Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 2780/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 2780/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 4235/202/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

Dosar nr._

SENTINȚACIVILĂ NR. 2780/2015

Ședința publică de la 29 septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE –N. L.-P.

GREFIER-Ș. J.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile privind sesizarea formulată de petenta P. . primar în contradictoriu cu intimatul N. A., prin care se solicită înlocuirea cu sancțiunea prestării unor activități în folosul comunității a sancțiunii cu amenda contravențională aplicată prin procesul-verbal . nr._/20.01.2014.

La apelul nominal efectuat în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, după care:

Verificându-și competența conform dispozițiilor art. 131 C.pr.civ., instanța constată că este competentă material și teritorial să judece prezenta cauză, în temeiul art. 9 alin. 3 din OG 2/2001.

Admite proba cu înscrisuri solicitată de petentă și constată proba administrată.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.07.2015 sub nr._, petenta P. . primar, a sesizat instanța pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună transformarea sancțiunii cu amenda contravențională în cuantum de 200 lei aplicată intimatului N. A. prin procesul verbal . nr._/20.01.2014, în sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Petenta și-a întemeiat sesizarea pe dispozițiile art. 9 alin. 3 din OG 2/2001.

La cerere au fost atașate procesul-verbal de constatare a contravenției, titlu executoriu fiscal, somație și cererea intimatului.

Cererea a fost comunicată intimatului.

Intimatul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărări.

În cauză instanța a admis pentru petentă proba cu înscrisurile atașate sesizării.

Analizând actele dosarului, instanța constată că sesizarea este neîntemeiată pentru următoarele motive:

Conform dispozițiilor art. 9 alin. 3 din OG 2/2001, „În cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.”

Din analiza acestui text de lege se observă că înlocuirea sancțiunii cu amenda cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității nu reprezintă o opțiune a contravenientului sau a organului de executare fiscală, ci se poate dispune doar în situația în care nu există posibilitatea executării silite.

Întrucât amenda contravențională are caracterul unei creanțe bugetare, executarea silită a acesteia este reglementată de OG 92/2003 privind codul de procedură fiscală, astfel că imposibilitatea executării silite trebuie raportată la insolvabilitatea debitorului constatată în condițiile art. 176 alin. 1 din OG 92/2003 care stabilește că „este insolvabil debitorul ale cărui venituri sau bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligațiile fiscale de plată sau care nu are venituri ori bunuri urmăribile”.

Ca atare, pentru motivele expuse, instanța consideră că pentru a se constata imposibilitatea de executare silită a amenzii contravenționale este necesar ca organul de executare fiscală să efectueze verificările prevăzute de codul de procedură fiscală privind existența veniturilor și bunurilor debitorului și, doar după efectuarea acestor verificări, să declare starea de insolvabilitate a contravenientului conform procedurii reglementate de Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 447/13.06.2007.

Întrucât în cauză nu s-a făcut nicio dovadă privind declararea stării de insolvabilitate a intimatului conform dispozițiilor legale menționate, instanța constată că nu s-a făcut nici dovada imposibilității executării silite a amenzii, motiv pentru care urmează să respingă ca neîntemeiată sesizarea formulată de petenta P. .>

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂREȘTE

Respinge ca neîntemeiată sesizarea formulată de P. . primar, cu sediul în ..Călărași, împotriva intimatului N. A., CNP-_, domiciliat în ..Călărași, având ca obiect înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicată prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ dresat la 20.01.2014 cu muncă în folosul comunității.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședință publică, azi 29.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. L. P. Ș. J.

Red. N.L.P.

Tehnored.Ș.J.

Ex.5/01.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 2780/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI