Plângere contravenţională. Sentința nr. 900/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 900/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 900/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 900

Ședința publică de la 23.03.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. O.

Grefier Ș. E.

Pe rol fiind soluționarea cauzei privind pe petentul S. M. S. și pe intimatul I.P.J.CĂLĂRAȘI, având ca obiect plângerea contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat petentul personal, legitimat cu CI . nr._, lipsă fiind intimatul I. Călărași.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile și obiectul cauzei, după care;

Conform dispozițiilor art. 131 C.proc.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

În consecință, în considerarea prevederilor art. 238 alin. 1 C.proc.civ. pune în discuție estimarea duratei procesului.

Petentul, având cuvântul, precizează că are martorul prezent.

În continuarea cercetării judecătorești, în conformitate cu dispozițiile art. 318 și urm. C.proc.civ. se procedează la audierea martorului M. A. depoziția acestuia fiind consemnată potrivit art. 323 C.proc.civ. și atașată la dosar.

La interpelarea instanței apărătorul petentului precizează că nu mai are cereri de formulat.

Constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau incidente de soluționat, în conformitate cu dispozițiile art. 392 C.proc.civ. instanța declară dezbaterile deschise asupra fondului și acordă cuvântul pentru susținerea cererilor și apărărilor formulate în proces.

Petentul, având cuvântul, solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată. Probele administrate în cauză, în special declarația martorului, dovedesc inexistența faptei contravențională. Fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA,

Asupra acțiunii civile de față,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași sub nr._ la data de 21.10.2014, petentul S. M. S., domiciliat în Călărași, ., județul Călărași, având CNP_, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Călărași, cu sediul în municipiul Călărași, ., județul Călărași, a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 10.10.2014.

În motivarea cererii, petentul a arătat că prin procesul verbal de contraventie agentul constatator a consemnat că în ziua de 10.10.2014 ora 19.11, în timp ce conducea autoturismul marca Audi A4 cu nr. de înmatriculare CL-7O-M., pe . direcția „5 C.” - M. Voda, în perimetrul intersecției cu . verde a semaforului electric, la ieșirea din această intersecție, nu a acordat prioritate de trecere unor pietoni. La acea data, reclamantul recunoaște ca a traversat intersecția străzilor Prel. București cu .. Călărași pe culoarea verde a semaforului electric într-un regim de trafic rutier scăzut, în condiții de iluminat artificial bune, nu a sesizat nici un pieton cu vreo intenție de a traversa acea artera cu 2 benzi pe sens si mai mult de atât nu a jenat sau stânjenit vreo persoana pieton. La ieșirea din intersecție a fost oprit de un agent al Politiei Rutiere care după ce s-a prezentat i-a cerut documentele cu precizarea să rămână la autoturism și după ce i Ie-a încredințat s-a deplasat la autoturismul de serviciu. După aproximativ 10 minute a revenit, i-a prezentat un proces verbal de contravenție cerându-i să-l semneze de luare la cunoștință cu explicația faptului că în timpul traversării intersecției de mai sus, în calitate de conducător auto nu a acordat prioritate de trecere mai multor persoane. Datorită lipsei de experiență în astfel de situații deși a obiectat incorectitudinea măsurii luate, la solicitarea agentului de politie rutiera a semnat de luare la cunoștință fără a sesiza dacă, la rubrica alte mențiuni din procesul verbal, este sau nu facută mențiunea că "nu sunt obiecțiuni”. Prin prezenta acțiune, reclamantul contestă faptele reținute în sarcina sa.

Pentru dovedirea situației de fapt, reclamantul a propus ca martor pe numitul M. A. G., domiciliat în mun. Călărași, ., . – CNP_ - care se afla la momentul respectiv pasager pe bancheta din dreapta față a autoturismului condus de acesta cu numărul mai sus enunțat_ . Reclamantul a solicitat și administrarea probei cu înscrisuri depunând la dosarul cauzei actul constatator precum și depunerea probei video pentru a se putea demonstra fără echivoc ca procesul verbal pârât nu a are temei.

La data de 06.01.2014, partea pârâtă a formulat întâmpinare, peste termenul legal; I. Călărași a primit adresa instanței din data de 23.10.2014, însoțită de cererea de chemare în judecată, la data de 28.10.2014, aspect probat prin dovada de înmânare de la fila 11. În consecință, la termenul de judecată din data de 23.02.2015, instanța a constatat că partea pârâtă a decăzut din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, conform art. 208 alin. (2) C. proc. civ. Susținerile formulate de I. Călărași prin întâmpinare vor fi asimilate unor concluzii scrise.

Prin întâmpinare, partea pârâtă a solicitat respingerea plângerii contravenționale pentru următoarele considerente: fapta contravențională nu a fost înregistrată cu ajutorul aparatului radar. Agentul constatator i-a adus la cunoștință contravenientului faptul că are dreptul să depună contestație împotriva procesului-verbal la Judecătoria Călărași, precum și faptul că are dreptul de a face obiecțiuni eu privire la conținutul procesului-verbal. Procesul verbal de contravenție este legal întocmit, fapta săvârșită fiind prevăzută de dispozițiile art. 135 lit. h din HG 1391/2006 și sancționata in conformitate cu prevederile art. 100 alin. 3 lit. b, având în vedere că sancțiunea principală a amenzii a atras în mod corelativ și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice pe o perioadă de 30 de zile.

Analizând procesul-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. (l) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. În cuprinsul procesului-verbal contestat s-a indicat în mod corect fapta săvârșită, cât și actul normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția. Analizând conținutul plângerii depuse de contestator rezultă că acesta încearcă să înfățișeze instanței de judecată o situație de fapt diferită de cea reținută de către agentul constatator în procesul-verbal de contravenție.

În ceea ce privește eventuala solicitare de înlocuire a pedepsei amenzii cu avertisment, solicită să fie respinsă ca neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente: agentul constatator a aplicat minimul amenzii prevăzute de lege, respectiv 4 puncte amendă. Petentul a avut posibilitatea de a plăti în termen de 48 de ore jumătate din amenda aplicată, respectiv suma de 180 lei. Agentul constatator a realizat o corectă individualizare a sancțiunii aplicate și nu se justifică aplicarea avertismentului scris. Neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați in mod regulamentar în traversare reprezintă una din principalele cauze ale accidentelor de circulație și prezintă un grad de pericol ridicat.

În susținerea celor precizate mai sus, partea pârâtă a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, fără a le nominaliza.

În drept, întâmpinare a fost întemeiată pe dispozițiile an. 205 C. pr. Civ.

Analizând plângerea formulată prin prisma susținerilor părților, raportate la dispozițiile legale incidente în cauză și la probatoriul administrat, instanța reține următoarele:

Prin procesul – verbal . nr._, încheiat la data de 10.10.2014 de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Călărași, petentul S. M. S. a fost sancționat cu amendă contravențională in cuantum de 360 lei, 4 puncte amendă și cu sancțiunea complementară ce constă în suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile, pentru comiterea faptei contravenționale prevăzută de art. 135 lit. h) din HG 1391/2006 și sancționata in conformitate cu prevederile art. 100 alin. 3 lit. b).

În fapt, agentul constatator a reținut că la data de 10.10.2014, ora 19.11, în timp ce conducea autoturismul marca Audi A4 cu nr. de înmatriculare CL-7O-M., pe . direcția „5 C.” - M. Voda, în perimetrul intersecției cu . verde a semaforului electric, la ieșirea din această intersecție, reclamantul nu a acordat prioritate de trecere unor pietoni.

Sub aspectul legalității, instanța reține că procesul-verbal de constatare a contravenției, conform art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001, trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, următoarele mențiuni: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. În prezenta cauză, instanța reține că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 si art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar în speță nu exista cauze de nulitate absolută a procesului verbal. De altfel, în plângerea contravențională, reclamantul nu invocă astfel de motive, susținând că nu a comis fapta contravențională

Sub aspectul temeiniciei actului constatator, instanța reține aspectele care vor fi arătate în continuare.

Potrivit Jurisprudenței CEDO (hotărârea Ozturk împotriva Germaniei din 21 februarie 1984), domeniul contravențional poate să aparțină noțiunii autonome de „acuzație în materie penală” dacă se respectă unul din cele trei criterii: calificarea faptei potrivit dreptului național, natura faptei, natura și gravitatea sancțiunii ce urmează a fi aplicată autorului faptei (hotărârea Engel și alții împotriva Olandei din 08.07.1976).

În mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin jurisprudența sa, a statuat că în situația contravențiilor rutiere atunci, când se aplică și pedeapsa complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice ne aflăm în prezența unei veritabile „acuzații în materie penală”(cauzele Neata împotriva Românei si I. P. împotriva României).

Prin prisma acestor criterii și în special a criteriului privind natura și gravitatea sancțiunii contravenționale aplicată în sarcina petentului contravenient, instanța va califica contravenția din prezenta cauză ca fiind „o acuzație in materie penală”, situație în care petentul se bucură de garanțiile cuprinse la art. 6 paragraf 2 din Convenție, respectiv prezumția de nevinovăție.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența CEDO aferentă se bucură de supremație față de dreptul intern, judecătorul național fiind obligat să dea satisfacție acestora cu prioritate (cauza D. P. contra României, hotărârea din 26 aprilie 2007, paragraful 103).

În atare situație, rezultă că procesul-verbal de contravenție nu se mai bucură de prezumție de legalitate; cel care l-a întocmit are obligația de a dovedi temeinicia și legalitatea acestuia, operând cu prioritate prezumția de nevinovăție a contravenientului.

În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională care în decizia nr. 1096 din 08 septembrie 2006, a arătat că procesul-verbal de contravenție, odată atacat cu plângere, este contestat în însăși prezumția de legalitate de care acesta se bucură, fiind necesară administrarea de probe care să dovedească temeinicia și legalitatea acestuia.

Fiind în prezența unei „acuzații în materie penală” în sensul jurisprudenței CEDO, unde primează prezumția de nevinovăție a contravenientului, nu este suficientă, pentru răsturnarea acestei prezumții, constatarea personală a agentului constatator, acesta având obligația de a produce probe pertinente de natură a-i susține acuzația, probe care trebuie indicate în procesul-verbal de contravenție.

Doctrina judiciară în materie a opinat că în astfel de împrejurări probele posibile pot fi martorii oculari, iar pentru polițiștii aflați în misiune cu autoturisme pe care sunt montate dispozitive de filmare, înregistrările abaterii consemnată în procesul-verbal de contravenție. Ori, în cazul de față, agentul constatator nu a pus la dispoziția instanței înregistrarea video a faptei sancționate, menționând în întâmpinare că fapta nu a fost înregistrată cu mijloace video. Mai mult, martorul ocular audiat în cauză la cererea reclamantului a declarat că, la traversarea intersecției de către reclamant, pe locul marcat pentru trecerea de pietoni nu se afla nicio persoană.

De altfel, întregul act constatator este completat de agentul I.P.J. Călărași într-o modalitate foarte greu lizibilă, ceea ce provoacă dubii în legătură cu existența faptei constatate.

În consecință, întrucât I. Călărași a formulat întâmpinare peste termenul legal și nu a înregistrat fapta sancționată cu mijloace video, agentul constatator nu a dovedit temeinicia acuzației îndreptate împotriva petentului S. M. S., probele administrate neputând înfrânge prezumția de nevinovăție de care acesta se bucură. Mai mult decât atât, probele administrate au confirmat, așa cum s-a arătat mai sus și cum a susținut reclamantul în cererea de chemare în judecată, inexistența faptei contravenționale.

Față de cele expuse mai sus, instanța, în temeiul art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, va admite plângerea și va anula procesul-verbal de contravenție.

Se va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de reclamantul S. M. S., domiciliat în Călărași, ., județul Călărași în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Călărași cu sediul în municipiul Călărași, ., județul Călărași.

Dispune anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 10.10.2014 emis de pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Călărași.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Numai cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.03.2015.

.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Judecător O. S. Ș. E.

Red. SO

Dact SE

Exemp. 5/23.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 900/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI