Plângere contravenţională. Sentința nr. 1841/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 1841/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 23-07-2014 în dosarul nr. 3038/202/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI – JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ Nr.1841

Ședința publică de la 23 iulie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – I. O.

GREFIER -Ș. J.

Pe rol judecarea cauzei civile privind plângerea contravențională formulată de petenta P.F.A. I. D., formulată împotriva procesului verbal de contravenție nr.15/08.04.2014 dresat de D.S.V.S.A Călărași.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat pentru petentă I. D., în calitate de reprezentant, legitimat cu CI . nr._ și pentru intimată consilier juridic S. F., în temeiul împuternicirii nr.9813/15.06.2014.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile și obiectul cauzei, după care;

Instanța pune în discuție competența soluționării cauzei.

La interpelarea instanței, reprezentantul petentei, apreciază ca fiind competentă Judecătoria Călărași.

La interpelarea instanței, reprezentanta intimatei, apreciază ca fiind competentă Judecătoria Călărași.

Instanța, conform prevederilor art.131 raportat la art. 94 pct. 4.C.pr.civilă, și art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea acestei cauze față de locul săvârșirii contravenției.

Conform art. 238 C. procedură civilă instanța pune în discuția părților estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului.

La interpelarea instanței, reprezentantul petentei solicită judecarea cauzei la acest termen de judecată.

Instanța, având în vedere probele ce trebuie administrate precum și poziția petentului apreciază că se poate soluționa la acest termen.

În continuarea dezbaterilor se acordă cuvântul pe probe.

La interpelarea instanței, reprezentantul petentei solicită în dovedirea plângerii formulate proba cu înscrisuri, respectiv cele de la dosar și doi martori cu care să dovedească că are produse alimentare spre comercializare, achiziționate doar de pe raza jud. Călărași și că respectă condițiile legale. Învederează că a început a desfășura activitate de curând în . bar și magazin pentru comercializare produse alimentare și nealimentare și ca probabil a deranjat pe cei care aveau deschise magazine anterior întrucât prețurile sunt mai bune și marfa mai de calitate.

La interpelarea instanței, reprezentanta intimatei, nu se opune probei cu înscrisuri propusă de petentă prin reprezentant, însă se opune probei testimoniale, având în vedere că atât procesul verbal de contravenție cât și nota de control au fost semnate de către petent și că existau acele produse alimentare spre comercializare, însă nu aveau autorizație sanitar veterinară.

Instanța conform dispozițiilor art. 254 al.4 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri propusă de petent și proba cu înscrisuri pentru intimat, având în vedere că administrarea probelor nu duce la amânarea judecății, ca fiind utile, pertinente și concludente soluționării cauzei.

Urmează a respinge proba testimonială propusă de petentă prin reprezentant, având în vedere situația expusă de acesta din care rezultă că comercializează produse alimentare, ca fiind neutilă soluționării cauzei

La interpelarea instanței, reprezentantul petentei și reprezentantul intimatei, având pe rând cuvântul, precizează că nu mai au alte probe de administrat în cauză.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.

Reprezentantul petentei solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, urmând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției, având în vedere că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției și că nu a comercializat produse alimentare în condiții care să pună în pericol sănătatea iar lăzile și vitrinele frigorifice sunt noi.

Recunoaște că nu deține autorizație sanitar-veterinară însă nu a știut că îi trebuie și acest document, pentru înființarea fiind angajat un avocat care s-a ocupat de toate formalitățile. Nici în prezent nu a solicitat o astfel de autorizație întrucât a așteptat să vadă cum se soluționează plângerea sa.

La interpelarea instanței, reprezentanta intimatei solicită respingerea plângerii contravenționale formulată de petentă, ca nefiind legală și întemeiată având în vedere înscrisule aflate la dosar și apărările din întâmpinare.

De asemenea, solicită a se avea în vedere că petenta comercializează produse alimentare de origine alimentară fără a deține autorizație sanitar veterinar și nici în prezent nu are această autorizație.

La interpelarea instanței, reprezentantul petentei având cuvântul în replică, precizează că inițial a fost dresat alt proces verbal prin care era sancționat cu 200 de lei și după ce l-a semnat procesul verbal de contravenție a fost întrebat de agentul constatator dacă contestă acest act. La răspunsul său afirmativ, acesta a rupt procesul verbal de contravenție și au întocmit un alt proces verbal de contravenție prin care a fost sancționat cu 2000 de lei.

Socotindu-se lămurită, instanța declară închisă cercetarea judecătorească.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.04.2014 sub nr._, petenta P.F.A I. D., reprezentată prin I. D. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea procesului-verbal nr.15/08.04.2014 dresat de D.S.V.S.A Călărași.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că în data de 08.04.2014 a fost sancționat cu amendă în sumă de 2000 lei, conform art.4 lit. a pct.2 din H.G. nr.984/2005, reținându-se că „se comercializa direct către consumatorul final al produselor alimentare în spații neaprobate sanitar-veterinar.

Petentul a contestat realitatea celor constatate și a arătat că nu a precizat ce produse alimentare desfăcea către populație, deoarece nu avea nici un produs alimentar-nealimentar expus spre vânzare.

A mai menționat că în situația în care se aflau produse alimentare expuse spre vânzare în spații neautorizate sanitar-veterinar, în temeiul art.4 din procesul verbal de contravenție, inspectorii D. erau obligați să aplice și sancțiunea complementară a confiscării acelor bunuri, deoarece se punea în pericol sănătatea publică.

Mai precizează că nu era prezent nici un martor, ca dovadă că magazinul nu funcționează, având mai multe activități de îndeplinit până la punerea lui în funcțiune.

În dovedirea plângerii solicită proba cu înscrisuri și a atașat în copie procesul-verbal atacat (f.5-6) și nota de control (f.7-8).

În drept, a invocat prev. O.G. nr.2/2001 aprobată cu modificări prin Legea nr.180/2002.

Cererea a fost legal timbrată.

Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat instanței respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal ca temeinic și legal întocmit.

În motivare, intimatul a reluat descrierea faptei imputate petentului și procedura de constatare a contravenției.

A mai arătat că la baza întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției a stat nota de control nr.96 din 08.04.2014 și că atât nota de control nr.96 din 08.04.2014 cât si procesul verbal de constatare a contravenției au fost semnate de petent fără obiecțiuni.

Mai precizează că în nota de control nr.96 din 08.04.2014 care a stat la baza întocmirii procesului verbal se menționează ca la data si ora controlului la obiectivul deținut de petent

comercializa produse alimentare de origine animală si nonanimală si se desfășura si activitate de bar, fără a fi autorizat sanitar veterinar.

A mai menționat că în data de 08.04.2014 în magazin erau produse de origine animală (produse lactate, produse din came - mezeluri, produse congelate din carne de pasare, conserve) și de origine nonanimală: băuturi alcoolice (bere, vin), băuturi răcoritoare (fanta, coca cola, pepsi, etc.), apă plată, apă minerala, zahar, ulei, cafea, orez, condimente, ciocolată, etc.). Totodată agentul constatator a considerat că nu este oportun să se ia măsura confiscării

produselor alimentare întrucât acestea aveau termen de valabilitate suficient care să permită demararea imediată a procedurii de autorizare sanitar veterinară.

În ceea ce privește lipsa martorului - potrivit art.19 din OG nr.2/2001 privind regimul

juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare - „în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia”, iar agentul constatator a menționat în mod corect în procesul verbal faptul că nu a fost prezent nici un martor.

A mai menționat că petentul a fost de față la întocmirea procesului verbal pe care l-a și semnat fără obiecțiuni și nu era necesar prezenta unui martor.

Prin adresa nr.7374/ 12.05.2014 a comunicat Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Călărași - lista unităților care își desfășoară activitatea cu încălcarea normelor sanitar veterinare în vigoare, fără a deține document de înregistrare sanitar veterinară si- pentru siguranța alimentară printre care figurează si petentul.

Prin adresa nr.737l/ 12.05.2014 petentul a fost înștiințat să se prezinte la D. Călărași cu documentația aferentă în vederea evaluării si înregistrării obiectivului - magazin alimentar.

În drept, intimatul a invocat prevederile art. 205 Cod procedură civilă.

În dovedirea întâmpinării a propus proba cu înscrisuri și a depus la dosar - nota de control nr.96 din 08.04.2014, adresa nr.7374/ 12.05.2014 a D. Călărași către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Călărași, adresa nr.737l/12.05.20l4 a D. Călărași către petent (filele 23-26).

Petenta nu a depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 255 și 258 C.pr.civ, considerând că pot duce la dezlegarea pricinii, instanța a admis și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și a respins ca nefiin utilă pentru justa soluționare a cauzei proba testimonială

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În data de 08.04.2014 a fost dresat de către un agent constatator din cadrul Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Călărași procesul verbal de constatare a contravenției nr.15 prin care s-a reținut în sarcina petentei PFA I. D. săvârșirea contravenției prevăzute de art.4 litera a pct.2 din H.G. nr.984/2005 astfel cum a fost modificată constând în aceea că comercializa direct către consumatorul final de produse alimentare în spații neaprobate sanitar veterinar, faptă pentru care i-a fost aplicată sancțiunea în valoare de 2000 de lei.

Procesul verbal contestat a fost semnat fără obiecțiuni de reprezentantul petentei.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, iar aspectele nelegalitate ale procesului verbal contestat invocate de petent nu sunt de natură a conduce la anularea procesului verbal contestat.

Sub aspectul temeiniciei,instanța constată că procesul-verbal de contravenție este un mijloc de probă care conține constatările personale ale agentului constatator, care nu face dovada vinovăției petentului, ci doar a situației de fapt ce a dus la încheierea sa, în mod analog unui proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante.

Se reține totodată că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

La baza procesului –verbal contestat a stat Nota de control din 08.04.2014 prin care agenții constatatori au stabilit că la obiectivul petentei M. Alimentar din . reprezentatul petentei nu a invocat și, cu atât mai puțin, nu dovedit existența unui motiv obiectiv pentru care agenții constatator ar fi consemnat cele constatate dacă în acea locație nu se desfășura activitate comercială și niciun motiv de subiectivitate pentru care acești ar putea fi considerat imparțiali.

Ținând cont de recunoașterea implicită făcute de reprezentantului petentei în fața instanței în expunerea situației de fapt, instanța constată cesta nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora, nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia și nici nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001, astfel că procesul-verbal este legal și temeinic.

Conform art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, după ce a stabilit legalitatea și temeinicia procesului-verbal, instanța investită cu soluționarea plângerii contravenționale se pronunță asupra sancțiunilor aplicate.

Pentru a reindividualiza sancțiunea aplicată, instanța trebuie să țină cont de criteriile prev. de art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, care statuează „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”, dar și de cele ale art. 7 alin. 2 și 3 din OG 2/2001 conform cărora „Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă. Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.”

Având în vedere prevederile legale anterior menționate instanța verificând prevederile art.2 din H.G. nr.984/2005 se constată că aceste contravențiile prevăzute de art.4 litera a din acest act normativ se sancționează cu amendă de la 600 lei la 1.200 lei, în cazul faptelor săvârșite de persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei, în cazul faptelor săvârșite de persoanele juridice

Analizând sancțiunea aplicată prin procesul verbal contestat instanța reține că în mod greșit s-a aplicat amenda de 2000 de lei acest cuantum al amenzii fiind prevăzut pentru persoane juridice, or în cauză petenta este „ Persoană Fizică AUTORIZATĂ”, astfel că în mod corect aplicarea amenzii trebuia să se facă între limitele prevăzute pentru persoana fizică.

Pentru aceste considerente instanța va dispune modificarea procesul-verbal de stabilire și sancționare a contravenției nr.15/08.04.2014 dresat de A.H.S.V- D.S.V.S.A. Călărași, în sensul că reduce cuantumul amenzii aplicate de la 2000 lei la 600 lei, la stabilirea acestui cuantum instanța orientându-se spre minimul special ținând cont și de individualizarea sancțiunii făcute de agenții constatatori cât și de faptul că este vorba de o primă abatere reținută în sarcina petentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta P.F.A. I. D., reprezentată de I. D., CNP-_, domiciliat în București, ., ., ., sector 6, formulată în contradictoriu cu intimata D.S.V.S.A. Călărași, cu sediul în Călărași, Prel.Dobrogei, nr.4, jud.Călărași, cod fiscal_, cont RO77TREZ2015009XXX000222.

Modifică procesul-verbal de stabilire și sancționare a contravenției nr.15/08.04.2014 dresat de A.H.S.V-D.S.V.S.A.Călărași, în sensul că reduce cuantumul amenzii aplicate de la 2000 lei la 600 lei.

Cu drept la apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere ce se depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședința publică, azi, 23.07.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. O. Ș. J.

Red. I.O.

Tehnored.Ș.J.

Ex.5/30.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1841/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI