Plângere contravenţională. Sentința nr. 345/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 345/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 28-01-2013 în dosarul nr. 7408/202/2012

Dosar nr._

JUDECATORIA CALARASI – JUDETUL CALARASI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 345

Ședința publică din data de 28.01.2013

INSTANȚA COMPUSĂ DIN:

Președinte - B. F. A. S.

Grefier - V. G.

Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de petentul-contravenient Devriș S. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._, dresat de I.P.J. Călărași – Postul de Poliție Ciocănești la data de 28.11.2012.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederându-se instanței că agentul constatator, prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 14.01.2013, a solicitat judecarea cauzei în lipsă;

Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, consideră cauza în stare de judecată și în urma deliberărilor avute a pronunțat următoarea soluție;

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față ;

Prin plângerea contravențională formulată de petentul-contravenient

Devriș S., domiciliat în Călărași, .. 39, județul Călărași, primită la această instanță la data de 03.12.2012 și înregistrată sub nr._, s-a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._, dresat de I.P.J. Călărași – Postul de Poliție Ciocănești la data de 28.11.2012.

În motivarea plângerii petentul arată că a fost sancționat contravențional deoarece nu deținea rovinietă, ceea ce nu corespunde realității, întrucât are rovinieta plătită cu valabilitatea cuprinsă între 09.09.2012 și 08.09.2013, deovadă fiind copia acesteia atașată la dosar.

În dovedirea plângerii petentul a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar procesului verbal de contravenție contestat și în copie bonul fiscal și rovinieta.

Legal citat, la data de 14.01.2013 agentul constatator depune întâmpinare și solicită respingerea plângerii formultă de petentul contravenient ca neântemeiată și menținerea proceslui verbal de contravenție ca temeinic și legal întocmit. Totodată a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În ședința publică de judecată din 14.01.2013, întrucât petentul contravenient a învederat că are rovinieta plătită, instanța i-a pus în vedere să prezinte la următoarul termen de judecată, copia certificatului de înmatriculare și cartea de identitate a autovehiculului.

În ședința de judecată din data de 28.01.2013, petentul contravenient nu s-a mai prezentat și nici nu s-a conformat cerințelor instanței.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de înscrisurile depuse instanța reține următoarea situație de fapt.

Prin procesul verbal de contravenție . nr._, dresat de I.P.J. Călărași – Postul de Poliție Ciocănești la data de 28.11.2012, petentul-contravenient Devriș S. a fost sancționat contravențional cu o amendă de 420 lei deoarece a condus autoturismul Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ fără a avea asupra sa rovinieta, faptă care potrivit dispozițiilor art. alin.1 din HG nr. 1391/2006, constituie contravenție.

S-a mai reținut că, potrivit mențiunilor procesului-verbal, petentul contravenient nu a formulat obiecțiuni.

Verificând în conformitate cu dispozițiile art. 34 legalitatea întocmirii procesului-verbal de contravenție, sub aspectul respectării dispozițiilor art. 17 respectiv 16 din OG nr. 2/2001, instanța constată că acestea au fost respectate.

Prin urmare, actul nu este lovit de o cauză de nulitate absolută iar petentul contravenient nu a făcut dovada existenței vreunei cauze de nulitate relativă care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.

Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Conventia Europeana a Drepturilor Omului cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, însă susținerile petentului contravenient nu au fost dovedite în fața instanței prin probele depuse la dosar.

Prin urmare, petentul contravenient nu a răsturnat prezumția de veridicitate a procesului verbal, care apare ca temeinic și corespunzător cu adevărul judiciar dovedit în fața instanței de judecată.

Astfel, deși la fila 9 din dosar contravenientul încearcă să acrediteze ideea că deținea rovinietă CNADNR valabilă, instanța confruntând înscrisurile depuse cu procesul verbal de contravenție, constată că numărul autoturismului pe care petentul contravenient l-a condus în data de 28.11.2012 și reținut în actul constatator a fost_, iar rovinieta și bonul fiscal depuse, sunt pentru autoturismul nr._ .

Intrucât, instanța, pentru a înlătura o eventuală eroare materială a numărului autoturismului pe rovinietă, a solicitat petentului contravenient să depună certificatul de înmatriculare și cartea de identitate a autoturismului și întrucât acesta nu s-a conformat și nici nu s-a prezentat în instanță, nu s-a putut face dovada contrarie, adică nu s-a putut reține că autoturismul condus de petent deținea rovinietă CNADNR valabilă.

Întrucât se constată că amenda aplicată petentului contravenient este în cuantumul prevăzut de lege, procesul-verbal contestat apare ca fiind legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată corect individualizată, astfel încât instanța va respinge plângerea, în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul – contravenient Devriș S., domiciliat în Călărași, .. 39, județul Călărași, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._, dresat de I.P.J. Călărași – Postul de Poliție Ciocănești la data de 28.11.2012 .

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 28.01.2013.

Președinte, Grefier,

Jud. B. F. A. V. G.

Red.BFA

Dact.VG

Ex.5/06.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 345/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI