Plângere contravenţională. Sentința nr. 3635/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3635/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 3635/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3635
Ședința publică din data de 25.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - V. O.
Grefier – G. V.
Pe rol judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul L. I. împotriva proceselor-verbale de contravenție . nr._/22.02.2012, . nr._/22.02.2012, . nr._/22.02.2012, . nr._/11.01.2012, . nr._/21.03.2012 și . nr._/21.03.2012 și în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru petent av. S. C. substituind av. S. S., lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, învederându-se prezența la dosar a relațiilor și înscrisurilor comunicate de către Serviciul Taxe și Impozite din cadrul Primăriei municipiului Călărași și de către A.N.A.F. – A.J.F.P. Călărași,după care;
Instanța, având în vedere că pentru soluționarea excepției tardivității formulării plângerii contravenționale, sunt necesare același dovezi ca pentru soluționarea fondului, în temeiul art. 248 alin.4 C.p.c., unește excepția tardivității cu fondul și acordă cuvântul părților în probațiune.
Av. S. C. pentru petent, având cuvântul, în susținerea acțiunii solicită admiterea probei cu înscrisurile existente în dosar.
Instanța, considerând proba cu înscrisuri ca fiind admisibilă potrivit legii, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, în temeiul art.258 C.p.c. rap. la art.255 al.1 C.p.c. o încuviințează .
Constată proba administrată și acordă cuvântul.
Av. S. C. pentru petent, având cuvântul, solicită respingerea excepției tardivității formulării plângerii întrucât modalitatea de comunicare a proceselor verbale de contravenție nu s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor legale, iar pe fond admiterea plângerii și anularea proceselor verbale de contravenție.
Instanța rămâne cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ la data de 18.06.2015, petentul L. I., domiciliat în Călărași, ., . class="PlainText"> ., CNP_, în contradictoriu cu C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., cu sediul în C., Prelungirea T., jud. C., a formulat contestație la executare și plângere contravențională, solicitând anularea proceselor-verbale . nr._/_, R12 nr. O130347/22.02.2012, R12 nr._/22.02.2012, R12 nr. 0Ol9086/1l.0l.20l2, R12 nr._/21.03.2012 și R12 nr._/_, anularea executării silite pornită de către B.E.J.A. C. V. și M., în dosarul de executare silită nr._/2014, desființarea tuturor formelor de executare silită emise în dosarul nr._/2014, inclusiv anularea încheierii din data de 03.06.2015, prin care s-a stabilit cuantumul cheltuielilor de executare silită.
În motivarea acțiunii, petentul a arătat că prin înștiințarea emisă la data de 03.06.2015, B.E.J.A C. V. și M., i-a dus la cunoștință că în urma cererii de executare silită formulată de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.- prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., este debitorul sumei de 168 euro - reprezentând contravaloarea tarifului stabilit în baza art. 8 alin.3 din OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, precum și a sumei de 776,8 lei - reprezentând cheltuieli de executare.
Față de această situație, petentul înțelege să formuleze plângere contravențională împotriva proceselor-verbale de contravenție emise, solicitând repunerea în termenul de formulare al acestei plângeri, motivat de faptul că nu i-au fost comunicate în mod legal, fiind afișate, așa cum rezultă din dosarul de executare.
Conform Deciziei ICCJ nr.10 din 10 iunie 2013 prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și prin interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza 1 raportat la art. 14 alin. 1, art. 25 alin. 2 și art. 31 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, s-a stabilit că: Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal ".
Petentul apreciază că respectiva comunicare nu a fost realizată conform legii, motiv pentru care solicită repunerea în termenul de formulare a plângerii contravenționale.
Totodată, petentul înțelege să invoce excepția nulității absolute a proceselor-verbale, având în vedere faptul că lipsește semnătura agentului constatator, întrucât prin Decizia nr. 6/2015 s-a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului s-a stabilit că: în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor (...), raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică pe procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. l din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din Romania, încheiate potrivit art. 9 alin. 1 lit. a, alin. 2 si alin. 3 din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator".
Cu privire la legalitatea proceselor-verbale invocate în dosarul de executare, solicită să se constate faptul că O.G. nr. 15/2002, actul normativ care reglementează rovinieta, a fost modificată prin Legea nr. 144/2012, potrivit căreia, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează doar cu amendă.
Totodată, noile prevederi mai stabilesc că procesele-verbale de constatare a contravenției pentru conducătorii auto care circulă fără rovinietă trebuie aduse la cunoștința acestora în cel mult 30 de zile, perioadă în care nu mai pot fi sancționați pentru aceeași faptă. În consecință, urmează a se constata că procesele verbale nr. R l2 nr._/22.02.2012, R12 nr._/_, R12 nr. 0l34825/22.02.20l2, sunt emise chiar în același zi, în timp ce procesele verbale . nr._/21.03.2012 și R12 nr._/2l.03.2012 sunt emise tot în aceeași zi.
În concluzie, urmează a se constata faptul că întocmirea mai multor procese-verbale pentru aceeași contravenție, în aceeași lună, este nelegală, motiv pentru care petentul consideră că executarea silită pornită împotriva sa este nelegală.
Cu privire la încheierea emisă la data de 03.06.2015 de către B.E.J.A C. V. și M., în dosarul de executare silită nr._/2015, prin care s-a stabilit suma de 776,80 lei reprezentând cheltuieli de executare, petentul o apreciază ca nelegală, având în vedere cuantumul exagerat al acestor cheltuieli, în raport de debitul înregistrat. Astfel, în timp ce debitul în cauza este de 168 euro – în echivalent ron, cheltuielile de executare sunt aproximativ egale cu acesta - 776,80 lei.
În concluzie, având în vedere faptul că debitul este nelegal, precum și raportul dintre acest debit și cuantumul cheltuielilor de executare, petentul consideră că executarea silită îi prejudiciază grav interesele, motiv pentru care solicită admiterea contestației și a plângerii contravenționale, anularea proceselor-verbale, anularea executării silite, desființarea formelor de executare silită, inclusiv anularea încheierii prin care s-a stabilit cuantumul cheltuielilor de executare silita.
În drept, petentul și-a întemeiat plângerea pe disp. art. 711 și urm C.p.c.
În susținerea plângerii, petentul a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, sens în care a depus în copie certificată înștiințarea, somația mobiliară, încheierile din data de 13.10.2014 și nr. 2/03.06.3015, înștiințarea privind măsura popririi, încheierea de încuviințare a executării silite din data de 14.11.2014, procesele verbal de constatare a contravenției contestate, procesele verbale de îndeplinire a procedurii de comunicare a proceselor verbale de constatare a contravenției (filele 4 - 21).
Prin Rezoluția din 19.06.2015, instanța a disjuns plângerea contravențională formulată de petentul L. I. împotriva proceselor - verbale de contravenție . nr._/22.02.2012, . nr._/22.02.2012, . nr._/22.02.2012, . nr._/11.01.2012, . nr._/21.03.2012 și . nr._/21.03.2012 în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale și a dispus formarea unui nou dosar cu număr_ care a fost înregistrat în data de 19.06.2015 pe rolul Judecătoriei Călărași având ca obiect plângere contravențională.
În conformitate cu dispozițiile art. 201 alin.1 C.p.c., s-a procedat la comunicarea cererii principale și a înscrisurilor atașate către intimată, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la primirea respectivei comunicări.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, având în vedere următoarele argumente:
1.Plângerea contravențională se depune în termen de 15 zile de la data comunicării,în caz contrar, procesul verbal de constatare a contravenției devenind titlu executoriu fără investire sau altă formalitate, cu privire la obligația de plată a valorii tarifului de despăgubire.
2.Titlul executoriu a fost instituit cu respectarea prevederilor legale, în virtutea căruia a devenit posibilă punerea în executare pe cale silită a creanței constatate, executarea fiind circumscrisă obiectului pe care acesta l-a determinat.
3.Executarea silită a fost efectuată în temeiul unei Hotărâri Judecătorești, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă, așa cum este definită în baza art. 662 C., încuviințarea executării silite fiind efectuată fără vicii, respectându-se prevederile art. 665 C., actele ulterioare fiind comunicate debitorului împreună cu somația conf. art. 666 și art. 667 C. .
4.În situația de față, debitorul putea formula contestație la executare, conform art. 771 C., fără a putea invoca motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în prima instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă conform art. 712 alin. l, fiind depusă cu respectarea prevederilor art. 713 C..
5.Pentru suspendarea temporară a executării, până la soluționarea cauzei, debitorul trebuia să achite o cauțiune, potrivit cu valoarea obiectului contestației, așa cum acestea sunt enumerate în cuprinsul art. 718 C..
Problemele litigioase apărute cu prilejul executării silite sunt soluționate de instanța de executare prin intermediul contestației la executare, care apare ca fiind mijlocul procedural prin care părțile sau terțele persoane vătămate prin executare se pot plânge, cu scopul de a obține desființarea actelor presupus a fi ilegale, de executare.
Potrivit NCPC, executorul judecătoresc dispune, prin încheiere, începerea, amânarea, suspendarea sau încetarea executării silite, eliberarea sau distribuirea sumelor obținute din executare, iar dacă prin lege nu se dispune altfel, aceste încheieri sunt executorii de drept și pot fi atacate numai cu contestație la executare.
Sumele datorate ce urmează a fi plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesata, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulată de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta conf. art. 701 C. .
Astfel, debitorul nu poate avea calitatea de petent într-o plângere contravențională, termenul de depunere al acestui tip de cerere fiind depășit de alte acte procedurale, finalizate prin încheierea din dosarul execuțional, astfel că orice apărări de fond devin inutile și tardiv formulate.
Fiecare faptă întrunesc cumulativ cele 4 trăsături ale unei contravenții, fiind tipică (se
Încadrează în modelul abstract descris în norma de incriminare a contravenției), antijuridică (aduce atingere valorii sociale ocrotite prin norma legală), prevăzută de lege conf. art. 8 din OG nr. l5/2002 și săvârșită cu vinovăție.
Conform art. 27 din OG 2/2001 (...) “ comunicarea procesului verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului ( ) “, în cauza de față fiind vorba despre procese verbale de constatare a contravențiilor afișate în anul 2012.
Faptul că prin Decizia nr.10 a ICCJ s-a statuat că procedura de comunicare a proceselor verbale de constatare a contravențiilor se face prin afișare doar ca și procedură subsidiară comunicării prin poștă cu aviz de primire, nu afectează valabilitatea comunicării, în condițiile în care această decizie a fost pronunțată în anul 2013, cu mult ulterior întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției pus în discuție. Decizia mai sus amintită nu poate produce efecte juridice în condițiile în care o asemenea decizie nu retroactivează, fiind obligatorie și devenind aplicabilă în sensul că produce efecte în raport cu procesele verbale emise ulterior publicării sale în Monitorul Oficial din data de 23.07.2013. Norma privitoare la comunicarea unui act procedural nu are conținut de drept material, ci constituie o dispoziție procedurală căreia nu i se poate aplica principiul legii contravenționale mai favorabile, ci cel al aplicării imediate a normei procedurale, astfel că procedura de comunicare a titlului executoriu în cauză s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul respectiv.
Referitor la contestația la executare, intimata invocă excepția lipsei calității procesuale, întrucât petentul a formulat contestație la executare împotriva executării silite încuviințată prin dosarul de executare de către D.R.D.P. C. prin B. C. V. și
M. A. D., nicidecum C.E.S.T.R.I.N. - S.A., astfel că trebuie modificată acțiunea.
În drept, intimatul invocă dispozițiilor art. 208, 662, 665 - 667, 712, 713, 718 și 771 NCPC.
Se solicită de către intimat judecarea cauzei și în lipsă.
În conformitate cu dispozițiile art. 201 alin.2 C.p.c., întâmpinarea a fost comunicată petentului, cu mențiunea de a depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la primirea respectivei comunicări.
Întrucât petentul nu a depus răspuns la întâmpinare, instanța a fixat prim termen de judecată la data de 04.11.2015, cu citarea părților.
La cererea instanței, Serviciul Taxe și Impozite din cadrul Primăriei municipiului Călărași și A.N.A.F. – A.J.F.P. Călărași a comunicat relațiile solicitate privitor la achitarea de către petent a amenzilor contravenționale aplicate prin procesele verbale de contravenție emise de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale.
Instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului în soluționarea plângerii contravenționale, instanța reține următoarele:
Cu respectarea dispozițiilor art. 248 alin. 1 C.p.c., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepția excepției tardivității formulării plângerii contravenționale, a cărui admitere ar face inutilă soluționarea fondului cauzei.
În ceea ce privește procesul – verbal de contravenție . 12 nr._ din 11.01.2012 (fila 14 din dosar), instanța reține următoarele:
La data de 11.01.2012, petentului i s-a încheiat procesul-verbal de contravenție . nr._, întrucât la data de 26.07.2011, pe A2 Km 12+450m, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, fapta fiind prev. de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 și sancționată în baza art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 cu modif. și complet. ulterioare (fila 7).
Potrivit art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, împotriva procesului –verbal de contravenție și aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data comunicării sau înmânării acestuia.
Așadar, termenul de prescripție de 15 zile calculându-se pe zile libere curge de la data comunicării sau înmânării procesului – verbal.
Conform art.27 din O.G. nr.2/2001 comunicarea procesului –verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, operațiunea de afișare fiind consemnată într-un proces –verbal semnat de cel puțin un martor.
Decizia nr.10/10.06.2013, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, Î.C.C.J., prevede că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
În considerentele deciziei, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, Î.C.C.J, consideră că acceptându-se caracterul subsidiar al modalităților tehnice de comunicare a procesului-verbal de contravenție, prin afișare, se ajunge la concluzia că dispozițiile legale pun accent pe "primirea" efectivă a actului. Astfel, rațiunea comunicării prin înmânare sau prin poștă/afișare este încunoștințarea efectivă a contravenientului în privința faptei săvârșite și a sancțiunilor contravenționale aplicate.
Așadar, comunicarea procesului – verbal trebuie să asigure un just echilibru între interesele contrare din cadrul procedurii contravenționale, într-o manieră care să nu reducă dreptul persoanei sancționate contravențional, pe de o parte, și care, în același timp, să nu greveze obligația autorității cu o sarcină imposibil de realizat, ce ar depinde în exclusivitate de voința persoanei sancționate, de a se prevala într-un mod abuziv de dreptul respectiv, pe de altă parte.
În cauză, procesul – verbal de contravenție . nr._/11.01.2012 a fost comunicat prin afișare în data 30.01.2012 (fila 15).
Contravenientul a fost încunoștințat efectiv, acesta primind procesul – verbal de contravenție . nr._/11.01.2012, așa cum rezultă din înscrisul de la fila 49 din dosar.
Astfel, din adresa nr._/18.11.2015, a Primăriei Municipiului Călărași rezultă că sancțiunea contravențională constând în amendă contravențională prevăzută în procesul – verbal de contravenție . 12 nr._/11.01.2012 a fost achitată în data de 22.06.2012 – fila 49.
Prin urmare, petentul L. I. a primit procesul – verbal de contravenție . nr._/11.01.2012, comunicat prin afișare în data de 31.01.2012 și a achitat în data de 22.06.2012 cuantumul amenzii contravenționale prevăzut în acesta.
Or, calculând termenul de 15 zile din data de 22.06.2012, data la care a achitat amenda contravențională prevăzută în procesul – verbal de contravenție . nr._/11.01.2012, acesta este evident împlinit în data de 18.06.2015, data introducerii plângerii contravenționale.
Pentru considerentele expuse, instanța va admite excepția tardivității formulării plângerii, invocată din oficiu și pe cale de consecință va respinge plângerea contravențională formulată de petentul L. I. împotriva procesului-verbal . nr._/11.01.2012 și în contradictoriu cu C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – C.N.A.D.N.R. S.A, ca fiind tardiv introdusă .
În ceea ce privește, procesul – verbal . 12 nr._/21.03.2012, procesul – verbal . 12 nr._/22.02.2012, procesul – verbal . 12 nr._/22.02.2012, procesul – verbal . 12 nr._/21.03.2012, procesul – verbal . 12 nr._/22.02.2012, instanța reține următoarele:
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că procesele – verbale menționate anterior sunt comunicate petentului numai prin afișare și nu și prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Totodată instanța observă că la dosarul cauzei nu există vreo dovadă că petentul ar fi luat cunoștință în vreun fel de conținutul proceselor verbale communicate prin afișare.
Așadar, față de Decizia nr.10/10.06.2013, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, Î.C.C.J., instanța reține că procesele – verbale menționate nu au fost comunicate legal și prin urmare petentul este în termen pentru formularea plângerii contravenționale.
Instanța nu poate reține susținerile intimatei privitoare la aplicarea în timp a unei decizii - recurs în interesul legii, având în vedere că potrivit art.517 alin.4 C.p.c. dezlegarea dată problemelor de drept judecate cu ocazia recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, neproducând efecte doar asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese (art.517 alin.2 C.p.c).
Pentru considerentele expuse, instanța va respinge excepția tardivității depunerii plângerii contravenționale împotriva procesului – verbal . 12 nr._/21.03.2012, a procesului – verbal . 12 nr._/22.02.2012, a procesului – verbal . 12 nr._/22.02.2012, a procesului – verbal . 12 nr._/21.03.2012, a procesului – verbal . 12 nr._/22.02.2012.
Pe fond, în ceea ce privește procesul – verbal . 12 nr._/21.03.2012, procesul – verbal . 12 nr._/22.02.2012, procesul – verbal . 12 nr._/22.02.2012, procesul – verbal . 12 nr._/21.03.2012, procesul – verbal . 12 nr._/22.02.2012, instanța reține următoarele:
Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, cu verificarea legalității și temeiniciei proceselor-verbale menționate, instanța constată următoarele:
Sub aspectul legalității proceselor – verbale menționate, instanța reține că acestea nu au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Astfel, potrivit Deciziei nr.6/2015, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, Î.C.C.J, „ procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din aceeași ordonanță a Guvernului, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, în raport cu dispozițiile art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001”.
Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, Î.C.C.J a reținut în considerentele Deciziei nr.6/2015 că :”înscrisul este primit de către destinatarul său pe suport hârtie, autenticitatea actului, atunci când forma scrisă este cerută de lege ad validitatem, este asigurată doar prin aplicarea, pe acest act, a semnăturii olografe a agentului instrumentator (in solemnibus forma dat esse rei)”.
Față de disp. art.517 alin.2 și 4 C.p.c. privitoare la efectele deciziei date în soluționarea unui recurs în interesul legii, instanța va admite plângerea contravențională formulată de petentul L. I. împotriva procesului – verbal . 12 nr._/21.03.2012, a procesului – verbal . 12 nr._/22.02.2012, a procesului – verbal . 12 nr._/22.02.2012, a procesului – verbal . 12 nr._/21.03.2012,, a procesului – verbal . 12 nr._/22.02.2012 în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale și va anula procesul – verbal . 12 nr._/21.03.2012, procesul – verbal . 12 nr._/22.02.2012, procesul – verbal . 12 nr._/22.02.2012, procesul – verbal . 12 nr._/21.03.2012, procesul – verbal . 12 nr._/22.02.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității depunerii plângerii contravenționale împotriva procesului – verbal . 12 nr._ din data de 11.01.2012 și pe cale de consecință:
Respinge plângerea formulată de petentul L. I. domiciliat în Călărași, ., ., . împotriva procesului-verbal . 12 nr._ din 11.01.2012, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, ca tardiv introdusă.
Respinge excepția tardivității depunerii plângerii contravenționale împotriva procesului – verbal . 12 nr._/21.03.2012, a procesului – verbal . 12 nr._/22.02.2012, a procesului – verbal . 12 nr._/22.02.2012, a procesului – verbal . 12 nr._/21.03.2012, a procesului – verbal . 12 nr._/22.02.2012.
Admite plângerea contravențională formulată de petentul L. I. împotriva procesului – verbal . 12 nr._/21.03.2012, a procesului – verbal . 12 nr._/22.02.2012, a procesului – verbal . 12 nr._/22.02.2012, a procesului – verbal . 12 nr._/21.03.2012,, a procesului – verbal . 12 nr._/22.02.2012 în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale.
Anulează procesul – verbal . 12 nr._/21.03.2012, procesul – verbal . 12 nr._/22.02.2012, procesul – verbal . 12 nr._/22.02.2012, procesul – verbal . 12 nr._/21.03.2012, procesul – verbal . 12 nr._/22.02.2012.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. V. V. G.
Red. O.V.
Tehnored.V.G.
Expl. 5/22.12.2015
| ← Cereri. Sentința nr. 3680/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3636/2015.... → |
|---|








