Plângere contravenţională. Sentința nr. 3501/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 3501/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 3501/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3501/2015

Ședința publică de la 12 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. O. A.

Grefier E. A.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta . împotriva procesului verbal de contraventie . nr._/08.04.2015 încheiat de intimata Inspectoratul Judetean de Politie Călărași.

La apelul nominal făcut în ședința au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Instanța respinge proba cu martori propusă de petentă prin cerere apreciind că nu este pertinentă și utilă soluționării cauzei, ia act că nu mai sunt probe noi de administrat constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași la data de 18.05.2015, sub nr._, petenta . cu sediul în Călărași . Jud. Călărași, înregistrată la ORC J_, având CUI RO_, prin reprezentant legal a solicitat în principal anularea procesului-verbal . nr._/08.04.2015 încheiat de intimata I. Călărași, cu privire la sancțiunea amenzii în cuantum de 2000 leica nelegal și netemeinic, iar în subsidiar în temeiul art. 6 din OG 2/2001 să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.

În motivare petentul a arătat, că societatea petentă a fost sancționată contravențional pentru încălcarea dispoz. art.1 lit. a din Leg 12/1990 reținându-se că „ a fost identificată cantitatea de 4 kg carne ( aripioare de pui ) care nu erau ambalate și nu aveau afișat termenul de valabilitate”.

Petenta a invocat nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție față de dispozițiile art.17 din OG 2/2001 în sensul că procesul verbal nu este semnat de agentul constatator; că procesul verbal este lovit de nulitate relativă arătând și vătămarea expresă a drepturilor societății în sensul că procesul verbalș a fost dresat în lipsa unui martor ; că procesul verbal nu este semnat de reprezentantul societății .

Pe fondul cauzei precizează că produsele erau marcate cu termen de garanție, acest fapt reieșind din declarația martorului M. I..

Solicită înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment având în vedere conduita societății până în prezent respectiv că nu a mai fost sancționată; că fapta contravențională este lipsită de pericol social, dispunând totodată aplicabilitatea dispoz. art. 21 alin. 3 din OG 2/2001.

În drept și-a întemeiat cererea pe dispoz. art. 6din OG2/2001.

În dovedirea cererii petentul a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri și un martor

A depus la dosarul cauzei procesul verbal contestat, dovada de comunicare a acestuia respectiv plicul,

Cererea a fost legal timbrată.

Agentul constatator a formulat în cauză întâmpinare prin care solicită respingerea plângerii și menținerea procesului verbal de contravenție ca temeinic

În motivarea cererii agentul constatator arată că petenta a fost sancționată contravențional întrucât a fost identificată cantitatea de 4,38 kg carne ( aripioare de pui) fără a fi respectate normele legale cu privire la ambalare și afișarea termenului de valabilitate.

S-a mai precizat faptul că procesul verbal de contravenție îndeplinește condițiile prev. de art. 16 alin1 din OG 2/2001 și cele prev. de art. 17 din același act normativ ; că în cuprinsul procesului verbal contestat s-a indicat în mod corect fapta săvârșită, cât și actul normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; că agentul constatator a individualizat corect sancțiunea.

În drept și-a întemeiat plângerea pe dispoz. art 205 C.pr.civ.

A depus la dosar confirmarea de primire a procesului verbal de contravenție; raportul agentului constatator 2 planșe foto.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/08.04.2015 petenta a fost sancționat cu amendă în cuantum de 2000 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 1 lit. a din Leg. 12/1990, reținându-se că, în data de 08.04.2015 ,a fost identificat la sediul petentei . expusă la vânzare cantitatea de 4,38 kg carne de pui fără a fi ambalate legal și fără a avea afișat termenul de valabilitate.

Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31 - art. 36 din O.G. nr. 2/2001), în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Având în vedere aceste principii, instanța constată că prezentul proces-verbal conține constatări personale ale agentului constatator aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului ordonanței rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Această interpretare este conformă jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care recent a statuat că prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 6 paragraful. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu este încălcată în situația în care petenta are sarcina probei în judecarea plângerii contravenționale.

În acest sens, Curtea a reamintit că prezumția de nevinovăție nu se opune unei prezumții relative de legalitate și de conformitate cu realitatea a procesului-verbal de contravenție, în lipsa căreia ar fi imposibil în mod practic de a sancționa contravențiile în materie de circulație rutieră (decizia din 13 martie 2012 în cauza H. contra României, paragraf 12).

Este obligația petentei de a demonstra că cele reținute de agentul constatator nu corespund realității probă pe care petenta nu a făcut-o deși conform art. 249 C. procedură civilă lui îi revenea sarcina acestei probe.

Pentru aceste considerente și, ținându-se cont că în speță nu există vreo cauză de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată așadar că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de temeinicie și legalitate instituită de lege în favoarea sa.

Pe de altă parte, instanța, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, apreciind că procesul verbal contestat este legal și temeinic, va analiza proporționalitatea sancțiunii.

Relativ la individualizarea sancțiunii aplicate de către intimat, instanța reține următoarele:

Având în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și ale art. 7 din același act normativ ce prevede posibilitatea aplicării sancțiunii avertismentului pentru fapte de gravitate redusă, chiar și atunci când în actul de stabilire și sancționare a contravenției nu se prevede această sancțiune, instanța, reține că fapta pentru care a fost sancționată nu se evidențiază printr-un pericol social concret ridicat, iar aplicarea sancțiunii avertismentului este o măsură suficientă atât pentru restabilirea ordinii de drept, cât și pentru atenționarea petentei cu privire la conduita sa viitoare .

În consecință, instanța, având în vedere că fapta nu prezintă un pericol social ridicat, apreciază că sancțiunea "avertismentului" apare ca fiind suficientă în raport cu gradul de pericol social al faptei, sancțiune, din care petenta va trage pe viitor învățăminte, și nu o va mai repeta.

Pentru considerentele expuse și în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/ 2001, instanța va admite plângerea contravențională și va înlocui amenda contravențională în cuantum de 2000 lei aplicată cu sancțiunea «avertismentului».

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petenta . Călărași cu sediul în Călărași . Jud. Călărași, înregistrată la ORC J_, având CUI RO_, prin reprezentant legal, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/8.04.2015 dresat de I.P.J.- Călărași.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 2000 lei aplicată contravenientei prin procesul verbal mai sus menționat, cu sancțiunea contravențională a avertismentului.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 12.11. 2015.

P. GREFIER

Jud. A. N. O. A. E.

Red. AN

Tehnored. AE

Exp.5/azi.2.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3501/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI