Pretenţii. Sentința nr. 2975/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2975/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 2975/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2975/2015
Ședința publică de la 07 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. I.
Grefier L. I. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta .. și pe pârâții G. A. E. și S. E. F. având ca obiect pretenții
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, evidențiindu-se părțile și obiectul cauzei, după care,
Instanța, conf.art.131 alin. 1 raportat la art. 94 pct. 1 lit. j și art. 107 alin. 1 C .pr. civilă. constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea acestei cauze.
Cu privire la durata necesară cercetării procesului, în temeiul art. 238 C. procedură civilă., instanța apreciază ca fiind suficient prezentul termen de judecată.
Instanța,din oficiu pune în discuția părților, caracterul abuziv al prevederilor contractului, respectiv art.7.4 din contractul părților .
Va încuviința pentru reclamantă proba cu înscrisuri apreciind-o ca fiind legală și de natură a conduce la soluționarea cauzei și, nemaifiind alte probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.07.2015 sub nr._ reclamanta .., cu sediul în Ploiești, ., ., cod unic de înregistrare R_, înregistrată în Registrul comerțului sub nr. J/_, cont bancar RO53RNCB_0001 deschis la BCR Ploiești, a chemat în judecată pe pârâtele G. A. - E., având CNP-_ și S. E. F., având CNP-_, ambele cu domiciliul în Călărași, ., ., ., jud. Călărași, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să fie obligate, în solidar, la plata următoarelor sume de bani: 129,14 lei reprezentând c/val marfă livrată și 116,23 lei reprezentând penalități de întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 40,00 lei.
În motivare reclamanta arată că în baza raporturilor comerciale și-a îndeplinit obligația asumată, aceea de a livra mărfuri în condițiile stabilite cu pârâta.
Aceasta din urmă nu și-a executat principala obligație asumată prin contract anume aceea de a achita factura, acest fapt atrăgând calcularea, potrivit prevederilor contractuale a unor penalități de întârziere de 1% pentru fiecare zi de întârziere în primele 30 de zile și respectiv 3% începând cu a 31-a zi de întârziere.
Mai arată reclamanta că această creanță este certă, lichidă și exigibilă, iar pârâta nu a formulat obiecțiuni în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea facturii, aceasta echivalând cu o acceptare tacită a acesteia.
Deși a întreprins demersurile necesare pentru rezolvarea litigiului pe cale amiabilă prin invitație la mediere părțile invitate nu au transmis prin nici-unul din mijloacele indicate în invitație confirmare pentru acceptarea medierii conform procesului verbal întocmit de biroul mediator.
Totodată, conform prevederilor art.7.4 din contractul de vânzare-cumpărare încheiat părțile contractante au convenit ca în cazul neîndeplinirii în termen a obligației de plată debitorul să achite în afară de suma datorată, penalități pentru fiecare zi de întârziere. Astfel, părțile au anticipat echivalentul prejudiciului executării cu întârziere a obligațiilor prevăzând în contract o clauză penală în acord cu prevederile art. 1538 C civil.
Reclamanta apreciază că între cele două pârâte, G. A. - E. în calitate de debitor principal și S. E. F., în calitate de fideiusor, există solidaritate,conform art.10 alin.2 din contract raportat la art.2280 C civil, aceasta fiind notificat odată cu debitorul principal pentru soluționarea amiabilă a litigiului.
În dovedire au fost depuse copii de pe următoarele înscrisuri: calcul penalități până la 15.06.2015 (fila 7), contract de vânzare-cumpărare nr._/26.03.2015 (fila 8), facturile fiscale . nr.I359307 /26.03.2015 (f.9), . nr.I359308/26.03.2015 (f.10), înștiințare (f.11), notificări (f.12-13), confirmări de primire (f.14), certificat contestator (f.15-16), jurisprudență (f. 17-23).
În drept a invocat dispozițiile. art. 1516, 1530, 2280, 2300 C. .
Pârâții, deși legal citați cu mențiunea de a depune întâmpinare, nu s-au conformat acestei dispoziții și nici nu s-au prezentat în fața instanței pentru a-și expune punctul de vedere cu privire la acțiunea reclamantei.
Instanța a încuviințat la acest termen pentru reclamantă proba cu înscrisurile atașate cererii de chemare în judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Între reclamantă și pârâta G. A. E., au existat raporturi contractuale, așa cum reiese din contractul nr._/26.03.2015 (fila 8), contract în baza căruia reclamanta s-a obligat să vândă, iar pârâta s-a obligat să achiziționeze produse comercializate de reclamantă.
În conformitate cu prevederile contractuale de la art. 4, punctele 4.4-4.5, mărfurile comandate de cumpărător urmau să fie livrate acestuia printr-o firmă de curierat în termen de 6 zile lucrătoare de la emiterea facturii fiscale, dovada livrării fiind constituită de scrisoarea de transport emisă de firma de curierat, neformularea de obiecțiuni de către cumpărător în termen de 5 zile de la emiterea facturii valorând în acord cu prevederile pct. 4.6 din contract acceptarea tacită a acesteia.
Totodată, plata prețului produselor cumpărate urma să se facă în baza facturilor emise de vânzător în termen de 30 zile calendaristice de la emiterea acestora, în cazul depășirii acestui termen, conform clauzei de la art. 7.4 din contract, reclamanta fiind în drept să calculeze și să perceapă penalități de întârziere în cuantum procentual de 1% pentru fiecare zi de întârziere.
Prin același contract, pârâta S. E. F. și-a asumat calitatea de fidejusor (girant) și, conform clauzelor cuprinse la punctele 10.2 – 10.3, s-a obligat să garanteze, în solidar cu cumpărătorul, toate obligațiile acestuia rezultând din contract.
Din facturile fiscale . nr.I359307 /26.03.2015 și . nr.I359308/26.03.2015 emise de reclamantă la data de 26.03.2015, scadente la 25.04.2015, coroborată cu adresa emisă de S.C. Urgent Curier SRL aflată la fila 11, instanța reține că reclamanta a livrat la data de 31 03 .2015 ora 14:24 pârâtei G. A.- E. mărfuri în valoare de 129,14 lei.
La această sumă, având în vedere data scadenței facturilor emise și data introducerii acțiunii, reclamanta a calculat penalități în valoare totală de 116,23 lei, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la fila 7.
În drept, la soluționarea cauzei de față, instanța va avea în vedere prevederile art. 1516 C. civil, conform căruia „creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, iar atunci când debitorul, în mod culpabil nu-și execută obligația, creditorul poate să ceară executarea silită a acesteia” și ale art. 1719 C. civil, potrivit căruia:” în cazul unui contract de vânzare cumpărare, cumpărătorul are ca principale obligații preluarea bunului și plata prețului” .
Pentru a stabili limitele răspunderii contractuale, instanța are în vedere și prevederile art. 1350 alin. 1 C. civil., conform căruia „Orice persoană trebuie să-și execute obligațiile pe care le-a contractat”, precum și textul de la alin. 2 al aceluiași articol, care stabilește că „Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu în condițiile legii.”
Cu privire la întinderea răspunderii fideiusorului, instanța va avea în vedere prevederile art. 2280 C. civil., care prevede că „Fideiusiunea este contractul prin care o parte, fideiusorul, se obligă față de cealaltă parte, care are într-un alt raport obligațional calitate de creditor, să execute cu titlu gratuit sau în schimbul unei remunerații, obligația debitorului dacă acesta din urmă nu o execută” și pe cele ale art. 2290 C. civil, care prevede că „în lipsa unei stipulații contrare, fideiusiunea unei obligații principale se întinde la toate accesoriile acesteia, chiar și la cheltuielile ulterioare notificării făcute fideiusorului și la cheltuielile aferente cererii de chemare în judecată a acestuia”.
În situația în care instanța va obliga debitoarea la executarea obligațiilor asumate în baza contractului, va fi obligată și fideiusorul în solidar, la executarea acelorași prestații.
Pentru a dispune astfel, instanța are în vedere prevederile art. 1445 C. civil care stabilește că solidaritatea între debitori nu se prezumă, ci ea trebuie stipulată expres, coroborate cu clauzele de la pct. 10.2-10.3 din contract, prin care fideiusorul și-a asumat expres, în solidar cu debitoarea, toate obligațiile acesteia izvorând din contract.
Raportat la prevederile legale anterior expuse și ținând cont că în materia răspunderii civile contractuale (în cazul obligațiilor de a da și a face), creditorul trebuie să dovedească existența creanței, debitorul având sarcina dovedirii îndeplinirii obligației sau a existenței unei cauze exoneratoare de răspundere,odată ce creditorul a făcut dovada existenței creanței, neexecutarea prezumându-se, având în vedere poziția debitorilor de necontestare a facturilor prin procedura prev. la pct.4.6 din contract, instanța constată caracterul cert al creanței prin acceptarea în mod tacit a facturilor emise de către creditoare.
Instanța constată că sunt, de asemenea, îndeplinite condițiile creanței de a fi lichidă (cuantumul fiind determinat prin facturile depuse) și exigibilă (împlinindu-se termenul de plată înscris în facturi și stabilit conform prevederilor contractuale), în înțelesul art.662 C.pr.civilă., în ceea ce privește suma de 129,14 lei.
Având în vedere motivele anterior menționate, instanța constată primul capăt de cerere întemeiat și urmează să-l admită și să oblige pârâtele la plata către reclamantă a debitului principal în sumă de 129,14 lei, reprezentând contravaloarea mărfii livrate, conform facturilor fiscale.
Cu privire la capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere în cuantum procentual de 1% pentru fiecare zi de întârziere, penalități ce urmează a fi calculate nelimitat, chiar peste cuantumul valorii mărfii pentru care se datorează plata, instanța constată că părțile au evaluat anticipat prejudiciul cauzat prin neexecutarea în termenul stipulat a obligației de plată a prețului ce revine cumpărătorului printr-o clauză penală supusă regulilor stabilite de art. 1538 și urm. din C. civil.
Întrucât a dovedit neexecutarea obligațiilor asumate de debitoare, reclamanta, în temeiul art. 1538 alin. 4 și 1539 C. civil. este în drept să ceară alături de executarea obligației principale, constând în plata prețului mărfii livrate, și executarea clauzei penale, respectiv plata penalităților de întârziere, fără a fi obligată să dovedească un prejudiciu.
Cu toate acestea, atunci când clauza penală este nulă sau când penalitățile sunt vădit excesive față de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părți la încheierea contractului, instanța poate înlătura sau reduce aplicarea clauzei penale convenite de părți.
Având în vedere prevederile art. 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori și pe cele ale clauzei cuprinse la pct. 7.1 din contract, din care rezultă că vânzătorul acționează în cadrul unui sistem de vânzare directă cu caracter comercial, iar cumpărătorul – persoană fizică – achiziționează produsele oferite pentru consum personal, fapt asumat prin declarația cuprinsă în clauza anterior menționată, instanța va examina clauzele contractului de vânzare cumpărare nr._ încheiat între părți la data de 26.03.2015 prin prisma prevederilor legale imperative cuprinse în actul normativ anterior menționat.
Întrucât normele referitoare la protecția consumatorilor împotriva clauzelor abuzive din contractele cu profesioniștii au caracter special față de normele generale cuprinse în Codul Civil, instanța urmează să le aplice cu prioritate atunci când cuprind prevederi derogatorii de la dreptul comun.
Din analiza înscrisurilor administrate în cauză, instanța constată că prin aplicarea clauzei penale pentru intervalul de 30 zile scurs între scadența facturilor și data introducerii acțiunii, reclamanta a calculat penalități al căror cuantum depășește debitul principal, ceea ce constituie un indiciu al existenței unei clauze abuzive în contractul încheiat de părți.
Pentru aceste motive, la termenul de astăzi, instanța a pus din oficiu în discuția părților prezente aplicarea prevederilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele între profesioniști și consumatori la clauzele contractuale referitoare la stabilirea penalităților.
Pentru a decide astfel, instanța are în vedere faptul că Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive în contractele între profesioniști și consumatori a fost modificată în scopul transpunerii Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 95 din 21 aprilie 1993.
Potrivit „principiului interpretării conforme” a dreptului intern cu prevederile unei directive europene transpuse, instanțele naționale sunt obligate, în măsura posibilului și dând relevanță jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, să interpreteze dispozițiile legii interne în lumina textului și a finalității directivei în cauză pentru a atinge rezultatul urmărit de aceasta și, prin urmare, să se conformeze articolului 288 al treilea paragraf din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.
Conform unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, atunci când are de soluționat un litigiu între profesioniști și consumatori privind executarea unui contract ce intră sub incidența normelor de protecție a consumatorilor, instanța națională este obligată să examineze contractul dintre părți sub aspectul existenței clauzelor abuzive, chiar dacă nu este sesizată cu o cerere în acest sens.
Astfel, se reține că potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, iar alin. 2 prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Aceleași prevederi legale se regăsesc și în art. 80 și 81 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului.
Examinând în concret clauza contractuală privind calculul penalităților, instanța reține că, în conformitate cu art. 7.4 din contract „În cazul depășirii termenului de plată stabilit conform art. 5.2 din contract, cumpărătorul este obligat la plata unor penalități de întârziere în cuantum de 1% pentru fiecare zi de întârziere. Penalitățile vor fi calculate nelimitat chiar dacă cuantumul lor depășește valoarea mărfii pentru care se datorează plata”.
Din examinarea contractului se constată că este un contract preformulat cu clauze standard, prezentat sub forma unui înscris tipărit, în care doar datele de identificare ale clientului și girantului sunt completate prin scriere olografă, aspect care determină instanța, în temeiul art. 4 alin. 3 teza I din Legea nr. 193/2000 („Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist”) să considere că niciuna din prevederile contractuale, inclusiv cele referitoare la cuantumul procentual al penalităților înscrise în contract, nu au fost negociate direct cu pârâții.
În aceste condiții, având în vedere prevederile art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000 („Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens”), instanța constată că reclamanta nu a făcut dovada negocierii cu pârâtele a clauzei privind modul de stabilire a penalităților de întârziere.
Verificând cuantumul procentual al penalităților de întârziere stipulate prin contract, instanța constată că penalizarea clientului cu 1% pentru fiecare zi de întârziere, aplicat la debitul principal și nelimitat la acesta, conduce la o penalizare anuală de aproximativ 365%, ceea ce reprezintă în valoare netă de peste 2 ori suma datorată. Folosind un criteriu obiectiv stabilit de legiuitor pentru a evalua prejudiciul suferit de reclamantă prin neexecutarea obligațiilor contractuale de către pârâtă, respectiv dobânda legală penalizatoare în cazul creanțelor rezultând din exploatarea unei întreprinderi, calculată conform art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 13/2011, instanța constată că penalitățile calculate de reclamantă sunt de peste 30 de ori mai mari, aflându-se în disproporție vădită cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând riscul valutar, pe cel privind devalorizarea monedei naționale, cheltuielile pentru recuperarea creanței sau alte cheltuieli previzibile, ceea ce încadrează clauza prev. de art. 7.4 din Contractul analizat în prevederile alin. 1 pct. i din Anexa 1 la Legea 193/2000, care cuprinde lista clauzelor considerate ca abuzive.
De asemenea, examinând clauzele contractuale ce reglementează executarea obligațiilor asumate de vânzător (pct. 4.4 și art. 6 din contract), instanța constată că în cazul neexecutării acestora de către vânzător în termenul convenit, clientul nu are dreptul să pretindă de la vânzător penalități de întârziere. Aceste clauze, coroborate cu clauza menționată anterior, prin care pârâtul este obligat la plata unor penalități în cuantum procentual de 365% anual, creează o disproporție vădită între obligațiile celor două părți în cazul neexecutării sau executării cu întârziere a contractului, care încadrează clauza prev. de art. 7.4 din contractul analizat în prevederile alin. 1 pct. r din Anexa 1 la Legea 193/2000 care cuprinde lista clauzelor considerate ca abuzive.
Mai mult decât atât, examinând din punct de vedere al clarității exprimării clauza penală cuprinsă în contractul dintre părți, instanța reține că reclamanta a ales să exprime cuantumul procentual al penalităților de întârziere în cifre mici aplicate per zi întârziere, fără a le transforma în mărimi cuantificabile exprimate în unități folosite în tranzacțiile uzuale, și anume într-un cuantum procentual anual. Acest fapt se poate traduce doar prin intenția profesionistului de a induce în eroare un consumator neavizat și fără experiență în tranzacțiile financiare, pentru a-l determina să încheie un contract în care neexecutarea obligației sale conduce la o penalizare anuală de 2 ori mai mare decât debitul datorat.
În aceste condiții, instanța constată că prevederile art. 7.4 din contractul încheiat de părți nu prezintă gradul de claritate necesar în raporturile unui profesionist cu un consumator de nivel mediu, astfel cum este prevăzut de art. 1 alin. 1 din Legea 193/2000.
Având în vedere considerentele expuse, instanța constată că clauza cuprinsă în art. 7.4 din contractul vânzare cumpărare nr._ din 26.03.2015, încheiat între părțile prezentului litigiu, care îi permite reclamantei să perceapă penalități de întârziere în cuantum procentual de 1% pentru primele 30 de zile de întârziere,respectiv 3% pentru întârzierile mai mari de 30 de zile, aplicat la debitele rezultate din neplata la scadență a facturilor emise și nelimitat la acestea, are natura unei clauze abuzive, în sensul art. 4 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori.
Pe cale de consecință, instanța, neavând posibilitatea să pronunțe o soluție prin care să constate nulitatea absolută a clauzei abuzive în discuție, întrucât nu există o cerere în acest sens, constată, totuși, în conformitate cu prevederile art. 6 din Legea nr. 193/2000, că această clauză nu va produce efecte asupra pârâtelor.
În concluzie, capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata sumei de 116,23 lei, reprezentând penalități de întârziere va fi respins ca nefondat.
Cu privire la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată,raportat la prevederile art.451 și 453 alin.2 C procedură civilă și având în vedere că pretențiile reclamantei au fost admise în parte, pârâții vor fi obligați în solidar la plata către reclamantă a sumei de 40 lei, reprezentând valoarea taxei de timbru, proporțional cu debitul principal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea reclamantei .., cu sediul în Ploiești, ., ., cod unic de înregistrare R_, înregistrată în Registrul comerțului sub nr. J/_, cont bancar RO53RNCB_0001 deschis la BCR Ploiești, formulată în contradictoriu cu pârâtele G. A. - E., având CNP-_ și S. E. F., având CNP-_, ambele cu domiciliul în Călărași, ., ., ., jud. Călărași.
Obligă pârâtelor în solidar la plata către reclamantă a sumei de 129,12 lei, reprezentând contravaloarea produselor livrate conform contractului.
Respinge ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata sumei de 116,23 lei, cu titlu de penalități de întârziere .
Obligă pârâtele în solidar la plata sumei de 40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept la apel în 30 zile de la comunicare, cerere ce se depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată, în ședință publică azi,07.10.2015
PREȘEDINTE, GREFIER,
Jud. I. O. S. L.
Red.I.O.
Tehnored.S.L.
Ex.5/29.10.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2977/2015.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2986/2015.... → |
|---|
