Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2889/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 2889/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 6350/202/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 2889

Ședința Camerei de Consiliu de la 21.10.2014

Completul compus din:

P. – N. L.-P.

Grefier – Ș. J.

Pe rol judecarea cauzei civile formulate de reclamanta S.C. E. S.A. Călărași împotriva pârâtei V. I., având ca obiect cererea de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu au lipsit părțile.

Fără citarea părților.

S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează părțile și obiectul cauzei, învederându-se instanței că s-a depus de către Primăria Berceni, jud.Ilfov, extrasul de pe actul de deces al defunctei V. I., după care;

Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. 1 C.pr.civ. rap. la art. 1027 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Conform art. 238 C.pr.civ., instanța estimează durata necesară pentru soluționarea prezentei cauze ca fiind la acest termen.

Instanța, având în vedere mențiunile din Referatul de consultare a bazei de date de evidență a persoanelor și pe cele din extrasul din registrul de decese al Primăriei Berceni, jud.Ilfov depus la dosarul cauzei, invocă din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei, având în vedere că aceasta a decedat la data de 11.08.2013 și rămâne în pronunțare pe această excepție.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 18.09.2014 sub nr._, reclamanta S.C. E. S.A. cu sediul în municipiul Călărași ., etaj. IV, Județul Călărași a chemat în judecată pe pârâta V. I., domiciliată în Călărași, ..67, jud.Călărași, CNP-_, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 696,61 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate și 63,40 lei majorări de întârziere pentru neachitarea în termen a facturilor. Cu cheltuieli de judecată.

În susținerea cererii a atașat un set de înscrisuri.

A timbrat cererea cu suma de 50 lei.

Instanța a dispus comunicarea cererii către pârâtă, comunicare întoarsă cu mențiunea a fost afișată înștiințarea (f.28).

Având în vedere că a fost restituită comunicarea cererii și dovada de comunicare, instanța a dispus efectuarea de verificări în BEPABD și registrul de decese al Primăriei ., informațiile rezultate din verificări fiind depuse la dosarul cauzei (f.30, 37-38).

La primul termen de judecată instanța a invocat din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei și a rămas în pronunțare pe excepție.

Analizând cu prioritate excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei, conform art. 248 alin. 1 C.pr.civ., instanța reține următoarele:

Reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtei V. I., care a fost înregistrată pe rolul instanței la 18.09.2014 (f.5).

Din extrasul din Registrul de deces al Primăriei ., nr. 219/08.10.2014 (f.38) și referatul întocmit de persoana desemnată din cadrul instanței în urma accesării bazei de date a Departamentului pentru Evidența Persoanelor și administrarea Bazelor de Date (f.30) rezultă că pârâta V. I. având CNP_, a decedat la data de 12.08.2013 în ., decesul fiind înregistrat în Registrul de decese al Primăriei . cu actul de deces nr.32/12.08.2013.

Pe baza probelor analizate, instanța constată că la data de 18.09.2014, dată la care reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată, pârâta era decedată de aproximativ un an.

În drept, la examinarea excepției lipsei capacității procesuale de folosință invocată din oficiu, instanța va avea în vedere prevederile art. 56 alin. 1 C.pr.civ., care stabilește că poate fi parte în judecată doar o persoană care are folosința drepturilor civile.

Conform prevederilor art. 34 C.civ., „Capacitatea de folosință este aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligații civile”, iar conform art. 35 C.civ. „Capacitatea de folosință începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia.”

Aplicând normele legale anterior menționate la situația de fapt din cauză, instanța constată că pârâta V. I., decedată la data formulării cererii de chemare în judecată, nu avea folosința drepturilor civile la acest moment.

În consecință, instanța urmează să admită excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei și să respingă cererea ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei V. I. invocată din oficiu.

Respinge ca introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință cererea având ca obiect cerere de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. E. S.A., cu sediul în municipiul Călărași ., etaj. IV, Județul Călărași împotriva pârâtei V. I., domiciliată în Călărași, ..67, jud.Călărași, CNP-_, decedată la data de 11.08.2013.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.10.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. L. P. Ș. J.

Red. N.P.

Tehnored. Ș.J.

Exp. 4/10.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2889/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI