Anulare act. Sentința nr. 3448/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3448/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 10-11-2015 în dosarul nr. 3448/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.3448/2015
Ședința publică de la 10.11.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE –N. L. P.
GREFIER-Ș. J.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamanta B. A., în contradictoriu cu pârâta R. B. SA, având ca obiect anulare act.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 13.10.2015, fiind consemnate în încheierea de la acel termen care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 27.10.2015 și respectiv la 10.11.2015, când
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași la data de 27.10.2014 sub nr._, reclamanta B. A. a chemat în judecată pe pârâta R. B. SA pentru ca prin hotărârea judecătorească să se dispună:
- nulitatea absolută parțială a contractului de credit bancar nr. RFI_, respectiv înlăturarea clauzelor contractuale abuzive inserate în art.3, art.4, art.8 și art. 11 pct.11.1, 11.4, și a actului adițional nr. 4714/06.10.2011, respectiv clauzele abuzive inserate în art. l, art.2, art.5 și art. 9;
- convertirea creditului acordat în monedă străină (CHF/RON) de la data acordării creditului.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că contractul de credit bancar nr. RFI_ încheiat între părți la data de 06.07.2007 pentru suma de 21.573,09 CHF și actul adițional nr. 4714/06.10.2011 sunt afectate de incidența Lg. 193/2000 privind clauzele abuzive, precum și de nerespectarea prevederilor OG 50/2010, OUG 174/2008 și 93/13/CEE, având în vedere următoarele aspecte:
- anuitatea (dobânda anuală) - a cărei formulă de calcul nu i-a fost adusă la cunoștință, nefiindu-i comunicate Condițiile Generale de Derulare a Operațiunilor Bancare care au fost avute în vedere de Banca la încheierea contractului de credit (art.3 Costuri, respectiv pct. 3.1 lit. b pct.3.3);
- dobânda stabilită ca fiind fixă a fost transformată în dobândă revizuibilă, aceasta a fost calculată nelegal și incorect, raportându-se la un număr de zile mai mic decât cel legal - respectiv la 360 zile în loc de 365-366. În consecință, costurile puse în sarcina sa au fost crescute, fiind obligată să plătească anual o dobândă pentru un număr de 6 zile în plus, afectându-i siguranța financiară;
- a fost inserată clauza abuzivă referitoare la cursul de schimb și al diferențelor de curs valutar (art. 4 Rambursarea, art.4.6);
- perceperea unui comision unic de 90 de euro plătit pentru orice serviciu prestat de Banca la cererea împrumutatului, în ciuda prevederilor exprese ale OG 50/2000 și Lg. 288/2010 (pct. 5.2 din act adițional nr. 4714/06.10.2011).
În susținerea cererii, reclamanta a mai arătat, în esență, că nu i-au fost comunicate Condițiile generale stipulate în contractul de credit, nu i s-a dat posibilitatea să negocieze clauzele contractului și că clauzele incriminate îi permit pârâtei să modifice rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată între părți.
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Lg. 193/200 și OG 50/2010. În cuprinsul cererii au fost invocate și disp. Directivei Consiliului 93/13/CEE.
În dovedirea acțiunii a solicitat administrarea probei cu înscrisuri. Reclamanta a anexat acțiunii contractul de credit bancar nr. RFI_, actul adițional nr. 4714/06.10.2011, contractul de ipotecă autentificat sub nr. 2564/06.07.2007 și acte de executare în dosarul 482/2014 (f.6-18 – dosar tribunal).
La solicitarea instanței, reclamanta a depus precizări (f.25-26 – dosar tribunal), prin care a motivat în fapt și în drept capătul 2 de cerere privind convertirea creditului acordat în monedă străină la data acordării creditului.
Pârâta R. B. S.A. a formulat întâmpinare în cauză (f.30-40 – dosar tribunal), invocând excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea acțiunii, excepția inadmisibilității în constarea caracterului abuziv a unor clauze contractuale prevăzute în temeiul legii (codul civil) și pe fond, respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Reclamanta nu a depus răspuns la întâmpinare.
La primul termen de judecată în fața tribunalului, pârâta R. B. S.A. a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Călărași de a soluționa în primă instanță prezenta cauză, excepție ce a fost admisă, competența fiind declinată în favoarea Judecătoriei Călărași prin sentința civilă nr. 180 pronunțată la 18.02.2015.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași sub același număr la 17.03.2015.
La termenul din 26.05.2015 pârâta a depus la dosar un set de înscrisuri (f.20-26).
La același termen, reclamanta, prin avocat, a precizat expres că solicită ca cererea privind conversia creditului să fie soluționată exclusiv în limitele protecției acordate de lege persoanelor care au calitatea de consumator, motiv pentru care instanța a revenit asupra dispoziției privind timbrarea cererii și a constatat că cererea este scutită de la plata taxelor de timbru conform art. 29 lit. f din OUG 80/2013.
Tot la termenul din 26.05.2015, instanța a pus în discuție și a respins excepția lipsei de interes legitim și excepția inadmisibilității cererii, excepții invocate de pârâtă, iar pe fond a admis proba cu înscrisuri și interogatoriu pentru ambele părți. A pus în vedere pârâtei să depună la dosar condițiile generale și procedurile privind negocierea contractului.
Înscrisurile solicitate, împreună cu alte înscrisuri, au fost depuse la dosar la termenul din 23.06.2015 (f.31-187).
Față de acordul pârâtei exprimat la termenul din 15.09.2015, având în vedere că reclamanta locuiește în Anglia, răspunsurile la interogatoriu au fost comunicate în scris de ambele părți (pârâtă – f.193-195; reclamantă – f.205-207).
La termenul din 13.10.2015 pârâta a depus la dosar practică judiciară.
Ambele părți au solicitat amânarea pronunțării și depus la dosar note scrise.
Pe fondul cauzei, analizând probatoriul administrat, instanța reține următoarele:
Cu titlu preliminar, instanța reține că reclamanta, pentru a beneficia de scutirea de plata taxei de timbru prev. de art. 29 alin. 1 lit. f din OUG 80/2013, a limitat analiza instanței la normele legale care reglementează protecția consumatorilor în contractele cu profesioniștii.
Ca atare, atât primul, cât și cel de-al doilea capăt de cerere vor fi analizate exclusiv prin prisma dispozițiilor legale naționale și europene care reglementează protecția consumatorilor împotriva clauzelor abuzive în contractele încheiate cu profesioniștii, fără ca instanța să poată depăși acest cadru.
În acest context, instanța reține că potrivit art. 1 alin. 1 din Legea 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii trebuie să cuprindă clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Se mai reține că potrivit definiției din art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Conform alineatului doi al aceluiași articol, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Potrivit alineatului 6, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele sau serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Instanța este pe deplin de acord cu susținerea pârâtei că legislația prin prisma căreia se realizează analiza caracterului abuziv al clauzei este cea în vigoare la momentul inserării acestei clauze în contract, cu excepțiile prevăzute de lege. Ca atare, întrucât alin. 6 al art. 4 a fost introdus în Legea 193/2000 prin Legea nr. 363 din 21.12.2007, va fi aplicabil doar contractelor încheiate după . acestui act normativ, motiv pentru care, în cazul contractelor încheiate înainte de acest moment, elementele contractuale enumerate de textul menționat pot fi analizate fără restricții sub aspectul caracterului abuziv.
Rezultă din dispozițiile legale analizate în primul rând că sunt excluse de la aplicarea prevederilor legale privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii clauzele care au fost negociate direct cu consumatorul și clauzele care privesc obiectul principal al contractului, în situația în care aspectul considerat abuziv să nu îl constituie însuși caracterul adecvat al prețului sau contraprestației, raportat la serviciile furnizate în schimb, dacă aceste clauze sunt scrise într-un limbaj inteligibil pentru consumator. Așa cum s-a arătat anterior, pentru contractele încheiate înainte de 24.12.2007, cea de-a doua categorie de clauze nu este exclusă de la aplicarea dispozițiilor legale care protejează consumatorii împotriva clauzelor abuzive în contractele cu profesioniștii.
Având în vedere dispozițiile speciale aplicabile în materie prin care se instituie o prezumție de lipsă a negocierii în cazul contractelor standard preformulate, sarcina probei negocierii revine profesionistului, care, în concret, trebuie să demonstreze că a oferit destinatarului ofertei posibilitatea de a influența efectiv natura și/sau conținutul clauzei. Întrucât în disp. art. 4 alin. 2 din Legea 193/2000 legiuitorul nu se referă la o negociere globală a contractului, ci la negocierea clauzei contractuale, dacă invocă negocierea, profesionistul trebuie să dovedească faptul că cealaltă parte a avut și alte opțiuni decât aceea de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza în totalitate. Totodată, nu va fi considerată negociere în sensul dispozițiilor legale privind protecția consumatorului faptul că destinatarul ofertei a avut posibilitatea de a alege între mai multe oferte ale unor profesioniști diferiți sau între mai multe tipuri de contracte oferite de aceeași bancă.
Dacă clauza acuzată ca având caracter abuziv nu face parte din categoriile expuse anterior, pentru ca instanța să constate caracterul abuziv trebuie să constate fie că acesta se încadrează în „lista neagră” din anexa la Legea 193/2000 în care sunt incluse tipurile de clauze prezumate absolut ca abuzive, fie că prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, clauza creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Pornind de la scopul în care au fost reglementate normele legale de protecție a consumatorului împotriva clauzelor abuzive interpretate în spiritul jurisprudenței CJUE în materie, instanța reține că aceste norme au fost instituite pentru a proteja persoanele fizice în relația cu profesioniștii și de a restabili echilibrul contractual în situațiile în care profesionistul, acționând cu rea-credință, a profitat de poziția de negociere pe care o are, pentru a introduce în contract clauze care creează un dezechilibru în favoarea profesionistului între drepturile și obligațiile părților.
Sarcina de a analiza caracterul abuziv revine instanței naționale, prin raportare la legislația națională în materie, pe baza criteriilor și principiilor extrase de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărâri în care a analizat conformitatea normelor naționale cu dispozițiile Directivei Consiliului 93/13/CEE (cu titlu de exemplu, pct. 66 din Hotărârea din 14.03.2013 în cauza C‑415/11). Nu trebuie omis însă faptul că directiva menționată creează un standard minimal, fiind permis țărilor membre să adopte reguli de protecție mai largă, motiv pentru care, având în vedere că unele dintre legislațiile naționale acordă consumatorilor o protecție mai extinsă decât cea rezultată strict din transpunerea directivei, considerentele curții referitoare la aplicarea legislațiilor interne la clauze determinate trebuie privite cu maximă prudență, comparând legislația națională a cărei conformitate a fost verificată de CJUE cu legislația română.
De asemenea, efectuând analiza clauzelor din perspectiva protecției de care beneficiază consumatorii în raporturile cu profesioniștii, instanța nu va neglija nici faptul că normele de protecție a consumatorilor sunt norme cu caracter special, care se suprapun peste dreptul comun al contractelor civile, astfel încât atributul instanței de a restabili echilibrul contractual deteriorat ca urmare comportamentului abuziv al profesionistului trebuie exercitat cu maximă prudență și fără a ceea un dezechilibru de sens contrar, în favoarea consumatorului, prin încălcarea principiului forței obligatorii care guvernează contractul sinalagmatic.
Cu referire la primul capăt de cerere, pentru a aplica la cauza de față principiile extrase din legislația națională, interpretată prin prisma Directivei Consiliului 93/13/CEE, în limitele arătate anterior, instanța reține că între pârâta S.C. R. B. S.A. și reclamanta B. A., în calitate de împrumutat, s-a încheiat convenția de credit nr.RFI_ din 06.07.2007 (f.15-16 – dosar tribunal), prin care pârâta a acordat reclamantei un credit în valoare de_,09 CHF.
Reclamanta a supus analizei instanței din perspectiva legislației privind protecția consumatorului împotriva clauzelor abuzive în contractele cu profesioniștii clauzele cuprinse la art. 3, 4, 8, 11.1 și 11.4 din contract.
Între aceleași părți a fost încheiat actul adițional nr. 4714 din 06.10.2011 (f.11-14 – dosar tribunal), prin care au fost modificate o parte dintre clauzele contractului menționat anterior, părțile fiind de acord cu repunerea reclamantei în beneficiul termenului de rambursare a creditului cu capitalizarea dobânzilor și comisioanelor aferente.
Reclamanta a supus analizei instanței din perspectiva legislației privind protecția consumatorului împotriva clauzelor abuzive în contractele cu profesioniștii clauzele cuprinse la art. 1, 2, 5 și 9 din actul adițional.
Din preambulul actului adițional se mai reține că acesta a fost încheiat în condițiile declarării scadenței anticipate a creditului și inițierii de către pârâtă a procedurilor de executare silită în vedere recuperării creanțelor restante.
Dintre textele menționate în petitul cererii, în considerentele cererii introductive, reclamanta a motivat caracterul abuziv doar pentru clauze inserate la pct. 3.1, 3.3, 4.6, 5.2 și 11.4 din convenția de credit nr.RFI_ din 06.07.2007. Totuși, având în vedere caracterul imperativ al normelor legale naționale și europene care reglementează interdicția inserării clauzelor abuzive în contractele cu consumatorii, norme care obligă instanța să analizeze din oficiu clauzele contractului, instanța va analiza din această perspectivă toate textele menționate în petitul cererii, verificând îndeplinirea condițiilor pentru toate clauzele cuprinse în articolele menționate de reclamantă.
Examinând textele invocate de reclamantă din perspectiva condiției privind lipsa negocierii, instanța reține că atât contractul inițial încheiat de părți, cât și actul adițional au aspectul unor înscrisuri preformulate, iar pârâta, deși îi revenea sarcina probei în acest sens conform art. 4 alin. 3 din Legea 193/2000, nu a prezentat nicio dovadă în sensul că la încheierea acestuia s-ar fi purtat negocieri efective cu privire la clauzele indicate de reclamantă. O indicație clară a caracterului preformulat al contractului o constituie și trimiterile la „Condițiile generale de derulare a operațiunilor bancare”, dar și răspunsurile pârâtei la interogatoriu (f.189-190), care a arătat în răspunsul la întrebarea 1 că a transmis reclamantei un draft al contractului de credit, dar a evitat să răspundă neechivoc la întrebarea 2 a reclamantei. Relevant este și răspunsul la întrebarea 3, în care pârâta a arătat că reclamanta a luat cunoștință de toate clauzele contractului (draftul contractului) după ce a „ales” un anumit tip de credit.
Nu rezultă că i-ar fi fost adus la cunoștință reclamantei un drept de a negocia distinct clauzele contractului nici la încheierea contractelor de credit anterioare depuse de pârâtă (f. 65, 113-115, 118, 119-125, 134-139 și nici din condițiile generale de derulare a operațiunilor bancare (f.68-90). Faptul că pârâta are o procedură internă de negociere (f.91-94) nu prezintă nicio relevanță pentru aspectul analizat, în condițiile în care pârâta nu a invocat sau dovedit că a adus la cunoștința reclamantei această procedură înainte de încheierea contractului.
Or, în acest context, din examinarea apărărilor formulate de pârâtă se constată că nici aceasta nu pretinde că ar fi negociat sau măcar că ar fi adus la cunoștință reclamantei posibilitatea negocierii clauzelor incriminate, ci doar că și-a îndeplinit obligația de informare, în limitele pe care singură și le-a stabilit .
În consecință, instanța constată că este îndeplinită condiția lipsei negocierii pentru toate clauzele incriminate de reclamantă.
Cu privire la condiția existenței unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, instanța, examinând în detaliu fiecare dintre clauzele indicate de reclamantă în primul capăt de cerere, reține, în primul rând, că pârâta nu și-a creat un avantaj contrar cerințelor bunei-credințe prin inserarea clauzelor de la pct. 3.1 și 3.2 din contract, care stabilesc în mod clar și previzibil pentru un consumator mediu informat că creditul este purtător de dobândă care se calculează zilnic și se plătește lunar, în ziua scadenței, dobândă care este fixă în primul an de creditare și variabilă începând cu cel de-al doilea an de creditare.
Legat de clauza de la pct. 3.1 prin care se stabilește că dobânda se calculează prin raportare la anul de 360 zile și luna de 30 de zile, clauză pe care reclamanta a incriminat-o ca fiind abuzivă, instanța reține că această convenție de calcul este clar exprimată în contract și nu necesită cunoștințe avansate pentru înțelegerea sensului. De altfel, chiar dacă OUG 50/2010 nu are aplicabilitate directă în cauză, faptul că în art. 38 se stabilește că este permisă calcularea dobânzii prin raportare la anul stabilit convențional la 360 de zile și luna de 30 constituie un indiciu clar că o astfel de clauză nu produce consecințe defavorabile consumatorului. Astfel, printr-o transformare matematică simplă se constată că dobânda zilnică este aceeași, indiferent dacă se raportează la un an de 360 de zile divizat în luni de 30 de zile sau la un an de 365 de zile divizat în luni calendaristice. Avantajul oferit de acest sistem ambelor părți îl constituie cuantumul egal al dobânzii lunare, care nu este favorabil băncii sau defavorabil clientului. Ca atare, chiar dacă s-ar considera că această clauză ar fi neclară pentru un consumator mediu informat, necesitând pentru înțelegerea efectelor cunoștințe avansate, ea nu produce niciun dezechilibru în defavoarea consumatorului.
Nu sunt apte să creeze pârâtei un avantaj injust, contrar bunei-credințe contractuale și în defavoarea reclamantei, nici clauzele de la punctele 3.4, în care se instituie o clauză penală prin care reclamanta se obliga să plătească, alături de sumele neachitate la scadență, o dobândă majorată cu 7,5 puncte procentuale față de dobânda curentă, 3.5, 3.6 și 3.7 prin care s-a convenit plata unor comisioane pentru procesarea cererii de credit, rambursarea anticipată sau administrarea creditului, precizându-se atât cuantumul procentual, cât și baza la care se aplică, toate aceste clauze fiind clar formulate și previzibile pentru un consumator mediu informat sub aspectul efectelor.
Astfel, nu se poate considera contrară bunei-credințe existența în contract a unei clauze penale prin care reclamanta își asumă obligația de a acoperi prejudiciul rezultat din neexecutare, al cărui cuantum este stabilit anticipat, reclamanta putând prevedea încă de la încheierea contractului consecințele neexecutării.
Nu se poate considera contrară bunei-credințe nici perceperea unor comisioane în cuantum previzibil pentru situații clar determinate și cărora le corespunde o obligație sau prestație corelativă a pârâtei, având în vedere structura contractului de credit, care reprezintă o figură juridică complexă, în componența căreia intră, pe lângă contractul de împrumut cu dobândă și o . alte convenții accesorii care au ca obiect fie constituirea de garanții, ori alte prestații ale părților.
De altfel, reluând un argument expus anterior, un indiciu puternic cu privire la lipsa caracterului abuziv al acestor clauze contractuale îl constituie și faptul că perceperea acestora este permisă, în anumite condiții, chiar și în reglementarea actuală prin art. 36 din OUG 50/2010.
Examinând din aceeași perspectivă punctele 4.1 - 4.5, 4.7 – 4.11, instanța constată că nici clauzele inserate în aceste texte nu creează în defavoarea reclamantei și contrar bunei credințe contractuale obligații exorbitante ori abuzive, având în vedere că aceste clauze sunt clar exprimate și predictibile sub aspectul efectelor pentru un consumator mediu informat, reglementând într-o formă inteligibilă moneda de plată a creditului (4.1), cuantumul și scadența primei rate (4.2), prorogarea scadenței când termenul de plată nu este într-o zi lucrătoare (4.3), posibilitatea modificării ratelor ca urmare a modificării dobânzii sau rambursării parțiale (4.4), autorizarea pârâtei să încaseze ratele prin debitarea automată a contului curent al reclamantei (4.5), ordinea de stingere a debitelor prin plată (4.7), procedura rambursării în avans și efectele rambursării în avans (4.8 – 4.9), punerea de drept în întârziere a reclamantei în caz de neplată (4.10) și caracterul solidar al obligației codebitorului (4.11).
Prin raportare la art. 7 din contract care definește cazurile de culpă, instanța constată că sunt la fel de clare, previzibile și adaptate și clauzele de la art. 8 din contract, prin care se stabilesc dreptul băncii de a declara scadența anticipată în cazul intervenirii unuia dintre cazurile de culpă definite în contract (pct. 8.1), precum și efectele declarării scadenței anticipate (pct. 8.2 și 8.3). Față de exprimarea clară și predictibilă, având în vedere și că aceste clauze nu instituie un drept exorbitant și arbitrar al băncii de a proceda la declararea scadenței anticipate, ci corespunde unei necesități obiective de protejare a intereselor acesteia în cazul intervenirii unor situații clar determinate, se constată că nici aceste clauze nu creează în favoarea pârâtei și în defavoarea reclamantei drepturi respectiv obligații contrare bunei-credințe.
Cu referire la pct. 11.1 instanța reține că în acest text se stabilește o obligație a pârâtei de a furniza reclamantei graficul de rambursare la solicitarea acesteia, precum și o declarație de acceptare din partea reclamantei a faptului că graficul de rambursare se poate modifica de către bancă în urma modificării unor parametri contractuali.
Cu privire la prima clauză cuprinsă în acest text, care instituie o obligație, iar nu un drept al pârâtei, este evident faptul că aceasta nu poate avea caracterul unei clauze abuzive pentru că nu creează obligații în sarcina reclamantei care să poată fi analizate prin prisma disproporției cu obligațiile corespunzătoare ale pârâtei.
Cu privire la cea de-a doua clauză cuprinsă în textul analizat, instanța reține că se instituie dreptul pârâtei de a emite unilateral un nou grafic de rambursare în cazul modificării cuantumului ratelor sau duratei de derulare a creditului ca urmare a rambursărilor anticipate sau modificării ratelor de dobândă. Contrar susținerilor reclamantei, instanța constată că această clauză, în sine, nu conferă reclamantei dreptul de a modifica unilateral și nejustificat vreunul din parametrii contractului, ci doar îi permite acesteia să stabilească și să aducă la cunoștința reclamantei prin emiterea unui nou grafic de rambursare noile coordonate ale executării contractului (cuantumul ratei, durata creditului) în situații în care aceste elemente se modifică în urma aplicării altor dispoziții contractuale. De altfel, emiterea unui nou grafic de rambursare în aceste situații nu este în defavoarea, ci în favoarea consumatorului, servind la informarea acestuia cu privire la noile coordonate în care trebuie să-și execute obligațiile contractuale.
Față de considerentele expuse, instanța constată că niciuna dintre clauzele examinate până acum nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi considerată abuzivă.
Cu referire la cererea și motivele reclamantei privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor cuprinse în pct. 3.3 și 11.4 din contract, instanța reține că, potrivit pct. 3.3, „În primul an de creditare Rata anuală a dobânzii curente este de 5,9% pe an. Începând cu cel de-al doilea an de creditare Rata dobânzii curente devine revizuibilă, banca putând modifica valoarea acesteia în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a băncii, urmând să aducă la cunoștință Împrumutatului noua rată a dobânzii în modalitățile menționate în „Condițiile Generale de Derulare a Operațiunilor Bancare”, iar potrivit pct. 11.4, „Modificările clauzelor prezentului Contract se efectuează în baza acordului părților, urmând a fi consemnate în act adițional, cu excepția celor privind valoarea ratelor de credit și rata dobânzii curente, care se vor opera de către bancă, în condițiile prezentului contract”.
Examinând clauzele cuprinse în textele expuse, instanța constată că sunt exprimate clar și previzibil acele clauze care stabilesc dobânda fixă în primul an de creditare, caracterul revizuibil al dobânzii începând cu cel de-al doilea an de creditare și cadrul general al modificării contractului, prin act adițional sau unilateral, exclusiv pentru situația în care urmare aplicării altor clauze contractuale se modifică valoarea ratei creditului, fără ca această majorare să rezulte din majorarea ratei de dobândă.
Ca atare, rămân de examinat în textele menționate prin prisma condiției analizate acele dispoziții care conferă pârâtei dreptul de a modifica unilateral rata dobânzii curente fără acordul reclamantei exprimat prin semnarea unui act adițional sau în altă formă prevăzută în contract.
Cu referire la o eventuală aplicare la dispozițiile menționate a criteriului de excludere prevăzut de art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000, chiar dacă ar trece peste argumentele expuse anterior care au condus la concluzia că acest criteriu nu este aplicabil ratione temporis clauzelor contractului de credit dintre reclamantă și pârâtă, instanța achiesează la considerentele CJUE care stau la baza răspunsului dat întrebărilor instanței de trimitere prin hotărârea pronunțată în cauza C‑143/13 B. M., I. O. M. împotriva ., în care s-a decis că termenii „obiectul principal al contractului” și „caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora pe de altă parte” nu acoperă tipuri de clauze care permit, în anumite condiții, creditorului să modifice în mod unilateral rata dobânzii.
Sintetizând argumentele expuse anterior, instanța reține că printr-o clauză ce nu a fost negociată cu reclamanta, pârâta și-a rezervat dreptul de a modifica dobânda „în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a băncii”, fără a preciza expres ce indicatori ai pieței financiare ar avea în vedere sau ce împrejurări concrete ar putea determina modificarea politicii sale de credite. Nu sunt mai lămuritoare cu privire la factorii ce ar putea justifica o decizie unilaterală a pârâtei de majorare a ratei dobânzii nici Condițiile Generale de Derulare a Operațiunilor Bancare în care, la pct. D3, se arată că „Banca își rezervă dreptul de a modifica oricând nivelul dobânzilor, spezelor și comisioanelor pentru serviciile prestate în funcție de costurile Băncii și de evoluția ratelor de dobândă pe piața financiar-bancară …”.
Având în vedere formularea clauzelor ce stabilesc dreptul pârâtei de a revizui unilateral dobânda, instanța constată că clauzele contractuale care îi dau dreptul pârâtei să modifice unilateral dobânda creditului acordat reclamantei nu sunt exprimate într-un limbaj clar și inteligibil. La această concluzie, instanța a ajuns îmbrățișând argumentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, într-o decizie de speță, a arătat că exprimarea clară și inteligibilă cerută unei clauze contractuale trece dincolo de o exprimare gramaticală corectă „respectiv, înseamnă posibilitatea pentru consumatori să prevadă consecințele ce decurg din clauzele contractului, mai ales sub aspectul consecințelor economice care rezultă din acesta în ceea ce-i privește” (ÎCCJ, Secția a II-a civilă, decizia 3661/2014, scj.ro).
Cum sintagme precum evoluția pieței financiare sau politica de credite a băncii, costurile Băncii sau evoluția ratelor de dobândă pe piața financiar-bancară sunt la fel de imprecise ca și expresia schimbări semnificative pe piața monetară analizată de curte prin aceeași hotărâre, iar conținutul acestora este lăsat prin contract la aprecierea exclusivă a pârâtei, instanța consideră pe deplin aplicabile și în cauza de față considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție din hotărârea menționată, care a arătat că „Sintagma schimbări semnificative pe piața monetară se încadrează în mod clar în prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 deoarece această formulare nu surprinde într-un limbaj clar și ușor inteligibil mecanismul de revizuire a ratei dobânzii, acest mecanism fiind lăsat la aprecierea unilaterală a băncii care poate stabili, potrivit propriilor interese ce înseamnă schimbări semnificative pe piața monetară și poate să comunice consumatorului noua rată a dobânzii, fără ca acesta să se poată opune sau negocia, fiind evident că se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei-credințe”.
Față de motivele expuse, instanța constată că clauza de la pct. 3.3 care permite pârâtei să modifice unilateral valoarea dobânzii curente în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a băncii, urmând a aduce la cunoștința reclamantei noua rată a dobânzii în modalitățile menționate în „Condițiile generale de derulare a operațiunilor bancare”, împreună cu clauza de la pct. 11.4, care permite băncii să opereze modificări unilaterale ale ratei de dobândă curentă, creează în detrimentul reclamantei și contrar cerințelor bunei-credințe cerute pârâtei - profesionist în relația cu consumatorul un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În consecință, în temeiul art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000, instanța urmează să constate că aceste dispoziții contractuale sunt clauze abuzive inserate de pârâta – profesionist în contractul cu reclamanta - consumator.
Odată constatat caracterul abuziv al unor clauze contractuale, în cauză devine incidentă sancțiunea reglementată de dispozițiile art. 6 din Legea 193/2000 („Clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.”)
Cum în cauză reclamanta nu a solicitat desființarea integrală a contractului, pentru a nu încălca limitele libertății contractuale și principiul obligativității efectelor contractului, având în vedere și faptul că transformarea contractului într-unul de împrumut fără dobândă ar pune problema inexistenței cauzei obligației din punctul de vedere al pârâtei – profesionist și, pe cale de consecință, a imposibilității continuării acestuia, instanța consideră că restabilirea echilibrului contractual cu privire la clauzele constatate ca fiind abuzive se poate realiza prin constatarea nulității absolute parțiale a pct. 3.3 din contract, exclusiv cu privire la teza „Banca putând modifica valoarea acesteia în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a băncii, urmând să aducă la cunoștința împrumutatului noua Rată a dobânzii în modalitățile menționate în Condițiile Generale de Derulare a Operațiunilor Bancare” și a pct. 11.4 din contract, exclusiv cu privire la teza „și rata dobânzii curente”.
Ca efect al eliminării din contract a clauzelor nule absolut, contractul putea continua, dobânda fiind în continuare revizuibilă, modificarea ratei de dobândă (majorare sau reducere) fiind posibilă prin convenția părților concretizată într-un act adițional, conform dispozițiilor pct. 11.4, dar nu prin decizia unilaterală a pârâtei.
Efectele constatării ca abuzive a clauzelor de modificare unilaterală a ratei de dobândă se întind până la momentul în care, în baza libertății contractuale, părțile au încheiat actul adițional nr. 4714/06.10.2011, prin care la pct. 2.1 au convenit să transforme dobânda revizuibilă într-o dobândă variabilă a cărei formulă de calcul este descrisă în detaliu la pct. 2.2, procedura de modificare a dobânzii fiind descrisă la pct.2.6-2.7.
Cu referire la cererea și motivele reclamantei privind constatarea caracterului abuziv al clauzei inserate la pct. 4.6 din contractul inițial, în cuprinsul căruia părțile au convenit că „Dacă în contul curent nu există disponibil suficient pentru stingerea obligației de plată la scadență, banca, la libera sa apreciere, are dreptul, dar nu și obligația, de a debita cu suma corespunzătoare orice alt cont de disponibilități sau de depozit (chiar neajuns la termen) al împrumutatului, în scopul efectuării plăților datorate. Banca este mandatată de împrumutat prin prezentul contract să efectueze, dacă este cazul, și schimbul valutar în numele și pentru acesta, utilizând propriile cotații și completând documentele acestei operațiuni. Eventualele diferențe de curs vor fi suportate de împrumutat”, la fel ca și în cazul analizei punctele 3.3 și 11.4, constată că în cuprinsul acestui text se regăsesc mai multe clauze, dintre care unele nu ridică probleme sub aspectul clarității exprimării și predictibilității efectelor, ori a dezechilibrului dintre drepturile și obligațiile părților.
Astfel, instanța constată că dreptul pârâtei de a accesa alte sume de bani puse la dispoziția sa de către reclamantă pentru a stinge obligațiile rezultate din contractul de credit este clar și previzibil, reclamanta având posibilitatea, după propria voință, să țină sau nu alte sume la dispoziția băncii. Situația este similară și în cazul mandatării băncii să efectueze un schimb valutar necesar acoperirii obligațiilor asumate de reclamantă, având în vedere și convenția de la pct. 4.1 din contract, conform căreia orice plată urma să se efectueze în moneda în care a fost acordat creditul.
Nu poate fi considerată neclară sau imprevizibilă sau abuzivă impunerea obligației reclamantei de a suporta eventualele diferențe de curs valutar, având în vedere că potrivit dreptului comun, costurile efectuării plății revin celui care efectuează plata.
Totuși, instanța constată că efectuarea schimbului valutar de către pârâtă în baza unui mandat pentru încheierea unui contract de schimb valutar cu sine însăși utilizând propriile cotații, fără a se preciza modalitatea de stabilire a acestor cotații, îi creează pârâtei o situație defavorabilă în raport cu reclamanta, pârâta având atât dreptul de a stabili dacă și când debitează celelalte sume de bani ale reclamantei aflate la dispoziția sa, dar, mai ales, cursul valutar la care realizează conversia în valuta creditului.
Analizând această situație și prin prisma condiției rezultate din dispozițiile art. 4.1 din Legea 193/2000, instanța constată că utilizarea în cadrul schimbului valutar a propriilor cotații ale pârâtei, fără a preciza criteriile folosite de pârâtă la stabilirea cotațiilor valutei creditului în raport de moneda națională sau alte valute în care reclamanta ar fi putut avea sume la dispoziția pârâtei, face ca efectele obligației impuse reclamantei prin această clauză nenegociată să fie absolut imprevizibile și creează posibilitatea pentru pârâtă să-și asigure un avantaj consistent în dauna pârâtei la efectuarea oricărei operațiuni efectuate în baza mandatului.
Cum în doctrina și practica dezvoltate sub imperiul vechii reglementări civile în vigoare la momentul încheierii contractului de credit exista o opinie unitară, în sensul că mandatul pentru încheierea contractului cu sine trebuie să prevadă toate elementele esențiale ale contractului (printre care și prețul), în caz contrar contractul fiind anulabil, opinie ce a fost preluată în disp. art. 1304 C.civ., pârâta - profesionist nu poate pretinde că a acționat cu bună-credință la inserarea acestor dispoziții în contract, necunoscând faptul că are obligația de a indica în mod transparent modalitatea de stabilire a cursului la care se va efectua schimbul valutar.
Ca atare, instanța constată că utilizarea propriilor cotații la efectuarea schimbului valutar prevăzut de pct. 4.6 din contract creează un dezechilibru semnificativ în defavoarea reclamantei între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe cerute profesioniștilor la încheierea contractelor cu consumatorii.
Față de motivele expuse, având în vedere și considerentele arătate la momentul constatării caracterului abuziv al clauzelor de la pct. 3.3 și 11.4, instanța urmează să constate caracterul abuziv al clauzei care permite pârâtei să utilizeze propriile cotații la efectuarea schimbului valutar inserată la pct. 4.6 din contractul nr. RFI_/06.07.2007 și, pe cale de consecință, să constate nulitatea absolută parțială a pct. 4.6 din contractul inițial cu privire la teza „utilizând propriile cotații”.
Urmare acestei constatări, până la o eventuală modificare prin acordul părților a disp. pct. 4.6 din contract, aceste dispoziții ar permite în continuare pârâtei să exercite dreptul de a prelua alte sume ale reclamantei aflate la dispoziția sa, dar nu poate efectua schimbul valutar decât la o cotație convenită de comun acord cu reclamanta.
Instanța consideră că soluția ce urmează a fi dată cererii reclamantei cu privire la clauzele de al pct. 1.1 și 2.1 din actul adițional 4714/06.10.2011 prin care pârâta a stabilit că la data încheierii actului adițional soldul creditului acordat era în sumă de 17.489,45 CHF este legată direct de soluția ce urmează a fi pronunțată cu privire la clauzele de stabilire unilaterală a dobânzii prin contractul inițial.
Pentru a decide astfel, instanța reține că la data încheierii actului adițional, suma de 17.489,45 CHF a fost stabilită luând în calcul soldul creditului rezultat din contractul inițial, cu capitalizarea dobânzilor și comisioanelor aferente, neachitate până la data încheierii actului adițional, astfel cum rezultă din preambulul acestuia.
Astfel cum s-a reținut anterior, chiar mai mult decât la momentul încheierii contractului inițial, pozițiile părților erau complet dezechilibrate, în condițiile în care actul adițional a fost încheiat după declararea scadenței anticipate și inițierea de către pârâtă a procedurilor de executare silită împotriva reclamantei, astfel cum reiese din preambulul actului adițional.
Față de aceste aspecte, se constată că suma de 17.489,45 CHF a fost stabilită unilateral de pârâtă, profitând de circumstanțe, fiind în mod evident mai mare decât suma reprezentând soldul legitim, calculat fără a se lua în calcul rata de dobândă revizuită în mod unilateral în baza unei clauze constatate ca abuzive în prezenta cauză.
Astfel, prin inserarea în actul adițional a clauzei de stabilire a soldului la suma menționată, pârâta și-a creat un avantaj material injust, compus din sumele plătite anterior de reclamantă ca diferență între dobânda revizuită unilateral de bancă și dobânda convenită de părți și sumele neplătite de reclamantă, dar stabilite cu acest titlu care au fost incluse în sold.
În consecință, instanța constată că efectul constatării ca abuzive a clauzelor privind revizuirea unilaterală a ratei dobânzii din contractul inițial s-a extins și asupra clauzelor din actul adițional prin care pârâta a impus reclamantei să plătească un sold ce nu reflectă obligațiile valabile asumate prin contract.
Față de motivele expuse, instanța urmează să constate că au caracter abuziv clauzele inserate pct. 1.1 și 2.1 din actul adițional nr. 4714/06.10.2011 la contractul nr. RFI_/06.07.2007 cu privire la exprimarea soldului creditului printr-o sumă globală totală de 17.489,45 CHF, și, pe cale de consecință, să constate nulitatea absolută parțială a pct. 1.1 și 2.1 din actul adițional doar cu privire la mențiunile privind soldul creditului și suma totală datorată la data încheierii actului adițional.
Urmare acestei constatări, efectele actului adițional se vor produce în continuare, dar doar cu referire la soldul existent la data încheierii actului adițional, fără luarea în considerare a clauzelor constatate ca fiind abuzive în contractul inițial.
Referitor la clauzele cuprinse în art. 1, 2, 5 și 9 din actul adițional, reclamanta, deși a invocat caracterul abuziv al acestor clauze cuprinse în aceste texte, nu a învederat niciun motiv pentru care acestea ar fi fost inserate abuziv în contract, limitându-se să afirme cu titlu general că atât clauzele din contractul inițial, cât și cele din actul adițional nu au fost negociate, că sunt contrare bunei-credințe și provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul reclamantei care s-a aflat într-o relație juridică inegală, construită pe temeiul unei forțe economice disproporționate.
Chiar dacă în cazul contractului inițial, instanța a considerat necesar să analizeze fiecare clauză în parte, întrucât practica diversă a unităților bancare la acel moment și reglementările în vigoare la nivelul anului 2007 impuneau acest lucru, situația este complet diferită la acest moment ca urmare a alinierii legislației privind protecția consumatorilor prin transpunerea normelor europene, dar și a modificării comportamentului profesioniștilor din domeniul serviciilor financiare – unități bancare ca urmare a intrării în vigoare a disp. OUG 50/2010.
Astfel, examinând celelalte clauze ale actului adițional, instanța nu a putut identifica nicio altă dispoziție legală care, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din actul adițional, să creeze în detrimentul reclamantei și contrar bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Ca atare, cu excepția clauzelor al căror caracter abuziv este derivat din caracterul abuziv al unor clauze inserate în contractul inițial, instanța constată că nu mai existe alte dispoziții contractuale care să poată fi considerate abuzive în actul adițional nr. 4714/06.10.2011.
Pentru a analiza capătul doi de cerere, instanța va porni de la constatarea că, în esență, prin solicitarea efectuării conversiei creditului acordat în moneda străină la cursul de la data acordării creditului, reclamanta solicită, în esență modificarea obiectului contractului convenit de părți la pct. 1.1 în care se stabilește că „banca acordă împrumutatului un credit în valoare de_,09 CHF ….” .
Se mai constată că prin precizările solicitate de instanță (f.25-26), reclamanta invocă în sprijinul cererii sale considerente legate de clauza de la art. 4.6, de aplicarea dispozițiile art. 3 și 5 din Directiva 93/13/CEE, precum și volatilitatea cursului de schimb valutar al CHF.
Reclamanta nu a invocat și nici instanța nu poate identifica o dispoziție legală internă sau europeană care să permită modificarea unui contract între profesionist și consumator în contextul analizei din perspectiva clauzelor abuzive.
Astfel, legislația națională în materie, respectiv Legea 193/2000 permit instanței să înlăture clauza abuzivă sau, în situația în care contractul nu poate continua, să desființeze întreg contractul, în temeiul dispozițiilor art. 6, ori să interpreteze clauzele contractuale în favoarea consumatorului, în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. 2, dar nu dă instanței dreptul de a modifica în niciun fel clauzele contractului și, cu atât mai puțin obiectul acestuia.
Nici interpretarea dată de CJUE normelor europene transpuse în legislația națională nu permite o astfel de modificare, Curtea statuând în mod constant că efectul constatării caracterului abuziv al unei clauze contractuale nu poate fi altul decât înlăturarea acesteia, fiind exclusă adaptarea contractului. În acest sens, cu titlu de exemplu, în Cauza C‑618/10, Banco Español de Crédito SA împotriva Joaquín Calderón Camino, Curtea a arătat că: „65 Decurge astfel din textul articolului 6 alineatul (1) că instanțele naționale au numai obligația de a exclude aplicarea unei clauze contractuale abuzive pentru ca aceasta să nu producă efecte obligatorii în ceea ce privește consumatorul, fără a avea posibilitatea să modifice conținutul acesteia. Astfel, acest contract trebuie să continue să existe, în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menținere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic.”
Ca atare, întrucât reclamanta a limitat analiza instanței pe acest capăt de cerere exclusiv la aplicarea normelor legale privind protecția consumatorului în contractele cu profesioniștii, iar această legislație nu permite modificarea unei clauze contractuale în sensul conversiei monedei creditului și nici contractul nu conține o clauză care să permită o astfel de modificare, instanța constată capătul doi de cerere ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea având ca obiect principal constatare clauze abuzive formulată de reclamanta B. A., CNP-_, domiciliată în Călărași, ., ., ., jud.Călărași, împotriva pârâtei S.C. R. B. S.A., înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr.J_, cu sediul în București, Clădirea Sky Tower, Calea Floreasca, nr.246C, sector 1.
Constată caracterul abuziv al clauzei care permite pârâtei să modifice unilateral valoarea dobânzii curente în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a băncii, urmând a aduce la cunoștința reclamantei noua rată a dobânzii în modalitățile menționate în „Condițiile generale de derulare a operațiunilor bancare” inserată la pct. 3.3 din contractul de credit nr. RFI_/06.07.2007 și al clauzei care permite băncii să opereze modificări unilaterale ale ratei de dobândă curentă inserată la pct. 11.4 în același contract.
Constată nulitatea absolută parțială a pct. 3.3 cu privire la teza „Banca putând modifica valoarea acesteia în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a băncii, urmând să aducă la cunoștința împrumutatului noua Rată a dobânzii în modalitățile menționate în Condițiile Generale de Derulare a Operațiunilor Bancare” în clauza de la art. 3.3 și a pct. 11.4 cu privire la teza „și rata dobânzii curente”.
Constată caracterul abuziv al clauzei care permite pârâtei să utilizeze propriile cotații la efectuarea schimbului valutar inserată la pct. 4.6 din contractul nr. RFI_/06.07.2007.
Constată nulitatea absolută parțială a pct. 4.6 cu privire la teza „utilizând propriile cotații”.
Constată caracterul abuziv al clauzelor inserate pct. 1.1 și 2.1 din actul adițional nr. 4714/06.10.2011 la contractul nr. RFI_/06.07.2007 cu privire la exprimarea soldului creditului printr-o sumă globală totală de 17.489,45 CHF.
Constată nulitatea absolută parțială a pct. 1.1 și 2.1 din actul adițional doar cu privire la mențiunile privind soldul creditului și suma totală datorată la data încheierii actului adițional.
Respinge cererea în privința constatării caracterului abuziv al celorlalte clauze contractuale invocate de reclamantă și în privința solicitării reclamantei de convertire a creditului acordat în monedă străină la data acordării creditului.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. L. P. Ș. J.
Red. N.L.P.
Tehnored.Ș.J.
Ex.5/10.12.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3454/2015.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 3417/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI → |
|---|
