Plângere contravenţională. Sentința nr. 2994/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 2994/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 2994/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2994/2015

Ședința publică de la 07 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. C. C.

Grefier I. I.

Pe rol judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul C. I. în contradictoriu cu intimatul I. CĂLĂRAȘI, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, dresat la data de 19.06.2015.

La apelul nominal a răspuns av. S. C. pentru petent, lipsind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că intimatul nu a depus întâmpinare, după care:

În temeiul art. 131 C.pr.civ. verificându-și competenta, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză față de locul săvârșirii faptei contravenționale.

Față de nedepunerea de către intimat a întâmpinării îl decade pe acesta din dreptul de a mai formula apărări, a propune probe și de a invoca excepții de ordin privat.

Cu privire la excepția nulității absolute a procesului verbal de contravenție determinată de neconsemnarea unui martor asistent în cuprinsul procesului verbal de contravenție, instanța constată că aceasta este o cauză de nulitate relativă a procesului verbal, astfel că o examina odată cu fondul cauzei, prin prisma întregului ansamblu probator.

Av. S. C. pentru petent, având cuvântul, solicită admiterea probelor cu înscrisuri și 2 martori indicați în cererea de chemare în judecată,

Analizând, prin prisma dispozițiilor art. 255 C.proc.civ., probele cu înscrisuri pentru ambele părți și testimonială cu 2 martori, solicitate de către petent, le apreciază ca fiind admisibile potrivit legii și de natură a duce la soluționarea procesului, în parte, motiv pentru care, încuviințează părților proba cu înscrisuri, în conformitate cu prevederile art. 258 C.proc.civ. și respinge proba cu martori, solicitată de petent ca neutilă, având în vedere apărările din plângerea petentului.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.

Av. S. C. pentru petent, având cuvântul, solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal, pentru nerespectarea disp. art. 19 din OG 2/2001, întrucât nu a fost menționat un martor asistent, față de împrejurarea că în actul constatator s-a făcut mențiunea că petentul refuză se semneze, situație ce trebuie confirmată de un martor. În plus arată că din probele administrate nu rezultă săvârșirea contravenției reținute în sarcina petentului. Fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față constată următoarele:

Prin plângerea introdusă la această instanță la data de 21.07.2015 și înregistrată sub nr._, petentul C. I., domiciliat în mun. Călărași, ., ., ., CNP_, a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, în contradictoriu cu intimatul I. Călărași, cu sediul în Călărași, ., jud. Călărași, să se dispună, în principal, anularea procesului verbal de contravenție . nr._ dresat la data de 19.06.2015, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii aplicate prin acesta cu sancțiunea avertisment.

În motivarea plângerii sale petentul a arătat că la data de 19.06.2015, prin procesul verbal contestat, a fost sancționat cu amendă în cuantum de 500 lei, pe motiv că ar fi provocat și participat efectiv la un scandal, pe .>

A invocat excepția nulității absolute a procesului verbal de contravenție, pentru neîndeplinirea disp. art. 19 din OG 2/2001, în sensul că nu a fost menționat în acesta un martor care să ateste că el a refuzat semnarea procesului verbal, mențiune în lipsa căreia procesul verbal este nul.

În ceea ce privește fondul cauzei petentul a menționat că el nu s-a implicat în niciun scandal, și nu cunoaște împrejurările în care a avut loc, întrucât în momentul în care el a trecut prin zona reținută în procesul verbal, organele de poliție erau deja la fața locului, situație ce poate fi confirmată de persoanele care au fost de față la derularea conflictului, persoane ce solicită a fi audiate ca martori.

În concluzie petentul apreciază că nu a săvârșit nicio contravenție, astfel că procesul verbal este neîntemeiat, motiv pentru care solicită anularea acestuia.

În subsidiar, în situația în care instanța va aprecia că a săvârșit contravenția, solicită a se avea în vedere că aceasta nu au fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, sub forma intenției, conf. art 1 teza a II-a din OG 2/2001, urmând a se dispune înlocuirea sancțiunii aplicate cu cea a avertismentului, conf. art. 7 al. 3 din OG 2/2001, având în vedere că nu a mai fost sancționat anterior în această materie.

În dovedirea plângerii sale petentul a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri și testimonială cu doi martori, solicitând a fi citați numiții: Zagan I. și C. M..

A depus la dosarul cauzei, în copii, procesul verbal de contravenție contestat, dovada de comunicare ( plicul) și cartea de identitate.

În drept și-a întemeiat plângerea pe disp. OG 2/2001.

Intimatul nu a depus întâmpinare, astfel că instanța l-a decăzut pe acesta din dreptul de a mai formula apărări, a propune probe și de a invoca excepții de ordin privat.

Instanța a admis și administrat proba cu înscrisuri pentru petent și i-a respins acestuia proba testimonială ca neutilă, având în vedere apărările din plângerea contravențională.

Analizând actele și lucrările dosarului constată că există un dubiu cu privire la situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție, în raport cu apărările expuse în cererea de chemare în judecată.

Astfel, analizând mențiunile din procesul verbal de contravenție în raport cu cerințele legale instituite de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, prin prisma probelor administrate în cauză, rezultă că agentul constatator nu a respectat prevederile art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001, neconsemnând toate împrejurările de fapt care să poată permite controlul judiciar în ceea ce privește aplicarea corectă a sancțiunii. Petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 500 lei pentru fapta contravențională prevăzută de art. 2 pct. 24 din Legea nr. 61/1991, care stipulează: ,, Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:…. provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice;

Ori, în condițiile în care agentul constatator s-a limitata a reproduce textul legal fără a face nici o mențiune pentru individualizarea faptei așa cum avea obligația legală în conformitate cu art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001, iar din procesul verbal nu reiese constatarea personală a acestuia cu privire la săvârșirea contravenției, actul sancționator fiind întocmit ca urmare a apelării nr. de urgență 112 și deși a consemnat că petentul „a participat efectiv la scandal față de alte persoane aflate pe . consemnat motivul pentru care, în cazul refuzului de a semna nu a menționat nici un martor, ceea ce în mod cert aduce o vătămare petentului care nu poate demonstra prin altă probă că a refuzat într-adevăr să semneze, instanța este în imposibilitate de a exercita controlul legalității și temeiniciei sancțiunii aplicate și există un dubiu cu privire la existența faptei contravenționale, care profită petentului, cu atât mai mult cu cât intimatul nu a depus întâmpinare și nu a făcut nici o apărare în cauză.

Pentru aceste motive, instanța urmează a admite plângerea contravențională pe care o apreciază întemeiată și va anula procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 19.06.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petentul C. I., domiciliat în mun. Călărași, ., ., jud. Călărași, CNP_ în contradictoriu cu intimatul I. Călărași, cu sediul în Călărași, ., jud. Călărași.

Anulează procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 19.06.2015.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședința publică, azi 07.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

JUD. C. S. C. I. I.

RED.C.S.C

DACT.I.I.

EX.5./26.10.2015

I.I. 13 Octombrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2994/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI