Plângere contravenţională. Sentința nr. 2177/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 2177/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 09-09-2014 în dosarul nr. 3866/202/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2177/2014

Ședința publică de la 09 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. A.

Grefier I. B.

Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul B. B. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._, dresat la data de 05.06.2014 de agent constatator din cadrul intimatului I.P.J. Călărași.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat av. N. S. pentru petent, în temeiul împuternicirii avocațiale nr._/2014, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 155 și urm. C.proc.civ.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, după care:

Conform dispozițiilor art. 131 C.proc.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

La interpelarea instanței apărătorul petentului precizează că a vizionat înregistrarea și că nu mai are cereri de formulat.

Constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau incidente de soluționat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C.proc.civ. instanța declară dezbaterile deschise asupra fondului și acordă cuvântul pentru susținerea cererilor și apărărilor formulate în proces.

Av. N. S. pentru petent solicită admiterea în parte a plângerii formulate, în sensul înlăturării sancțiunii complementare a suspendării dreptului petentului de a conduce autovehicule. Din înregistrarea video rezultă o viteză de 103 km/h în localitate. Se poate observa, destul de clar, că aparatul radar se afla în mișcare, situație în care, există o marjă de eroare de ± 4%. La viteza de 103 km/h rezultă o marjă de eroare de 4,12 km/h. În aceste condiții, rezultă că viteza de deplasare a autovehiculului condus de către petent a fost de 99 km/h în localitate, sub cei 50 km/h peste limita legală, care ar fi atras suspendarea dreptului de a conduce autovehicule. O.U.G. nr. 195/2002 prevede că se suspendă dreptul de a conduce, în situația în care, viteza admisă în localitate este depășită cu mai mult de 50 km/h. În această situație, petentul nu a depășit cu mai mult de 50 km/h. Nu poate fi stabilită o viteză certă, este vorba despre un dubiu care nu poate decât să-i profite petentului.

INSTANȚA

Asupra prezentei plângeri contravenționale:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași sub nr._ petentul B. B., domiciliat în Italia, Aire de Udine, CNP_, având domiciliul ales doar în vederea comunicării actelor de procedură în Călărași, .. ., jud. Călărași, a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 04.06.2014 de către Inspectoratul de Poliție al Județului Călărași, cu sediul în Călărași, ..

În motivarea cererii, ,a arătat în esență că la data de 04.06.2014, în jurul orelor 16:30, conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 3.

La un moment dat, în zona localității M. V., jud. Călărași, a fost oprit de un echipaj al politiei rutiere care l-a sancționat cu amendă contravențională în valoare de 765 lei și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile pe motiv ca ar fi circulat cu viteza de 103 km/h în localitate.

A apreciat că a respectat limita de viteză și nu a circulat cu viteza reținută de agentul constatator în procesul-verbal.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 31 din O.G. nr.2/2001.

În susținerea plângerii a solicitat administrarea probei cu acte și ca agentul constatator sa depună la instanță înregistrarea video, buletinul de verificare metrologică a aparatului radar, atestatul operatorului radar și graficul de patrulare al acestuia.

In aparare, organul constatator a formulat întâmpinare, depunând la dosar înregistrarea video realizata la data savarsirii contraventiei, buletin de verificare metrologica, atestatul operatorului radar și graficul de patrulare al acestuia.

Din analiza actelor si lucrărilor dosarului, rezulta urmatoarele:

Prin procesul-verbal de contraventie contestat petentul a fost sanctionat cu amenda in cuantum de 765 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute de art.102 alin.3 lit.e din O.U.G. nr. 195/2002 rap.la art.121 alin.1 din H.G. 1391/2006.

In concret, s-a retinut ca petentul a condus cu o viteza de 103 km/h in localitate, fiind inregistrat de aparatul radar. Prin acelasi act de constatare s-a dispus si retinerea permisului de conducere in vederea suspendarii.

Prin prisma prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 procesul-verbal de contraventie bazat pe constatarile personale ale agentului constatator se bucura de o prezumtie de legalitate si temeinicie pana la proba contrarie, a carei sarcina revine celui care contesta procesul-verbal. In cauza de fata insa, contraventia de depasire a vitezei legal admise retinuta in sarcina petentului nu fost constatata de politistul rutier prin propriile simturi, ci in conditiile art.121 alin.2 din H.G. nr. 1391/2006 cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.

Prin urmare, in aceasta situatie sarcina probei este rasturnata,intrucat organul constatator este tinut a face mai intai dovada legalitatii si temeiniciei procesului-verbal de contraventie, respectiv dovada ca viteza cu care a circulat contravenientul a fost constatata cu mijloace tehnice certificate si ca, in plus, aceasta viteza depasea limita legala.Odata dovedite aceste imprejurari,contravenientul nu ar mai putea invoca netemeinicia actului de constatare si de sanctionare a contraventiei decat proband ca agentul constatator nu s-a folosit la stabilirea situatiei de fapt de mijloace tehnice verificate si omologate metrologic.

In speta insa, din înregistrarea depusă la dosar de către agentul constatator reiese cu claritate săvârșirea contravenției de către petent, care a circulat cu viteza de 103 km/h în localitate. Or, in conditiile in care viteza maxima admisa pe sectorul de drum repectiv este de 50 km/h,in mod corect a fost retinuta in sarcina petentului savarsirea contraventiei prevazute de art.102 alin. 3 lit.e din O.U.G. 195/2002 constand in depasirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.

Totodata, agentul constatator a depus la dosar copia buletinului de verificare metologica a apartului radar folosit, din care rezulta ca acesta a fost folosit in conditii legale.

În ceea ce privește posibilitatea existenței unei erori în măsurători, astfel cum rezultă și din Norma de metrologie legală NML 021-05, funcționarea cinemometrelor cu effect DOPPLER, numite cinemometre radar, este supusă unor condiții speciale și se prevede că erorile de măsurare a vitezei trebuie să se încadreze în limitele specificate la pct. 3.1.1. în cazul scăderii nivelului semnalului purtător de informație până la limita de recepție sau a limitării duratei acestuia (art. 3.6.6.). Rezultă că aceste abateri, chiar tolerate, nu apar în cazul oricărei măsurători efectuată cu cinemometrele radar, ci doar în situația scăderii nivelului semnalului purtător de informație până la limita de recepție sau a limitării duratei acestuia.

Pentru aceste motive, văzând și prevederile art. 34 din OG 2/2001, urmează a respinge plângerea contravențională formulată de către petentul B. B., domiciliat în Italia, Airede Udine, CNP_, având domiciliul procesual ales în Călărași; .; ..3; jud. Călărași, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/04.06.2014, dresat de agent constatator din cadrul intimatului I.P.J. CĂLĂRAȘI, cu sediul în Călărași, .; jud. Călărași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de către petentul B. B., domiciliat în Italia, Airede Udine, CNP_, având domiciliul procesual ales în Călărași; .; ..3; jud. Călărași, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/04.06.2014, dresat de agent constatator din cadrul intimatului I.P.J. CĂLĂRAȘI, cu sediul în Călărași, .; jud. Călărași.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședința publică de la 09.09.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. I. B. I.

Red. A.I..

Tehnored. B.I

Expl. 5/03.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2177/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI