Plângere contravenţională. Sentința nr. 1649/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 1649/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 18-06-2014 în dosarul nr. 3231/202/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚACIVILĂ Nr. 1649

Ședința publică din data de 18.06.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – O. V.

Grefier – V. G.

Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de către petenta C. N. P. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ dresat la data de 24.04.2014 de agent constatator din cadrul intimatului I.P.J. Călărași.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat av. S. C, pentru petentă, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 155 și urm. C.proc.civ.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, după care:

Conform dispozițiilor art. 131 C.p.c., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză .

Av. S. C. pentru petentă, având cuvântul, în susținerea plângerii contravenționale solicită admiterea probelor cu înscrisurile existente în dosar, inclusiv cu CD –ul depus la dosar de intimată și pe care l-a vizionat.

Considerând probele cu înscrisuri și cu înregistrarea video a faptei contravenționale,, ca fiind admisibile potrivit legii, pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, instanța le încuviințează în raport de disp. art.258 C.p.c. rap. la art.255 alin.1 C.p.c.

La interpelarea instanței apărătorul petentei precizează că nu mai are cereri de formulat.

Constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau incidente de soluționat, în conformitate cu dispozițiile art. 392 C.proc.civ. instanța declară dezbaterile deschise asupra fondului și acordă cuvântul pentru susținerea cererilor și apărărilor formulate în proces.

Av. S. C. pentru petentă, având cuvântul, solicită admiterea plângerii contravenționale așa cum a fost formulată, în sensul de a se dispune anularea procesului verbal de contravenție, deoarece petenta nu se face vinovată de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa, veridicitatea procesului verbal de contravenție fiind răsturnată de înregistrarea contravenției pe suport electronic, întrucât nu se vede numărul de înregistrare al mașinii din aceste imagini. Fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, la data de 08.05.2014, petenta C. N. P., CNP_, domiciliată în Călărași, ., județul Călărași, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ dresat la data de 24.04.2014 de I.P.J. Călărași pe care-l consideră nelegal și netemeinic.

În motivarea plângerii petenta arată că în data de 24.04.2014 a fost amendată cu suma de 340 lei și suspendat permisul de conducere pe o perioadă de 30 de zile, reținându-se că în data de 24.04.2014 a condus autovehiculul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ pe . la intersecția cu . a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii prin loc marcat și semnalizat corespunzător.

Petenta apreciază că procesul-verbal de contravenție dresat de agentul constatator este nelegal și netemeinic, întrucât prin acest act constatator i-a fost aplicată doar sancțiunea principală a amenzii în sumă de 340 lei, nu și sancțiunea suspendării permisului de conducere din procesul-verbal, existând în schimb sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, sancțiune ce nu i-a fost aplicată.

Mai arată petenta că nu se poate aprecia reținerea agentului constatator din procesul-verbal, în sensul suspendării permisului de conducere, întrucât în realitate permisul de conducere doar i-a fost reținut ca urmare a constatării contravenției, ceea ce ar echivala cu aplicarea măsurii complementare a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe perioada menționată.

Reținerea permisului de conducere este o măsură tehnico-administrativă care se aplică ca urmare a aplicării sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce autovehicule sau în una din situațiile prevăzute de art.111 alin.1 din OUG nr. 195/2002 enumerate limitativ.

Conform art.111 alin.1 lit. c din OUG 195/2002 permisul de conducere se reține atunci când titularul acestuia a săvârșit o contravenție pentru care se aplică atât sancțiunea amenzii cât și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce un autovehicul pe o anumită perioadă.

Astfel, petenta arată că pentru fapta contravențională reținută în sarcina sa conform art.l00(3) lit. b din OUG 195/2002, se aplică atât sancțiunea amenzii, cât și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.

Coroborând dispozițiile art.109 alin.1 din OUG 195/2002 care prevăd constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii se face direct de către polițistul rutier, coroborate cu dispozițiile art. 96 alin.1 din același act normativ potrivit cărora „sancțiunile complementare..... se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală" și cu dispozițiile art.180 alin.1 din HG 191/2006, reiese că sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce trebuia aplicată de agentul constatator prin procesul-verbal de constatare a contravenției, dar prin procesul verbal pe care-l contestă, petenta arată că aplicarea acestei sancțiuni complementare nu a fost dispusă întrucât a fost menționată eronat suspendarea permisului de conducere în loc de suspendarea exercitării dreptului de a conduce cele două noțiuni nefiind echivalente, situație în care reiese că sancțiunea complementară legală nu i-a fost aplicată.

Pentru aceste motive, petenta apreciază că se impune anularea procesului-verbal de contravenție ce i-a fost dresat nelegal, întrucât suspendarea permisului de conducere nu reprezintă o sancțiune complementară prevăzută de lege, acestea fiind cele enumerate limitativ de art.96(2) din OUG 195/2002 printre care nu se regăsește cea a suspendării permisului de conducere.

Mai arată petenta că în conținutul procesului verbal este menționat totodată că fapta contravențională a fost înregistrată video pe autovehiculul MAI_, iar în această situație ar fi fost necesar ca procesul-verbal de constatare să fie redactat pe formularul cu modelul prevăzut în anexa 1D din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 însă, contrar prevederilor art.181 lit. 1 din acesta unde se menționează această obligativitate, procesul-verbal fiind redactat pe formular cu modelul prevăzut în anexa 1A, fapt care atrage nulitatea acestuia. In plus ar trebui dovedit de intimat faptul că înregistrarea video respectivă a fost realizată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau omologat dar și verificat metrologic, fapt pentru care apreciază necesar ca I.P.J. Călărași să facă dovada îndeplinirii acestor verificări și omologări metrologice împreună cu înregistrarea video din ziua de 24.04.2014.

Pentru a fi respectate dispozițiile Convenției Europene pentru Drepturile Omului nu poate fi apreciată de instanță că procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție de legalitate deoarece prin această statuare se aduce atingere principiului „egalității armelor” și se încalcă prezumția de nevinovăție, situație în care sarcina probei nu revine exclusiv contravenientului, așa cum dispune regula generală, ci ambelor părți, deci inclusiv intimatului pârât care trebuie să probeze că a dresat respectivul proces-verbal cu îndeplinirea tuturor condițiilor legale.

Dacă intimatul agent constatator va depune înregistrarea video concludentă din care rezultă săvârșirea faptei cea fost reținută în sarcina sa, cât și toate documentele care atestă omologarea și verificarea metrologica a aparatului de înregistrare, solicită constatarea că nu se face vinovată de contravenția menționată în procesul verbal contestat deoarece pătrunderea autovehiculului pe care-l conduceam pe trecerea de pietoni s-a realizat concomitent cu momentul angajării în traversare a străzii de către pietonul respectiv, situație în care nu putea opri în condiții de siguranță întrucât deja depășisem trecerea respectivă și se angajase în a efectua virajul la stânga, iar o manevră intempestivă de frânare ar fi putut determina stânjenirea altor conducători auto sau chiar producerea unui ambuteiaj rutier deoarece intersecția în apropierea căreia se afla trecerea respectivă (Prel. București la intersecția cu . deosebit de aglomerată, iar ora la care circula, era una de vârf .

Având în vedere cele expuse, petenta apreciază că procesul-verbal de contravenție ._ a fost nelegal și netemeinic dresat, situație în care se impune anularea lui în totalitate.

În subsidiar, în cazul în care se apreciază că nu există motive de anulare în tot a procesului-verbal, petenta solicită înlocuirea sancțiunii aplicată, cu sancțiunea avertisment având în vedere că sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, dar și cu împrejurările comiterii acesteia, că trebuie să se țină cont de urmarea produsă iar, astfel că fapta săvârșită nu a generat un pericol care să justifice amenda aplicată, scopul legii putând fi atins și prin aplicarea sancțiunii mai ușoare a avertismentului.

În drept se invocă disp. O.G. 2/2001. OUG 195/2002.

În dovedire sunt propuse spre administrare probele cu înscrisuri, sens în care petenta a depus în copie procesul verbal de contravenție.

În conformitate cu dispozițiile art. 206 C.proc.civ. s-a procedat la comunicarea cererii principale și a înscrisurilor atașate către intimat, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la primirea respectivei comunicări.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul a solicitat respingerea plângerii petentei și menținerea procesului-verbal ca legal și temeinic întocmit, aceasta fiind sancționată contravențional pentru fapta de a nu fi acordat prioritate de trecere a unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii prin loc marcat și semnalizat corespunzător.

Apreciază intimatul că procesul-verbal de contravenție este legal întocmit, fapta săvârșită fiind prevăzută de art. 135 lit.h din HG nr. 1391/2006 R și sancționată în conformitate cu prevederile art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002 R, sancțiunea principală a amenzii atrăgând, în mod corelativ, și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile .

Consideră intimatul că procesul-verbal îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ.

În susținerea întâmpinării este propusă proba cu înregistrarea contravenției pe CD (fila 19 din dosar).

În drept sunt invocate dispozițiile art. 205 C.proc.civ.

Se solicită de către intimat judecarea cauzei și în lipsă.

În conformitate cu dispozițiile art. 206 alin.1 C.proc.civ. întâmpinarea a fost comunicată petentei, cu mențiunea de a depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la primirea respectivei comunicări.

Întrucât petenta a formulat răspuns la întâmpinare, s-a fixat primul termen de judecată la data de 18.06.2014, cu citarea părților.

Analizând actele și lucrările dosarului în soluționarea plângerii contravenționale, instanța retine următoarele:

La data de 24.04.2014, petentei i s-a încheiat procesul-verbal de contravenție . nr._ prin care i s-a aplicat amenda contravențională în cuantum de 340 lei și măsura complementară de suspendare a dreptului de mai conduce, pentru că a condus automobilul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ pe . la intersecția cu . a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii prin loc marcat și semnalizat corespunzător, fapta înregistrată video, prev. de art. 135 lit.h din HG nr. 1391/2006 R și sancționată în conformitate cu prevederile art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002 R.

Petenta a semnat procesul – verbal de contravenție fără obiecțiuni.

Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Instanța nu poate reține susținerile petentei privitor la faptul că nu este menționată sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o durată de 30 de zile, întrucât în procesul - verbal de contravenție, agentul constatator a menționat „permisul de conducere se suspendă pe o durată de 30 de zile”. Având în vedere că permisul de conducere atestă dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, suspendare acestuia echivalează cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Modul de exprimare al agentului constatator care este într-adevăr criticabil nu poate echivala însă cu lipsa aplicării sancțiunii complementare.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține următoarele:

Privitor la susținerile petentei conform cărora, înregistrarea video nu are valoare probatorie întrucât nu este surprins numărul de înmatriculare al autovehiculului instanța nu le va reține deoarece automobilul este identificat prin constatarea personală (ex proprius sensibus) de către agentul statului în exercitarea atribuțiilor de serviciu (prezumție de autenticitate și veridicitate (cauza Salabiaku c. Franța, cauza Bosoni c. Franței) coroborat cu semnarea procesului – verbal fără obiecțiuni de către petentă. Totodată identificarea numărului autovehiculului condus de petentă pe înregistrarea video, folosirea unui aparat radar omologat și verificat metrologic ar fi fost obligatorii dacă petenta ar fi fost amendată pentru depășirea vitezei legale ceea ce nu este cazul în speță.

În plus, verificarea numărului este posibilă printr-o simplă aplicație informatică efectuată de către un expert față de imaginile surprinse pe înregistrarea video. Petenta nu a solicitat această expertiză și nici instanța din oficiu nu a dispus-o, având în vedere că aceasta nu a contestat că automobilul surprins pe înregistrare nu îi aparține mulțumindu-se să constate că pe înregistrarea video nu se observă numărul automobilului.

Totuși în cauză, instanța apreciază că situația de fapt reținută de către agentul constatator nu corespunde realității pentru următoarele considerente:

Astfel, din înregistrarea depusă la dosarul cauzei de intimat (fila 19) rezultă că un pieton se angajează în traversare pe marcajul „trecere de pietoni”. Din înregistrarea video nu se poate observa însă momentul în care pietonul (foarte rapid) se angajează în traversare pe „zebră” pentru ca instanța să poată aprecia dacă petenta a putut observa în timp util pietonul angajat în traversare pentru a putea opri în condiții de siguranță pentru participanți la trafic.

Elementele unei contravenții sunt: obiect, subiect, latura subiectivă și latura obiectivă. Astfel, în esență contravenția are un obiect juridic, anume valoarea socială protejată, un obiect material care reprezintă materializarea obiectului juridic, un subiect activ, contravenientul, un subiect pasiv, cel care suferă consecințele contravenției, o latură obiectivă, anume comportamentul ilicit împreună cu urmarea produsă de acesta și o latură subiectivă care cuprinde reprezentarea psihică a persoanei cu privire la fapta sa ilicită.

Așadar, vinovăția reprezintă trăsătura contravenției care impune, ca o condiție de existență a unei fapte tipice necesitatea ca persoana care a comis actul incriminat să fi realizat, la momentul comiterii acelui act, implicațiile actului său și să fi putut să determine efectele acestuia. În alte cuvinte, pentru ca o faptă să fie contravenție este necesar ca autorul acesteia să fi acționat în mod liber și să își fi putut percepe actele și consecințele lor.

În cauză, din înregistrare video depusă la dosarul cauzei având în vedere unghiul din care este făcută filmarea care nu permite observarea momentului în care pietonul se angajează în traversare pe „zebră” instanța apreciază că întrunirea elementelor constitutive ale faptei contravențională nu este constatată personal de agentul constatator (ex proprius sensibus) astfel încât procesul verbal de contravenție nu se bucură de prezumție de autenticitate și veridicitate sub acest aspect.

Așadar, în speță înregistrarea video așa cum a fost realizată nu permite instanței să constate săvârșirea faptei contravenționale sub aspectul laturii subiective.

Prin urmare, este incident principiul in dubio pro reo, neputându-se stabili cu certitudine dacă petenta în mod obiectiv putea observa pietonul angajat în traversare din partea dreaptă a drumului cu trei benzi de circulație.

Pentru aceste considerente, având în vedere prezumția de nevinovăție consacrată de art.6 parag.1 din Convenția europeană, instanța va admite plângerea formulată de petenta C. N. P. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CĂLĂRAȘI și va anula procesul – verbal de contravenție . nr._ din 24.04.2014 emis de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CĂLĂRAȘI, cu consecința exonerării de la plata amenzii contravenționale și a măsurii complementare dispuse în temeiul acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petenta C. N. P., domiciliată în Călărași, ., județul Călărași, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 24.04.2014 în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CĂLĂRAȘI, cu sediul în Călărași, ., jud. Călărași.

Anulează procesul - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 24.04.2014.

Cu drept de apel, în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.06.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

O. V. V. G.

Pentru grefier aflat în concediu de odihnă

Semnează grefier V. O.

Red. O.V.

Tehnored.V.G.

Ex.5/ 17.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1649/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI