamantă, în condițiile art. 165 N.C.P.C., sub sancțiunea decăderii din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții.

Agentul constatator în termen legal a formulat întâmpinare prin care arată că arată că societatea s-a făcut vinovată și de nerespectarea obligației de a încheia un acord scris cu consumatorul prin care să se stabilească un termen rezonabil în care produsul să fie reparat dar nu mai mare de 15 zile.

Se mai arată că din raportul de service nr._ nu reiese că produsul a ieșit din garanție, astfel că acesta trebuia reparat gratuit. La pagina 44 din instrucțiunile de folosire sunt prezentate niște informații referitoare la duritatea apei.” Informațiile privitoare la duritatea apei din zona în care vă aflați pot fi obținute de la compania respective de distribuire a apei potabile sau de la autoritățile locale “. La raportul de service nu este atașat nici un buletin de analize privind duritatea apei, este doar o opinie nefondată a service-ului. Urmând această logică ar însemna că toți posesorii de mașini de spălat achiziționate de la A. ( și nu numai ) să reclame această defecțiune.

Mai arată agentul constatator că sunt mai multe persoane care au avut parte de acest comportament, fiind trimiși personal pe cheltuiala lor să ia legătura cu service-ul, motiv pentru care operatorul economic a mai fost sancționat cu avertisment.

Pe fondul cauzei solicit respingerea plângerii formulate de către petentă și menținerea procesului verbal de contravenție ca fiind legal si temeinic întocmit.

În dovedirea cererii sale agentul constatator a înțeles să se folosească de proba cu martori, respective D. I., Z. M. L. și B. P..

Instanța examinând actele si lucrările dosarului instanța a reținut că prin procesul verbal nr._/456/12.07.2013 contravenientei . i s-a aplicat o sancțiune contravențională în sumă de 5000 lei conform Legii 363/2007 și 10.000 lei conform Legii 449/2003 reținându-se că, societatea a refuzat să ia act de neconformitatea apărută în perioada de garanție și în consecință nu s-a ocupat de aducerea la conformitate a produsului și nerespectarea prevederilor art 9,11 si 19 din legea 449/2003.

Cu privire temeinicia procesului-verbal, instanța constată că petentul, deși contestă situația de fapt reținută de agentul constatator, nu a adus nicio probă în sensul susținerilor sale .

Pentru motivele expuse, instanța constată că procesul-verbal de constatare a contravenției nr._/456 dresat la 12.07.2013 de Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Călărași a fost nu numai legal, dar și temeinic întocmit, din probatoriul administrat rezultând fără dubii că petenta a săvârșit faptele imputate, astfel urmează a respinge plângerea formulată de către petenta- contravenientă .

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂSTE

Respinge plângerea formulată de contravenienta . cu sediul în Bucuresti, . C, Clădire A. Holding, ., înmatriculată la RC sub nr. J 40 /8039/2013, având CUI_ împotriva procesului verbal de contravenție nr._/456 din 12.07.2013 dresat de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Călărași .

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 2.10. 2013 .

PREȘEDINTE GREFIER

P. NELUȚ V. N.

Red. P.N.

Dact. V.N.

Exemp .5/ 25.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2693/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI