Plângere contravenţională. Sentința nr. 1510/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 1510/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 1993/202/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1510/2013

Ședința publică de la 27 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE - I. D.

Grefier – M. G.

Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul ., împotriva procesului verbal de contravenție seria_ încheiat la data de 18.03. 2013 de A. – Călărași .

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită conf.art. 163 N.C. pr. civilă .

Instanța, din oficiu invocă excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Călărași motivat de faptul că petentul a săvârșit contravenția în . află în circumscripția judecătoriei Oltenița, județul Călărași și a rămas în pronunțare pe excepție.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față reține următoarele:

Prin plângerea contravențională formulată de petentul . și înregistrată sub nr._, a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de contravenție seria_ încheiat la data de 18.03. 2013 de A. C. Județean pentru protecția Consumatorilor Călărași.

În motivarea plângerii petentul arată că fapta reținuta de C. Judetan pentru Protecția Consumatorilor in sarcina furnizorului de energie electrica asa cum rezulta din procesul – verbal de contravenție consta in aceea ca la data de « 12.03.2013, reprezentanți de măsurare Bon mișcare EDD/llnr_ fiind suntat releu de protecție trifazic fapt ce contravine prevederilor OG 21/1992,modificat și completat și art. 7 lit. c, liniuță 1, respectiv prestatorii de servicii trebuie sa folosească numai produse si proceduri sigure. Suntand releul de protecție, anulând rolul acestuia în instalație au fost incalcate condițiile tehnice privind dec rețeaua de alimentare in cazul unor avarii in rețeaua interveni in caz de necesitate in tabloul de distribuție d solicite intervenția operatorului de distribuție)

Rezulta din cele mai sus redate ca organul constatator ,la data aplicării sancțiuni a fost în eroare atat in ce privește contravenientul cat si fapta săvârșita. S-a reținut ca la data de 12.03.2013, reprezentații E. au intervenit la un grup măsura .La aceasta concluzie s-a ajuns verificând bonul de mișcare atașat. Urmează a se observa ca acest bon de mișcare este emis de operatorul de distribuție E. Distribuție Dobrogea SA ( EDD) la data de 06.03.2013 si atesta o intervenție acestei entități in propriile sale instalații in care a montat un releu de protecție. Aceasta fapta s-a reținut insa in sarcina E. E. SA, ca fiind o incalcare a art. 7 liniuță c din OG nr.21/1992,deoarece un consumator nu ar fi putut interveni in tabloul de distribuție din casa*» decât solicitând «intervenția operatorului distribuție ».

Organul constatator nu arata care a fost produsul sau procedeul nesigur folosit, pentru ca potrivit insemnarilor nici nu a inteles ce s-a intamplat in realitate si aceasta pentru că niciun consumator nu are in casa un tablou de distribuție ci un tablou de sigura iar tabloul de distribuție aparține intotdeauna operatorului de distribuție. In acest sens ,art.2 din contractul cadru de furnizare a energiei electrice per consumatorii casnici aprobat prin Decizia nr.57/1999 a ANRE prevede ca «delimitarea instalației, proprietate a consumatorului, fata de instalația proprietate a furnizorului(s.n. ca urmare a separării activității de furnizare de cea de distribuție, conform legii, in prezent ,nr. 123/2012, instalațiile electrice sunt proprietate distribuitorului) se face la bornele de ieșire din contorul aparținând furnizorului ( s.n.-pentru aceleași considerente si contorul aparține tot operatorului de distribuție) .

Ori la data de 06.03.2013, de fapt operatorul de distribuție a intervenit in propriile sale instalații prin montarea unui releu de protecție .

Rezulta ca ,1a data de 12.03.2013,in niciun caz E. E. SA nu a săvârșit fapta reținuta in sarcina sa pentru ca nu deține prerogativa asupra rețelei de distribuție. De asemenea, nici operatorul de distribuție prin acțiunile sale specifice nu a folosit vreun produs sau serviciu nesigur, ci dimpotrivă prin montarea unui releu si-a protejat propriile sale instalații.

Pentru aceste motive, solicită să se constate ca ,pe de o parte, la data indicata de organul constatator, E. E. SA nu s-a aflat in situația de inlocui un releu de protecție deoarece nu deține instalații electrice ,iar din descrierea faptei contravenționale nu se poate retine care este produsul sau procedeul nesigur folosit de operatorul de distribuție.

În dovedirea plângerii petentul a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar copia procesului verbal de contravenție contestat .

Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 194 N.C.P.C, în conformitate cu dispozițiile art. 201 alin. 1 N.C.P.C., prin rezoluția din data de 2.04. 2013, instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către agentul constatator, cu mențiunea ca în termen de 25 de zile, potrivit dispozițiilor art. 165 N.C.P.C. să depună întâmpinare, sub sancțiunea prevăzută de art. 208 alin.2 N.C.P.C, respectiv decăderea din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții..

Întrucât agentul constatator a depus la dosar la data de 26.04. 2013 întâmpinare aceasta a fost comunicată în termenul legal petentului .

La data de 10.05. 2013, petentul a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluția din data de 27.05. 2013, instanța în conformitate cu dispozițiile. art. 201 alin. 4 și 5 N.C.P.C. a fixat primul termen de judecată la data de 27.05. 2013, cu citarea părților.

La primul termen de judecată din data de 27.05. 2013, instanța, din oficiu, a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Călărași, excepție asupra căreia reține următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 32 al. 1 din O.G. nr. 2 /2001 raportat la prevederile art.118 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 competența de soluționare a plângerii contravenționale aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Dispozițiile legale anterior enunțate reglementează o competență teritorială exclusivă în sensul stabilit de art.129 alin.2 pct.3 C procedură civilă.

Având în vedere cele anterior expuse precum și faptul că, așa cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției contestat, fapta contravențională reținută în sarcina petentului a fost săvârșită în . află în circumscripția judecătoriei Oltenița, Județul Călărași instanța, în baza dispozițiilor art. 131 alin.1 N.C.P.C., urmează a admite excepția de necompetență teritorială invocată de instanță din oficiu și a declina competența soluționării cauzei privind pe petenta . Slobozia în favoarea Judecătoriei Oltenița .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de necompetență teritorială ridicată din oficiu, de către instanță .

Declină competența soluționării plângerii contravenționale formulate de contravenienta . cu sediul în municipiul Slobozia, Județul Ialomița, împotriva procesului – verbal de contravenție seria_/ 18.03. 2013 încheiat de A. C. Regional pentru Protecția Consumatorilor, Regiunea Sud Muntenia, în favoarea Judecătoriei Oltenița .

Fără cate de atac.

Pronunțată în ședința publică, azi, 27 mai 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- Jud. D. I. - - G. M. –

Red. D.I.

tehnored. M.G.

Exp. 3

Azi. 4.05. 2013.

M.G. 04 Iunie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1510/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI