Dizolvare persoana juridică. Sentința nr. 10/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 10/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 08-10-2015 în dosarul nr.
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
Sentința civilă Nr.10/PJ
Ședința publică de la 08.10.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. I.
Grefier G. N.
Pe rol soluționarea acțiunii civile privind cererea formulată de petentul SIDICATUL LAMINORUL din .. Călărași prin reprezentantul său legal P. N., în calitate de președinte, prin care solicită dizolvarea acestui sindicat.
La apelul nominal efectuat în ședință publică s-a prezentat Dl P. N. în calitate de președinte, legitimat cu C.I. . nr._ .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei, după care;
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, declară deschisă cercetarea judecătorească a procesului.
D- l P. N., având cuvântul pentru petentă, precizează că nu mai are cereri de formulat sau probe de administrat în cauză.
Conform art. 238 C. procedura civilă, estimează durata soluționării procesului ca fiind la acest termen, ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri pe fond.
D-l P. N., având cuvântul pentru petentă, solicită admiterea cererii formulate, în sensul ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună dizolvarea Sindicatului Laminorul din .. Călărași și înregistrarea acesteia în Registrul special existent la Judecătoria Călărași.
Instanta ia act că nu mai sunt cereri de sau probe de administrat apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare iar în urma deliberării avute a pronunțat următoarea soluție:
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de față reține următoarele:
Prin cererea introdusă la această instanță la data de 23.09.2015 și înregistrată sub nr._ petentul SIDICATUL LAMINORUL DIN .. Călărași prin reprezentantul său legal P. N., în calitate de președinte, a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se ia act de dizolvarea acestei organizații sindicale, conform art. 39 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.
În fapt se precizează că în data de 21.09.2015 a avut loc Adunarea Generală Extraordinară a Sindicatului Laminorul din . Călărași,care prin voința majorității membrilor săi și potrivit Statutului propriu au hotărÂt dizolvarea organizației sindicale.
În dovedirea cererii au fost depuse la dosar:sentința civilă nr.3 din data de 27.02.2014 pronunțată de Judecătoria Călărași prin care a dobîndit personalitate juridică, copia certificată a Statutului organizației sindicale,, procesul verbal din data de 21.09.2015 al Adunării Generale de dizolvare a Sindicatului Laminorul din . Călărași .
Instanța analizând actele și lucrările dosarului, reține că, în cadrul ședinței Adunării Generale a Sindicatului Laminorul din . Călărași din data de 21.09.2015 s-a hotărât dizolvarea organizației întrucât numărul membrilor cotizanți este de 12, sub numărul minim legal de 15 prevăzut de lege.
În drept, instanța reține că potrivit prevederilor art. 37,38 și 39 din Legea nr. 62/2011:” Organizațiile sindicale se pot dizolva prin hotărâre a membrilor sau a delegaților acestora, adoptată conform statutelor proprii”, iar potrivit art.3 alin.2 din legea nr.62/2011 :” Pentru constituirea unui sindicat este necesar un număr de cel puțin 15 angajați din aceeași unitate”
Având în vedere că în prezent sindicatul are un număr de 12 membri precum și hotărârea acestora de dizolvare a sindicatului, astfel cum rezultă din procesul-verbal al Adunării Generale Extraordinară a Sindicatului Laminorul din Donalam SRL Călărași din 21.09.2015, instanța constatând că acesta nu mai întrunește în prezent condițiile minime de constituire, va admite cererea formulată de petent și va lua act de încetarea personalității juridice a acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de petentul SIDICATUL LAMINORUL DIN .. Călărași prin reprezentantul său legal P. N., în calitate de președinte.
Înscrie mențiunea dizolvării organizației sindicale, SIDICATUL DIN .. Călărași, cu sediul în Călărași, .. 162, jud. Călărași, reprezentat de domnul P. N. în calitate de președinte, în Registrul special al sindicatelor existent la Judecătoria Călărași pe pagina și la locul unde s-a făcut înscrierea acesteia.
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 08.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
I. O. G. N.
Red. IO
dact.GM
Ex. 3/13.10.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1897/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 3325/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI → |
|---|








