Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 928/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 928/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 08-04-2014 în dosarul nr. 6661/202/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
Dosar nr._ /2014
SENTINȚA CIVILA NR.928
Ședința publică de la 08.04. 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. A.
Grefier V. L.
Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta S.C. E. SA împotriva pârâtului D. R. având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru reclamantă d-na Consilier T. A, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 155 și urm. C.proc.civ.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul cauzei ,după care ;
Reprezentantul reclamantei, având cuvântul, solicită în dovedirea acțiunii admiterea probei cu înscrisuri, respectiv înscrisurile de la dosarul cauzei.
Analizând, prin prisma dispozițiilor art. 255 C.proc.civ., proba cu înscrisuri solicitată de către reprezentantul reclamantei, instanța o apreciază ca fiind admisibilă potrivit legii și de natură a duce la soluționarea procesului, motiv pentru care, o încuviințează în conformitate cu prevederile art. 258 C.proc.civ.
Reprezentantul reclamantei, pentru reclamantă, având cuvântul precizează că nu mai are alte cereri de formulat.
Constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau incidente de soluționat, în conformitate cu dispozițiile art. 392 C.proc.civ. instanța declară dezbaterile deschise asupra fondului și acordă cuvântul pentru susținerea cererilor și apărărilor formulate în proces.
Reprezentantul reclamantei, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.10.2013 sub nr._, reclamanta S.C. E. S.A. –Sucursala Călărași cu sediul în Călărași, ., ., CUI_, J_, a chemat în judecată pe pârâtul, D. R. domiciliat în Călărași; . ., CNP_, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 2289,55 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate pe perioada 13.04._13 și 528,10 lei majorări de întârziere pentru neachitarea în termen a facturilor. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii se arată că prin contractul nr. 4373/17.07.2008 pârâtul s-a obligat să achite contravaloarea facturilor de apă, iar reclamanta să furnizeze apa potabilă, apa rece pentru prepararea apei calde și să evacueze apele uzate menajere cu măsura consumului la branșament.
Din momentul încheierii contractului s-au emis pe numele pârâtului facturi reprezentând consumul de apă și serviciile de canalizare furnizate, acestea fiind scadente în termen de 15 zile, iar pârâtul este obligat să achite c/val. facturii în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii acesteia. Întârzierea în achitarea sumelor datorate atrage majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor fată de bugetul de stat, fără ca acestea să depășească cuantumul debitului, calculate începând cu data scadentă.
Întrucât în perioada 13.04._13 pârâtul nu a achitat facturi în sumă de 2289,55 lei, acest fapt a generat aplicarea majorărilor de întârziere conform prevederilor contractuale în sumă de 528,10 lei.
Menționează că facturile curente nu cuprind majorări de întârziere aferente acesteia, ci numai majorări aferente facturilor anterioare ajunse la scadentă si neachitate.
În cauză este vorba de prezenta unui contract cu executare succesivă, facturarea făcându-se lunar, iar majorările ce decurg în perioada dintre datele de facturare sunt evidențiate in facturile anterioare, proporțional cu zilele de întârziere.
În drept, se invocă dispozițiile art. 1025 -1032 din Lg. 134/2010 privind C.proc.civ.
În dovedirea cererii au fost anexate următoarele înscrisuri, în copie: situația facturilor restante la 16.10.2013, fișa sintetică la 14.08.2013, contractul nr. 4373/17.07.2008, facturile neachitate și dovada comunicării acestora (filele nr.20-34 din dosar).
Pârâtul, cu toate că i-au fost comunicate cererea, formularul de răspuns și înscrisurile depuse de reclamantă, nu a completat respectivul formular.
În cauză, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv cele atașate de reclamantă la dosarul cauzei.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Între reclamantă și pârât s-a încheiat în data de 17.07.2008 contractul nr. 4373 având ca obiect asigurarea serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare, pe durată nedeterminată conform art. 4 (filele 14-19 din dosar).
În temeiul contractului menționat, reclamanta a furnizat utilități pârâtului dar acesta nu a achitat contravaloarea acestora. Astfel, pârâtul D. R. figurează cu un debit în cuantum de 2289,55 lei ce reprezintă servicii prestate în perioada 13.04._13, conform înscrisurilor depuse la dosar .
Potrivit dispozițiilor art. 249 C.p.c. „cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Instanța reține că prin dovedirea existenței contractului nr. 4373/17.07.2008 (filele 14-19), a facturilor fiscale emise (filele nr.20-34) și a înscrisurilor contabile depuse, respectiv, fișa sintetică și situația facturilor restante (filele10-13), reclamanta a dovedit existența dreptului de creanță reprezentând contravaloare utilități furnizate pentru perioada 13.04._13 în cuantum de 528,10 lei.
Din punct de vedere probator, reclamanta beneficiază de prezumția relativă de culpă a debitorului contractual, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 1082 C.civ.. Ca atare, instanța va reține că reclamanta și-a dovedit pretențiile prin înscrisurile menționate anterior și cu ajutorul prezumției relative amintite.
Pârâtul nu a făcut însă proba contrarie prezumției, prin dovedirea plății sumelor solicitate de către reclamantă, astfel încât instanța va reține că pârâtul nu și-a executat obligația de plată a creanței în cuantum de 2289,55 lei.
Cu privire la capătul de cerere privitor la plata penalităților de întârziere, instanța reține că au fost stabilite prin acordul de voință al părților fiind consemnate la art.14 alin.2 din contractul de furnizare nr. 4373/17.07.2008 Potrivit acestui articol, neachitarea facturii în termen de 30 zile atrage penalități de întârziere care sunt egale cu nivelul dobânzii pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor în vigoare, penalitățile datorându-se începând cu prima zi după data scadenței.
Așadar, având în vedere și prezumția de culpă a debitorului contractual față de dispozițiile art. 1082 C.civ. instanța constată că reclamanta are dreptul la plata acestor penalități în cuantum de 528,10 lei conform fișelor contabile, sume pe care pârâtul nu le-a achitat.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța reține că potrivit art. 453 alin.1 C.pr.civ., coroborat cu art.1031 C.pr.civ., partea care pierde procesul, urmează a fi obligată la suportarea cheltuielilor de judecată iar cealaltă parte să formuleze cerere în acest sens .
În consecință, instanța va obliga pe pârât la plata cheltuielilor de judecată aferente cererii admise, în cuantum de 50 lei constând în taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. E. S.A. CĂLĂRAȘI, cu sediul în Călărași; .; ., în contradictoriu cu pârâtul D. R. domiciliat în Călărași; . ., ., CNP_.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2289,55 lei reprezentând servicii apă – canal prestate în perioada 13.04._13, precum și la plata sumei de 528,10 lei cu titlu de majorări de întârziere pentru neachitarea în termen a facturilor.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică din data de 08.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. I. L. V.
.
Red. A.I.
Tehnored. L:V
Expl. 4/ 24.04.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 89/2014.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1528/2014. Judecătoria... → |
|---|








