Contestaţie la executare. Sentința nr. 2968/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2968/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 06-10-2015 în dosarul nr. 2968/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2968/2015
Ședința publică de la 06 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. P. N.
Grefier V. L.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de contestatoarea C. D., în contradictoriu cu intimata B.C.R.SA BUCUREȘTI, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru contestatoare avocat S. C., în temeiul împuternicirii avocațiale nr. 81/25.02.2015, aflată la fila 50 dosar, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de grefier, evidențiindu-se părțile, obiectul cauzei și procedura de citare, învederându-se instanței că la dosar au fost depusă copie certificată de pe dosarul de executare silită nr. 380/2013 al B. D. P.-V., după care ;
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art.131 C.pr. civilă, constată că este competentă, general material și teritorial să judece pricina.
Instanța, față de faptul că executarea silită a început la 13.11.2013, dată la care a fost înregistrată cererea de executare silită, iar somația cambială a fost comunicată sub semnătură contestatoarei la 23.12.2013 (f.88), invocă din oficiu excepția tardivității opoziției cambiale pe calea contestației la executare formulată de contestatoare.
Av. S. C., având cuvântul, cu privire la excepția invocată, lasă la aprecierea instanței.
INSTANȚA
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.06.2015 sub nr._, contestatoarea C. D. a formulat contestație la executare – opoziție la executare cambială în contradictoriu cu intimata Banca Comercială Română S.A., prin care a solicitat anularea procedurii de executare silită a biletului la ordin . nr._, anularea tuturor formelor de executare și actelor de executare față de autoturismul Hyundai cu nr. de înmatriculare_, anularea încheierii privind încuviințarea executării silite emisă la 01.10.2012, anularea tuturor actelor de executare emise în baza acestei încheieri, inclusiv încheierea de stabilirea cheltuielilor de executare și încetarea executării silite pornite împotriva sa.
În motivarea contestației au fost expuse, în esență, motive legate de legalitatea punerii în executare a biletului la ordin . nr._, invocându-se tardivitatea executării silite, nulitatea biletului la ordin și completarea abuzivă a biletului la ordin emis în alb.
S-a mai invocat faptul că pentru aceeași creanță, creditoarea s-a înscris în tabelul creanțelor în procedura insolvenței debitoarei principale și că autoturismul marca HYUNDAI asupra căruia s-a efectuat executarea era înstrăinat în anul 2014, astfel că executarea nu se putea face asupra acestuia.
A invocat faptul că suma menționată în biletul la ordin nu reprezintă o creanță certă lichidă și exigibilă, întrucât nu rezultă din facturi prezentate sau admise la plată de debitoare.
Nu au fost invocate motive de nelegalitate intrinsecă a actelor executorului judecătoresc.
În drept, contestatoarea a invocat legea 59/1934 și art. 711 C.pr.civ.
La cerere a atașat copii de pe somația mobiliară comunicată la 02.06.2015 (f.10-11) și cartea sa de identitate (f.12).
Cererea a fost legal timbrată (f.4).
Intimata B. a formulat întâmpinare, în care a combătut susținerile contestatoarei referitoare la nulitatea biletului la ordin, solicitând să se constate netemeinicia opoziției la executare.
La întâmpinare a atașat decizia nr. 688/2014 a Tribunalului Călărași (f.20-24).
Contestatoarea nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Prin rezoluția de fixare a primului termen de judecată s-a dispus emiterea unei adrese către executorul judecătoresc pentru a se depune la dosar copia dosarului de executare.
Prin adresă depusă la dosar la 06.08.2015 (f.30) executorul judecătoresc a comunicat instanței că prin încheierea din 16.07.2017 a dispus încetarea executării silite în dosarul execuțional nr. 380/2013 întrucât executarea nu a mai putut fi efectuată ca urmare a lipsei de bunuri urmăribile ale debitoarei. Prin aceeași adresă a solicitat să i se pună în vedere contestatoarei să achite suma de 120 lei reprezentând costuri de copiere a dosarului de executare, conform dis part. 716 alin. 2 C.pr.civ.
La adresă a fost atașată încheierea menționată și dovada comunicării către contestatoare (f.31-32).
Ca urmare a comunicării instanței (f.34), contestatoarea a depus la dosar dovada achitării cheltuielilor de copiere a dosarului de executare (f.36).
La dosar a fost depusă copia dosarului de executare (f.63-166).
La primul termen, după examinarea dosarului, instanța a pus în discuție excepția tardivității opoziției cambiale formulată pe calea contestației la executare și a rămas în pronunțare pe excepție.
Analizând cu prioritate excepția tardivității contestației la executare – opoziție cambială, conform art. 248 C.pr.civ., instanța reține următoarele:
La data de 13.11.2013 a fost înregistrată pe rolul executorului judecătoresc cererea de executare silită formulată de creditoarea Banca Comercială Română S.A. (f.65), prin care se solicita începerea executării silite în oricare dintre formele prevăzute de lege, în vederea aducerii la îndeplinire a obligației de plată născută din titlul executoriu reprezentat de Biletul la ordin . nr._ împotriva persoanelor care au avalizat titlul de valoare, printre care se afla și creditoarea C. D..
Prin încheierea din 13.11.2013 (f.69) executorul judecătoresc a admis în parte cererea creditoarei și a dispus înregistrarea cererii doar împotriva debitoarei C. D., respingând cererea împotriva celorlalți debitori.
Prin încheierea din 20.11.2013 (f.84) pronunțată în dosarul_/300/2013 Judecătoria Sectorului 2 București a încuviințat executarea silită.
La data de 18.12.2013 executorul judecătoresc a emis somație cambială către debitoarea C. D. (f.87), somație care i-a fost înmânată acesteia sub luare de semnătură la data de 23.12.2013 (f88).
În drept, pentru a analiza excepția tardivității cererii contestatoarei denumită „Opoziție la executare” trebuie stabilit în primul rând regimul juridic aplicabil acestei cereri. Legea nr. 76/2012, în efortul de a unifica terminologic legislația conexă Codului de procedură civilă, a schimbat denumirea căii speciale prin care debitorul confruntat cu executarea unui titlu cambial poate invoca excepțiile cambiale, din „opoziție la executare” în „contestație la executare”. Modificarea în plan terminologic nu are însă efecte în planul naturii juridice a mijlocului procesual prevăzut în art. 62 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin. Astfel, cererea de față are ca obiect o opoziție la somația cambială formulată pe calea contestației la executare speciale reglementată de art. 62 din Legea 58/1934.
Ca atare, acestei cereri îi sunt aplicabile dispozițiile textului legal menționat, care stabilesc că viciile titlului de creanță pot fi invocate pe cale de opoziție în contestația la executare formulată într-un termen legal și imperativ de 5 zile de la primirea de către debitor a somației cambiale.
Cum în cauza de față, somația cambială a fost comunicată debitoarei la data de 23.12.2013, termenul de formulare a contestației la executare speciale s-a împlinit cel mai târziu la data de 30.12.2013.
Faptul că la data de 04.06.2015 i-a fost comunicată debitoarei o nouă somație, de data aceasta mobiliară, nu conduce la repunerea în termen a debitoarei cu privire la formularea contestației la executare specială reglementată de Legea nr. 58/1934.
Pentru motivele expuse, instanța constată că întrucât cererea de față a fost formulată la 09.06.2015, excepția tardivității este întemeiată și urmează a o admite, cu consecința respingerii opoziției cambiale pe calea contestației la executare ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității opoziției cambiale formulată pe calea contestației la executare, excepție invocată din oficiu.
Respinge ca tardiv formulată opoziția cambială formulată de contestatoarea C. D. domiciliată în Călărași, ., ., . în contradictoriu cu intimata Banca Comercială Română S.A. cu sediul în București, ..5, sector 3, împotriva executării silite ce se efectuează în dosarul de executare nr. 380/2013 al B. D. P.-V. în baza titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin . nr._.
Cu apel în 15 zile de la pronunțare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședința publică, azi 06.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. L. P. L. V.
Red NLP
Ex. 4/ azi 2.11.2015.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2828/2015.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








