Plângere contravenţională. Sentința nr. 2984/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2984/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 2984/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr.2984
Ședința publică de la 07.10 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – O. V.
Grefier – V. G.
Pe rol se află judecarea plângerii contravenționale formulate de către petentul C. I. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 08.07.2015, dresat de agent constatator din cadrul intimatului I.P.J. CĂLĂRAȘI.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, după care:
Instanța, din oficiu invocă excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Călărași și rămâne în pronunțarea asupra acestei excepții.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față;
La data de 27.07.2015 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Călărași sub nr. 6_, plângerea contravențională formulată de petentul C. I., domiciliat în ., ., CNP_, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravențiilor
., nr._, încheiat în data de 08.07.2015, în localitatea Cernavodă, județul C., de către agentul constatator Gurțu T. din cadrul S.p.P.T. Călărași, din care reiese că a fost sancționat cu amendă în valoare de 350 de lei întrucât ar fi călătorit în ziua de 08.07.2015, ora 14:30, fără legitimație de călătorie cu trenul_ de la C. la Fetești și că ar fi avut un comportament necuviincios față de organul CFR, solicitând admiterea plângerii și anularea procesului verbal de constatare a contravențiilor.
Petentul consideră că sancțiunea ce i-a fost aplicată este nelegală și netemeinică întrucât agentul constatator a sancționat o altă persoană, respectiv pe numitul C. I., văr de gradul I, născut în loc. Slobozia, domiciliat în loc. Fetești și care călătorește ilegal cu trenul și practică cerșetoria, iar atunci când este prins de către agenții CFR sau de poliție, acesta oferă datele sale personale. Mai arată că din cauza aspectului fizic asemănător, agenții constatatori să fi crezut spusele acestuia, fără ca acesta să poată dovedi prin actul de identitate. În plus, procesul verbal ., nr._ este cel de-al patrulea pe care îl primește, primele trei achitându-le în urma recomandării personalului de serviciu de la Secția Regională de Poliție Transporturi C., cu promisiunea că dacă le achit nu îmi vor mai veni alte amenzi pe numele meu.
Astfel, mai arată petentul că în urma primirii procesului verbal cu ., Nr._, a cărui copie a anexat-o, a fost sfătuit de cei de la Secția Regională de Poliție Transporturi C. să-și schimbe buletinul de identitate. Deși a schimbat actul de identitate, în ultimul proces verbal pe care l-am primit în data de 08.07.2015, apare . numărul noii cărți de identitate, lucru ce poate dovedi că datele sale personale au fost preluate din sistemul computerizat ce a fost actualizat.
Mai mult decât atât, fapta din data de 08.07.2015 sancționată cu amendă de 350 de lei s-a petrecut în timp ce el se afla la Oficiul Poștal al comunei Scânteia, județul Ialomița, pentru a trimite o scrisoare recomandată la Secția Regională de Poliție Transporturi C., reprezentând dovada plății sancțiunilor anterioare din data de 12.06.2015 și 14.06.2015, conform copiei facturii nr. 27 din 08.07.2015 emisă de Oficiul Poștal Scânteia anexată.
În dovedire sunt propuse spre administrare probele cu înscrisuri (filele nr. 5 – 10 din dosar) .
În conformitate cu dispozițiile art. 201 alin.1 C.p.c., s-a procedat la comunicarea cererii principale și a înscrisurilor atașate către intimat, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la primirea respectivei comunicări.
Întrucât intimatul nu a depus la dosar întâmpinare, instanța a fixat prim termen de judecată în data de 07.10.2015.
Analizând actele dosarului instanța în soluționarea excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Călărași invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 130 alin.2 C.p.c., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.
Întrucât litigiul contravențional este o pricină referitoare la persoane, competența de soluționare aparține exclusiv judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, conform art. 32 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 08.07.2015 (fila 5), întocmit de lucrătorii intimatei, petentul a fost sancționat contravențional, locul săvârșirii faptei contravenționale menționat în procesul – verbal de contravenție fiind trenul_ de la C. la Fetești, fiind constatată pe raza localității Cernavodă.
Pentru considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art.130 alin.2 C.p.c., art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 și cele ale H.G. nr. 337/1993, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Călărași, invocată din oficiu și va declina în favoarea Judecătoriei Fetești, competența teritorială de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petentul C. I. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 08.07.2015 emis de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CĂLĂRAȘI.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Călărași, invocată din oficiu de instanță
Declină în favoarea Judecătoriei Fetești, competența teritorială de soluționare a plângerii contravenționale, formulată de petentul C. I. domiciliat în ., . împotriva procesului – verbal de contravenție . nr._ din 08.07.2015, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CĂLĂRAȘI cu sediul în Călărași, ., jud. Călărași.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 07.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. V. V. G.
Red. O.V
Tehnored.V.G.
Ex. 3/ 19.10.2015
ROMÂNIA
Judecătoria Călărași
., Călărași
www.portal.just.ro; e-mail_
Dosar nr._
Obiectul cauzei: plângere contravențională
Petent: C. I.
Intimat:Inspectoratul de Poliție al Județului Călărași
Data emiterii:19.10.2015
Către,
JUDECĂTORIA FETEȘTI,
cu sediul în Fetești, jud. Ialomița
În conformitate cu dispozițiile Sentinței civile nr. 2984 pronunțată la data de 07.10.2015 în acest dosar de către instanța noastră, potrivit căreia s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei privind petentul C. I. și intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CĂLĂRAȘI în favoarea dumneavoastră, vă înaintăm alăturat dosarul nr._, cusut și numerotat, conținând 22 de file.
Vă mulțumim pentru colaborare,
PREȘEDINTEGREFIER
V. O. V. G.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2973/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2994/2015.... → |
|---|








