Plângere contravenţională. Sentința nr. 3915/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3915/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 17-12-2015 în dosarul nr. 3915/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3915/2015
Ședința publică din data de 17 Decembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. M. N.
Grefier L. B.
Pe rol fiind soluționarea cauzei privind pe petentul B. I.-C. și pe intimatul I.P.J. Călărași, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11.12.2015, fiind consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta sentință când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 17.12.2015, când în urma deliberării avute a pronunțat următoarea soluție:
I NS T A N Ț A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 20.10.2015, sub nr._, petentul B. I. C. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/13.10.2015 întocmit de un agent constatator din cadrul I.P.J. Călărași.
În motivare, petentul a arătat că a fost sancționat contravențional pentru că a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_, în localitatea D., depășind limita maximă de viteză permisă pe respectivul sector de drum.
Petentul a susținut, în esență, că procesul verbal este netemeinic, apreciind că la momentul săvârșirii presupusei fapte contravenționale, nu putea să circule cu viteza consemnată de agentul constatator.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe disp. O.G. 2/2001.
În susținerea plângerii, petentul a anexat, în copie, procesul verbal contestat și alte înscrisuri.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosarul cauzei, buletinul de verificare metrologică al aparatului radar montat pe autospeciala MAI_, atestatul operatorului radar, CD-ul cu înregistrarea video a faptei comise și fișa de abateri contravenționale a petentului.
În cauză, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile de la dosar și proba video.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 13.10.2015, a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul I.P.J. Călărași procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ prin care petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 945 RON, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. 2 din O.U.G. 195/2002, întrucât, la data menționată, ora 19.17, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_, cu viteza de 92 km/h, depășind cu peste 40 km/h viteza maxim admisă pe respectivul sector de drum, fiind înregistrat de aparatul radar montat pe autoturismul înmatriculat MAI_.
Petentul a semnat procesul verbal întocmit, la rubrica „alte mențiuni”, agentul constatator consemnând că acesta nu formulează obiecțiuni.
În drept, potrivit art.34, alin.1 din O.G.nr.2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Analizând cu precădere legalitatea, se constată că au fost respectate dispozițiile art.15-20 din O.G. 2/2001, nefiind incidentă niciuna din cauzele de nulitate prevăzute de art.17, ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanța constată că viteza autoturismului condus de petent a fost înregistrată cu un mijloc tehnic montat pe autospeciala MAI_, cinemometrul utilizat fiind verificat metrologic conform art. 109 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 și autorizat să efectueze înregistrări în regim staționar și de deplasare, așa cum rezultă din buletinul de verificare metrologică nr._/23.02.2015.
Astfel, instanța reține că cinemometrul tip Autovision, a primit aprobarea de model AM 012/2009, și că verificarea metrologică nu se efectuează decât pentru aparate care au fost deja omologate.
De asemenea, instanța constată că agentul constatator este atestat să folosească și să exploateze echipamentul video de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, așa cum rezultă din atestatul depus la dosar de intimat.
Din înregistrarea video, ce cuprinde toate mențiunile prevăzute de art.3.5.1 din NML 021-05/07.12.2005, reiese că autoturismul cu numărul de înmatriculate_ se deplasa cu viteza de 92 km/h, funcția de înregistrare a aparatului radar fiind activată, deoarece în caz contrar nu ar fi putut fi efectuată înregistrarea video înfățișând autoturismul menționat și viteza cu care acesta circula.
Totodată, nu va fi reținută incidența erorii maxime tolerate de aparatul radar întrucât respectarea acesteia și precizia cinemometrului se stabilesc numai cu ocazia evaluărilor în vederea acordării aprobărilor de model (omologare) și verificărilor metrologice periodice așa cum rezultă din ordinul NML 021-05/07.12.2005.
Pentru considerentele prezentate anterior, instanța constată că sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de 102 alin. 2 din O.U.G. 195/2002, petentul depășind cu peste 40 km/h viteza maxim admisă pe respectivul sector de drum.
Așadar, instanța apreciază că procesul verbal a fost în mod temeinic întocmit, susținerile petentului, în sensul că nu a circulat cu viteza consemnată de agentul constatator, nefiind fondate.
Prin raportare și la dispozițiile art. 102 alin. 2 din O.U.G. nr.195/2002, instanța consideră că sancțiunea contravențională aplicată petentului a fost în mod corect individualizată.
Instanța apreciază că prin raportare la pericolul social al faptei contravenționale comise și la consecințele negative ce s-ar putea produce ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale privind siguranța rutieră, nu s-ar justifica înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului
Prin urmare, având în vedere întregul material probator administrat în prezenta cauză, instanța apreciază că procesul verbal contestat este legal și temeinic și, pe cale de consecință, va respinge plângerea formulată de petent ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul B. I.-C., domiciliat în C., ..75, ..1, ., CNP_ în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Călărași, cu sediul în mun. Călărași, ., județul Călărași, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. R.-M. B. L.
Red. N.R.M.
07.01.2016
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3919/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3918/2015.... → |
|---|








