Acţiune în constatare. Sentința nr. 3853/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3853/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 15-12-2015 în dosarul nr. 3853/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 3853
Ședința publică de la 15 decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. S.
Grefier N. V.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare formulată de reclamantul D. I. în contradictoriu cu pârâta ..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 14.12.2015, fiind consemnate în încheierea de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre; la acea dată, instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 15.12.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față,
Prin cererea introdusă la această instanță la data de 2.03.2015 și înregistrată sub nr._ reclamantul D. I. –CNP-_ domiciliat în Călărași, . bis, județul Călărași, cu sediul procesual ales la C.. Av. D. M. L. situat în municipiul Călărași, .. 9, județul Călărași în contradictoriu cu pârâta . sediul în București, ., ., sector 2, înregistrată la ORCTB sub nr. J_, având CUI_, a solicitat să se dispună constatarea caracterului abuziv a următoarelor clauze: clauza regăsită la art. 5 lit. a din convenția de credit nr._/30.10.2007 și pe cale de consecință anularea acesteia și întrucât această clauză a fost redenumită în „ comision de administrare „
În motivare, reclamantul arată că este semnatarul convenției de credit nr._/30.10.2007 semnată cu pârâta .. Întrucât obiectul prezentei cereri de chemare în judecată este reprezentat de anularea unei clauze contractuale, punându-se în discuție valabilitatea unei clauze contractuale de la data când aceasta a fost redactată și a început să-și producă efectele juridice, apreciază că în continuare . justifică calitatea procesuală pasivă.
A mai arătat că prin această clauză, care datorită modului în care este formulată și percepută, fără nici o posibilitate de negociere, are caracterul unei clauze abuzive, s-a urmărit perceperea sub formă voalata a unui comision care nu are nici un fel de acoperire în serviciile pe care banca se obligă să le furnizeze în temeiul contractului de credit. Atât ele cât si celelalte persoane care apelează la împrumuturi bancare, nu au avut altă posibilitate, în măsura în care dorea să beneficieze de serviciile băncii, decât să accepte în . bancă.
Reclamantul mai arată că din analiza cuantumului acestui comision de risc rezulta că acest comision nu este în nici un fel justificat, acest contract fiind perceput pentru punerea la dispoziție a creditului, roi consideră că aceasta este chiar obligația principală a băncii în cadrul unui contract de credit, aceasta nefiind îndreptățită să primească sume lunare, pe lângă ratele firești reprezentând restituirea creditului și dobândă.
Comisionul de risc a fost perceput de către bancă” pentru punerea la dispoziție a creditului, de unde rezultă că obligația ce revine împrumutatului de a achita comisionul de risc are drept obligație corelativă obligația băncii de a-i pune acestuia la dispoziție creditul.
În ceea ce priveste varianta clauzei cuprinse în actul adițional la contractul de credit în care comisionul de risc este „redenumit” comision de administrare de credit ( art 2), acest comision este definit drept procent aplicat la soldul creditului datorat si plătibil bancii, lunar, pe toată perioada creditului din perspectiva riscurilor asumate de către bancă prin punerea sumei principale la dispoziția împrumutatului, în termenii si condițiile prevăzute în conventie. Se mai prevede că acest comision vizează administrarea riscului de credit și a riscului de plată. Din lecturarea ansamblului drepturilor și obligațiilor părților ce îsi au izvorul în contractul încheiat, împrumutatului îi revin, în schimbul obligației societății bancare de a pune la dispoziția creditului, respectiv în schimbul contraprestației băncii constând în „administrarea riscurilor creditului „, o . alte obligații si de contraprestații, în special de a achita dobânda la suma de bani împrumutată și aceea de a garanta cu ipotecă de rang I restituirea creditului, obligație căreia i se asociază și obligația de a încheia un contract de asigurare, cu o altă societate de asigurare agreată de bancă, cu privire la imobilul obiect al garanției reale imobiliare.
Consideră că este abuzivă clauza menționată în petitul cererii de chemare în judecată având în vedere următoarele considerente:
Legea 193/2000 transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Potrivit acestei directive sunt definite noțiunile de „ condiții inechitabile, consumator, vânzător sau furnizor”, arătându-se ca o condiție contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind inechitabilă dacă, în contradicție cu condiția de bună credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ce decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
Se considera întotdeauna ca o condiție care nu s-a negociat individual este condiția care a fost redactată în prealabil, iar din acest motiv consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenta conținutul condiției, în special în cazul unui contract standard formulat în avans.
Reclamantul solicită instanței să analizeze incidența în cauză a dispozițiilor art 1 si 4 din legea 193/2000.
Astfel, potrivit art. 1 alin 3 din lege, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Potrivit art 4 alin 1 o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei- credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Contractul încheiat între el și pârâtă estre unul preformulat, standard, prin urmare, aceste contract și clauzele lui nu au fost negociate de către părți. Se poate retine că, practic asigurarea riscului nerambursării creditului are loc prin garanția reală imobiliară a cărei înființare este obligatorie potrivit contractului, oricum pe lângă calitatea de creditor ipotecar al împrumutatului. Banca mai are si calitatea de creditor chirografar, putând urmări, în măsura în care nu se poate îndestula cu bunul cu privire l-a care s-a instituit garanția reală imobiliară, întreg patrimoniul împrumutatului, astfel că riscul scăderii valorii bunului afectat garanției este suportat de către împrumutat, cu toate bunurile sale, prezente și viitoare iar nu de către societatea bancară care are asigurat acest risc prin obligarea împrumutatului la încheierea unor polițe de asigurare pentru acest bun.
Cea de-a treia condiție ce rezultă din norma cuprinsă la art 4 din Legea 193/2000 este aceea ca dezechilibrul să fie rezultatul nesocotirii cerințelor bunei credințe, în spetă fiind îndeplinită și această condiție din perspectiva următoarelor argumente:
În primul rând banca utilizează o manopera dolosivă prin inducerea în eroare a clienților, urmărind atragerea acestora prin stipularea unor dobânzi mult mai mici si deci, mult mai atractive în raport cu dobânzile practicate de alte societăți bancare recuperând apoi diferenta prin stipularea comisionului de risc și mărind în mod artificial costul total al creditului.
Practic, comisionul de risc nu reprezintă, în aceste condiții, decât o dobândă mascată, menită să facă dificilă evaluarea, de către un client mediu, a cotului total al creditului raportat la costul aceluiași credit contractat la o lată societate bancară. Ca tare, această practică nu poate fi decât expresia relei credințe a societății bancare, în relația cu clientul.
În ce privește ultima condiție, alin6 al art. 4 din Legea 193/2000 limitează intervenția instanței de judecată la contractele comercianți și consumatori, prevazând ca aceasta nu poate evalua caracterul abuziv al unei clauze în ceea ce privește definirea obiectului principal al contractului și nici nu poate să își extindă analiza asupra calității de a satisface cerințele de preț și de plată, raportat la produsele sau serviciile oferite în schimb, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Norma de transpunere a Directivei 93/13/CEE cuprinsă în acest alineat are un conținut cel puțin inexact raportat la prevederile potrivit cărora evaluarea caracterului inechitabil al condițiilor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau mărfurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, dacă aceste condiții sunt exprimate în mod clar si inteligibil.
Raportat însă la efectul direct al acestei Directive, efect ce rezultă din caracterul clar, precis si necondiționat al textului actului comunitar și văzând si dispozițiile art 249 din Tratat solicită instanței să aplice din oficiu prevederile art 4 alin 2 din Directivă, dând dispoziției naționale de transpunere a acestui text din legislația comunitară înțelesul ce rezultă din textul Directivei.
Astfel rezultă că dreptul instantei de a examina caracterul abuziv al unei clauze nu se poate extinde asupra clauzelor care definesc obiectul contractului și nici asupra caracterului adecvat/proporțional cu calitatea contraprestației, a prețului stipulat în cuprinsul acestuia, raportat la serviciile sau bunurile oferite în schimb.
Însă, deși art 4 al 2 al variantei în limba română a Directivei se referă la definirea obiectului contractului, atât varianta în limba engleză, în limba germană cât si cea în limba franceza prevăd expres și fără echivoc ca este vorba doar despre definirea obiectului principal al contractului, variantă ce, de altfel este în concordanță cu preambulul Directivei inclusiv în varianta din limba română a acestuia .
Sub acest aspect, nu se poate susține că acest comision constituie obiectul principal al contractului nici din perspectiva societății bancare, cu atât mai puțin, din perspectiva împrumutatului, noțiuni de obiect principal putându-i-se circumscrie doar suma de bani împrumutată respectiv, din perspectiva băncii, dobânda încasată.
Mai mult decât atât, comisionul de risc, respectiv de administrare a creditului din perspectiva riscurilor sumate, constituind în realitate, contravaloarea prejudiciului cauzat băncii prin neexecutarea contractului, este exclus expres din dobânda anulată efectivă, deci din cotul total al creditului consumatorului, exprimat în procentul anual din valoarea creditului acordat. Acest lucru rezultă definiția D. enunțată în Condițiile generale ale Convenției care exclude expres din calcul dobânzii anulate efective, cheltuieli plătibile de împrumutat pentru nerespectarea uneia dintre angajamentele sale stipulate în contractul de credit.
În drept, reclamantul își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 1035, art. 1.404 și art. 1041 Codul de Procedură civilă..
În dovedire, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri ( filele 10-16) și expertiză de specialitate.
În termen legal pârâta a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea actiunii și anularea capătului 2 de cerere în baza art 196 Cod păr. Civ.
Prin aceiasi cerere pârâta învocă excepția inadmisibilității acțiunii ca o consecință a neîntrunirii principiului unanimității.
Convenția de credit nr._/30.10.2007, ce face obiectul litigiului a fost semnată de doi împrumutați D. I. și D. M., casatoriti la data incheierii contractului.
Potrivit art. 7.1 lit b) din Conventia de credit, obligatia asumata de imprumutati, de achitare a ratelor de credit si a accesoriilor acesora (inclusiv comisioane) este una solidara si indivizibila. Aceste caracter se mentine si daca intervine desfacerea casatoriei, si chiar si un eventual partaj, nefiind afectata solidaritatea si indivizibilitatea obligatiei de plata (art. 7.1 lit. b, alin. 2).
Indivizibilitatea obligatiei de plata confera anumite caracteristici specifice raporturilor obligationale, printre care si faptul ca nu se poate stabili cu certitudine o cota-parte a obligatiei ce revine fiecaruia dintre debitori. ., aceasta indivizibilitate a obligatiei este similara regimului juridic al devalmasiei despre care se discuta in materia dreptului de proprietate. Intrucat nu se poate stabili “cota" din obligatia de plata ce revine fiecaruia dintre debitori, rezulta ca, fata de creditor, fiecare debitor va raspunde pentru toate sarcinile asumate, putand fi tras la raspundere in mod individual.
In cazul de fata reclamantul D. I. nu poate promova actiunea fara acceptul si participarea in proces a fostei sale sotii, imprumutata D. M.. Intrucat obligatia este indivizibila, modificarea acesteia trebuie dorita si invocate de ambii debitori, nefiind posibila promovarea actiunii de catre un singur codebitor obligat solidar si indivizibil. Orice modificare in continutul obligatei, dispusa de instanta de judecata la cererea unui singur reclamant, nu produce efectul de opozabilitate fata de cel de-al doilea codebitor.
Mai mult, vointa celui de-al doilea codebitor nu se prezuma, cu atat mai mult cu cat imprumutatii nu mai sunt casatoriti si nu mai beneficiaza de prezumtia de mandat tacit reciproc intre soti. Este posibil ca, din considerente personale, debitoarea D. M. sa nu doreasca modificarea Conventiei de credit, nici macar prin anularea anumitor prevederi, cum de altfel este posibil ca debitoarea D. M. sa nu considere ca vreuna din clauzele contractuale are character abuziv.
Nu in ultimul rand trebuie sa avem in vedere ca se solicita si restituirea unor sume de bani (comisionul de risc incasat lunar de subscrisa). Or, avand in vedere indivizibilitatea obligatiei de plata a comisionului de risc, dar si specificul actiunii in pretentii, devine evident faptul ca si codebitoarea trebuie sa fie de acord cu promovarea actiunii si restituirea sumelor de bani, intrucat acele sume de bani au fost achitate de ambii debitori, in cote neprecizate iar restituirea catre unul singur este imposibila.
Pentru aceste aspecte, consideram ca promovarea actiunii de catre un singur debitor indivizar nu este admisibila, natura raportului juridic obligational impunand ca ambii debitori indivizari sa-si manifeste vointa de modificare a contractului de imprumut.
Exceptia inadmisibilitatii actiunii. In data de 20.12.2010 imprumutatii au incheiat cu portita o tranzactie in ceea ce priveste conventia de credit nr._/30.1 0.2010, prin care partile, in mod liber, in urma negocierilor dintre ele, au convenit in mod irevocabil sa stinga orice conțlict dintre ele prin semnarea actelor aditionale din data de 20.12.2010 la conventia de credit.
Asadar, vointa manifestata in mod expres de imprumutati este continuta in cuprinsul tranzactiei si actelor aditionale, rezultand in mod expres ca partile au stind irevocabil orice pretentii izvorate din conventia de credit nr.0l2828l/30.10.2007, conflictul dintre ele fiind in mod definitiv si irevocabil stinse.
Exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului. Reclamantul D. I. s-a comportat in speta de fata ca un profesionist si nu are calitatea de consumator, cu referire directa la obiectul conventiei de credit nr.0l2828l/30.10.2007. Obiectul conventiei il reprezinta art.1 lit.a din conditiile speciale ale conventiei de credit acoperire cheltuieli personale curente in scopul refînantarii unor credite anterioare obtinute de la alte institutii bancare dupa cum urmeaza: BRD credit in suma de 19l65,68 RON CEC BANK credit in suma de 1955,05 RON BCR credit in suma de_ RON, 6052 RON,_ RON Suma acordata drept credit de parata a fost de 55.000 CHF.
Notiunea de consumator a fost definta in art.2 1it.a) din legea nr.363/2007: orice persoana sau grup de persoane fizice..., care, in practicile comerciale care fac obiectul prezentei legi, actioneaza in scopuri din afara activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale;. Totodata, una din caracteristicile esentiale ale consumatorului este aceea de a achizitiona produse, astfel cum se regaseste in art.2 lit.i) din legea nr. 363/2007.
Mai mult decat atat trebuie avuta in vedere si definitia produsului regasita in art.2 lit.c) din legea nr.363/3007: “orice bunuri sau servicii, inculisv bunuri imobile, drepturi si obligatii”.
Nu in ultimul rand de invocă dispozitiile exprese ale legii nr.193/2000, regasite in art.1 alin.(1) “Orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate." In speta de fata reclamantul s-a comportat ca un adevarat profesionist utilizand serviciile bancare de finantare in diverse moduri care sa ii satisfaca interesele sale, rezultand, din numarul mare de conventii - 5 - anterioare prezentei, si numarul mare de alte institutii financiare cu care a conlucrat - 3 - ca a utilizat in mod profesionist creditele bancare. In aceste conditii, reclamantul nu are calitatea de a solicita constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale si restituirea unor sume de bani vizand presupuse plati nedatorate cu titlu de comision de risc/administrare.
I. In ceea ce priveste solicitarea reclamantului de a constata caracterul abuziv al revederilor art.5 Iit.a din Conditiile S eciale ale Conventiei de Credit - referitoare la perceperea unui comision de risc - precum si obligarea paratei la returnarea comisionului de risc, pârâta solicită respingerea acestor capete de cerere pentru urmatoarele considerente:
1.1. Interpretarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale trebuie realizata in conțormitate cu dispozitiile art 4 alin.6 din Legea nr. 113/2000. A..6 al art.4 din legea nr. l93/2000 excepteaza de la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor contractuale pe cele ce definesc obiectul principal al contractului si pe cele ce satisfac cerintele de pret si piata, in masura in care aceste clauze sunt exprimate . inteligibil.
Pretul total al contractului de credit este dat de valoarea Dobanzii Anuale Efective - D. -, si la acest aspect trebuia sa se raporteze in aplicarea dispozitiilor art. 4 alin. 6 din legea nr.l93/2000. In conventia de credit este prevazut in mod expres un singur cost, strict si clar delimitat in contract si anume D., cost prevazut in termeni clari si inteligibil atat in conventia de credit cat si in graficul de rambursare a creditului.
Acest text de lege transpune in legislatia interna intocmai dispozitia comunitara prevazuta la art.4 alin.2 din Directiva nr.93/13/CE. Acest articol are in vedere 2 tipuri de clauze: cele referitoare la definirea obiectului contractului si cele referitoare la caracterul adecvat al pretului sau a remuneratiei. In transpunerea in norma interna, cele doua categorii de clauze exceptate de la
analizarea caracterului abuziv - cu conditia sa fie clar exprimate - se regasesc in cuprinsul alin.6 al art.4 din legea nr.193/2000, text ce contine chiar mentiunea, pentru prima categorie de clause ca fiind cele referitoare la definirea obiectului principal al contractului. Clauzele referitoare la comisionul de risc nu intra insa in aceasta prima categorie posibil exceptata de art. 4 alin.6, ci in categoria a doua de clauze, respective cele ce au calitatea de a satisface cerinte de pret si de piata.
Dobanda anuala si comisioanele prevazute in mod expres in contract intra in notiunea de pret a contractului de credit, de vreme ce reprezinta contraprestatii lunare solicitate de banca in schimbul creditului acordat. Comisionul de risc face parte din costul total al creditului, aspect ce rezulta fara putinta de tagada atat din prevederile art.2 pct. 24 din OG nr.21/1992 – costul total al creditului pentru consumator ~ toate costurile inclusiv dobanda comisioanele taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractual de credit si care sunt cunoscute de creditor cu exceptia taxelor notariale - cat si de prevederile art.3 lit.g) si i) din directive 2008/48/CE: “g) 4 costul total al creditului pentru consumatori inseamna toate costurile, inclusive dobanda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de catre creditor, cu exceptia taxelor notariale...; i) - dobanda anuala efectiva insemna costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului." Aceasta Directiva a fost transpusa in legislatia nationala prin adoptarea OUG nr.50/2010, ordonanta ce cuprinde aceeasi definitie a costului creditului la art.7 pct.4. La momentul incheierii contractului de credit nu exista nicio interdictie legala care sa interzica perceperea unui astfel de comision de catre banca.
Contraprestatia bancii pentru dobanda si comisionul incasat (deci pentru costul creditului pe care il percepe) este chiar punerea la dispozitia consumatorului a creditului acordat pentru o perioada de timp determinata. Comisioanele percepute pentru acordarea unui credit determina, alaturi de dobanda curenta, dobanda anuala efectiva, iar in conditiile special rezulta in mod clar atat valoarea dobanzii curente cat si valoarea D., diferenta dintre cele doua valori ale dobanzii mentionate expres in conditiile special ale conventiei de credit fiind determinate de comisioanele percepute de banca. Atata timp cat pentru punerea la dispozitie a creditului banca a prevazut plata
unei dobanzi anuale efective mai mari decat dobanda curenta, este evident ca plata comisionului de risc - ce determina, alaturi de alte comisioane, diferenta dintre cele doua tipuri de dobanzi - reprezinta o parte din contraprestatia pentru acordarea imprumutului.
De altfel acest lucru este specificat in cuprinsul art.3.5 din conditiile generale. Pentru serviciul de punere la dispozitia consumatorului a unui credit de o anumita valoare pentru o anumita perioada de timp, banca are dreptul la contraprestatia acestuia ce consta in plata dobanzii anuale efective - D.. Valoarea D. a fost prevazuta in mod expres in conventiile partilor si nu a fost contestata niciodata. Imprejurarea ca banca a propus consumatorilor, iar acestia au acceptat in mod expres, formula ca D. sa fie constituita dintr-o dobanda curenta mai mica si o . comisioane nu inseamna ca nu exista o contraprestatie a bancii pentru comisioanele convenite si mentionate in conventia de credit. Modalitatea de fonnare a D. tine de politica fiecarei banci, fiecare banca avand dreptul legal de a decide daca utilizeaza o dobanda curenta egala cu D., fara niciun commission, sau utilizeaza o dobanda curenta mai mica decat D., dobanda curenta la care se adauga alte comisioane. Atata timp cat clauzele cu privire la comisioane au fost clar exprimate si nu au fost ascunse de banca, iar consumatorul a avut posibilitatea sa constate ca aceste comisioane fac parte din D., nu se pune problema lipsei contraprestatiei bancii.
Asadar clauzele cu privire la comisionul de risc sunt clauze ce au calitatea de a satisface cerintele de pret si sunt exceptate de la analiza caracterului abuziv reglementat de art.4 alin.1 din legea nr.193/2000, fiind exprimate . inteligibil. De altfel, legea nr.193/2000 stipuleaza doar obligativitatea unei formulari clare, neechivoce a clauzelor contractuale, nu si necesitatea explicarii motivelor care stau la baza perceperii comisioanelor ori dobanzilor.
In acest sens, fiind clar stipulat costul total al contractului -D., cost stiut si acceptat in mod expres de catre reclamanti la momentul semnarii conventiei de credit, rezulta ca sustinerile acestora sunt neintemeiate. Din modul de redactare al acestei clauze - art.5 lit.a) - din conditiile speciale fata de care s-a solicitat controlul instantei de judecata, rezulta ca aceasta este exprimata . inteligibil, fiind clara si fara echivoc. Articolul 3.5 din conditiile generale prevede ca pentru punerea la dispozitie a creditului, imprumutatul va plati bancii un comision de risc aplicabil la soldul creditului,care se plateste lunar, pe toata durata creditului. Rezulta ca acest cost a fost stabilit inca de la data incheierii conventiei, este clar precizat, este dimensionat in functie de o valoare concreta - soldul creditului – are stabilita scadenta si este prevazut in planul de rambursare. Intrucat aceste prevederi clare si fara echivoc, exprimate in mod inteligibil, au fost cunoscute de imprumutati de la momentul incheierii conventiei de credit, rezulta ca aceste clauze referitoare la comisionul de risc sunt exceptate, conform art.4 alin.6 din legea nr.193/2000 raportat la art.4 alin.2 din Directiva nr.93/13/CEE, de la controlul asupra caracterului abuziv din perspectiva art.4 alin.1 din legea nn193/2000, fiind clauze referitoare la pretul contractului, clar si
inteligibil exprimate.
1.2. Interpretarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale trebuie realizata in con ormitate cu dis a itiile art.4 alin.5 lit.b din Le ea nr. 193/2000 si cu dis a itiile art.1 din Legea nr.1 93/2000, avandu-se in vedere "toti [actorii care au stat la baza incheierii conventiei" dar si impreiurarea ca la data semnarii conventiei clauzele contractului erau clare si neechivoce pentru reclamant.
Faptul ca imprumutatii au ales conditiile de creditare oferite de . si nu alte institutii de credit de pe piata financiara, denota existenta unei NEGOCIERI intre parti in urma carora, scopul unnarit de catre reclamanti a fost satisfacut in raport de interesele acestora de la acel moment. Trebuie amintit motivul pentru care imprumutatii au accesat creditul de la parata, acesta fiind regasit in mod expres in art.1 Iit.a din conditiile speciale ale conventiei de credit acoperire cheltuieli personale curente in scopul refinantarii unor credite anterioare obtinute de la alte institutii bancare dupa cum urmeaza: BRD credit in suma de l9165,68 RON CEC BANK credit in suma de 1955,05 RON BCR credit in suma de_ RON, 6052 RON,_ RON. Suma acordata drept credit de parata a fost de 55.000 CHF.
Imprumutatii au acceptat integral conditiile creditului bancar oferit de parata. Imprumutatii nu si-au exprimat niciodata, la momentul semnarii conventiei de credit, pozitia contrara fata de articolele denigrate in prezenta actiune. Imprumutatii si-au urmarit propriul interes, in deplina cunostinta de cauza, facand toate eforturile in sensul incheierii conventiei de credit astfel cum a fost semnata. Din punctul de vedere al interesului imprumutatilor si al pozitiei lor de aprobare si acceptare totala, fara nicio rezerva, a conventiei de credit, se poate discuta in privinta propriei turpitudini a imprumutatilor in promovarea unei astfel de actiuni. Literatura de specialitate si practica juridica sunt unanime in a retine ca nimeni nu goale invoca propria turgitudine pentru a obtine anularea unor clauze dintr-un contract semnat de acea gersoanaAdagiul latin este mai direct “Nemoauditur propriam turpitudinem allegans ".
Pozitia sustinuta de reclamant in speta de fata nu poate fi interpretata decat in doua moduri: - fie nu cunostea dispozitiile legale - ceea ce este inadmisibil intrucat nimeni nu se poate apara sustinand ca nu cunoaste legea; - fie cunostea dispozitiile legale si, in cunostinta de cauza, putem spune cu intentie directa, a incheiat conventia de credit urmarind ulterior sa micsoreze costul creditului printr-o actiune judiciara. Normele juridice sunt edictate in vederea aplicarii lor. Ele apar si actioneaza in anumite conditii teritoriale, de timp si cu privire la categorii determinate de persoane. Actiunea nonnelor juridice in timp ne obliga sa examinam: momentul intrarii vigoare a normei juridice, actiunea normei juridice (perioada in care se afla in vigoare) si iesirea din vigoare. . loc la data publicarii sau la data cand norma respectiva a fost adusa la cunostinta. Publicarea este obligatorie si nicio reglementare adoptata nu devine executorie decat dupa ce se publica. Data publicarii in „Monitorul Oficial" este data cand legea devine executorie.
In conformitate cu art.1 alin.5 din Constitutia Romaniei, "respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie". Exista in dreptul civil principiul conform caruia "nimeni nu se poate scuza, invocand necunoasterea legii" 1„nem0 censetur ignorare legem"[. In cazul in care ar fi admisa invocarea necunoasterii legii s-ar ajunge la o stare de instabilitate juridica si haos, fapt pentru care este general admisa prezumtia absoluta a cunoasterii legii. In baza acestei prezumtii, rezulta ca reclamantii trebuie sa cunoasca legile la momentul semnarii conventiei de credit, prezumtia neputand fi rasturnata prin proba contrarie.
F. de elementele faptice din speta de fata, luam in calcul a doua ipoteza de lucru mentionata mai sus - incheierea conventiei de credit cunoscand pe deplin consecintele juridice ale obligatiilor asumate.
Motivele pentru care sustine pârâta o astfel de pozitie procesuala sunt urmatoarele: - Parata nu a detinut la momentul incheierii conventiei de credit monopol asupra acordarii finantarii imprumutului pentru acoperire cheltuieli personale curente. - Parata nu i-a obligat in vreun fel pe imprumutati sa semneze conventia de credit. - Imprumutatii nu au formulat niciun punct de vedere contrar la articolele denigrate in prezenta actiune, anterior sau cel mai tarziu la momentul semnarii conventiei.
In ipoteza in care imprumutatii nu agreau conditiile contractuale, aveaulibertatea de a se orienta catre orice alta institutie de credit din piata pentru a incerca obtinerea sumei de bani necesara finantarii. Din faptul contrar, respectiv al inexistentei eforturilor imprumutatilor de a obtine acest credit de la alte institutii de credit, rezulta doua concluzii logice: - in primul rand, conditiile de creditare oferite de subscrisa reprezentau la acel moment cea mai buna solutie contractuala din piata financiara - in al doilea rand, imprumutatii nu au obtinut acord de creditare din partea unei alte institutii financiare.
In aceste conditii, cunoscand foarte bine oferta de creditare a paratei si avand posibilitatea reala de a purta o negociere cu parata in privinta conditiilor contractuale, reclamantii au ales sa semneze conventia de credit nr. 0l2828l/30.l0.2007. Libertatea de actiune si alegere a imprumutatilor, atat in privinta institutiei de credit cu care sa incheie o conventie de credit cat si in privinta conditiilor contractuale continute de conventia de credit, deriva atat din dispozitiile Constitutiei Romaniei art.16 si art.44, cat si din dispozitiile Codului civil in vigoare in anul 2007 art.969 si urm.
F. de toate aceste aspecte considera pârâta ca imprumutatii au avut, de la momentul semnarii conventiei de credit, prefigurarea clara atat a prestatiei paratei cat si a propriei contraprestatii pe parcursul derularii conventiei.
1.3. Reclamantul, in analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, poate fi incadrat in categoria de consumatori medii, astfel cum aceasta sintagma este definita in legislatie. Plecand de la definitia data de art.2 lit.m din Legea nr.363/2007 consumatorului mediu - consumatorul considerat ca fiind rezonabil informat, atent si precaut, tinand seama de factorii sociali, culturali si lingvistic, Legea nr 193/2000 reglementeaza in chiar primul sau articol categoria contractelor care fac obiect al legii respective: “orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.” Noțiunea de „consumator mediu" poate să ñe avută în vedere și în cadrul dreptului comunitar al concurenței. Bunăoară, ( CJCE 18.03.1993) în cauza Yves Rocher, Curtea de Justiție a luat în considerare așteptările unui consumator mediu obișnuit informat, care este, în mod rezonabil, atent și avizat, subliniind legătura existentă între asigurarea corectitudinii tranzacțiilor comerciale și libera concurență. În acest sens, pot să fie aduse în atenție mai multe hotărâri ale Curții de Justiție a Comunităților Europene care au fost pronunțate în legătură cu aspecte ce privesc protecția consumatorilor și în cuprinsul cărora conotațiile noțiunii de consumator sunt relevante, deopotrivă, pentru dreptul comunitar al afacerilor. Astfel, după cum reiese din hotărârile Curții în cauzele Langguth(29 iunie 1995 C-456/93) Springenheide (16 iulie 1998 - C 210/1996) și Darbo (4 aprilie 2000 - C 465/98) consumatorul la care se raportează prevederile legale comunitare prin care se urmărește infonnarea adecvată a acestuia este un consumator mediu, obișnuit informat, în mod rezonabil atent și avizat. În cauzele menționate, se înțelege, din considerentele Curții, că aceste caracteristici vizează persoanele fizice. Din prisma continutului raportului existent intre cele doua parti apreciem ca imprumutatii in realitate au fost foarte bine informati, foane atenti si totodata avizati in realizarea actelor care le-au incheiat.
In primul ranad, indică pârâta semnarea celor cinci conventii anterioare de credit cu alte trei institutii financiare astfel: BRD credit in suma de_ 68 RON CEC BANK credit in suma de 1955,05 RON BCR credit in suma de_ RON 6052 RON_ RON In al doilea rand, solicitarea de acordare a creditului a venit in mod exclusiv, liber, din partea imprumutatilor. In al treilea rand, prin creditul acordat de parata s-au refinantat toate creditele anterioare ale imprumutatilor.In al Qatrulea rana" imprumutatii au accesat un credit in moneda CHF desi moneda creditelor refinantate era RON. In al cincilea rand creditul accesat de imprumutati a fost superior ca valoare tuturor creditelor refmantate, astfel incat imprumutatii au obtinut sume suplimentare de utilizat in interes propriu. In al saselea rand trebuie mentionat caimprumutatilor le-a fost inmanat PLANUL DE RAMBURSARE - inscris care face parte integranta din ñecare conventie de credit si in continutul caruia in mod distinct este mentionata rubricaCOMISIONULUI DE RISC. Valoarea acestuia este evidentiata atat pentru fiecare luna contractuala, dar se mentioneaza si valoarea totala pe intrega perioada de contract. Totodata se mentioneaza in mod expres si valoarea D..
1.4. Redactarea contractelor de credit ale ., a avut la baza Directiva 87/102/CE si ulterior Directiva 2008/48/CE.Astfel in conformitate cu dispozitiile regasite in Capitolul V – denumit “INFORMAȚII SI DREPTURI PRIVIND CONTRACTELE DE CREDIT” din Directiva 2008/48/CE, respectiv dispozitiile art.10 lit.g prevad obligativitatea mentionarii dobanzii anuale efective D.) precum si a valorii totale platibile de catre consumator, calculate la momentul incheierii contractului.
In speta, se contesta de catre reclamanti perceperea comisionul de risc, desi in conformitate cu dispozitiile directivei mai sus mentionate, atat valoarea totala cat si valoarea lunara de plata ce ar fi revenit clientului era regasita in PLANUL DE RAMBURSARE, in cadrul acesteia fiind inclus alaturi de dobanda si comisionul de risc.
Planul de rambursare emis pentru contract cuprinde intocmai dispozitiile regasite la art.10 lit.i si k din Directiva, redate mai jos: "Art.10 I - Tabelul de amortizare indică ratele scadente, precum și perioadele și condițiile privind plata acestor sume," tabelul conține o detaliere a fiecărei rambursări care să indice amortizarea de capital, dobânda calculată pe baza ratei dobânzii aferente creditului si, dacă este cazul, costurile suglimentare; în cazul în care rata dobânzii nu este fixă sau costurile suplimentare pot fi modificate în baza contractului de credit, tabelul de amortizare indică în mod clar și concis că datele cuprinse în tabel vor rămâne valabile numai până la schimbarea următoare a ratei dobânzii aferente creditului sau a costurilor suplimentare în conformitate cu contractul de credit; "
Includerea in pretul contractului atat a comisionului de risc cat si a dobanzii este in conformitate cu dispozitiile art.3 lit.g din Directiva 2008/48/CE z“Art.3 lit.g „costul total al creditului pentru consumatori" înseamnă toate costurile,inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute decătre creditor, cu excepția taxelor notariale; costurile pentru serviciile accesorii aferente contractului de credit, în special primele de asigurare, sunt incluse, deasemenea, în cazul în care obținerea creditului sau obținerea acestuia potrivit clauzelor și conditiilor prezentate este condiționată de încheierea unui contract deservice ".
1.5. Interpretarea caracterului abuziv trebuie realizata si prin prisma dup. !it.b din Anexa legii nr 193/2000. Pentru a incadra deasemenea aceasta clauze in continutul 1it.b din Anexa si deci pentru a retine caracterul abuziv al clauzelor, ar fi trebuit ca imprumutatii - “să fi fost obligati ” sa incheie conventia de credit. In speta, imprumutatii au fost cei care au contactat banca in scopul acordarii creditului. - Parata nu a impus imprumutatilor aceasta varianta si ea a fost aleasa chiar de catreacestia, - Parata nu a impus valoarea sumele imprumutate, ci aceasta a fost aleasa de catre imprumutati in raport cu nevoile din acel moment, - Parata nu a ales moneda de acordare a creditului, ci aceasta a fost aleasa de catre imprumutati - Parata nu a ales durata in care pot fi rambursate creditele, ci tot imprumutatii au optat pentru aceasta perioada intrucat posibilitatile lor financiare nu ar fi permis rambursarea . scurt a sumei imprumutate. V. R. SA ii revenea obligatia de informare in cadrul contractului bancar, si apreciem ca ea a fost realizata, netrebuind insa a fi confundata cu o obligatie de sfatuire, de consiliere a clientului. In timp ce informatia are ca obiect lamurirea clientului preconizand actiunea viitoare . altul, consultatia priveste orientarea acestuia, atragerea atentiei in mod deosebit asupra pericolelor operatiunii. Comisionul de risc este determinat matematic in expresie procentuala - 0,19% - aplicabil la soldul creditului, platibil lunar - si determinabil aritmetic in suma fixa, astfel incat oricine stapaneste principiile de baza ale aritmeticii poate stabili cuantumul acestui comision.
Asadar, clauza contractuala privind comisionul de risc este exprimata din punct de vedere matematic . si precis, motiv pentru care este exclusa din domeniul de aplicare a normelor de ordine publica privind clauzele abuzive in contractele de credit bancar, conform art.4 alin.6 din legea nr.193/2000.
Legislatia priveste situatia ca nivelul cuantumului taxelor si comisioanelor stabilite de parti sa fie unul clar determinat, iar acesta sa nu fie supus posibilitatii arbitrare a institutiei bancare de a-l modifica prin infrangerea vointei consumatorului in mod unilateral. Aceasta evident nu-l impiedica pe un consumator diligent, sa-si asigure asistenta tehnica a unor specialisti, care sa-l consilieze in aceasta privinta. Clauzele privind comisionul de risc sunt prevazute in mod clar si inteligibil, au fost cunoscute de imprumutati la momentul incheierii contractului de credit, au fost detaliate separat in graficul de rambursare ce reprezinta anexa la contract, astfel incat imprumutatii au avut posibilitatea reala de a lua la cunostinta de toate conditiile contractuale cunoscand astfel toate elementele care pot avea efect asupra intinderii obligatiilor lor.
In plus, acest comision se aplica la soldul creditului si nu la totalul sumei imprumutate. Ca urmare, acest comision scade proportional cu scaderea valorii creditului. Prin urmare, clauza inserata la art.5 lit.a) nu creaza un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, motiv pentru care, aceasta clauza nu poate fi considerate ca si abuziva. Acest comision de risc a fost calculat procentual la soldul lunar al creditului, acest fapt fiind cunoscut de reclamanti la data incheierii conventiei de credit, astfel incat nu se poate sustine ca imprumutatii, in calitate de consumatori, au fost impiedicati in a aprecia costurile creditului.
In speta, in ceea ce priveste comisionul de risc, in mod expres, prin conventie, partile au determinat modalitatea in care poate fi perceput acesta. Legea nr.193/2000 era in vigoare si la momentul semnarii conventiei de credit, astfel incat daca reclamantul ar fi considerat abuziv art.5 lit.a) din conditiile speciale ale conventiei, ar fi putut indica acest aspect la acel moment.
1.6. Un alt aspect sesizat de subscrisa este acela ea se eonțunda notiunea de "dezechilibru semnițteativ" in acceptiunea normelor comunitare, reclamantul raportandu-se la suma pe care ar trebui sa o plateasca. In conformitate cu principiul interpretarii dreptului intern prin prisma celui comunitar, interpretarea trebuie realizata strict cu privire la opinia CE si nicidecum sub un alt aspect. Din dispozitiile Directivei nr.93/l3/CEE rezulta fara putinta de tagada, ca suntem in prezenta unui dezechilibru semnificativ doar in impreiurarea in care exista obligatii doar pentru consumator, fumizorul neasumandu-si o contraprestatie. Clauzele privind comisionul de risc nu sunt însă de natură să creeze un dezechilibru între drepturile și obligațiile pților, debitorul băncii suportând prețul creditului compus din cele două componente ale acestuia: dobânda și comisioanele. Or, in speta, paratei . ii revine obligatia remiterii sumei imprumutate, obligatie indeplinita prin virarea sumei in contul curent al imprumutatilor. Adaugam noi pe langa aceasta obligatie si pe cea a administrarii imprumutului in toata perioada de contractare si altele evidentiate in dispozitiile art. 7.2 din conditiile generale. In conformitate cu dispozitiile Constitutionale in cadrul concursului dintre o norma interna si o norma comunitara, ultima are prioritate, astfel incat in raport de definitia data "dezechilibrului semnificativ” in cadrul Directivei, aceasta din urma ar trebui sa fie aplicabila.
In acest sens parata a virat integral suma de bani mentionata in contract in contul imprumutatilor la momentul semnarii conventiei de credit. Obligatia de restituire a pretului contractual, mentionata in planul derambursare, pe parcursul a 25 de ani nu poate fi confundata cu un dezechilibru semnificativ data fiind durata foarte mare de restituire si posibilele riscuri aferente neplatii. Nu se poate sustine ca exista un dezechilibru semnificativ intre obligatiile asumate de parti atata timp cat conditiile contractuale si modalitatea de plata a pretului contractual erau evidentiate in mod clar si inteligibil. Obligatia indeplinita de parata la momentul semnarii conventiei de credit reprezinta valoarea contractuala virata in contul imprumutatilor. Obligatia asumata in mod voit, constient, si expres, de catre imprumutati a fost aceea de a plati lunar, pentru o perioada de 300 de luni, contravaloarea prestatiei paratei, conform dispozitiilor contractuale si a graficului de rambursare. Imprumutatii au cunoscut, de la momentul solicitarii creditului bancar, care va fi obligatia lunara de plata cat si obligatia totala de plata. Daca imprumutatii ar fi considerat ca plata comisionului de rise devine mult prea oneroasa raportat la costul creditului oferit de alte produse financiar bancare, ar fi putut sa contracteze un al mijloc de refinantare, ceea ce nu s-a intamplat. Aceasta ultima concluzie se impune cu atat mai mult cu cat destinatia creditului contractat de imprumutati a fost refinantarea unui numar de 5 credite anterioare acordate de alte trei institutii financiare diferite in moneda RON.
Totodata imprumutatii, in realitate, au accesat un credit superior obligatiei de refinantare, obtinand in acest fel si alte fonduri suplimentare pentru cheltuielile personale curente. Dezechilibrul contractual trebuie cercetat prin raportare la procentul lunar, la perioada lunga de timp pentru care s-a acordat creditul si nu in ultimul rand prin prisma faptului ca un contract de credit presupune o executare succesiva a prestatiilor din partea imprumutatilor, in timp ce prestatia paratei a fost o executare uno ictu, aspecte ce trebuie luate in considerare la aprecierea echilibrului prestatiilor asumate prin contract. Trebuie avute in vedere si caracteristicile contractului de credit, prin modul diferit de executare a obligatiilor principale ale partilor. In timp ce parata acorda imprumutul ., la momentul incheierii contractului, imprumutatii isi executa obligatia de plata llmar, pe o perioada indelungata de timp, aspect ce impune anumite cheltuieli paratei in legatura cu tot ce inseamna administrarea contractului de credit pe perioada acordarii sale, cheltuieli ce se regasesc in costul creditului sub forma anumitor comisioane a caror incasare nu poate aparea ca abuziva atata timp cat au fost clar exprimate si acceptate de reclarnanti.
Comisionul de risc a fost stabilit de la data incheierii contractului, fiind clar exprimat, dimensionat corect, stabilita scadenta lui si trecut in planul de rambursare al creditului in mod distinct. Din indicarea faptului ca acest comision se plateste pentru punerea la dispozitie a creditului si din includerea lui in valoarea D., rezulta ca el face parte din costul creditului, iar din indicarea expresa a cuantumului, a modului de calcul, al scadentei, al perioadei de calcul, face din aceasta clauza una clara si inteligibila imprumutatii au cunoscut la momentul incheierii conventiei de credit existenta si intinderea obligatiei lor si faptul ca acesta reprezinta o componenta a pretului creditului.
I.7. Clauze/e conventiilor de credit incheiate de V. R. SA nu sunt identite, ci diferite intre ele, in raport de aptitudineaĔecarui client de a-si negocia clauzele un ui contract. Tocmai acest aspect arata posibilitatea de negociere existenta la nivelul paratei cu potentialii clienti, solicitanti de credite bancare. Prin aceste inscrisuri am dovedit ca orice client care a dorit negocierea continutului conventiei de credit a avut posibilitatea de a realiza acest aspect. per a contrario, acceptand in mod expres oferta paratei, si semnad conventia de credit rezulta ca imprumutatii au fost interesati numai de obtinerea sumei de bani. Luand in considerare si celelalte conventii de credit anterioare, rezulta ca imprumutatii si-au previzionat efectele patrimoniale atat pe termen scurt Рacordarea uno ictu a sumelor imprumutate - cat si pe termen lung - obligatia lunar de plata a costului total contractual - in patrimoniul lor. In urma acestei analize facuta de imprumutati, care sunt persoane cu discernamant juridic, rezulta ca acestia, in mod obiectiv si real au analizat continutul obligatiilor contractuale, au cunoscut obligatiile de plata si au acceptat in mod expres toate acestea prin semnarea conventiei de credit. Cu atat mai mult opinia prezentata mai sus este intemeiata, cu cat nu exista nicio contraoferta din partea imprumutatilor, sau vreo obiectiune reala cel mai tarziu la momentul incheierii conventiei de credit. D. fiind diferentele substantiale intre conventiile de credit incheiate de parata cu alte persoane fizice, rezulta ca am dovedit posibilitatea reala a fiecarui client de a negocia continutul conventiei de credit si clauzele conventiei de credit. Art.4 alin.2 din legea nr.193/2000 :(2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
In speta de fata aceasta proba este facuta prin simpla comparare atat a conventiei de credit incheiata de reclamant, cat si a urmatoarelor conventii de credit: - in conventia de credit nr._/DZ/ l5.04.2008 pct.5 lit,a) comision de risc 0,05% - in conventia de credit nr.01 l 1084/30.07.2007 pct.5 lit.a) comision de risc 0,1% - in conventia de credit nr.0l6l562/23.09.2008 pct.5 lit.a) comision de aranjament neexistand niciun comision de risc din aceste elemente rezulta doua concluzii importante: - in primul rand comisionul de risc a fost o clauza negociata intre partilecontractante sub aspectul existentei sale. - in al doilea rand comisionul de risc a fost o clauza negociata intre partilecontractante sub aspectul cuantumului sau.
Din inscrisurile mentionate anterior rezulta ca orice consumator a avut posibilitatea sa negocieze cu parata atat natura comisianului - insasi existenta acestuia, ca si cuantumul comisionului. Imprumutatilor Ie-a fost prezentata oferta bancii iar acestia au fost satisfacuti de conditiile propuse de banca, nesimtind nevoia unei negocieri sau a propunerii unei contraoferte. In aceste conditii este evidenta eroarea imprumutatilor in indicarea unui caracter nenegociat al conventiei, fiind binecunoscut faptul ca in situatia contractelor comerciale, oferta urmata de acceptare pura si simpla, fara a se conditiona in vreun fel semnarea contractului, reprezinta intrunirea acordului de vointa al apartilor contractante, acord de vointa consfiintit prin semnarea conventiei de credit. Imprumutatii au acceptat in mod expres oferta bancii, semnand conventia de
credit, oferta fiindu-le favorabila. Imprumutatii nu au solicitat bancii explicatii in legatura cu clauzele contractuale si intelesul lor, acest aspect demonstrand faptul ca imprumutatii au inteles termenii utilizati si clauzele contractuale la momentul incheierii contractului. Acceptarea ofertei de a contracta nu este o obligatie, dupa cum nici propunerea unei contraoferte nu este o obligatie, ci un drept pe care o parte il exercita sau nu, in functie de interesele sale la momentul precontractual. Deoarece conditiile speciale cuprind forma finala a imprumutului acordat si a costului acestuia, in urma intalnirii ofertei cu acceptarea si realizarea acordului de vointa liber consimtit al partilor, iar comisionul de risc este exprimat clar in aceste conditii, rezulta ca aceasta clauza are caracter negociat.
Atata timp cat nu exista nici macar un inceput de proba scrisa din partea imprumutatilor din care sa rezulte ca s-ar fi opus in vreun fel la acest comision de risc, si atata timp cat am facut dovada posibilitatii negocierii acestui comision de risc in alte cazuri similare - contracte de credit - consideram ca am rasturnat prezumtia simpla instituita de art.4 alin.2 dovedind pe deplin caracterul negociat ala cestei clauze.
Mai mult decat atat, sumele solicitate de reclamant nu au caracter cert, nefiind facuta dovada vreunei platii catre parata. Pentru toate aceste aspecte considera pârâta ca dispozitiile clauzei art.5. lit.a din conventia de credit nn0l2828l/30.l0.2007 au fost clare fara dubiu de interpretare pentru reclamant, incadrandu-se in dispozitiile prevazute de art.1 alin.1 din Legea nr.193/2000 "Orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate".
II. In ceea ce priveste presupusa abuzivitate a comisionului de administrare credit si solicitarea de restituire a acestuia, solcită sa se respingă ca neintemeiata aceasta cerere pentru urmatoarele motive: Conditiile acceptate de parti la momentul semnarii actelor aditionale la conventia de credit reprezinta legea partilor in virtutea dispozitiilor imperative ale art.969 si urm. cod civil vechi. Invederam ca urmare a intrarii in vigoare a dispozitiilor OUG nr 50/2010, pentru a intampina probleme de nelegalitate, . a notificat fiecare client regasit in parte, in vederea semnarii actului aditional, ce avea ca obiect adaptarea conventiei la dispozitiile OUG nr 50/2010. Această operațiune a fost obligatorie, atât pentru pârâtã cât și pentru clienții săi, având în vedere că modificările introduse de OUG 50/2010 erau în favoarea lor.
Clienții aveau posibilitatea refuzului Actului Aditional prin comunicarea unei notificari catre banca.Reclamantii nu au refuzat semnarea actului aditional si mai mult au semnat in mod direct aceste acte aditionale. Pe fondul aparitiei legii nr.288/2010 imprumutatii aveau posibilitatea de a solicita revenirea la conditiile initiale de creditare convenite de parti. Imprumutatii nu au utilizat aceasta posibilitate legala. Actul aditional nr.2/20.12.2010 prevedea, in favoarea imprumutatilor, faptul ca D. avea valoarea de 5,03% p.a., reprezentand o micsorare in termeni reali a costurilor creditului, avand in vedere ca prin conventia initiala valoarea D. era de 6,85% p.a. In cuprinsul actului aditional se prevede plata de catre reclamanti a unui singur comision si anume un comision de administrare credit in valoare de 0,08% pe luna. Actul aditional nr.3/2601 .2012 prevedea, in favoarea imprumutatilor, faptul ca se elimina comisionul de administrare credit. In plus acest act aditional a fost incheiat ca urmare a solicitarii exprese a imprumutatilor de a restructura creditul, date fiind dificultatile financiare ale acestora. In actul aditional nr. 2, la art.6 se prevede in mod expres: “Imprumutatul declara ca a studiat cu atentie, ca a primit toate explicatiile necesare si ca a inteles pe deplin si in mod corect toti termenii si toate condtiile prezentului act aditional la Conventie, motiv pentru care de buna voie si fara existenta unei constrangeri intelege sa procedeze la semnarea acestuia." In actul aditional nr.3, la art.7 se prevede in mod expres: “Imprumutatul declara ca a studiat cu atentie, ca a primit toate explicatiile necesare si ca a inteles pe deplin si in mod corect toti termenii si toate condtiile prezentului act aditional la Conventie, motiv pentru care de buna voie si fara existenta unei constrangeri intelege sa procedeze la semnarea acestuia." Prin aceste acte aditionale, incheiate in mod liber de catre pani,imprumutatilor li s-au imbunatatit conditiile contractuale prin micsorarea comisioanelor si a Dobanzii Anuale Efective. Partile contractuale, prin semnarea actului aditional nr.3 la conventia de credit au inteles sa modifice dobanda, aceasta urmand a fi calculata in doua moduri distincte: - pana in data de 27.12.2017 dobanda urma sa ñe ñxa cu o valoare de 4,71% pa - ulterior urmand a se aplica o dobanda variabila calculata potrivit formulei legale LIBOR CHF la 3 luni+marja de 5,11 puncte procentuale pa Modalitatea de calcul a dobanzii respecta, in mod expres, disp. art.37 din OUG nr.50/2010 in forma: Marja ñxa (adaugata de creditor - n.n. Banca) + LIBOR CHF.
Pentru toate aceste motive, partea pârâtă solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Dovada cererii noastre intelegem sa o facem prin proba cu inscrisuri si interogatoriul reclamantei.
In drept: art.1 alin.5, art.16 si art.44 din Constitutia Romaniei, art 2 lit m din Legea nr.363/2007, cauzele Langguth(29 iunie 1995 C-456/93) Springenheide (16 iulie 1998 - C 210/1996) și Darbo (4 aprilie 2000 - C 465/98), Directiva 87/ 102/CE si Directiva 2008/48/CE., art.3 alin.1 lit.g din Normele B.N.R. nr.17/18.12.2003, art.126 al.l din OUG nr.99/2006, art.1, art.4 alin.5 1it.b si art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, 1it.b din Anexa legii nr.193/2000, si orice alte acte normative aplicabile in speta.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Instanța constată că motivarea excepțiilor invocate de pârâtă vizează fondul cauzei și urmează a fi analizate odată cu fondul.
Între pârâta S.C. V. S.A. și reclamantul D. I., în calitate de împrumutat, s-a încheiat convenția de credit nr._ din 30.10.2007, prin care pârâta a acordat reclamanților un credit în valoare de 55.000 CHF (f.11-16). În aceeași convenție, calitatea de împrumutat o are și numita D. M..
Contrar susținerilor pârâtei, formulate prin întâmpinare, este evident că acțiunea reclamantului este admisibilă, acesta având dreptul să se adreseze instanței de judecată pentru orice nemulțumire pe care o are în legătură cu derularea convenției amintite. De asemenea, reclamantul are calitate procesuală activă, chiar dacă nu este singurul debitor al părții pârâte. Judecătoria consideră că nu sunt întemeiate susținerile petentei potrivit cărora era nevoie de acordul celuilalt debitor ca reclamantul să formuleze prezenta acțiune sau că era obligatoriu ca și celălalt debitor să aibă calitatea de reclamant. Instanța observă că partea pârâtă nu invocă niciun text de lege în susținerea așa-zisului principiu al unanimității.
Contractul încheiat de părți este unul preformulat, iar pârâta nu a prezentat nicio dovadă în sensul că la încheierea acestuia s-ar fi purtat negocieri efective în privința altor clauze, în afara celor referitoare la cuantumul creditului și durata rambursării.
Conform art. 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției, reclamantul urma să plătească pârâtei un comision de risc în cuantum procentual de „0,19% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență pe toată perioada de derulare a convenției de credit”. Potrivit pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției, „Pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision aplicat la soldul creditului care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în condițiile speciale”. În convenție nu există nicio descriere a mecanismului de punere la dispoziție a creditului pentru care se percepe acest comision.
În cauză nu s-a făcut nicio dovadă că reclamanții ar fi avut posibilitatea reală de a negocia existența sau cuantumul comisionului de risc prev. la art. 5.lit. a din condițiile speciale ale contractului. La această concluzie contribuie și informațiile existente în comunicările publice ale pârâtei, din care rezultă cu claritate că aceasta practica un comision de risc fix, dependent doar de valoarea sumei creditate, indiferent de client și că acest comision era de 0,19% pentru sume precum cea din convenția încheiată cu reclamanții.
Judecătoria nu va lua în considerare convențiile de creditare depuse de pârâtă prin care s-au acordat credite cu un alt cuantum al comisionului de risc, întrucât aceste convenții se referă la credite în altă monedă (EUR) încheiate la diferite intervale de timp, iar nu credite încheiate în aceeași monedă (CHF) și în aceeași perioadă precum creditul contractat de reclamantul din prezenta cauză. Aceste diferențe pot constitui o dovadă a practicilor comerciale diferite raportat la momentul acordării, cuantumul sumei și moneda în care a fost acordat creditul, dar nu o dovadă a negocierii respectivului comision cu consumatorul.
Nu s-a făcut nicio dovadă că dincolo de prevederile contractuale referitoare la comisionul de risc, s-ar fi adus la cunoștință pe altă cale reclamantului scopul instituirii acestui comision și prestațiile efective pe care banca le efectuează în schimbul acestuia.
Cu privire la comisionul de administrare, instanța reține că acesta a înlocuit comisionul de risc prin actele adiționale (subsecvente convenției sus-menționate).
Evaluând împrejurările în care s-a produs înlocuirea acestui comision, instanța constată în primul rând că prin efectul coroborat al disp. art. 36 OUG 50/2010, („Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalități, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.”), al art. 94 din OUG 50/2010 („Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare în termen de 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I”) și art. 94 alin. 1 din OUG 50/2010 („Pentru contractele aflate în curs de derulare,creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență”), pârâta avea obligația ca în termen de 100 de zile de la data de 11.06.2010 (data publicării OUG 50/2010 în Monitorul Oficial) să elimine din convenția de credit comisionul de risc a cărui percepere era prohibită de lege.
În loc să acționeze în litera și spiritul legii, pârâta a ales să impună reclamanților modificarea convenției de credit prin acte adiționale, prin care comisionul prevăzut la art. 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției a fost redenumit „comision de administrare”. Verificând conținutul acestei clauze, prin raportare la definiția dată chiar de pârâtă unui eventual comision de administrare prin pct. 3.6 din condițiile generale la convenția inițială ( „pentru monitorizarea de către bancă a utilizării/rambursării creditului acordat precum și a îndeplinirii oricăror alte obligații asumate de părți în baza convenției” ), instanța constată că în conținutul clauzei privind „comisionul de administrare”, prin care a fost înlocuită clauza privind comisionul de risc, nu intră nicio obligație a băncii legată de administrarea operațiunilor bancare implicate de contractul de credit, ci doar obligația reclamanților de a plăti lunar o sumă de bani pentru acoperirea riscurilor băncii exterioare relației contractuale dintre părți.
În fapt, din analiza conținutului clauzei referitoare la impunerea unui „comision de administrare”, rezultă cu certitudine, conform definiției date chiar de pârâtă administrării creditului, că acest comision plătit de reclamanți nu are nicio legătură cu administrarea efectivă a creditului, ci a fost instituit pentru unicul scop de a-i permite pârâtei să perceapă în continuare, în același cuantum și în aceleași condiții, comisionul de risc prohibit de lege.
Rezumând împrejurările care au condus la înlocuirea comisionului de risc cu comisionul de administrare și punând evenimentele în ordinea temporală, instanța reține că la data de 11.06.2010 a fost publicată în Monitorul Oficial OG 50/2010 prin care i s-a impus pârâtei ca în termen de 100 de zile să renunțe la comisionul de risc și să adapteze contractul în acest sens, termen care a expirat la 19.09.2010. Ulterior, având în vedere dificultățile financiare pe care le aveau la plata creditului, reclamantul și celălalt debitor au solicitat restructurarea creditului pentru a beneficia de condiții mai facile de plată, care să le permită să achite ratele. La data de 20.12.2010, înainte de a discuta această solicitare a reclamantului, pârâta le impune acestora semnarea actului adițional nr. 2 la convenția de credit, prin care a fost schimbată denumirea comisionului de risc în comision de administrare.
În drept, potrivit art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Conform alineatului doi al aceluiași articol, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Potrivit alineatului 6, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele sau serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Rezultă că pentru ca o clauză contractuală să poată fi considerată abuzivă, este necesară întrunirea următoarelor condiții: 1. să nu fie negociată direct cu consumatorul; 2. să creeze, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; 3. crearea dezechilibrului să fie rezultatul încălcării exigențelor bunei-credințe și, în sfârșit, 4. Clauza să nu privească obiectul principal al contractului, iar aspectul considerat abuziv să nu îl constituie însuși caracterul adecvat al prețului sau contraprestației, raportat la serviciile furnizate în schimb. Instanța nu-și poate însuși susținerea pârâtei din întâmpinare, în sensul că alături de aceste condiții ar mai exista încă una rezultată din prevederile pct. 1 lit. b din Anexa Legii 193/2000, în condițiile în care această anexă nu cuprinde condiții, ci doar exemple de clauze considerate abuzive. Astfel, o clauză care îndeplinește condiția de la lit. b poate fi abuzivă fie prin prisma celorlalte litere ale anexei, fie doar prin prisma condițiilor generale rezultate din lege.
Înainte de a analiza în concret, sub aspectul condițiilor expuse, clauza privind comisionul de risc de la art. 5 lit. a din convenția părților, instanța va analiza contractul în ansamblul său, pentru a stabili care este locul acestei clauze în ansamblul convenției părților.
În acest sens, având în vedere modul cum sunt reglementate drepturile și obligațiile părților, instanța constată că un contract de credit de tipul celui dedus judecății constituie un ansamblu juridic complex compus din mai multe contracte de natură diferită. Astfel, convenția de credit este grefată pe un contract de împrumut principal având ca obiect suma împrumutată și dobânda și o . contracte accesorii, respectiv un contract accesoriu de garanție reală imobiliară - ipotecă de rang I- (art. 7 lit. a), un contract nenumit trilateral prin care împrumutații s-au obligat să încheie o asigurare a imobilului în favoarea băncii și mai multe contracte accesorii caracterizate prin plata unor comisioane (pct. 5 din contract). Prin prisma acestei calificări a înțelegerilor multiple încheiate de părți sub umbrela convențiilor de credit, instanța constată că această construcție juridică trebuie analizată sub aspectul respectării legislației privind protecția consumatorilor atât în ansamblu, cât și prin raportare la fiecare contract component în parte.
Prin prisma acestor considerente, analizând clauza privind comisionul de risc sub aspectul primei condiții, instanța reține că potrivit art. 4 alin. 3 teza finală din Legea 193/2000, sarcina probei negocierii directe a clauzei cu consumatorul revine profesionistului. Pentru a se dovedi acest fapt nu este suficient să se probeze, astfel cum susține pârâta V., faptul că un consumator a avut posibilitatea să ia cunoștință de conținutul contractului, și, eventual, să aleagă să-l semneze sau nu, ci trebuie să se dovedească faptul că banca a manifestat o disponibilitate efectivă pentru negociere, în primul rând sub aspectul informării consumatorului cu privire la conținutul drepturilor și obligațiilor fiecărei părți în cadrul fiecărei clauze din contract și apoi cu privire la efectele fiecărei clauze contractuale. Această obligație nu poate fi caracterizată, cum pretinde pârâta, ca o „consiliere” pe care nu are obligația să o ofere consumatorului, ci ca o obligație legală instituită de art. 3 lit. b din OG 21/1992 a cărei finalitate este tocmai aceea de a aduce ambele părți la același nivel de înțelegere a contractului înainte ca acesta să fie semnat.
Ori, din acest punct de vedere, dincolo de faptul că nu a făcut dovada existenței unei reale negocieri între părți, pârâta V. nu a făcut nicio dovadă că ar fi informat clientul cu privire la drepturile și obligațiile reciproce implicate de instituirea unui comision de risc precum cel din convenția de credit dedusă judecății, pentru a exista posibilitatea negocierii conținutului clauzei contractuale.
Pentru a constata acest fapt, instanța reține că niciuna dintre publicațiile de informare depuse de pârâtă nu menționează scopul instituirii comisionului de risc, iar convenția dintre părți este mai mult decât lapidară cu privire la drepturile și obligațiile rezultate din perceperea acestui comision.
Mai mult, nu s-a făcut dovada că la momentul încheierii contractului, consumatorul a avut posibilitatea de a refuza stipularea acestei clauze, iar din examinarea în ansamblu a poziției pârâtei exprimată în cuprinsul întâmpinării rezultă cu prisosință faptul că societatea bancară consideră acest comision drept absolut necesar pentru acoperirea unui risc destul de vag definit, necesitate care face puțin plauzibilă ipoteza înlăturării clauzei, în urma negocierii cu consumatorul. Practic, indiferent de secțiunea din contract în care apare stipulată clauza, rezultă că aceasta are, în realitate, un caracter prestabilit în mod unilateral, consumatorul având doar posibilitatea de a accepta sau nu încheierea contractului în condițiile impuse de bancă.
Instanța nu poate reține, în sprijinul afirmației pârâtei că reclamanții ar fi putut negocia comisionul de risc dacă ar fi dorit, nici existența convențiilor atașate întâmpinării, în care comisionul de risc este mai mic sau inexistent, în condițiile în care acestea au fost încheiate pentru credite acordate într-o altă monedă (EUR) în perioade diferite, ceea ce poate sugera, eventual, o politică comercială diferită a băncii în timp sau raportat la alte monede de acordare a creditului.
Prin urmare, instanța reține că în realitate, intimata nu a dovedit în niciun mod negocierea clauzei privind comisionul de risc.
În ceea ce privește cea de a doua condiție, constând în crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, instanța reține că și această condiție este îndeplinită, pentru motivele ce urmează a fi expuse.
Astfel, în varianta să inițială a convenției de credit_, comisionul de risc a fost perceput de către bancă „pentru punerea la dispoziție a creditului” ( f. 13 – Condiții generale art. 3.5), de unde rezultă că obligația ce revine împrumutatului de a achita comisionul de risc are drept obligație corelativă obligația băncii de a-i pune acestuia la dispoziție creditul.
În varianta clauzei cuprinsă în actul adițional la contractul inițial, act în care se prevede perceperea de către bancă a „comisionului de administrare credit” - art. 5.1 lit. a), acest comision este definit drept procent aplicat la Soldul creditului, datorat și plătibil de către Împrumutat Băncii, lunar, pe toată durata creditului, la data scadentă stabilită la pct. 6, pentru administrarea de către bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea sumei principale la dispoziție împrumutatului, în termenii și condițiile prevăzute în convenție.
Se mai prevede că acest comision vizează administrarea riscului de credit (implicat în situații precum comportamentul contractual al împrumutatului/codebitorilor/garanților pe toată durata Convenției, a tuturor obligațiilor asumate pe baza acesteia; riscul de urmărire și de degradare/uzură a bunurilor aduse în garanție, în orice moment, pe toată durata derulării convenției; riscul neîncasării valorii asigurate, stabilite prin polița de asigurare, în caz de producere a unui eveniment asigurat) și a riscului de piață (implicat în situații precum variația condițiilor de piață privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanție și la valorificarea acestora în orice moment, pe toată durata convenției, dacă va fi cazul; variații ale condițiilor pieței valutare) și este calculat lunar, luând în calcul un număr de 30 de zile raportat la un an de 360 de zile utilizând următoarea formulă: Soldul creditului x Comisionul de administrare credit x 12 x 30/ 360.
Or, ansamblul drepturilor și obligațiilor părților ce își au izvorul în contractul încheiat, instanța reține că în realitate, împrumutatului îi revin, în schimbul obligației societății bancare de punere la dispoziție a creditului, respectiv în schimbul contraprestației băncii constând în „administrarea riscurilor creditului” (pentru cazul variantei clauzei din actul adițional), o . de alte obligații și de contraprestații, pe lângă dobânda ce constituie obiect al contractului principal de împrumut, stabilite prin acte juridice accesorii, inclusiv aceea de a garanta cu ipotecă de rang I restituirea creditului, acestei din urmă obligații fiindu-i asociată și obligația de a încheia un contract de asigurare cu privire la imobilul obiect al garanției reale imobiliare.
Astfel, din ansamblul prevederilor contractuale se deduce că ponderea obligațiilor împrumutatului este mult mai mare față de ponderea pe care o au obligațiile corelative ale băncii, ceea ce rezultă și din faptul că, în realitate, banca a creat un sistem de clauze menite să o asigure perfect împotriva oricărui risc, eliminând astfel posibilitatea ca vreunul dintre aceste riscuri să aibă repercusiuni asupra situației financiare a băncii și punând toate riscurile pe care le implică activitatea de creditare în sarcina împrumutatului. Acest lucru rezultă cu atât mai evident din modul în care este explicat comisionul de risc în actul adițional, unde sunt enumerați toți factorii de risc ce ar putea apărea pe parcursul derulării contractului de credit, impunându-se practic consumatorului să suporte, în patrimoniul său, aceste riscuri, prin achitarea comisionului. Or, un contract nu poate fi privit drept echilibrat în situația în care o parte are de suportat toate riscurile, iar cealaltă niciunul.
Asigurarea riscului nerambursării creditului are loc prin garanția reală imobiliară, a cărei înființare este obligatorie potrivit contractului. Pe lângă calitatea sa de creditor ipotecar al împrumutatului, banca mai are și calitatea de creditor chirografar al acestuia, putând urmări, în măsura în care nu se poate îndestula cu bunul cu privire la care s-a instituit garanția reală imobiliară, întregul patrimoniu al debitorului, astfel că riscul scăderii valorii bunului afectat garanției este suportat de către consumator, cu toate bunurile sale, prezente și viitoare, iar nu de către societatea bancară, care are asigurat acest risc prin obligarea împrumutatului la încheierea unor polițe de asigurare pentru acest bun.
Cu referire la argumentele expuse anterior, analizând afirmația pârâtei privind faptul că dezechilibrul vizat de condiția analizată nu trebuie să fie unul valoric, ci unul juridic, instanța reține că în cazul stipulării unei contraprestații lezionare raportat la prestația profesionistului sau a unui preț pentru o prestație inexistentă, dezechilibrul valoric dintre contraprestații capătă valoare juridică în condițiile raportului juridic născut din relația profesionist - consumator. Așadar, prin instituirea unui comision de risc, care are doar scopul de a proteja exclusiv banca în detrimentul clientului, fără ca acesta să beneficieze de o contraprestație din partea profesionistului, se ajunge la situația în care acest comision nu are ca temei nicio contraprestație din partea băncii.
Acceptarea susținerii pârâtei privind inexistența unui dezechilibru prin perceperea unui comision lunar stabilit procentual la soldul creditului, care are ca obiect acoperirea riscurilor de neexecutare, ar însemna ca aceasta să poată face o evaluare, in abstracto, la momentul încheierii contractului, a sumei de bani pe care împrumutatul o va avea de restituit la momentul intrării sale în incapacitate de plată, raportat la valoarea ipotecii asupra bunului imobil la același moment, ceea ce este imposibil. Or, tocmai acesta este factorul care creează, în speță, dezechilibrul dintre drepturile și obligațiile părților: societatea bancară percepe, printr-un mod de calcul stabilit ab initio, contravaloarea prejudiciului suferit de către aceasta ca urmare a neexecutării contractului de către împrumutat, fără a avea certitudinea survenirii unei asemenea neexecutări și fără a restitui suma de bani astfel încasată, în situația în care contractul este executat întocmai de către consumator, până la sfârșitul perioadei contractuale, ceea ce înseamnă că în realitate, se impune consumatorului obligația reparării, concomitent cu plata fiecărei rate contractuale, și a unui prejudiciu care nu este actual și nici cert, ajungându-se astfel la îmbogățirea fără just temei a comerciantului, în detrimentul consumatorului. Chiar dacă cuantumul lunar concret al comisionului de risc astfel perceput este relativ mic, se poate observa că prin cumularea sumelor achitate pe întreaga perioadă a derulării contractului, sumele astfel încasate se ridică la valori mari, ceea ce face ca dezechilibrul dintre drepturile și obligațiile părților să fie unul semnificativ.
Cea de-a treia condiție ce rezultă din norma cuprinsă în art. 4 din Legea nr. 93/2000 este aceea ca dezechilibrul creat să fie rezultatul nesocotirii cerințelor bunei-credințe. Și această condiție este îndeplinită, din mai multe rațiuni.
Astfel, în primul rând societatea bancară săvârșește un adevărat dol prin inducerea în eroare a consumatorilor: banca urmărește atragerea consumatorilor prin stipularea unor dobânzi mult mai mici și deci mult mai atractive în relație cu dobânzile practicate de alte societăți bancare ce acționează pe aceeași piață relevantă și recuperează apoi diferența prin stipularea comisionului de risc, mărind astfel în mod artificial costul total al creditului, în detrimentul consumatorului. Practic, comisionul de risc nu reprezintă, în aceste condiții, decât o dobândă mascată, menită să facă dificilă evaluarea, de către consumatorul mediu, a costului total al creditului raportat la costul aceluiași credit, contractat cu o altă societate bancară. Ca atare, această practică nu poate fi decât expresia relei-credințe a societății bancare, în relațiile sale cu consumatorul.
Apoi, nu se poate ignora faptul că reaua - credință a pârâtei se reflectă și în raport cu celelalte societăți bancare, care stabilesc dobânzi mai mari fără a percepe, concomitent cu acestea, și comisioane fără acoperire în costul pe care acordarea unui credit îl presupune, în mod real și actual, ceea ce a condus la crearea, în favoarea pârâtei, a unui avantaj concurențial față de celelalte societăți bancare ce ofertau servicii similare, avantaj obținut cu încălcarea exigențelor bunei-credințe ce trebuie să guverneze relațiile comerciale și concurența dintre comercianți.
Faptul că pârâta susține că poate alege, din considerente comerciale, dacă să introducă anumite costuri în dobândă sau să le perceapă separat de la consumatori, nu schimbă această concluzie, având în vedere că printr-o astfel de politică, pârâta nu urmărește alt scop decât acela de a induce în eroare consumatorii cu privire la perceperea unor dobânzi mai mici, pentru a-i determina pe aceștia să aleagă serviciile sale și nu pe cele ale altor bănci. Ori în condițiile în care s-a constatat anterior că modul în care este perceput comisionul de risc îl transformă într-o dobândă mascată, având în vedere și faptul că acest comision este exprimat printr-o valoare procentuală lunară ce poate părea extrem de mică unui consumator neavizat, conduce la aceeași concluzie a distorsionării cu rea-credință a realității perceptibile de către client la momentul încheierii contractului.
Mai mult decât atât, astfel cum rezultă și din preambulul Directivei 93/13/CEE, la evaluarea bunei-credințe, trebuie acordată o atenție deosebită pozițiilor de negociere ale părților, dacă consumatorul a fost influențat să fie de acord cu condiția în cauză. Or, în condițiile în care banca pârâtă avea, la momentul contractării, incontestabil o poziție de autoritate în negocierea dintre părți, rezultă că aceasta a putut, fără efort, să influențeze consimțământul consumatorului la încheierea contractului, cel puțin prin crearea impresiei caracterului mai scăzut al costului total al creditului (atractiv prin dobânzile mici), raportat la costurile altor credite ofertate pe piață. Faptul invocat de către pârâtă privind existența tabelului conținând toate componentele costului total al creditului (dobânzi, comisioane etc.) nu poate înlătura aceasta concluzie, câtă vreme costul total al creditului nu poate fi determinat decât în urma unor calcule relativ complexe.
Legat de comisionul de administrare prin care a fost înlocuit comisionul de risc odată cu actul adițional, trebuie menționat că pentru a impune semnarea acestui act adițional, pârâta a profitat și de starea de nevoie în care se afla reclamantul.
Aceste aspecte îndreptățesc instanța să considere că acțiunile pârâtei au fost contrare bunei-credințe atât la instituirea comisionului de risc, cât și la înlocuirea acestuia cu comisionul de administrare.
În ceea ce privește ultima condiție, instanța constată că alin. 6 al art. 4 din Legea 193/2000 limitează intervenția instanței de judecată în contractele dintre comercianți și consumatori, prevăzând că aceasta nu poate evalua caracterul abuziv al unei clauze care privește definirea obiectului principal al contractului, și nici nu poate să își extindă analiza asupra calității de a satisface cerințele de preț și de plată, raportat la produsele sau serviciile oferite în schimb, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Instanța, comparând norma de transpunere a art. 4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE, cuprinsă în acest alineat, constată că aceasta are un conținut diferit raportat la prevederile din directivă a căror transpunere în legislația națională s-a urmărit, prevederi potrivit cărora evaluarea caracterului inechitabil al condițiilor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de mărfurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, dacă aceste condiții sunt exprimate în mod clar și inteligibil. Raportat însă la efectul direct al acestei Directive, efect ce rezultă din caracterul clar, precis și necondiționat al textului actului comunitar (cauza 41/74 V. Duyn v. Home Office și cauza 148/78 Pubblico Ministero v. Tullio Ratti), și văzând și dispozițiile art. 249 din Tratat, instanța va aplica, din oficiu, prevederile art. 4 alin.2 din Directivă, dând dispoziției naționale de transpunere a acestui text din legislația comunitară înțelesul care rezultă din textul Directivei.
Astfel, rezultă că dreptul instanței de a examina caracterul abuziv al unei clauze nu se poate extinde asupra clauzelor care definesc obiectul contractului, și nici asupra caracterului adecvat/just/proporțional cu calitatea contraprestației, a prețului stipulat în cuprinsul acestuia, raportat la serviciile sau bunurile oferite în schimb (dacă, bineînțeles, aceste clauze sunt clare și inteligibile). Deși art. 4 alin.2 al variantei în limba română a Directivei se referă la definirea obiectului contractului, atât varianta în limba engleză, în limba germană, cât și cea în limba franceză prevăd expres și fără echivoc că este vorba doar despre definirea obiectului principal al contractului, variantă ce, de altfel, este în deplină concordanță cu preambulul Directivei (alineatul 21), inclusiv în varianta în limba română a acestuia.
Sub acest aspect, pârâta a invocat includerea comisionului de risc în costul total al creditului, susținând drept consecință că clauza impunând plata acestuia nu poate fi supusă unei evaluări privind eventualul său caracter abuziv, întrucât comisionul face parte din prețul contractului, a cărui justețe și al cărui caracter adecvat nu poate fi cenzurat de către instanțe potrivit articolului 4 alin. 2 din Directivă, respectiv art. 4 alin. 6 din legea de transpunere, nr. 193/2000.
Or, astfel cum s-a arătat și anterior, când a fost analizată structura contractului de credit, instanța apreciază că nu se poate susține, în mod întemeiat, că acest comision constituie obiectul principal al contractului, nici din perspectiva societății bancare și cu atât mai puțin, din perspectiva împrumutatului, noțiunii de obiect principal putându-i-se circumscrie doar suma de bani împrumutată din perspectiva consumatorului, respectiv dobânda din perspectiva băncii. Astfel, nu se poate susține, în mod plauzibil, de către pârâtă că la încheierea contractului de credit a avut în vedere, în principal, faptul că împrumutatul va achita comisionul de risc.
Chiar făcând abstracție de acest argument, se observă că la o privire superficială a textelor enunțate, ar rezulta că instanța nu poate cenzura justețea costului total al creditului (cost ce se pretinde că include și comisionului de risc), raportat la serviciile oferite în schimb de către bancă. Însă instanța nu poate să nu observe că în realitate, comisionul de risc nu reprezintă decât în aparență contraprestația pe care o plătește clientul în schimbul punerii la dispoziție a creditului. Acest lucru ar fi fost valabil în cazul dobânzii, care constituie obiectul principal al contractului din perspectiva băncii. Din însuși scopul perceperii acestuia, scop care este cu atât mai evident în definiția dată acestui comision în cuprinsul actului adițional nr. 1 la contract, rezultă în mod indubitabil că acest comision ascunde o clauză similară unei clauze penale, cu diferența că suma stabilită cu acest titlu se plătește nu în momentul neexecutării contractului, ci anticipat, prin perceperea lunară, cu acest titlu, a unui procent aplicat soldului creditului, banca evaluând și încasând astfel anticipat prejudiciul cauzat acesteia prin eventuala neexecutare a contractului de către împrumutat și încasând deci fără just temei contravaloarea unui prejudiciu care nu este nici cert, nici actual. Ca atare, nu suntem în niciun caz în prezența unui preț al contractului, natura juridică a comisionului de risc fiind aceea a unui contract accesoriu ce instituie o clauză penală.
În consecință se întrunesc toate condițiile pentru reținerea caracterului abuziv al clauzei prev. la pct. 5 lit. a din condițiile speciale la convenția de credit menționată referitoare la comisionul de risc și al clauzei referitoare la comisionul de administrare credit din actele adiționale, instanța urmează să admită acțiunea reclamantului D. I. și, pe cale de consecință, va constata caracterul abuziv al clauzelor menționate.
Având în vedere faptul că prin dispozițiile art. 6 din Legea 193/2000 se instituie o cauză de nulitate absolută a clauzelor constatate ca abuzive în contractele dintre profesioniști și consumatori, instanța urmează să constate nulitatea clauzelor abuzive sus-arătate.
Ca efect al constatării nulității absolute a clauzelor respective, judecătoria va admite și capătul doi de cerere având ca obiect restituirea către reclamant a sumei încasate de bancă cu titlu de comision de risc/administrare. Prin adresa depusă la dosar la data de 13.11.2015 (filele 96 și 97) pârâta a învederat instanței respectiva sumă se ridică la valoarea de 4.360,42 CHF (franci elvețieni). Prin intermediul apărătorului ales, reclamantul s-a declarat de acord cu această sumă. Așa fiind, instanța va admite cererea formulată de reclamantul D. I. având ca obiect restituirea de către pârâta S.C. V. R. S.A. a sumelor încasate cu titlu de comision de risc/administrare și va obliga pârâta S.C. V. R. S.A. la restituirea către reclamantul D. I. a sumei percepute cu titlu de comision de risc/administrare, în cuantum de 4.360,42 CHF (franci elvețieni), sumă care va fi plătită în lei la cursul BNR din ziua efectuării plății.
Judecătoria va respinge ca fiind tardiv introdusă cererea reclamantului având ca obiect obligarea pârâtei la plata accesoriilor sumei de 4.360,42 CHF (franci elvețieni). Această cerere a fost depusă de reclamant după termenul prevăzut de art. 204 alin. (1) C. proc. civ.
În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., judecătoria va obliga pârâta S.C. V. R. S.A. să plătească reclamantului suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței nr. 70 din data de 11.12.2015, emisă de Cabinetul de avocat D. M. L.).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale, cerere formulată de reclamantul D. I. CNP-_ domiciliat în Călărași, . bis, județul Călărași, cu sediul procesual ales la C.. Av. D. M. L. situat în municipiul Călărași, .. 9, județul Călărași în contradictoriu cu S.C. V. R. S.A cu sediul în București, ., ., sector 2, înregistrată la ORCTB sub nr. J_, având CUI_.
Constată caracterul abuziv al clauzei prev. la pct. 5 lit. a din Convenția de credit nr._ din 30.10.2007 referitoare la comisionul de risc, redenumit ulterior comision de administrare credit.
Constată nulitatea absolută a clauzei menționate.
Admite cererea formulată de reclamantul D. I. având ca obiect restituirea de către pârâta S.C. V. R. S.A. a sumelor încasate cu titlu de comision de risc/administrare.
Obligă pârâta S.C. V. R. S.A. la restituirea către reclamantul D. I. a sumei percepute cu titlu de comision de risc/administrare, în cuantum de 4.360,42 CHF (franci elvețieni), sumă care va fi plătită în lei la cursul BNR din ziua efectuării plății.
Respinge ca fiind tardiv introdusă cererea reclamantului având ca obiect obligarea pârâtei la plata accesoriilor sumei de 4.360,42 CHF (franci elvețieni).
Obligă pârâta S.C. V. R. S.A. să plătească reclamantului suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Jud. S. O. V. N.
Red. S.O.
Dact. VN
4ex/ 18.01. 2015
| ← Validare poprire. Sentința nr. 2154/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI | Succesiune. Sentința nr. 3854/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI → |
|---|
