Pensie întreţinere. Sentința nr. 2405/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2405/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 1072/202/2015
Acesta nu este un document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINTA CIVILA NR.2405
Ședința publică din 10.09.2015
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE- E. D. E.
GREFIER - A. E.
Pe rol soluționarea acțiunii civile având ca obiect stabilire pensie de întreținere major formulată de reclamantul G. V. M. împotriva pîrîtului G. D. C..
La apelul nominal făcut în ședință s-au prezentat reclamantul și pentru pârât, procuratorul special av. N. N., lipsă fiind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care ;
Reclamantul, având cuvântul,depune la dosar dovada citării pârâtului prin publicitate lărgită, arată că renunță la capătul de cerere privind acordarea retroactivă a pensiei de întreținere și că nu mai sunt alte probe de administrat.
Instanța consideră cauza în stare de judecată, declară dezbaterile închise și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.
Reclamantul, având cuvântul,solicită admiterea acțiunii ,așa cum a fost restrânsă, urmând a se obliga pârâtul la plata unei pensii de întreținere în cotă procentuală de 1/4, începând de la data introducerii acțiunii.
Procurator special av. N. N., având cuvântul,nu se opune stabilirii pensiei de întreținere însă solicită ca aceasta să fie în cuantum de 1/6 din veniturile pârâtului, având în vedere că mai are doi copii minori în întreținere .
INSTANȚA :
Asupra acțiunii civile de față;
Prin cererea introdusă la această instanță la data de 13.02.2015 și înregistrată sub nr._ reclamantul G. V. M., CNP_,domiciliat în Călărași,.. 17, .. 4,., a chemat în judecată pe pârâtul G. D. C., CNP_, cu ultimul domiciliu cunoscut în Canada, provincia Quebec, orașul Montreal ,solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata unei pensii de întreținere,în cotă procentuală, în favoarea sa, până la finalizarea studiilor, dar și retroactiv începând cu data 1.10.2012.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că este fiul pârâtului,iar prin sentința civilă nr. 347 din 10.02.1997 a Judecătoriei Călărași, acesta a fost obligat la plata unei pensie de întreținere, în sumă de 12,5 lei, în favoarea lui, până la data de 15.09.2012, dată la care a împlinit vârsta de 18 ani. A mai menționat că,cuantumul pensiei de întreținere a fost infim față de veniturile substanțiale realizate de pârât în Canada,el având dublă cetățenie, dar și o situație financiară foarte bună ,fiind angajat la o instituție bancară din Montreal, departamentul IT, acționarul unei firme de IT, având și câștiguri din închirierea unei case de locuit. A mai învederat că din luna decembrie 1996 pârâtul și-a executat obligația stabilită de instanță și a trimis prin mandat poștal pensia de întreținere, depășind cu puțin suma de 12,5 lei, dar existând și luni în care nu i-a trimis nimic. A mai adăugat că pârâtul ,deși i-a promis în repetate rânduri, atât personal, cât și prin rudele sale, că-l va ajuta financiar pentru studii, nu a făcut-o, invocând faptul că nu a putut trimite banii din cauza unor probleme ale contului său bancar dar că, prin rude ,i-a trimis de C., în anul 2014, suma de 1200 lei, menționându-i că este aferentă lunilor august, septembrie și octombrie . A mai precizat că în prezent este student la Universitatea București - Facultatea de Matematică și Informatică –Specializarea Informatică și că nevoile sale sunt foarte consistente, ridicându-se la suma de 2000 lei lunar, luând în considerare hrana, cheltuieli casnice, plata utilităților, la care se adaugă și taxa de studiu la facultate, care se ridică la suma de 1500 lei estimativ. A mai precizat că pârâtul mai are în întreținerea lui doi copii minori,cărora le asigură tot confortul,însă nevoile acestora sunt evident mai mici decât ale sale, tocmai în considerarea vârstei pe care o au .
A solicitat obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere,în cotă procentuală de 1/4 din veniturile nete ale lui, în favoarea sa, până la finalizarea studiilor, începând cu data 1.10.2012 .
În dovedirea cererii sale reclamantul a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri depunând în acest sens la dosarul cauzei următoarele: copia cărții sale de identitate,copia certificatului de naștere, S.C. nr. 374 din 10.02.1997 a Judecătoriei Călărași,adeverință de student.
Cererea scutită de taxă de timbru și este motivată în drept pe disp. art. 499 al. 1 și 3 C civ., 529 al. 1 și 2 C. civ, 530 al.3 C. civ., 527 al.2 C .civ. 260 C civ, 533 al. 1 C civ.
Procedând la verificarea cererii, în condițiile art. 200 C. pr. civ., instanța a constatat că aceasta îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194 C.p.c.
Pârâtului i-au fost comunicate cererea și înscrisurile doveditoare cu adresa emisă la data de 27.02.2015, prin e-mail, însă nu a răspuns la acesta.
La data de 27.03.2015 ,în baza art. 201 al.4,5 C.p.c ,instanța a dispus fixarea primului termen de judecată, pentru data de 23.04.2015, când s-a dispus pârâtului citarea și prin publicitate lărgită, desemnându-i-se și un curator special, din cadrul B.A. Călărași, în persoana av. N. N., stabilindu-se un onorariu în cuantum de 250 lei, ce s-a achitat de reclamant.
În ședința publică din 23.04.2015 reclamantul a depus la dosar o . înscrisuri aflate la filele 40-75 din care reiese domiciliul pârâtului din Canada și SUA, solicitând citarea acestuia la cel din Canada.
La termenul din data de 7.05.2015 s-a procedat la citarea pârâtului la domiciliul din Canada ,cu copie de pe acțiune și actele aferente acesteia, prin Ministerul Justiției, conform Convenției de la Haga din 1965, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire ,cu mențiunea de a-și alege un domiciliu în România pentru comunicarea actelor și de a depune întâmpinare.
La data de 21.05. 2015, Direcția de D. Internațional și Cooperare Judiciară a comunicat instanței faptul că actele au fost transmise prin poștă destinatarului, urmând ca ulterior să transmită și recipisa poștală care atestă primirea actelor.
La data de 24.06.2015 Direcția de D. Internațional și Cooperare Judiciară a restituit plicul cu actele trimise, cu mențiunea „destinatar necunoscut la adresă ”,iar prin încheierea camerei de consiliu din data de 26.06.2015 s-a dispus preschimbarea termenului acordat la data de 10.09.2015 pentru 16.07.2015, când reclamantul a învederat că nu cunoaște un alt domiciliu din Canada, astfel că s-a dispus din nou citarea pârâtului prin publicitate lărgită.
La termenul din 10.09.2015 reclamantul a depus la dosar dovada citării pârâtului prin publicitate lărgită și a învederat că renunță la capătul de cerere privind acordarea retroactivă a pensiei de întreținere.
Instanța,analizând actele și lucrările dosarului,a reținut următoarea situație de fapt: reclamantul este fiul pârâtului și până la data de 15.09.2012, dată când a împlinit vârsta de 18 ani, a beneficiat de plata unei pensii de întreținere plătită de acesta, în temeiul S.C. 374/10.02.1997 pronunțată de Judecătoria Călărași. Ulterior acestei date, conform înscrisurilor depuse de reclamant la dosar ,dar și susținerilor lui, pârâtul i-a mai achitat sporadic câte o sumă de bani pentru întreținere.
Deși reclamantul a devenit major totuși el se află încă în continuarea studiilor sale și ca atare persistă și obligația pârâtului de a-i plăti o pensie de întreținere până la finalizarea acestora.
Astfel,potrivit dispozițiilor art.499 al. 3 C civ, există obligația de întreținere a părintelui și față de copilul devenit major, dacă își continuă studiile, dar fără a depăși 26 de ani. În speță, reclamantul este student în cadrul Universitatea București - Facultatea de Matematică și Informatică –Specializarea Informatică cursuri de zi, așa cum reiese din adeverința depusă la fila 19 din dosar.
Conform art. 529 C civ. când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește pînă la 1/4 din venitul net lunar al acestuia, dacă acesta are în întreținere doar un copil, 1/3 pentru doi copii și 1/2 pentru 3 sau mai mulți copii.
Având în vedere această situație de fapt și văzând și dispozițiile legale mai sus menționate, instanța consideră că acțiunea formulată de reclamant este întemeiată, urmând a o admite însă în parte și a obliga pârâtul la plata către acesta a unei pensii de întreținere în cotă de 1/6 din venitul său net lunar, începând de la data introducerii acțiunii (13.02.2015) și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea de către el a vârstei de 26 ani, având în vedere că pârâtul mai are doi minori în întreținere.
La stabilirea în cotă procentuală a pensiei s-a avut în vedere faptul că nu se cunosc veniturile realizate de pârât în Canada,dar și faptul că pentru ambele părți ar fi mai oneroasă stabilirea ei în cotă fixă,în condițiile în care ar trebui să se adreseze instanței pentru mărirea sau micșorarea cuantumului acesteia dacă ar interveni modificări ale veniturilor lui. Pe de altă parte, nu s-a putut ține cont de solicitarea reclamantului de a primi din cota maximă de 1/2, ce se poate reține din veniturile nete lunare ale pârâtului cu titlu de pensie de întreținere, cota de 1/4, în condițiile în care acesta mai are doi copii minori în întreținere, ale căror vârste nu sunt cunoscute cu exactitate, pentru a se putea stabili nevoile aproximative pe care aceștia le au .Nu se poate concluziona,în lipsa unui probatoriu, doar pentru că reclamantul are o vârstă mai mare decât ceilalți doi copii ai pârâtului, că nevoile acestuia sunt în mod cert mai mari decât ale lor și că astfel este îndreptățit să primească o sumă mai mare decât cea cuvenită acestora, motiv pentru care instanța a împărțit în mod egal cota de 1/2 la toți cei trei copii ai acestuia.
Urmează a lua act că reclamantul a renunțat la capătul de cerere privind acordarea retroactivă a pensiei de întreținere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea, așa cum a fost restrânsă, formulată de reclamantul G. V. M., CNP_,domiciliat în Călărași,.. 17, .. 4, jud. Călărași împotriva pârâtului G. D. C., CNP_, cu ultimul domiciliu cunoscut în Canada, provincia Quebec, orașul Montreal,citat și prin publicitate lărgită, în parte .
Ia act că reclamantul a renunțat la capătul de cerere privind acordarea retroactivă a pensiei de întreținere.
Obligă pârâtul către reclamant la plata unei pensii de întreținere în cotă de 1/6 din venitul său net lunar,începând de la data introducerii acțiunii (13.02.2015) și până la finalizarea de către reclamant a studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Călărași .
Pronunțată în ședința publică din 10.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
E. D. E. A. E.
Ex.4/16.09.2015/Red. ED./Dact.AE
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 2008/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI | Pensie întreţinere. Sentința nr. 1113/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI → |
|---|








