Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2986/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 2986/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 2986/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2986/2015

Ședința publică de la 07 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. A.

Grefier L. B.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamanta L. R. și pe pârâta B.-S. VULTURUL CĂLĂRAȘI, având ca obiect ordonanță președințială.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din ședința publică din data de 06 Octombrie_ a căror susțineri au fost consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta sentință când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 07 Octombrie 2015, când în urma deliberării avute a pronunțat următoarea soluție:

I NS T A N Ț A

Asupra prezentei ordonanțe președințiale:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași sub nr._, reclamanta L. R., domiciliată în Călărași, ., . CI ., nr._, CNP_, a solicitat obligarea pârâtei B. - S. Vulturul Călărași, cu sediul în Călărași, .. 1, ., . Călărași, pe calea ordonanței președințiale, să îi elibereze pensia aferentă lunii august.

În motivarea cererii, a arătat în esență că a formulat cererea 250/ 24.06.2015 la B. Călărași, S. Vulturul, pentru a-și primi pensia prin B. Card, dar nu a putut să își ridice pensia aferentă lunii august, întrucât B. a blocat-o în totalitate, precizând că ar avea o datorie în sumă de 46.056,99, din anul 2008.

A arătat că nu știe ce este cu respectivul credit, că a formulat o cerere scrisă adresată pârâtei și o plângere penală la P. de pe lângă Judecătoria Călărași, înregistrată sub nr. 2340/P/2015.

Reprezentanții băncii nu au precizat de ce nu a aflat până acum despre acest credit, de ce acesta nu este înscris în biroul de credite, în contul cărei persoane au fost livrați banii, întrucât i s-a spus că a solicitat să fie livrați în contul unei alte persoane, de ce împrumutul a fost eliberat în absența unei

adeverințe de salariat, de ce nu au încercat până acum să își recupereze această datorie, dacă ea există.

A menționat că nu au fost urmați nici pașii necesari unei eventuale executări silite.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 996 cod procedură civilă.

În dovedirea cererii a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a atașat copiile certificate pentru conformitate cu originalul ale tuturor înscrisurilor menționate, respectiv adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, copie carte identitate, copia cererii 318/18.08.2015, copia cererii 250/24.06.2015 și extrasul de cont din data de 18.08.2015.

Pârâta legal citată nu a formulat întâmpinare și nu a răspuns interogatoriului comunicat, dar în data de 7.10.2015 a formulat precizări, menționând că a procedat la deblocarea sumelor existente în contul curent al reclamantei și a procedat la închiderea contului curent, la solicitarea acesteia.

Analizând actele și lucrările dosarului, raportat la ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța constată că pârâta a deblocat sumele existente în contul curent al reclamantei.

Pentru aceste motive, văzând și prevederile art. 996 cod procedură civilă, urmează a respinge cererea formulată de reclamanta L. R., domiciliată în mun. Călărași, ., nr.12, ..2,.>județul Călărași, în contradictoriu cu pârâta B.C.R. S. Vulturul Călărași, cu sediul în mun. Călărași, ..1, ..1, parter, județul Călărași, ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamanta L. R., domiciliată în mun. Călărași, ., nr.12, ..2,.>județul Călărași, în contradictoriu cu pârâta B.C.R. S. Vulturul Călărași, cu sediul în mun. Călărași, ..1, ..1, parter, județul Călărași, ca rămasă fără obiect.

Cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din data de 7.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. AlexandruLucica B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2986/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI