Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1261/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 1261/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 2445/202/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr.1261

Ședința Camerei de Consiliu de la 16.05. 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE -T. C. A.

GREFIER – V. N.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta S.C. E. K. România SRL. în contradictoriu cu pârâtul I. N., având ca obiect cerere cu valoare redusă.

Fără citarea părților, conform art. 1029 C.p.c

S-a expus referatul cauzei de către grefier, evidențiindu-se părțile și obiectul cauzei, după care;

Conform dispozițiilor art. 131 C. procedură civilă raportat la art. 107 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța, în baza art. 258 raportat la art.255 C. procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă, ca fiind admisibilă și putând conduce la soluționarea cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat,apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 2.04.2014 sub nr._, reclamanta S.C. E. K. România SRL. cu sediul în București, .. 10 A, sector 2 a chemat în judecată pe pârâtul I. N. , domiciliat în comuna Independența, ., jud. Călărași, CNP_, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 266, 58 lei preț reprezentând facturi restante, penalități de întârziere în cuantum de 266,58 lei și dobânzi legale de 36,95 lei, precum si la plata sumei de 596 lei reprezentând taxa de reziliere.

În motivarea cererii reclamanta arată că între Orange România SA și debitor au existat relații comerciale, în baza cărora aceasta a prestat serviciile pentru care s-a obligat contractual și a emis facturi ce nu au fost achitate integral de către pârât.

A mai menționat că pentru serviciile prestate si neachitate la termen, s-au calculate penalități conform contractului, până la concurenta cu debitul, apoi s-au calculate dobânzi legale conform OG 9/2000 și ulterior conform art OG 13/2011.

A mai precizat că a încercat rezolvarea pe cale amiabilă a litigiului cu clientul său, prin notificări și apeluri telefonice, însă demersurile nu au avut nici un rezultat.

În drept, se invocă dispozițiile art. 1025-1032 din Noul Cod de procedura civilă.

În dovedirea cererii au fost anexate următoarele înscrisuri în copie: contract de abonament, facturi restante emise, modul de calcul al debitului, copie carte de identitate și copii certificate din Arhiva Electronică de Garanții Reale mobiliare pentru dovada cesiunii.

Pârâtului, cu toate că i-au fost comunicate cererea, formularul de răspuns și înscrisurile depuse de reclamantă, nu a completat formularul de răspuns.

Instanța a fixat termen de judecată, fără citarea părților.

În cauză, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv cele atașate la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat următoarele:

Între părți s-a încheiat la data de 4.05.2011 contractul nr._, pe o durată inițială de 24 luni, în baza căruia reclamanta s-a obligat să furnizeze pârâtului serviciile din pachetul Orange achiziționat de client în schimbul plății contravalorii acestora.

Potrivit art. 5 din Clauzele contractuale de bază (f.21), pârâtul s-a obligat să achite lunar factura emisă de Orange România în termen de 14 zile de la data emiterii, iar în cazul neplății facturilor până la termenul stabilit, pârâtul datorează penalități de 0,5% pe zi de întârziere.

Totodată, în art. 1.16 din Termeni și condiții generale pentru utilizarea abonamentelor Orange, s-a prevăzut că, dacă rezilierea are loc înainte de expirarea perioadei minime contractuale, clientul va fi obligat la plata unor despăgubiri egale cu valoarea abonamentului înmulțită cu numărul de luni rămase până la expirarea perioadei minime contractuale.

În executarea contractului reclamanta a emis facturile nr. JAE_/12.06.2011 și JAE_/26.05.2011 în care au fost evidențiate valoarea abonamentului și a serviciilor prestate.

În drept, potrivit art. 1270 Cod civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, neexecutarea acestuia antrenând răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat din culpă obligațiile contractuale.

Instanța reține regula potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că, după ce primul probează existența obligației, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia.

Totodată, instanța reține, din economia dispozițiilor art. 1350 cod civil că, în materia răspunderii civile contractuale, în măsura în care creditorul face dovada existenței creanței, respectiv a obligației de plată, debitorul este prezumat în culpă cu privire la neexecutarea obligației, atâta vreme cât nu dovedește existența unei cauze exoneratoare de răspundere dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 1351 și urm. Cod civil.

Instanța constată că pârâtul și-a asumat obligația de a achita facturile reprezentând contravaloarea serviciilor de care a beneficiat, în termenul de scadență prevăzut în contract.

Prin urmare, din coroborarea probelor administrate în prezenta cauză, instanța apreciază că reclamanta a dovedit existența unei obligații de plată în sarcina pârâtului, iar acesta nu a răsturnat prezumția de culpă ce s-a născut în sarcina sa, neadministrând nicio probă în acest sens.

Instanța consideră că reclamanta a făcut dovada neîndeplinirii de către pârât a unei obligații contractuale asumate de acesta, că datorită neîndeplinirii respectivei obligații i s-a produs un prejudiciu, între neîndeplinirea obligațiilor contractuale și prejudiciul produs existând legătură de cauzalitate.

În consecință, instanța îl va obliga pe pârât la plata sumelor de 266,58 lei reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate, la plata sumei de 266,58 lei penalități de întârziere calculate conform contractului, 36,95 lei dobândă legală aferentă debitului principal și 596 lei taxă de reziliere.

Totodată, instanța, în temeiul art. 1031 rap. la art. 451 C.proc.civ, îl va obliga pe pârât, în calitate de parte căzută în pretenții, să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta S.C. E. K. România SRL. cu sediul în București, .. 10 A, sector 2, CUI_, J40/_/2002 împotriva pârâtului I. N. , domiciliat în comuna Independența, ., jud. Călărași, CNP_.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 266,58 lei, reprezentând facturi fiscale restante, 266,58 lei penalități de întârziere calculate conform contractului, 36,95 lei dobândă legală precum și la plata sumei de 596 lei reprezentând taxă de reziliere.

Obligă pârâtul la plata sumei de 50 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședință publică, 16.05.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER

T. C. A. V. N.

Red. TCA

Tehnored. VN.

Ex.4/16.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1261/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI