Acţiune în constatare. Sentința nr. 1416/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1416/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 1416/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI- JUDEȚUL CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILA NR.1416
Ședința publică din 11.05.2015
Instanța compusă din:
Președinte D. I.
Grefier - L. V.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul M. M. în contradictoriu cu pârâtul M. V., având ca obiect constatarea vânzării cumpărării.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 155 și urm. C.p.c.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, evidențiindu-se părțile și obiectul cauzei:
Conform dispozițiilor art. 131 C.proc.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Având în vedere că reclamantul nu s-a prezentat în instanță dar a solicitat judecarea cauzei în lipsă, propunând în dovedirea acțiunii admiterea probei cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, conform dispozițiilor art. 254 C.pr. civilă proc. civ.,
Instanța apreciază conform art.255 Cod proc civilă că probele sunt admisibile putând duce la soluționarea procesului, pentru acest motiv încuviințează conform art. 258 C.proc. civ. proba cu înscrisuri propusă de reclamant .
Constată că pârâtul nu a depus întâmpinare, fiind decăzut din dreptul de a propune probe în combaterea acțiunii conform art. 201 alin.4 Cod proc. civilă.
Totodată, constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau incidente de soluționat, în conformitate cu dispozițiile art. 392 C.proc. civ. instanța declară dezbaterile deschise asupra fondului și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față;
Prin cererea introdusă la această instanță la data de 19.02.2015 și înregistrată sub nr. 1252/ 202 M. M., CNP_, domiciliat in București, ., sector 4, cu adresa de comunicare a actelor de procedura la sediul Cabinetului de A. “ L. F.-A." situat in București, ., .. A, . a chemat în judecată pe pârâtul M. V.,domiciliat în .. Călărași, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se constate intervenită vânzarea cumpărare autoturismului marca Volkswagen tipul Passat, având numărul de identificare WVWZZZ3BZ1PO98343, înmatriculată sub nr_ și a se dispune radierea acestuia din evidențele fiscale precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată suportate cu prezenta cauza.
În motivarea cererii reclamantul arată că la data de 13.08.2006 a vândut autoturismul marca Volkswagen tipul Passat, având numărul de identificare WVWZZZ3BZ1PO98343, înmatriculată sub nr._ pârâtului. D. pentru care a încheiat un contract de vânzare cumpărare pentru vehicul folosit.
După încheierea contractului de vânzare cumpărare i-a predat pârâtului autoturismul, carte de identitate a autoturismului, talonul si doua rânduri de chei
urmând ca acesta sa radieze mașina, să o înmatriculeze si sa o declare la administrația financiara din raza teritoriala. Odată cu trecerea timpului a încercat să i-a legătura cu pârâtul întrucât a primit numeroasa amenzi contravenționale pentru abaterile de la regimul circulație pe drumurile publice însă în zadar. În prezent este obligat de către DITL sector 4 București la plata impozitului aferent acestui autoturism la care se adaugă, penalitățile aferente si contravaloarea amenzilor de circulație. D. pentru care s-a dispus poprirea din venitul net realizat.
Potrivit art.1295 C.civ., contractul de vânzare-cumpărare are un caracter
consensual, putând fi încheiat prin simplul acord de voință al părților, fără îndeplinirea vreunei formalități.
Acțiunea in constatare este admisibilă, in condițiile in care, pe de o parte,
reclamantul nu are la dispoziție o acțiune in realizare, contractul de vânzare -
cumpărare fiind deja încheiat ca efect al realizării acordului de voință al părților, iar, pe de altă parte, justifică un interes in promovarea prezentei acțiuni, radierea
autoturismului de pe numele său și înmatricularea acestuia pe numele pârâtului cumpărătoare, respectiv înscrierea mențiunilor noului deținător al autovehiculului in cartea de identitate urmând să se facă pe baza hotărârii judecătorești de către organele de poliție.
În drept: art.35 din C.pr. civilă, art.1073 din Vechiul Cod de procedură.
În dovedirea cererii lor reclamanții au înțeles să se folosească de proba cu interogatoriu,înscrisuri,depunând în acest sens la dosarul cauzei următoarele: contractul de vânzare cumpărare pentru vehicul folosit încheiat la data de 13.08.2006, copii de pe actele de identitate, titlul executoriu.
Verificând legalitatea cererii de chemare în judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 200 C.proc.civ. s-a dispus comunicarea unei adrese către reclamant pentru complinirea lipsurilor constatate, fapt pentru care, reclamant s-a conformat, depunând în termen legal, dovada achitării taxei de timbru în suma de 1940 lei
În conformitate cu dispozițiile art. 201 alin.1 C.proc.civ., s-a procedat la comunicarea cererii principale și a înscrisurilor atașate către intimat, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la primirea respectivei comunicări.
Cum pârâtul nu a depus întâmpinare, în conformitate cu dispozițiile art. 201 alin. 4,5 C.p.c. s-a fixat primul termen de judecată la data de 11.05.2015 .
Instanța analizând actele și lucrările dosarului a reținut următoarea situație de fapt:
Reclamantul arată că la data de 13.08.2006 a vândut pârâtului autoturismul marca Volkswagen tipul Passat, având numărul de identificare WVWZZZ3BZ1PO98343, înmatriculată sub nr._ ,drept pentru care a încheiat un contract de vânzare cumpărare pentru vehicul folosit.
Instanța reține că ,după încheierea contractului de vânzare cumpărare reclamantul i-a predat pârâtului autoturismul, carte de identitate a autoturismului, talonul si doua rânduri de chei, acesta din urmă să radieze mașina, să o înmatriculeze si să o declare la administrația financiara din raza teritoriala.
Așadar, odată cu trecerea timpului reclamantul a încercat să ia legătura cu pârâtul,dar nu a reușit primind numeroasa amenzii contravenționale pentru abaterile de la regimul circulație pe drumurile publice săvârșite de acesta
Instanța,reține că reclamantul, în prezent este obligat de către DITL sector 4 București la plata impozitului aferent acestui autoturism la care se adaugă, penalitățile aferente si contravaloarea amenzilor de circulație,drept pentru care s-a dispus poprirea din venitul net realizat.
Așa cum a reieșit din înscrisurile aflate la dosar ,respectiv din contractul încheiat între părți, de la data întocmirii acestuia, autoturismul se află în posesia pârâtului, aspect ce rezultă din relațiile comunicate de Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 4 București, ca urmare a neachitării taxelor și impozitelor aferente la zi.
Conform disp. art. 1073 c. civ, „ creditorul a dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației ”, astfel că, dacă bunul se găsește în patrimoniul vânzătorului și nu există alte impedimente legale ,în lumina principiului executării în natură a obligațiilor și reparării în natură a pagubelor, instanța poate constata intervenită vânzarea cumpărarea bunului ce a făcut obiectul dosarului. În cazul de față, bunul se mai află în patrimoniul pârâtului .
Potrivit art.35 Cod proc civilă constatarea existenței sau inexistenței unui drept
Cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.
În speță instanța apreciază că nu are o la îndemnă o acțiune în realizarea dreptului.
Pentru aceste considerente, urmează a admite acțiunea formulată de către reclamant și a constata intervenită între părți, la data de 13.08.2006 vânzarea cumpărare autoturismului marca Volkswagen tipul Passat, număr de identificare WVWZZZ3BZ1PO98343, nr de înmatriculare_ .
Urmează a dispune radierea autoturismului cu datele de identificare de mai sus, din evidențele fiscale ale reclamantului
Potrivit art. 453 Cod proc. civilă, urmează obliga pârâtul către reclamant la plata sumei de 1940 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea introdusă de reclamantul M. M., CNP_, domiciliat in București, ., sector 4, cu adresa de comunicare a actelor de procedura la sediul Cabinetului de A. “ L. F.-A." situat in București, ., .. A, . împotriva pârâtului M. V.,domiciliat în .. Călărași.
Constată intervenită între părți, la data de 13.08.2006 vânzarea cumpărare autoturismului marca Volkswagen tipul Passat, număr de identificare WVWZZZ3BZ1PO98343, nr de înmatriculare_ Prezenta ține loc de act de vânzare cumpărare .
Dispune radierea autoturismului cu datele de identificare de mai sus, din evidențele fiscale ale reclamantului
Obligă pârâtul către reclamant la plata sumei de 1940 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședința publică din 11.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. I. L. V.
Red. DI
Tehnored L.V.
Ex. 19.05.2015.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1369/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1493/2015.... → |
|---|








