Fond funciar. Sentința nr. 2445/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2445/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 24-09-2014 în dosarul nr. 2669/202/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
.
Sentința civilă Nr. 2445/2014
Ședința publică de la 24 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. C. C.
Grefier I. I.
Pe rol judecarea cererii de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 1886/25.07.2014 formulată de pârâta R. D. în cauza civilă privind pe reclamantul C. V. și pe pârâții C. N., R. D. - prin procurator C. I., C. G., C. E., C. M., C. S., C. V., S. I., C. L. FLOREȘTI STOIENEȘTI DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR și C. JUDEȚEANĂ G. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR și C. N., având ca obiect fond funciar (modificare TP și nulitate absolută TP - cauză strămutată de la Judecătoria B. V.).
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns av. G. V. pentru reclamant, pârâta R. D. asistată de av. G. T. și procuratorul acesteia C. I. și pentru pârâtul C. N.- av. G. T., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile, obiectul cauzei, precum și că la dosar a fost depusă o cererea formulată de reclamant, prin care solicită copia notelor grefierului de ședință din data de 09.07.2014 și înregistrarea audio a ședinței de judecată din acea zi, după care:
Apărătorul reclamantei, având cuvântul, invocă excepția tardivității formulării cererii de completare a dispozitivului sentinței, având în vedere că pârâta a primit sub semnătură hotărârea la data de 22.08.2014, conform dovezii de comunicare aflată la fila 160 din Vol. III al dosarului. Astfel, arată că, completarea dispozitivului poate fi solicitată în termenul de 15 zile reglementat de disp. art. 281 ind. 2 al. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, termen care s-ar fi împlinit la 06.09.2014 și nu la data de 09.09.2014, când cererea a fost depusă la instanță, apreciind că cererea a fost tardiv formulată.
Av. G. T. pentru pârâții R. D. și C. N., având cuvântul, solicită respingerea excepției invocată de reclamant, prin avocat, având în vedere că termenul de 15 zile pentru depunerea cererii de completare a dispozitivului se calculează pe zile lucrătoare, astfel că a fost formulată în termenul legal.
Instanța, respinge excepția tardivității formulării cererii de completare dispozitiv, invocată de reclamant, având în vedere că a 15 –a zi este 06. Sept. 2014, într-o zi de sâmbătă, iar calculul acestora se face pe zile libere, astfel că 9 septembrie este ultima zi în care se putea formula cererea.
În continuarea dezbaterilor acordă cuvântul pe fondul cererii.
Av. T. G. pentru pârâta R. D., având cuvântul, solicită admiterea cererii sale urmând a se completa dispozitivul sentinței civile nr. 1886/25.07.2014, dispunând și asupra capătului 2 din cererea reconvențională, privind excluderea reclamantului C. V. din TP_/2006, acesta fiind neîndreptățit să figureze ca moștenitor al defunctului său tată C. D., întrucât nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.
Av. G. V. pentru reclamant, având cuvântul, solicită respingerea cererii pârâtei de completare a dispozitivului sentinței nr. 1886/25.07.2014, ca neîntemeiată, având în vedere că instanța nu a dezvoltat argumentația pe acest capăt de cerere în considerentele hotărârii, astfel că nu poate regăsi în dispozitivul sentinței. Totodată arată că s-a formulat recurs împotriva sentinței al cărei dispozitiv se solicită a fi completat, astfel că cererea poate fi soluționată de instanța de recurs.
Apărătorul pârâtei, având cuvântul, în replică, solicită a se avea în vedere că, deși în fila 2 a hotărârii, instanța a făcut referire la faptul că reclamantul nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului, nu s-a pronunțat cu privire la excluderea acestuia din TP. Fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față;
Prin cererea introdusă la această instanță la data de 09.09.2014, în dosarul nr._, pârâta-reclamantă R. D., domiciliată în sat Stoenești, ., .. G., a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună completarea omisiunilor strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 1886/25.07.2014, pronunțată în dosarul mai sus menționat, în sensul de a se pronunța instanța și asupra capătului 2 din cererea reconvențională, privind excluderea reclamantului C. V. din TP_/2006 (3746/1993).
În motivarea cererii sale, pârâta-reclamantă a arătat că, pronunțând sentința civilă nr. 1886 din 25.07.2014, Judecătoria Călărași a omis să se pronunțe în dispozitivul acesteia și pe capătul 2 din cererea reconvențională și să motiveze soluția, cu privire la excluderea reclamantului C. V. din TP_/2006 (3746/1993), acesta fiind neîndreptățit să figureze ca moștenitor al defunctului său tată C. R. D., întrucât nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.
Analizând cererea de completare a dispozitivului ..07.2014 pronunțată de această instanță în dosarul nr._, instanța constată următoarele:
Prin cererea adresată instanței la data de 09.09.2014, pârâta-reclamantă R. D., prin apărător, solicită completarea dispozitivului hotărârii civile mai sus menționate, în sensul de a dispune asupra capătului de cerere din cererea reconvențională privind excluderea reclamantului C. V. din TP nr._/2006 (3746/1993), acesta neformulând, în calitate de moștenitor al tatălui său C. R. D., cerere de reconstituire a dreptului de proprietate. Se apreciază că deși la fila 2 din sentință instanța a reținut că excluderea din TP nr._/2006 (3746/1993) a reclamantului constituie unul din capetele de cerere ale reconvenționalei formulate de R. D., a omis să se pronunțe asupra acestuia și să motiveze soluția pe care o considera a fi cea legală. În susținerea cererii arată că reclamantul nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, fapt confirmat de C. de aplicare a Legii nr. 18/1991, prin urmare acesta nu poate fi titular al dreptului de proprietate în TP nr._/2006 (3746/1993).
Analizând petitul cererii reconvenționale depuse de pârâta-reclamantă R. D. (fila 12 din dosarul nr._ al Judecătoriei B. V.), instanța apreciază că cererea pârâtei este neîntemeiată, susținerea conform căreia reclamantul este persoană neîndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate prin neformularea cererii prevăzute de Legea 18/1991 fiind formulată ca apărare pentru constatarea nulității absolute parțiale a TP nr._/2006 (3746/1993), în privința celor 2000 mp teren intravilan situat în sola 79, în satul Stoenești și nu ca un capăt de cerere distinct, care să vizeze toată suprafața de teren înscrisă în titlul de proprietate mai sus menționat (așa cum încearcă să sugereze, rezultând o intenție de modificare de fapt a petitului acțiunii printr-o cerere de completare a dispozitivului hotărârii).
În mod eronat se arată că la fila 2 din ..07.2014 instanța ar fi reținut ca fiind un capăt de cerere distinct de constatare a nulității absolute a TP nr._/2006 (3746/1993), paragrafele 5 și 6 care fac referire la acest aspect fiind clare, vizând suprafața de 2000 mp, acesta fiind și motivul pentru care în considerentele hotărârii nu există analizată o astfel de cerere, lucru sesizat și de reclamantul-pârât.
De altfel, nici în concluziile puse în fața instanței pârâta- reclamantă nu a formulat o astfel de cerere și nu au fost în sensul celor susținute în prezenta cerere.
Pe cale de consecință, cum un astfel de capăt de cerere nu a fost analizat și nici nu se impune analizat de instanță, și având în vedere că nu sunt îndeplinite prevederile art. 281 ind. 2 alin. 1 C. pr. Civ. urmează a respinge cererea de completare a dispozitivului ..07.2014 a Judecătoriei Călărași formulată de pârâta reclamantă R. D. ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 1886/25.07.2014 formulată de pârâta reclamantă R. D..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 24.09.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
C. S. C. I. I.
Red. CSC
Tehnored I.I.
Ex.14/29.09.2014
I.I. 24 Septembrie 2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 72/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 560/2014. Judecătoria... → |
|---|








