Plângere contravenţională. Sentința nr. 2010/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2010/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 24-07-2013 în dosarul nr. 1757/202/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2010/2013
Ședința publică de la 24 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. I.
Grefier L. I. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. A.-M. în contradictoriu cu intimatul I.P.J.CĂLĂRAȘI, având ca obiect plângere contravențională formulată împotriva procesului verbal . nr._ dresat la data 15.03.2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, pentru petent a răspuns av. B. M. conform împuternicirii avocațiale nr.8594/2012 .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile și obiectul cauzei, precum și faptul că la dosar se află procesul verbal de executarea mandatului de aducere, după care;
Av. B. M. pentru petent, având cuvântul, insistă în audierea martorului lipsă.
Instanța, potrivit art.313 alin.3 C procedură civilă potrivit cărora dacă după emiterea mandatului de aducere, martorul nu poate fi găsit sau nu se înfățișează, se va proceda la judecarea cauzei, apreciază că se poate trece la judecarea cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.
Av. B. M. pentru petent, în dovedirea plângerii formulate solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție care nu cuprinde situația reală.
În subsidiar solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.03.2013, sub nr._ petentul B. A. - M. având CNP-_, domiciliat în Călărași, ., jud. Călărași a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună în principal anularea procesului verbal de contravenție . nr._ /15.03.2013 dresat de intimata I.P.J. Călărași, iar în subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.
In motivarea plângerii petentul arată că în data de 15.03.2013 a fost oprit de un agent de poliție și sancționat contravențional pe motiv că nu avea afișate tarifele practicate și nici ecusonul cu datele și fotografie.
Învederează că agentul constatator i-a cerut actele l-a somat să rămână în mașină după care i-a solicitat să semneze procesul-verbal fără însă a îi cere explicații în legătură cu afișarea tarifelor sau a prezentării ecusonului cu fotografia sa.
Mai arată că lucrează cam de o lună de zile și neafișarea tarifelor și neprezentarea ecusonului se datorează lipsei sale de experiență și nu a relei credințe, motiv pentru care consideră că amenda aplicată este o sancțiune prea dură .
În drept se invocă prevederile art.118 al.1 din O.G. nr.2/2001.
În probațiune petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus a dosarul cauzei copii după următoarele înscrisuri: procesul verbal contestat ( f.4) și copie CI petent (fila 5) precum și proba testimonială cu un martor în persona numitului S..
Intimatul a depus întâmpinare la data de 24.04.2013 prin care solicită respingerea plângerii formulate de petent și menținerea sancțiunilor ca fiind legal aplicate.
In motivare se arată că petentul a fost sancționat contravențional întrucât a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_, fără a avea afișat în exterior, la loc vizibil, lista cu tarifele practicate și nici ecusonul cu datele și fotografia conducătorului auto.
Mai arată că procesul verbal este legal întocmit, fapta săvârșită fiind prevăzută de dispozițiile art.35 alin.2 din Legea nr. 38/2003 și sancționată în conformitate cu prevederile art.35 alin.2 litera a din același act normativ.
În ceea ce privește solicitarea de a se înlocui sancțiune amenzii cu sancțiunea avertisment solicită respingerea acesteia întrucât agentul constatator a aplicat minimul amenzii prevăzute de lege, acesta realizând o corectă individualizare a sancțiunii aplicate.
În susținere au fost depuse: fișa de abateri contravenționale a petentului (f.18).
În drept se invocă art.205 C. procedură civilă.
Petentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care solicită respingerea apărărilor formulate de intimată și admiterea plângerii sale în principal, iar în subsidiare înlocuirea sancțiunii cu avertisment.
În cauză instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri și probei testimoniale cu un martor în persoana numitului S. N., martor ce nu a fost audiat întrucât instanța a făcut aplicarea prevederilor art.313 ali.3 C procedură civilă față de neprezentarea acestuia după citarea cu mandat de aducere.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 15.03.2013 a fost încheiat de către un agent constatator din cadrul I.P.J. Călărași procesul verbal . nr._ prin care s-a reținut săvârșirea de către petent a contravenției prevăzută de art. 35 alin.2 din Legea nr.38/2003 constând în aceea că a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ fără a avea afișat în interior, la loc vizibil, lista cu tarifele practicate și nici ecusonul cu datele și fotografia conducătorului auto.
Petentului i-a fost aplicată o amendă contravențională în cuantum de 500 lei .
Procesul-verbal a fost semnat de către contravenient cu mențiunea că nu are obiecțiuni .
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31 - art. 36 din O.G. nr. 2/2001), în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că prezentul proces-verbal conține constatări personale ale agentului constatator aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului ordonanței rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Această interpretare este conformă jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care recent a statuat că prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 6 paragraful. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu este încălcată în situația în care petentul are sarcina probei în judecarea plângerii contravenționale.
În acest sens, Curtea a reamintit că prezumția de nevinovăție nu se opune unei prezumții relative de legalitate și de conformitate cu realitatea a procesului-verbal de contravenție, în lipsa căreia ar fi imposibil în mod practic de a sancționa contravențiile.(decizia din 13 martie 2012 în cauza H. contra României, paragraf 12).
Este obligația petentului de a demonstra că cele reținute de agentul constatator nu corespund realității probă pe care petentul nu a făcut-o deși conform art. 249 C. procedură civilă lui îi revenea sarcina acestei probe.
Pentru aceste considerente și, ținându-se cont că în speță nu există vreo cauză de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată așadar că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de temeinicie și legalitate instituită de lege în favoarea sa.
Pe de altă parte, instanța, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, apreciind că procesul verbal contestat este legal și temeinic, va analiza proporționalitatea sancțiunii.
Relativ la individualizarea sancțiunii aplicate de către intimat, instanța reține următoarele:
Având în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și ale art. 7 din același act normativ ce prevede posibilitatea aplicării sancțiunii avertismentului pentru fapte de gravitate redusă, chiar și atunci când în actul de stabilire și sancționare a contravenției nu se prevede această sancțiune, instanța, reține că fapta pentru care a fost sancționat nu se evidențiază printr-un pericol social concret ridicat, iar aplicarea sancțiunii avertismentului este o măsură suficientă atât pentru restabilirea ordinii de drept, cât și pentru atenționarea petentului cu privire la conduita sa viitoare și anume aceea de a respecta regulile de circulație și obligațiile ce îi revin în calitate de conducător de auto.
În consecință, instanța, având în vedere că fapta nu prezintă un pericol social ridicat, obligația instituită în sarcina sa fiind prevăzută ca o măsură de protecție a consumatorului client de taxi și că în concret nu s - a dovedit a fi produs niciun fel de urmări, apreciază că sancțiunea "avertismentului" apare ca fiind suficientă în raport cu gradul de pericol social al faptei, sancțiune, din care petentul va trage pe viitor învățăminte, și nu o va mai repeta.
Pentru considerentele expuse și în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/ 2001, instanța va admite plângerea contravențională și va înlocui amenda contravențională în cuantum de 500 lei aplicată cu sancțiunea «avertismentului».
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea formulată de petentul B. A. M., având CNP_7, domiciliat în Călărași, ., jud. Călărași, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Călărași, cu sediul în ., Călărași.
Modifică procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ dresat de I.P.J. Călărași la 15.03.2013 în sensul că dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea „ avertisment”.
Cu drept la apel în 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.07.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. O. S. L. I.
Red.I.O.
Tehnored.S.L.
Ex.5/29.07.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1174/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2511/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI → |
---|