Plângere contravenţională. Sentința nr. 279/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 279/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 5591/202/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA CĂLĂRASI – JUDETUL CĂLĂRASI

SENTINTA CIVILĂ NR. 279

Ședința publică din 23.01.2013

Instanța compusă din :

P. - Jud. P. Neluț

GREFIER – V. O.

Pe rol soluționarea acțiunii civile, având ca obiect plângerea contravențională formulată de contravenienta ., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/28.08.2012 dresat de I. de Stat pentru Control în Transportul Rutier - I. Teritorial nr. 2 C..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de grefier, evidențiindu-se părțile, obiectul cauzei și procedura de citare, precum și faptul că petenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 al.2 Cod procedură civilă, după care:

Instanța, analizând actele și lucrările dosarului constată terminată cercetarea judecătorească, reține cauza spre soluționare și în urma deliberării avute pronunță următoarea soluție:

I N S T A N T A

Asupra prezentei cauze civile:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași sub nr._, petenta ., cu sediul în Suceava, ..67, jud. Suceava a chemat în judecată pe intimatul I. de Stat pentru Control in Transportul Rutier, I. Teritorial nr. 2 Constanta cu sediul in jud. Constanta, mun. Constanta, Bulevar­dul. 1 Decembrie 1918, nr. 2, . ca pe baza probelor ce se vor administra sa se dispună anularea procesului verbal de constatare a contravențiilor . nr._/28.08.2012 întocmit de dl. agent constatator P. F..

În subsidiar, a solicitat transformarea amenzii in avertisment.

In motivarea cererii, petenta a arătat în esență că în data de 28.08.2012 pe raza localității Călărași, mai exact DN 3 km 110 canton C. V. a fost oprit pentru verificare in trafic autovehiculul având nr. înmatriculare_, aflat în proprietatea petentei, operatorul de transport ., fiind condus de conducătorul auto I. P., că s-a întocmit procesul verbal de contravenție pentru încălcarea prevederilor HG 69/2012 al.5, pct.18 și a fost sancționată potrivit art. 8 al.1 și 2 lit. a, cu amendă de 3000 lei.

Procesul verbal nu a fost întocmit in prezenta conducătorului auto, acesta neavând cunoștința de aplicarea contravenției și nici posibilitatea de a formula obiecțiuni. Inspectorul care a efectuat controlul nu l-a informat pe acesta cu privire la aplicarea unei sancțiuni.

Procesul verbal întocmit este nul, acesta cuprizând grave deficiente și lipsuri fiind încălcate dispozițiile art. 16 al. 7, art. 17 și art. 19 din OG 2/2001.

Mai mult, conform OG 2/2001 procesul verbal trebuie semnat pe fiecare de agentul constatator.

Procesul verbal a fost astfel întocmit încât contravenientul nu a avut posibilitatea de a formula obiecțiuni, nici conducătorul auto nefiind informat cu privire la întocmirea acestuia nu a avut cunoștința de acesta.

Procesul verbal nu a fost semnat de nici un martor constatator, cerința prevăzuta in mod expres de OG 2/2001. In procesul verbal se menționează cu privire la acest aspect ca nefiind la fata locului nici un martor asistent, acesta nu a putut fi semnat de o persoana având aceasta calitate. Insa, pe de alta parte, procesul verbal nu a fost întocmit la fata locului.

A apreciat că sancțiunea aplicată nu este conforma cu gravitatea faptei prezentate.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, HG 69/2012 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În dovedirea cererii s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Intimatul legal citat a formulat întâmpinare, prin care solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată, întrucât operatorii de transport au obligația de a transmite la ARR situația conducătorilor auto angajați și a oricăror modificări, situație stabilită prin art. 134 din OMTI nr. 980/2011.

H.G.R. 69/2012 reprezintă in acest caz norma juridica speciala in materia contravențiior din domeniul efectuării transporturilor rutiere, in timp ce O.G.R. 2/2001 este norma juridica generala în materia contravențiilor. Instanța de judecata trebuie sa facă aplicare a principiului binecunoscut in drept ca «atunci când avem o norma juridica speciala si o norma juridica generala, se aplica cu prioritate norma juridica speciala» mai ales ca in acest caz norma generala face trimitere la norma speciala.

A menționat că este cert că această contravenție a existat cu adevărat, fapt indubitabil, iar un proces verbal de contravenție este un act unilateral de voința conform O.G.R. 2/2001 (legea contra­vențiilor) ce face dovada pana la proba contrarie și creează prezumția de adevăr, iar in aceasta speța contravenienta nu a adus nici o proba in dovedirea inexistentei contravenției, ci se rezuma umil la simple scuze puerile fără nici o valoare d.p.d.v. juridic.

Întâmpinare a fost întemeiată pe H.G.R. 69/2012, pe O.M.T.I. nr. 980/2011, precum și pe O.G.R. 2/2001.

La prezenta cauza s-a dispus conexarea cauzei nr._, întrucât s-a constatate că există legătură de cauzalitate în aceste două cauze.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține că în data de 28.08.2012 pe raza localității Călărași, mai exact DN 3 km 110 canton C. V. a fost oprit pentru verificare in trafic autovehiculul având nr. înmatriculare_, aflat în proprietatea petentei, operatorul de transport ., fiind condus de conducătorul auto I. P., că s-a întocmit procesul verbal de contravenție pentru încălcarea prevederilor HG 69/2012 al.5, pct.18 și a fost sancționată potrivit art. 8 al.1 și 2 lit. a, cu amendă de 3000 lei.

Întocmirea procesului-verbal de către agentul constatator dă naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Prin urmare, simpla negare a petentului, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde adevărului, nu este suficientă, atât timp cât, nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

Totuși, în prezenta cauză petenta a depus la dosar certificatul de securitate al site-ului din care rezultă că acest site nu este operațional iar șoferul este angajatul operatorului rutier din 08.06.2010 conform CIM înregistrat la ITM Suceava cu nr._/24.06.3010 și este evident că de la apariția HG nr. 69/2012 și până în prezent nmu poate fi vorba de o modificare privind situația conducătorului auto în cadrul petentei.

Pentru aceste motive, văzând și prevederile art. 34 din OG 2/2001, urmează a admite plângerea contravențională formulată de petenta . în contradictoriu cu intimatul I. DE STAT PENTRU CONTROL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-I. TERITORIAL NR. 2 C. și va anula procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/28.08.2012

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul în Suceava, ..67, jud. Suceava în contradictoriu cu intimatul I. de Stat pentru Control în Transportul Rutier – I. Teritorial nr. 2 C..

Anulează procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției . nr._/28.08.2012.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 23.01.2013.

P. GREFIER

Jud. P. Neluț V. O.

RED. PN

Dact. VO

Ex. 5/08.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 279/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI