Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 396/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 396/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 397/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr.396
Ședința publică de la 04 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. I.
Grefier L. I. S.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta S.C. E. S.A. în contradictoriu cu pârâtul I. C., având ca obiect cerere cu valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 155 și urm. C. procedură civilă
S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul cauzei și procedura de citare, după care;
Conform dispozițiilor art. 131 C. procedură civilă raportat la art. 1027 alin. 1 și art. 107 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, raportat la obiectul acțiunii și la domiciliul pârâtului.
Cu privire la durata necesară cercetării procesului, în temeiul art. 238 C. procedură civilă, instanța apreciază ca fiind suficient prezentul termen de judecată pentru soluționarea cauzei raportat la complexitatea acesteia și probele ce ar trebui administrate.
Instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind utilă și ținând cont de cererea reclamantei de judecarea cauzei și în lipsa părților, apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.11.2014 sub nr._ reclamanta S.C. E. S.A., cu sediul în Călărași, ., ., înregistrată la ONRC sub nr. J_, CUI_ a chemat în judecată pe pârâtul I. C., având CNP_, domiciliat în Călărași, ., jud. Călărași solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 702,92 lei reprezentând contravaloare servicii prestate în perioada 15.07.2013 – 12.09.2014 și la plata sumei de 93,10 lei reprezentând majorări de întârziere și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei.
În motivarea cererii se arată că între S.C. E. S.A., în calitate de furnizor și pârât, în calitate de consumator, au existat relații comerciale, în baza cărora aceasta a furnizat apă potabilă și a prestat servicii de canalizare către pârât, conform facturilor anexate.
În drept, se invocă dispozițiile art. 1025-1032 din Noul C.pr. civilă.
În dovedirea cererii au fost anexate următoarele înscrisuri în copie xerox: situația facturilor restante la 20.10.2014, fișa sintetică la 20.10.2014, notificare - somație, angajament de plată, două procese - verbale încheiate în data de 23.06.2011și respectiv 03.09.2008, contractul nr.4173/2008 și facturile neachitate.
Pârâtul, deși i-a fost comunicată acțiunea acesta nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță.
În cauză, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv cele atașate la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele :
La data de 03.09.2008 între S.C. E. S.A. și pârât, a fost încheiat contractul nr. 4173/ 2008 având ca obiect furnizarea de apă potabilă și servicii de canalizare.
Conform art. 5 .1 și 5.2 din Capitolul 3 al contractului, intitulat – Drepturile și obligațiile operatorului – operatorul are dreptul să factureze și să încaseze lunar contravaloarea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare furnizate și să aplice penalități egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.
Corelativ, potrivit prevederilor art. 14 alin.1 teza finală utilizatorul are obligația să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii
Totodată potrivit prevederilor art. 14 alin.2 neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine penalități de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat ,fără ca acestea să depășească cuantumul debitului.
Din facturile fiscale acceptate aflate la dosarul cauzei instanța reține că pârâtul a beneficiat în perioada 15.07._14 de furnizarea apei potabile în valoare de 702,92 lei.
În drept, întrucât contractul a fost încheiat la data de 03.09.2008, anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, iar conform art.102 alin. 1 din Legea 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul civil „Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”, la soluționarea pe fond a prezentei cauze instanța va avea în vedere normele legale în vigoare la data încheierii lui.
Astfel, instanța reține că în cazul obligațiilor de a da cum este cea de față este suficient ca reclamanta creditoare să facă dovada existenței contractului pentru a transfera pârâtului sarcina probării executării din partea sa a obligațiilor contractuale asumate.
În speță, pârâtul nu a făcut nici o probă în acest sens și nici nu a dovedit, în acord cu dispozițiile art. 1082 C. civil de la 1864, vreo cauză străină, exoneratoare de răspundere, fiind prezumat astfel în culpă contractuală.
Cum în cauză creața solicitată de reclamantă prin acțiune este certă, lichidă și exigibilă și sunt întrunite condițiile angajării răspunderii contractuale ale debitorului, instanța, văzând și dispozițiile art. 969 și urm. din Codul Civil de la 1864, urmează a admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă și a obliga pârâtul către reclamantă la plata sumei de 702,92 lei reprezentând contravaloare servicii prestate în perioada 15.07._14 și suma de 93,10 lei reprezentând majorări de întârziere.
Pentru a decide astfel instanța a apreciat că creanța solicitată de reclamantă este exigibilă întrucât facturile ce atesta debitul înregistrat de pârât sunt scadente la acest moment, este certă, existența acesteia rezultând din actele depuse de creditoare și lichidă, câtimea creanței rezultând din însuși actul de creanță, iar obligația de a plăti penalitățile de întârziere a fost însușită de debitor la momentul semnării contractului și asumată la momentul neachitării la scadență a facturilor.
Conform dispozițiilor art. 1031 C. procedură civilă ce prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată și ținând cont de solicitarea reclamantei în acest sens, instanța va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. E. S.A., cu sediul în Călărași, ., înregistrată la ONRC sub nr. J_, CUI_ în contradictoriu cu pârâtul I. C., având CNP_1, domiciliat în Călărași, ., jud. Călărași .
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 702,92 lei reprezentând contravaloare servicii prestate în perioada 15.07._14 și suma de 93,10 lei reprezentând majorări de întârziere
Obligă pârâtul și la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept la apel în 30 zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecătoria Călărași.
Executorie de drept.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER
I. O. S. L.
Red.I.O.
Tehnored.S.L
Ex.4/ 6.02.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 04/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 396/2015. Judecătoria... → |
|---|








