Contestaţie la executare. Sentința nr. 1773/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 1773/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 2669/202/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1773

Ședința publică de la 11.06.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. E. E.

Grefier M. D.

Pe rol soluționarea contestație la executare formulată de contestatorul debitor S. I. în contradictoriu cu intimata creditoare . SRL .

La apelul nominal făcut în ședință s-a prezentat pentru contestatorul debitor, av. D. O, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Instanța verificând din oficiu, conf. art. 131 al. 1 rap. la art.713 C.p.c, competența,constată că a fost legal investită cu judecarea prezentei cauze.

Analizând actele și lucrările dosarului, apreciază că prezenta cauză se va soluționa la acest termen, declară dezbaterile închise și acordă cuvântul pentru susțineri.

Av. D. O. pentru contestatorul debitor, având cuvântul, solicită a se lua act că prezenta a rămas fără obiect, însă solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că a formulat contestație în timpul executării silite .

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față;

Prin contestația introdusă la Judecătoria Călărași la data de 29.04.2015 și înregistrată sub nr._ ,contestatorul-debitor S. I., în Călărași. .. .. 3,.,județul Călărași, CNP_ a formulat în contradictoriu cu intimata creditoare S.C. EOS KSI ROMÂNIA S.R.L. cu sediul ales pentru comunicarea actelor în C.,.,., înregistrată la ORC sub nr. J40/_/2002, CUI RO_, cont bancar RO 09BRDE445SV_, deschis la BRD-GSG D., contestație împotriva formelor de executare emise în dosarul de executare nr. 387/2015 al B.E.J.A. M. și Ș.,solicitând să se constate prescris dreptul ei la executarea silită a sumei pretins datorată în baza

contractului de credit nr._ încheiat de el cu . București, obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată,precum și restituirea taxei de timbru.

În motivarea cererii sale contestatorul debitor a arătat că prin încheierea de încuviințare a executării silite emisă de B. M. și Ș. sub nr. 387/205 din 06.04.2015 a fost încuviințată în mod nelegal începerea executării silite împotriva sa la cererea intimatei creditoare S.C. EOS KSI ROMÂNIA S.R.L. pentru recuperarea unei sume de 8305.43 lei, cu titlu de pretinsă creanță restantă, în baza contractului de credit nr._, încheiat de el cu . București. A mai arătat că urmare a acestei încuviințări ,B. M. și Ș. a emis și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită și somația mobiliară de plată, sub nr. 387/205 din 06.04.2015 și i-au fost comunicate la data de 22.04.2015.

A mai menționat că executarea silită încuviințată și desfășurată în dosarul de executare silită nr. 387/205 din 06.04.2015 este nelegală și neîntemeiată,în primul rând solicitând a se constata prescris dreptul intimatei creditoare S.C. EOS KSI ROMÂNIA S.R.L. de a obține executarea silită a sumei pretins datorată în baza contractului de credit nr._ încheiat cu . București, întrucât de la data la care s-a născut dreptul de a obține executarea silită și până la momentul formulării cererii de executare silită s-a împlinit termenul de 3 ani, prevăzut de art. 705 alin. 1 Cod proc. civilă. A mai arătat că în conformitate cu disp. art. 705 Cod proc. civilă, dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, iar termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a se obține executarea silită.A mai adăugat că, conform contractului de credit nr._ încheiat cu . București, a împrumutat la data de 28.03.2006, suma de 767,31 lei cu obligația de a o restitui conform art. II - termenii creditului ,în 28 rate lunare. prima rată scadentă fiind la data de 28.04.2006, ori în aceste condiții termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită s-a împlinit cel mai târziu la data de 28.08.2011, luând în considerație data cea mai târzie de 28.08.2008 ,la care s-a născut dreptul de a se obține executarea silită.

A mai învederat că suma de 8305,43 lei ce se solicită a se recupera de către creditoare nu este certă,iar executorul nu a avut la dispoziție înscrisuri,prin care să probeze întinderea ei,fiind imposibil ca o sumă de 767 lei să ajungă la suma enormă solicitată, mai ales că a achitat integral acest credit.

În dovedirea contestației sale a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, depunând în acest sens la dosarul cauzei actele aflate la filele 7-15 din dosar, respectiv încheierea de încuviințare a executării silite, titlul executoriu, actele din dosarul de executare nr. 387/2015 contestate, copie CI pentru el, precum și încheierea de învestire cu formulă executorie a contractului de credit .

Cererea a fost timbrată cu suma de 521 lei.

În drept și-a întemeiat cererea pe dispoz. art. 711 și următ. N. Cod procedură civilă.

Procedând la verificarea cererii, în condițiile art. 200 C.pr.civ instanța a constatat că aceasta îndeplinește condițiile prev. la art. 194 C.pr.civ.

Intimatei creditoare i-au fost comunicare cererea și înscrisurile doveditoare cu adresa din data de din data de 30.04.2015, iar aceasta a primit-o la data de 7.05.2015.

În termen legal ,intimata creditoare a formulat în cauză întâmpinare, solicitând respingerea contestației formulate ca fiind rămasă fără obiect ,întrucât a renunțat la executarea silită inițiată, iar dosarul de executare a fost închis, așa cum rezultă din încheierea din data de 26.05.2015 emisă de B. M. și Ș..

În dovedire a înțeles să se folosească de proba cu acte, depunând la dosar încheierea din data de 26.05.2015 .

În drept a invocat prev. art. 205, 454,711 C. p. c.

La data de 27.05.2015 în baza art.201 alin.4 și 5 C.pr.civ. instanța a dispus fixarea primului termen de judecată pentru data de 11.06.2015, cu citarea părților.

Instanța analizând actele și lucrările dosarului a reținut următoarea situație: prin încheierea de încuviințare a executării silite emisă de B. M. și Ș. din 06.04.2015, emisă în dosarul nr. 387/2015, a fost încuviințată executarea silită a contestatorului debitor, la cererea intimatei creditoare S.C. EOS KSI ROMÂNIA S.R.L. pentru recuperarea unei sume de 8305.43 lei, cu titlu de creanță restantă, în baza contractului de credit nr._, încheiat de el cu . București. Au fost emise și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită și somația mobiliară de plată sub nr. 387/205 din 06.04.2015 și i-au fost comunicate la data de 22.04.2015.

Prin încheierea din data de 26.05.2015 emisă de B. M. și Ș. s-a dispus încetarea executării silite ,la cererea intimatei creditoare, întrucât aceasta a renunțat la executare .

Ca atare ,instanța urmează a respinge contestația la executare ca fiind rămasă fără obiect .

Pentru a se pronunța astfel, instanța a avut în vedere disp. art. 702 alin. 1 pct. 3 C.p.c ,care stipulează faptul că executarea silită încetează în cazul în care creditorul a renunțat la executare .

În baza art. 453 C.p.c urmează a obliga intimata creditoare la plata către contestatorul debitor a sumei de 1021 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca fiind rămasă fără obiect contestația la executare formulată de contestatorul debitor S. I., Călărași. .. .. 3,., CNP_ împotriva formelor de executare emise la cererea intimatei creditoare . SRL, .C. EOS KSI ROMÂNIA S.R.L. cu sediul ales pentru comunicarea actelor în C.,.,., înregistrată la ORC sub nr. J40/_/2002, CUI RO_, cont bancar RO 09BRDE445SV_, deschis la BRD-GSG D., în dosarul de executare nr. 387/2015 al B.E.J.A. M. și Ș. .

Obligă intimata creditoare la plata către contestatorul debitor a sumei de 1021 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel în 10 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședința publică din data de 11.06.2015 .

PREȘEDINTE GREFIER

JUD. E. D. E. D. M.

Red. E.D.

Dact. D.M

Ex. 5 /15.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1773/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI