Plângere contravenţională. Sentința nr. 936/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 936/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 27-03-2015 în dosarul nr. 936/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
Sentința civilă nr. Nr. 936/2015
Ședința publică de la 27 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. A. T.
Grefier D. C-tina M.
Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul C. N., în contradictoriu cu intimata C. - C. BUCURESTI, împotriva procesului verbal . 11, nr._, dresat la data de 05.12.2011.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat av. B. B. pentru petent, în baza împuternicirii avocațiale nr._, aflată la fila 30 din dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, evidențiind părțile, obiectul cauzei și procedura de citare, după care;
Procedând la verificarea din oficiu a competenței, în temeiul art. 131 C.p.c. raportat la art. 32 din OG nr. 2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Nefiind cereri sau excepții prealabile, instanța acordă cuvântul în dezbaterea probatoriului.
Av. B. B., având cuvântul pentru petent, în susținerea plângerii formulate propune administrarea probei cu înscrisurile aflate la dosar.
În temeiul art. 258 C.p.c., instanța încuviințează pentru contestator proba cu înscrisuri, apreciind că este legală și concludentă pentru justa soluționare a cauzei.
Av. B. B., având cuvântul pentru petent, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe noi de administrat.
În temeiul art. 244 C.proc.civ. instanța declară terminată cercetarea procesului și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Av. B. B., având cuvântul pentru petent, solicită: admiterea cererii de repunere în termenul de a formula plângere contravențională împotriva procesului verbal . 11, nr._, dresat la data de 05.12.2011 iar pe fondul cauzei, solicită admiterea plângerii întrucât procesul verbal este lovit de nulitate absolută. Totodată, solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași la data de 11.02.2015, sub nr._ contestatorul C. N. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 05.12.2011, de intimata C.N.A.D.N.R. S.A. – C..
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență că, până la comunicarea actelor de executare silită nu a avut cunoștință de existența procesului verbal contestat, care este lovit de nulitate pentru lipsa semnăturii agentului constatator.
De asemenea, a precizat că procesul-verbal nu i-a fost comunicat în termen, executarea sancțiunii contravenționale fiind prescrisă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 31 alin. 1 din OG 2/2001, art. 186, 223 C.p.c.
În susținerea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie, procesul-verbal contestat, confirmare de primire, somația mobiliară, încheierea din data de 06.01.2015 a B. Copuzeanu F.T. și încheierea nr. 7885/15.12.2014 a Judecătoriei Călărași.
La data de 03.03.2015 intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, cu motivarea că procesul-verbal neatacat în termen de 15 zile de la data comunicării devine titlu executoriu, iar în această situație petentul putea formula contestație la executare, fără a putea invoca motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul unei proceduri în fața instanței. Intimata a apreciat că termenul de depunere a plângerii a fost depășit de alte acte procedurale finalizate într-un dosar de executare, astfel că orice apărări de fond sunt inutile și tardive.
În drept, intimata a invocat art. 208, 662, 665-667, 712, 713, 718 și 771.
Instanța a administrat, la cererea contestatorului, proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:
În ceea ce privește inadmisibilitatea invocată de intimată, instanța constată că procesul-verbal contestat, . nr._/05.12.2011, a fost comunicat contestatorului prin afișare, conform dovezii aflate la fila 8 din dosar.
Instanța apreciază că, pentru comunicarea legală a procesului-verbal de contravenție, conform art. 27 din OG nr.2/2001, este necesară mai întâi comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată prin poștă, cu aviz de primire, afișarea la domiciliul sau la sediul contravenientului având caracter subsidiar. Soluția se impune având în vedere că prin comunicarea cu confirmare de primire rezultă o mai mare certitudine că persoana sancționată primește procesul-verbal și ia la cunoștință de sancțiunea aplicată, fiind bine cunoscută împrejurarea că afișarea proceselor-verbale este, în fapt, formală, iar contravenienții nu iau la cunoștință de sancțiunile aplicate.
În consecință, având în vedere că intimata nu a realizat niciodată o comunicare legală a procesului-verbal întocmit, termenul de 15 zile nu a început să curgă, acesta fiind motivul pentru care prezenta plângere contravențională este considerată a fi făcută în termen. Împrejurarea că a fost demarată procedura de executare silită nu poate conduce la o altă concluzie, ci din contră, intimata nu ar fi trebuit să procedeze în niciun caz la executarea silită în baza unui proces-verbal ce nu a fost comunicat în mod legal contestatorului.
În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/05.12.2011, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 250 lei, agentul constatator reținând că, în data de 06.06.2011 ora 20:12 pe A 2 Km 12+ 450 m, în loc. Glina, jud. Ilfov, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat fără a deține rovinietă valabilă, indicându-se că fapta este prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 și sancționată de art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002.
În drept, potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției și hotărăște asupra sancțiunii.
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal de constatare a contravenției, instanța apreciază că acesta nu respectă dispozițiile art. 17 din OG nr.2/2001, referitoare la semnătura agentului constatator.
Sub acest aspect, instanța constată că din cuprinsul actului de sancționare lipsește cu desăvârșire semnătura agentului constatator, prezența frazei „acest document a fost generat și semnat electronic” neputând ține loc de semnătură olografă și nici nu poate constitui o semnătură electronică, în sensul legii 455/2001, atât timp cât procesul-verbal este tipărit.
În același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia RIL nr. 6/16.02.2015, publicată în M.Of. nr. 199/25.03.2015, prin care s-a stabilit că, în interpretarea si aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesele-verbale de constatare si sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) si (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absoluta in lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
În consecință, instanța constată că procesul-verbal . nr._/05.12.2011 întocmit de intimată este încheiat cu vădita nerespectare a dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001, lipsindu-i semnătura agentului constatator, fapt ce atrage nulitatea absolută a procesului-verbal, urmând ca instanța să admită plângerea contravențională.
În temeiul art. 453 alin.1 C.proc.civ., instanța va obliga intimata, în calitate de parte căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată către contestator în cuantum de 320 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariul avocatului, conform chitanței de la fila 31.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petentul C. N., CNP_, domiciliat în Călărași, ., .. A, ., în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. – C., cu sediul în București, .. 401A, sectorul 6.
Anulează procesul-verbal . nr._/05.12.2011.
Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată către contestator în cuantum de 320 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică, 27.03.2015.
Președinte, Grefier,
Jud. T. C. A. M. C-tina D.
Red. TCA/Tehnored. MD/Ex.4/15.04.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 949/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 841/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI → |
|---|








