Pretenţii. Sentința nr. 1983/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 1983/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 1983/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI – JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1983

Ședința publică din 30.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – Judecător. S. M.

GREFIER – V. O.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta .. în contradictoriu cu pârâtele I. E. G. și M. G., având ca obiect răspundere civilă contractuală - pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită conform art. 155 și urm. Cod procedură civilă.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, evidențiindu-se părțile, obiectul cauzei și procedura de citare, precum și faptul că pârâții nu au depus întâmpinare, iar reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 223 al.3 Cod procedură civilă, după care:

Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. 1 C.pr.civ. rap. la art. 1027 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

În temeiul art. 238 C. proc. civilă estimează durata soluționării cauzei ca fiind la acest termen.

În temeiul art. 255 și 258 C.pr.civ., admite pentru reclamantă proba cu înscrisurile atașate formularului de cerere și, întrucât pârâtele nu au formulat întâmpinare, în temeiul art.1030 alin. 2 C.pr.civ., urmează să se pronunțe în baza actelor aflate la dosarul cauzei.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii de față reține următoarele:

Prin cererea introdusă pe rolul acestei instanțe la data de 22.04.2015 și înregistrată sub nr. _ , reclamanta .. cu sediul în Ploiești, ., ., CUI R_, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J/_ ,cont bancar RO53RNCB_0001 deschis la BCR Ploiești, a chemat în judecată pe pârâta I. E. G., CNP –_, domiciliată în com. Roseți, ., nr. 92, jud. Călărași și M. G., CNP –_, domiciliată în com. Roseți, ..5, jud. Călărași, pârât fidejusor, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 136,56 lei reprezentând c/val marfă livrată și la plata sumei de 196,65 lei reprezentând penalități de întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în baza raporturilor comerciale stabilite prin contractul de vânzare cumpărare nr._ din 23.12.2014, și-a îndeplinit obligația de a livra mărfuri la locul, la termenul și în condițiile de calitate stipulate, către pârâtele I. E. G. și M. G., conform facturilor fiscale anexate cererii, acestea fiind obligate de a achita prețul lor, în termen de 30 zile de la data emiterii facturilor, neplata lor atrăgând penalități de întârziere, conform art. 8.3 din contract, de 1 % pentru fiecare zi de întârziere, în primele 30 de zile și de 3% începând cu a 31-a zi de întârziere.

A mai învederat că raporturile comerciale cu reprezentanții de vânzări directe, cum este și cazul pârâtelor, se derulează în baza înregistrării unor documente (fișa de înscriere, contract de vânzare cumpărare, însoțite de copia cărții de identitate a titularului, respectiv a fidejusorului), iar plasarea comenzii se poate efectua prin fax, telefonic sau accesând modului Comenzi ON –LINE, marfa fiind livrată prin intermediul programului „ Livrare la domiciliu„ prin firma de curierat.

A mai precizat că potrivit art. 4.6 din contractul de vânzare-cumpărare, în cazul în care cumpărătorul nu formulează obiecțiuni în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea mărfii, această manifestare de voință este considerată ca fiind o acceptare tacită a facturii.

A mai adăugat că pârâtele nu au formulat obiecțiuni la niciuna din facturile anexate cererii, însă nici nu au achitat c/val. lor, astfel că îi datorează suma de 136,56 lei, reprezentând c/val. marfă,precum și suma de 196,65 lei, reprezentând penalități de întârziere, aferente debitului.

Conform prevederilor art. 662 alin. 1, 2, 3 și 4 C. procedură civilă, a învederat că, creanța sa este certă, existența ei rezultând din facturile fiscale depuse în copie la dosarul cauzei, este lichidă, câtimea rezultând din câtimea întregii datorii a debitoarei constatată prin fiecare factură fiscală și este exigibilă, termenul scadent fiind împlinit la momentul introducerii acțiunii.

A mai menționat că, ținând cont de prevederile art. 1270 alin. 1, art. 1538 cod civil precum și de prevederile art. 7 pct. 4 și art. 10 pct. 2 din contractul de vânzare cumpărare, solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâtelor, în solidar, la plata debitului neonorat și a penalităților de întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecată aferente.

În dovedirea acțiunii reclamanta a depus următoarele înscrisuri: calculul penalităților la data de 01.04.2015, copie contract de vânzare cumpărare, facturile fiscale . nr. I344844/23.12.2014 și . nr. I344845/23.12.2014, document de transport, notificări, calculul penalităților de întârziere, adresă emisă de firma de curierat care atestă livrarea mărfii, practică judiciară în materie, filele 7-23 din dosar.

În drept: își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 1516, art. 1530, art. 2280 și art. 2300 Cod civil.

Cerere a fost legal timbrată.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 194 N.C.P.C, în conformitate cu disp. art. 201 alin. 1 N.C.P.C., prin rezoluția din data de 23.04.2015, instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către pârâte, cu mențiunea ca în termen de 25 de zile, potrivit disp. art. 165 N.C.P.C. să depună întâmpinare, sub sancțiunea disp. art. 208 alin.2 N.C.P.C. .

Întrucât pârâtele nu au depus întâmpinare, prin rezoluția din data de 03.06.2015, instanța a acordat termen de judecată la data de 30.06.2015, cu citarea părților, când a admis proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă.

Instanța analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarea situație de fapt: la data de 23.12.2014 între reclamantă, pe de o parte, în calitate de vânzător și pârâta I. E. G., pe de altă parte, în calitate de cumpărător și pârâta M. G., în calitate de fidejusor, s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr._, având ca obiect vânzarea/cumpărarea în sistem de vânzare directă a produselor din catalogul I., reclamanta asumându-și obligația de livra bunurile din catalog, iar pârâta să le achite conform condițiilor specificate în acesta (art.5).

În temeiul contractului au fost livrate de reclamantă către pârâta I. E. G. mai multe bunuri din catalogul I., pentru care au fost emise facturile fiscale . nr. I344844/23.12.2014 și . nr. I344845/23.12.2014, în valoare totală de 136,56 lei, ce nu au fost achitate până în prezent.

Potrivit prevederilor art. 4.1 durata contractului a fost stabilită la 1 an de zile, stipulându-se totodată că acesta va fi reînnoit automat pentru perioade succesive de 1 an, cu excepția cazului în care oricare dintre părți își manifestă intenția de încetare a contractului,iar potrivit art. 7.3 raportat la art. 5.2 din contract, cumpărătoarei îi revenea obligația de a achita contravaloarea mărfii comandate în 30 de zile de la data emiterii facturilor, în cazul depășirii termenului de plată, fiind obligată la plata unor penalități de întârziere de 1 % pentru fiecare zi, în primele 30 de zile și de 3% începând cu a 31-a zi de întârziere (art. 8.3 din contract).

Totodată prin art. 11.2 din contract, pârâta M. G., în calitate de fidejusor, s-a obligat să o garanteze integral pe cumpărătoare în îndeplinirea obligațiilor de plată, iar prin art. 11.3 din contract, vânzătorul este îndreptățit, în situația în care cumpărătorul nu-și îndeplinește obligațiile contractuale, să-l urmărească pe fidejusor pentru întreaga sumă datorată.

În drept, se reține că potrivit dispozițiilor art. 1270 alin. 1 Cod civil obligațiile contractuale legal asumate au putere de lege între părțile contractante și, ținând cont de regula potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor și debitor (astfel încât, după ce primul probează existența obligației, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii acesteia - iar pârâta, în speță, nu a făcut nici o probă în acest sens și având în vedere facturile fiscale mai sus menționate, necontestate la plată, conform art. 4.6 din contract, constată că pretențiile reclamantei sunt întemeiate și obligă pârâtele în solidar la plata către aceasta a sumei de 136,56 lei reprezentând creanța certă, lichidă și exigibilă.

Având în vedere că prin semnarea contractului în calitate de fidejusor pârâta M. G. s-a obligat în solidar cu pârâta în ceea ce privește executarea obligațiilor față de reclamantă, conform art. 11.2 din contract, instanța, văzând prevederile art. 2280 și art. 2300 Cod civil, conform cărora creditorul este în drept să urmărească și pe fidejusor în scopul executării creanței sale pentru întreaga sumă datorată, o va obliga și pe aceasta la plata în solidar a debitului de 136,56 lei.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1% pentru fiecare zi de întârziere în primele 30 de zile, și respectiv de 3% începând cu a 31-a zi de întârziere instanța va admite și acest capăt de cerere, având în vedere prevederile contractului art.8 pct.3 însușite de părți prin semnarea contractului.

Pârâtele cumpărătoare nu au contestat această clauză deși aveau la îndemână acțiune directă ori excepție în constatarea caracterului abuziv, dar au rămas în pasivitate. În cauză, nu au fost invocate și nu au fost dovedite caracterul abuziv al procedurii de încheiere a contractului, poziția dominantă de impunere a acestei clauze.

Față de situația de fapt mai sus reținută, având în vedere disp. art. 1030 C.p.c urmează a admite cererea reclamantei și a obliga pârâtele în solidar, la plata către reclamantă, a sumei de 136,56 lei reprezentând c/val marfă livrată și la plata sumei de 196,65 lei reprezentând penalități de întârziere.

Observând dispozițiile art. 453 al.2 C.proc.civ. în situația admiterii a acestei cereri și constatând culpa procesuală a pârâtelor, instanța urmează a admite și cererea reclamantei privind obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 40 lei cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta .,cu sediul în Ploiești, ., ., CUI R_, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J/_ ,cont bancar RO53RNCB_0001 deschis la BCR Ploiești împotriva pârâtelor I. E. G., CNP –_, domiciliată în com. Roseți, ., nr. 92, jud. Călărași și M. G., CNP –_, domiciliată în com. Roseți, ..5, jud. Călărași.

Obligă pârâtele în solidar, la plata către reclamantă, a sumei de 136,56 lei reprezentând c/val marfă livrată și la plata sumei de 196,65 lei reprezentând penalități de întârziere.

Obligă pârâtele în solidar către reclamantă la plata sumei de 40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședința publică din data de 30.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Jud. S. M. V. O.

Red. SM.

Thred. VO

.Ex. 5/01.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1983/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI