Contestaţie la executare. Sentința nr. 168/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 168/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 17-01-2014 în dosarul nr. 5962/202/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 168.

Ședința publică din data de 17.01.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - V. O.

Grefier – G. V.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de către contestatoarea T. A. în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 15.01.2014 și au fost consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea la data de 17.01.2014, iar în urma deliberărilor avute a pronunțat următoarea soluție ;

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.09.2013 sub nr._, contestatoarea T. A., domiciliată în .. Călărași, a formulat contestație la executarea silită începută împotriva sa de intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, cu sediul în C., Pl. T., jud. C. prin emiterea înștiințării din data de 28.08.2013 emisă de B. S. I. în dosarul de executare nr.286/2013, solicitând anularea formelor de executare silita emise de creditoare împotriva sa ca fiind nelegale si netemeinice.

În motivare, contestatoarea arată că este proprietara autoturismului marca Opel Astra cu nr. de înmatriculare_ și la data cumpărării acestuia avea cunoștință de faptul că exista rovinietă valabilă, dar nu a mai fost informată ulterior de demersurile pe care trebuia să le urmeze în acest sens, fapt pentru care, a fost înștiințată de începerea urmăririi silită, în baza titlului executoriu constând în procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 12.05.2011, fiindu-i comunicată totodată în copie încheierea instanței prin care s-a încuviințat executarea silită, titlul executoriu, somația și procesul verbal de cheltuieli.

În dovedirea susținerilor, contestatoarea a depus la dosarul cauzei înscrisurile contestate, respectiv înștiințarea, încheierea instanței prin care s-a încuviințat executarea silită, titlul executoriu, somația, și procesul verbal de cheltuieli, procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 12.05.2011, cartea de identitate a autoturismului și a C.I. (filele 4-15, 19 - 35).

P. întâmpinarea depusă la dosar (filele 39 – 41), intimata a invocat excepția de netimbrare a contestației la executare și pe fond a solicitat respingerea contestației la executare, continuarea procedurii de executare silită și menținerea ca legale și temeinice actele emise de executorul judecătoresc, sens în care a depus și înscrisuri (filele 42 – 44) .

În termen legal, contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare intimatei (filele 54 - 60) și la cererea instanței, a mai depus un set de înscrisuri (filele 69 -75).

Cu adresa nr.935/13.01.2014, la cererea instanței, intimata a comunicat faptul că sentința civilă nr. 3416/26.02.2012 pronunțată de Judecătoria Cornetu a fost modificată în recurs și privește un alt proces verbal de contravenție, respectiv . nr._/14.04.2011 (fila 80).

La cererea instanței, B.E.J. S. I. a comunicat în copii certificate înscrisurile întocmite în dosarul de executare nr. 286/2013 (filele 81 - 108).

Instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului în soluționarea cererii de chemare în judecată, prin prisma motivelor invocate de contestatoare, instanța reține următoarele:

P. procesul - verbal de contravenție . 11 nr._ emis la data de 12.05.2011 de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România S.A., contestatoarea a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei și obligată la plata tarifului de despăgubiri în cuantum de 28 euro, reținându-se că în data de 23.11.2010 ora 20.54, a circulat cu vehiculul categoria A, cu nr. de înmatriculare_, pe Autostrada A2 km 12+450 m Glina, jud. Ilfov, fără a deține rovinieta valabilă pe rețeaua de drumuri naționale din România, faptă care potrivit disp. art. 8 al. 1 din OG 15/2002, constituie contravenție (fila 108).

Pentru executarea titlului executoriu constând în procesul - verbal de contravenție . 11 nr._ emis la data de 12.05.2011 de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România S.A. a fost deschis dosarul de executare nr.286/2013 de către B. S. I. (încheiere – filele 99 - 100) la cererea creditorului – intimat din 19.06.2013 (fila 107).

Judecătoria Călărași a încuviințat executarea silită prin încheierea pronunțată în data de

03.07.2013 pentru suma de 28 euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubiri la cursul de schimb al BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării (fila 101).

P. încheierea nr. 286/2013 executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 372 lei (fila 99).

Debitoarea intimată a fost somată în data de 28.08.2013 să achite debitul (fila 98).

Conform susținerilor contestatoarei – debitoare procesul – verbal . 11 nr._/12.05.2011 a fost înmânat acesteia în data de 24.05.2011 (fila 54),

Debitoarea T. A. nu a contestat procesul – verbal comunicat în data de 24.05.2011 așa cum a făcut cu procesul – verbal . 11 nr._/14.04.2011 (sentința civilă nr.3416/26.06.2012 a Judecătoriei Cornetu – fila 74).

Potrivit art.711 alin.1 C.p.c. împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc precum și împotriva oricărui act de executare se poate face constestație la executare de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare în condițiile legii iar potrivit alin.2, dacă nu s-a utilizat procedura prev. de art.443 C.p.c., se poate face contestație la executare și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.

Așadar, contestația la executare în principal este un mijloc procedural special creat pentru procedura de executare silită, o cale procesuală distinctă, cu caractere proprii, prin care se obține anularea sau îndreptarea unor acte de executare sau anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu. care fac din ea un mijloc specific de înfăptuire a legalității în faza execuțională.

Or, în cauză petenta nu invocă nelegalitatea actelor de executare, ci anumite motive de fond care să repună în discuție procesul – verbal de contravenție . 11 nr._/12.05.2011 ce reprezintă titlul executoriu ce se execută.

În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest caz o altă cale de atac.

Având în vedere că titlul executoriu în baza căruia s-a început executoriu silită este un procesul – verbal de contravenție . 11 nr._/12.05.2011 iar potrivit art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001, împotriva procesului – verbal de contravenție se poate formula plângere contravențională la instanța de judecată în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării, instanța apreciază că motivele invocate de contestatoare nu se subscriu disp. art.711 C.p.c..

Pentru aceste considerente, instanța va respinge contestația la executare formulată de contestatoarea T. A. în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea T. A., domiciliată în .. Călărași, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, cu sediul în C., Pl. T., jud. C..

Cu apel, în 3o de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.01.2014.

PREȘEDINTE:GREFIER:

O. V. V. G.

RED.O.V.

Tehnored.V.G.

Ex. 4/ 27 .01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 168/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI