Anulare act. Sentința nr. 47/2015. Judecătoria CÂMPENI

Comentarii

0

Sentința nr. 47/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPENI la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 1061/203/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPENI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 47/2015

Ședința publică din 27 Ianuarie 2015

Completul compus din:

JUDECĂTOR: D. V. C.

GREFIER: M. C. – M.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind pe reclamanta O. A., domiciliată în orașul C., ., ., județul A. și pe pârâții O. N. V., domiciliat în Cluj-N., .. 10, ., O. I. V., domiciliat în C., ., județul A., G. A., domiciliat în Reghin, . 13 B, ., O. C. V., domiciliat în C., ., județul A., P. D., domiciliată în Cluj-N., .. 22, ., B. E., domiciliată în Cluj -N., ..101,., . sediul în C., ., județul A., M. M. D., domiciliată în C., ..1, ., ., O. P. P., domiciliat în C., ., .,județul A. și O. C., domiciliat în C., ., județul A., având ca obiect anulare act

La pronunțarea hotărârii se constată lipsa părților .:

Mersul dezbaterilor și concluziile părților sunt consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 13 Ianuarie 2015, care face parte integrantă din prezenta sentință și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, a dispus amânarea pronunțării în cauză.

INSTANȚA

P. cererea înregistrată sub dosar nr._ reclamanta O. A., în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA ORAȘULUI CÂMPENI - prin Primar, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească:

- să se constate calitatea de unica moștenitoare a reclamantei după defuncții O. N. si O. Neti asupra imobilului înscris în CF 941 Câmpeni cu nr. top. 551, 553/2 în suprafață de 2230 mp respectiv 360 mp, având in vedere actele de renunțare la moștenire din partea moștenitorilor legali menționați in Certificatul de moștenitor 336/1972;

- să se dispună anularea actului „ declarație consimțământ „ ce reprezintă de fapt un act de donație sub semnătura privata, constatându-se nulitatea absoluta a actului pentru lipsa formei cerute de lege pentru valabilitatea acesteia respectiv - lipsa formei autentice, act încheiat fără

acordul tuturor moștenitorilor legali de către numiții O. V. și O. V. - ambii decedați așa cum reiese actele depuse la dosar;

- să se dispună revenirea imobilului in masa succesorala a numitului Onetiu N. decedat la data de 15. 09. 1968, respectiv in proprietatea reclamantei ca efect al moștenirii legale,

Cu cheltuieli de judecata.

Se motivează că a solicitat instanței de judecata ca in baza dispozițiilor legale sa constate calitatea de unica moștenitoare a reclamantei asupra imobilului menționat mai sus, având în vedere faptul ca toți moștenitorii legali au renunțat la moștenirea ce li se cuvenea după defunctul O. N. decedat la data de 15.09.1969.

De asemenea a solicitat instanței de judecata să dispună anularea actului de donație prin constatarea nulității absolute a actului încheiat de către cei doi moștenitori legali, respectiv O. V. și O. V. și pârâtă, ca fiind făcut fără respectarea condițiilor esențiale cerute respective forma autentica așa cum prevede art. 813 Cod civil. Apreciază ca acest simplu consimțământ dat de către cei doi semnatari ai convenției nu are nici o valoare juridică atâta timp cat aceasta nu a fost încheiata in forma autentica. Rațiunea instituirii acestei cerințe cerute „ad validitatem” este gravitatea acestuia acte juridic, care are drept consecințe ieșirea din patrimoniul donatorului a unui bun .

În speța de față acest act de donație făcut doar de către doua persoane moștenitoare legale a adus atingere dreptului de proprietate al celorlalți coproprietari, mai mult decât atât acest acord de voința a fost făcut fără să se respecte condițiile legale. Nu se poate lua in considerare de către parata un asemenea act, mai mult decât atât aceasta convenție cu condiție nu este valabila încălcându-se prevederile legale in materie.

Arătată faptul că, așa cum reiese din actul denumit „ declarație de consimțământ,, pârâta avea obligația legala să atribuie celor doi un teren în schimb ca efect al acordului dat de către cei doi, lucru care nu s-a întâmplat, mai mult decât atât aceștia au fost prejudiciați neprimind nimic in schimb, aducând astfel atingere asupra intereselor tuturor moștenitorilor legali.

Reclamanta in calitate de unica moștenitoare considera ca acest bun trebuie sa se regăsească in masa succesorala a defunctului Onetiu N. întrucât printr-un asemenea act parata nu poate invoca vreun drept de proprietate asupra imobilului. Transferul dreptului de proprietate nu a avut loc niciodată intre semnatarii acelei convenții întrucât indiferent de acordul dat acesta nu a avut la baza manifestarea de voința a tuturor moștenitorilor legali.

Consideră că cei doi, excepțional ar fi putut să-și doneze partea din moștenire, dar sub forma cerută de lege.

In drept invocă prevederile art. 800, 813 și urm. din Cod civil.

Pârâta Primăria Orașului C., a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei orașului C..

Arată că potrivit alin. 1 al art. 21 din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare: „unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii".

De asemenea potrivit alin. 2 al aceluiași articol " în justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar".

Față de aceste considerente, apreciază că, Primăria orașului C. nu poate sta în instanță, cu atât mai mult cu cât actul " declarație consimțământ " a fost dat în fata Consiliului Popular al orașului C. și nu a Primăriei orașului C..

Solicită introducerea în instanță a . așa cum

rezultă din " declarația consimțământ" beneficiarul donației este întreprinderea de

prelucrare a lemnului, respectiv societatea mai sus amintită și nu Primăria orașului

C..

Arată că pe rolul Judecătoriei C. există dos. nr._, suspendat în prezent, și care are ca obiect de judecată tocmai anularea " declarației consimțământ", părți în respectivul proces fiind reclamanta din prezentul dosar și societatea .>

Că atare o eventuală anulare a actului de donație ar avea influență directă asupra patrimoniului societății mai sus amintită, iar respectivul teren nefiind în proprietatea pârâtei nu se poate dispune restituirea acestuia de către pârâtă.

La termenul de judecată din 12.07.2012, s-a depus precizare a cererii de chemare în judecată înțelegând să cheme ca și pârâți și moștenitorii defuncților respectiv pe O. N. V., O. I. V., O. P. -P., O. C., G. A., M. M. D., O. C. V. și P. D..

Alături de această extindere a cererii pârâții O. P. P. și O. I.- V., au depus declarații prin care au arătat că nu au făcut acte de acceptare expresă sau tacită după defuncta O. V.. De asemenea pârâții O. I. V., O. C., G. A., M. M. D. și P. D., au arătat prin actele intitulate „Declarație” că nu au făcut notificări anterior celei a reclamantei O. A., dar nici ulterior acestui moment.

P. întâmpinările depuse ulterior extinderii cererii pârâții O. N. V., O. C., O. I. V., M. M. D., B. E., G. A., O. C. V., P. D., O. P. P., au arătat că sunt de acord cu admiterea cererii fără a invoca pretenții proprii referitor la imobilele prezentate de către reclamantă.

După acest moment s-au audiat martorii B. M. și M. D. M., din depozițiile cărora rezultă că de la socrul reclamantei, respectiv defunctul O. N., au fost preluate terenurile din zona numită „B.” din orașul C., pe care ulterior s-a construit IPL ( actualmente M. SA ). Se cunoștea că pentru aceste imobile nu s-ar fi primit despăgubiri . Ulterior apariției legilor reparatorii, martorul M. D. întâlnindu-se cu reclamanta la Cartea funciară a aflat că terenul a fost cedat la stat de către fostul soț al reclamantei numitul O. V., dar și de sora acestuia O. V., deși în fapt termenul fusese preluat mai înainte, pentru a se construii sediul fostului IPL C., actualmente . martor a înțeles că alături de reclamantă ar fi și alți moștenitori și în acest sens a fost nevoită să-i contacteze pe acesta .

La termenul de judecată din 21.02.2013 reclamanta a depus o nouă cerere pentru extinderea acțiunii prin care a înțeles să cheme în judecată ca și pârâtă și pe .>

Pârâta . depus la dosar întâmpinare și cerere de chemare în garanție . P. întâmpinare aceasta a arătat următoarele:

- a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată raportat la prevederile art.133 Cod procedură civilă raportat la art. 112 Cod procedură civilă și anume, a arătat că nu sunt chemați în judecata toți succesibilii defuncților Onetiu N. si Onetiu Neti,față de moștenitorii menționați în certificatul de moștenitor nr.336/1972 emis de către notariatul de Stat C. „respectiv nu sunt indicate calitățile in care parații sunt chemați in judecata, menționează că nu se indica valoarea obiectului litigiului ,după prețuirea reclamantului și nu exista la dosar dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere ,respectiv extras C.F. referitor la imobilul din litigiu si actele de stare civila ale tuturor succesibililor defuncților O. N. si O. Neti si anume:- certificat deces O. Neti, O. M. nu este chemata in judecata,nu se menționează daca este sau nu decedata,O. V. deși este decedată nu se menționează care sunt moștenitorii acesteia,O. V. - este aceeași persoana cu O. V. A. sau nu,este decedat ,care sunt moștenitorii, N. I.-este in viata sau este decedat sau care sunt moștenitorii-nu se menționează nicăieri în cuprinsul cererii de chemare in judecata sau in precizările de acțiune ulterioare si nu sunt depuse la dosarul cauzei acte de stare civila prin care sa fie stabilit in mod complet cadrul procesual;

- se invocă excepția insuficientei timbrări a acțiunii civile formulate de către reclamanta ,având in vedere ca potrivit art.2 L.146/1997 republicata acțiunea în constatarea calității de moștenitor și masa succesorala ,precum și în constatarea nulității unui act juridic se încadrează in categoria acțiunilor patrimoniale,evaluabile în bani;

- se invocă excepția inadmisibilității capătului 1 de cerere întrucât prin certificatul de moștenitor nr. 336/1972 emis de Notariatul de Stat Local C. s-a dezbătut succesiune defunctului O. N. ,s-a stabilit masa succesorală, ,moștenitorii, calitățile și cotele acestora la succesiune și întrucât, nu s-a invocat nulitatea acestui certificat de moștenitor ,potrivit art. 25 alin. 2 din Decretul nr. 40/1953 privitor la procedura succesorală notarială.

Mai arătă ca ,prin acțiunea formulata reclamanta urmărește revenirea bunului in proprietatea acesteia, având in vedere capătul 3 din cererea de chemare in judecata și apreciază ca cererea de chemare in judecata formulata de acesta este o acțiune în revendicare mascată,sens in care invocă excepția inadmisibilității acțiunii civile formulate de către reclamanta,apreciind ca după . Legii nr. 10/2001, fostul proprietar nu mai are deschisă calea acțiunii în revendicare de drept comun, ulterior datei de 14 februarie 2001, când a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001, acțiunea în revendicare cu privire la imobilele ce intră în domeniul său de aplicare nu mai este posibilă, fiind obligatorie parcurgerea procedurii administrative, prealabilă sesizării instanțelor judecătorești.

Arată că, după adoptarea legii speciale, fostul proprietar nu mai poate formula o acțiune în revendicare direct la instanțele judecătorești, ci este obligat să urmeze procedura administrativă specială, prevăzută de acest act normativ. Actul administrativ emis în cadrul acestei proceduri, este supus controlului judecătoresc, potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care nu se poate susține și aprecia că se încalcă principiului constituțional al liberului acces la justiție.

Pe de altă parte, acest principiu nu se aplică în mod arbitrar, calea acțiunii în justiție fiind deschisă, cu respectarea condițiilor și termenelor reglementate de legea specială.

P. urmare, foștii proprietari sau moștenitorii acestora, pot să obțină apărarea dreptului lor de proprietate, numai în formele și cu respectarea condițiilor prevăzute prin legea de reparație.

Astfel, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, imobilele care au fost preluate în mod abuziv, în sensul art. 2 alin. (1), se restituie în baza prevederilor acestei legi. Legea nr. 10/2001 instituie atât o procedură administrativă prealabilă, cât și anumite termene și sancțiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de stat, astfel că, în prezent Legea nr. 10/2001, în limitele date de dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, constituie dreptul comun în materia retrocedării imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu valabil, în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989.

Existența Legii nr. 10/2001, derogatorie de la dreptul comun, cu consecința imposibilității utilizării unei reglementări anterioare, nu încalcă art. 6 din Convenție în situația în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului dedus pretins este una efectivă.

Învederează instanței că reclamanta a depus notificare cu nr.4093 din 26 iunie 2001 înregistrata sub nr.37/N/2001 la executorul judecătoresc S. A. prin care conform si declarației reclamantei autentificata sub nr. 19/2008 depusa la dosarul cauzei a solicitat la autoritățile competente A. despăgubiri pentru terenul preluat la stat ,iar pentru terenul liber de construcții a solicitat restituirea in natura,astfel ca apreciem ca pana la soluționarea notificării se impune suspendarea cauzei ,întrucât altfel reclamanta uzează de doua proceduri distincte,atât cea instituita de L. 10/2001 cât și de dreptul comun pentru a redobândi proprietatea asupra aceluiași imobil.

Învederează instanței ca societatea pârâtă . fost constituita ca urmare a reorganizării fostelor societăți de stat,prin efectul L. 15/1990.

Ulterior,prin contractul de vânzare cumpărare de acțiuni încheiat de FPS și Asociația PAS M. nr.1485/05.12.1996 societatea a fost privatizata.

Pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor din litigiu conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate . nr.2237/29.08.199S,intabulat prin încheierea de intabulare nr.7865/18 decembrie 2007 pronunțata in dosar nr.7865/06.09.2007 al OCPI A.,BCPI C..

Terenul a fost evaluat conform HG 834/1991 ,capitalul social majorându-se corespunzător ,conform certificatului de înscriere de mențiuni din 06.05.1996 a ORC A.-I..

Asupra acestui teren pârâta are amplasată o parte din unitatea de producție si depozitul de cherestea.

Terenul a fost preluat de S. R. pentru construirea si extinderea IPL C., actual . doua etape,astfel:

- în anul 1968 prin expropriere cu Decretul nr.751/1968-anexa poziția 20 – O. N.;

- în anul 1977 prin donație-declarație consimțământ in favoarea statului din 31 august 1977- O. V. si O. V. .

Operațiunile de Carte Funciara privind intabularea dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilului in litigiu au fost efectuate cu respectarea prevederilor legale in materie,după cum urmează:prevederile art. 20 din L.7/1996 actualizata si anume:

Dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil.

Drepturile reale se sting numai prin înscrierea radierii lor din cartea funciară, cu consimțământul titularului dreptului; acest consimțământ nu este necesar dacă dreptul se stinge prin moartea titularului dreptului sau prin împlinirea termenului arătat în înscriere; dacă dreptul ce urmează să fie radiat este grevat în folosul unei persoane, radierea se va face cu păstrarea dreptului acestei persoane.

Hotărârea judecătorească definitivă si irevocabilă sau, în cazurile prevăzute de lege, actul autorității administrative va înlocui acordul de voință cerut în vederea înscrierii drepturilor reale, dacă sunt opozabile titularilor

Potrivit art.20 al.2 din L.15/1990, "Bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu."

În aplicarea art.20 din L.15/1990 a fost emisa HG 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat,act normativ în temeiul căruia Ministerul Industriilor a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate . nr.2237/29.08.1995,intabulat prin încheierea de intabulare nr.7865/18 decembrie 2007 pronunțata in dosar nr.7865/06.09.2007 al OCPI A.,BCPI Câmpeni.

Consideră ca este îndeplinită condiția opozabilității actului autorității administrative ,fiind vorba despre legi si hotărâri de guvern care sunt opozabile „erga omnes”,prin urmare si reclamantei.

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate fiind un act administrativ ,având valoarea juridica a unui act autentic,până la anularea actului in procedura contenciosului administrativ se bucura de prezumția legală de autenticitate.

F. de aceste aspecte ,învederează ca in cadrul acțiunii de față, prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 și principiul securității raporturilor juridice trebuie respectate atât în cazul fostului proprietar cât și în cazul pârâtei care a dobândit de la stat un bun în baza unei legi în vigoare și în prezent, și, prin urmare, apreciază că nu poate fi lipsită de decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege.

În cauza A. și alții contra României (hotărârea din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 778/22 noiembrie 2010), se arată, însă, că un „bun actual" există în patrimoniul proprietarilor deposedați abuziv de către stat doar dacă s-a pronunțat în prealabil o hotărâre judecătorească definitivă și executorie prin care nu numai că s-a recunoscut calitatea de proprietar, ci s-a și dispus expres în sensul restituirii bunului, ceea ce in prezenta cauză duce la calificarea acțiunii ca o acțiune in revendicare.

În caz contrar, simpla constatare pe cale judecătorească a neegalității titlului statului constituit asupra imobilului în litigiu,poate valora doar o recunoaștere a unui drept la despăgubire, respectiv dreptul de a încasa măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, sub condiția inițierii procedurii administrative și a îndeplinirii cerințelor legale pentru obținerea acestor reparații .

Apreciază că în speță, nu poate fi recunoscută reclamanților decât o creanță, constând în despăgubirile prevăzute de Legea nr. 10/2001 și acordate în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Diferența esențială de abordare în cauza A., față de practica anterioară, a cerinței din art. 1 din Protocolul nr. 1, referitoare la existența bunului în patrimoniul reclamantului, produce consecințe asupra evaluării cerinței - premisă a admiterii cererii în revendicare imobiliară.

Astfel, până în luna octombrie 2010, era posibilă recunoașterea unui drept la restituire chiar în condițiile în care o instanță de judecată nu se pronunțase explicit în acest sens, anterior cererii în revendicare, deoarece privarea de proprietate operată prin vânzarea de către stat unui terț a imobilului aparținând reclamantului, combinată cu lipsa totală a despăgubirii și ineficienta mecanismului de despăgubire conceput prin intermediul Fondului "Proprietatea", nu putea fi înlăturată decât prin dreptul de a redobândi însăși posesia imobilului, ce urma a fi comparat cu dreptul de proprietate înfățișat de către pârât, în condițiile Deciziei nr. 33/2008 a înaltei Curți.

Urmare a hotărârii Curții din cauza A., circumstanțele factuale de natura celor din speță nu permit recunoașterea unui drept la restituire, ci doar a unui drept de creanță valorificabil în procedura Legii nr. 10/2001, inițiată de către reclamanți. Acest drept la despăgubire a fost recunoscut independent de nefuncționalitatea Fondului "Proprietatea", ce reprezenta, până la acel moment, un element esențial în recunoașterea dreptului ia restituire.

Schimbarea de abordare în analiza cerinței bunului este justificată de aplicarea în cauza A. a procedurii hotărârii - pilot, prin instituirea în sarcina Statului R. a obligației de a adopta, într-un termen de 18 luni, măsurile necesare care să garanteze efectiv drepturile prevăzute de art. 6 paragraf 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, în contextul tuturor cauzelor asemănătoare cauzei A., masuri cu caracter legislativ și administrativ.

Stabilirea obligației Statului de creare a unui mecanism adecvat pentru plata despăgubirilor, prin amendarea mecanismului de restituire actual și instituirea de proceduri simplificate și eficiente (paragraf 232) echivalează, în același timp, cu validarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, inclusiv cu acordarea de despăgubiri în situația vânzării imobilului către fostul chiriaș.

Curtea nu a mai socotit necesar să facă referire, in analiza cerinței existenței unui „bun", la mecanismul actual, din moment ce cuantificarea și plata despăgubirilor cuvenite petentelor din cauza soluționată de către instanța europeană urmează a se efectua în conformitate cu noile proceduri, pe care S. R. este chemat să le adopte în termenul de 18 luni, întocmai ca și despăgubirile neachitate până la acest moment.

Dată fiind importanța deosebită a hotărârii - pilot din perspectiva procedurii declanșate în vederea schimbării esențiale a procedurii de acordare a despăgubirilor, această decizie nu poate fi ignorată de către instanțele naționale, impunându-se a fi aplicată și în cauzele pendinte, în interpretarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Așadar, proprietarul care nu deține un „bun actual" nu poate obține mai mult decât despăgubirile prevăzute de legea special. F. de aceasta se impune respingerea acțiunii civile formulate de către reclamanta.

Potrivit art. 274 Cod procedură civilă solicită obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.

In drept:textele de lege invocate in cuprinsul întâmpinării.

În probațiune a depus: certificatul de atestare a dreptului de proprietate . nr.2237/29.08.1995, notificare cu nr.4093 din 26 iunie 2001 înregistrata sub nr.37/N/2001 la executorul judecătoresc S. A., declarație reclamanta autentificata sub nr.19/2008, Decretul nr.751/1968,sentința comerciala nr.573/F/2011 pronunțata de Tribunalul A. in dosar nr._ ,solicită adresa la A. pentru a se comunica stadiul soluționării notificării nr.4093 din 26 iunie 2001 înregistrata sub nr.37/N/2001 la executorul judecătoresc S. A.,proba cu înscrisuri,reaudierea martorilor întrucât la data audierii acestora nu am fost legal citați,apreciem ca se impune efectuarea unei expertize tehnice topografice având ca obiective: 1.pentru identificarea imobilului din litigiu ; sa se pronunțe expertul daca acest imobil este cuprins in certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr.2237 emis de către Ministerul Industriilor la 29.08.1995 si a documentației întocmite în baza H.G.834/1991 3.sa delimiteze expertul terenul cuprins in actul intitulat declarație consimțământ și terenul ce face obiectul decretului de expropriere .

P. Cererea de chemare în garantie pârâta . chemat în garanție A. P. VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, în acțiunea civila ce face obiectul dosarului civil nr._ al Judecătoriei C., cu termen de judecata la 17.04.2013, în care are calitatea de pârâtă pentru ca în cazul în care instanța va considera ca acțiunea reclamantei O. A., este întemeiată și o va admite ,iar pârâta vă cădea în pretenții, prin hotărâre judecătoreasca:

- să fie obligată chemata în garanție A. pentru Valorificarea Activelor Statului, la plata unei despăgubiri care sa reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natura a imobilelor deținute de pârâta . foștii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive si irevocabile și la plata cheltuielilor de judecata pe care le voi face cu acest proces.

În motivare arată că pârâta . fost constituită ca urmare a reorganizării fostelor societăți de stat,prin efectul L. 15/1990.

Ulterior,prin contractul de vânzare cumpărare de acțiuni încheiat de FPS și Asociația PAS M. nr. 1485/05.12.1996 societatea a fost privatizata.

Pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor din litigiu conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate . nr. 2237/29.08.1995,intabulat prin încheierea de intabulare nr. 7865/18 decembrie 2007 pronunțata în dosar nr.7865/06.09.2007 al OCPI A.,BCPI C..

Terenul a fost evaluat conform HG 834/1991, capitalul social majorându-se corespunzător ,conform certificatului de înscriere de mențiuni din 06.05.1996 a ORC A. –I..

Întrucât în momentul de față prin acțiunea reclamantei așa cum a arat de fapt se revendică imobilele din litigiu pe care pârâta deține certificatul de atestare a dreptului de proprietate . nr.2237/29.08.1995. Arată că a formulat prezenta cerere de chemare in garanție având in vedere ca potrivit Legii nr. 13 7/2006 Art. 30.

(1) în toate cazurile valoarea despăgubirilor acordate potrivit art. 27-29 nu va putea depăși cumulat 50% din prețul efectiv plătit de cumpărător.

(2) S. garantează plata de către instituțiile publice implicate a acestor despăgubiri în limita prevăzuta la alin. (1).

(3) Prevederile art. 32 ind. 4 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificările ulterioare, rămân aplicabile numai pentru contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate înainte de . prezentei legi.,iar potrivit art.32 ind.4 din OUG 88/1997 Art. 32 ind. 4.

(1) Instituțiile publice implicate asigura repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat.

(2) Instituțiile publice implicate vor plăti societăților comerciale prevăzute la alin. (1) o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deținute de societatea comercială către foștii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive si irevocabile.

(3) Despăgubirea prevăzută la alin. (2) se stabilește de comun acord cu societățile comerciale, iar în caz de divergenta, prin justiție.

(4) Imobilele preluate de stat în baza unor legi, acte administrative sau hotărâri judecătorești de confiscare, constând în terenuri si clădiri evidențiate în patrimoniul societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare, în absenta cărora realizarea obiectului de activitate al acestor societăți comerciale este împiedicată în asemenea măsura încât, ca urmare a acestei restituiri, societatea comerciala nu ar mai putea sa-si continue activitatea si ar urma sa fie supusa dizolvării si lichidării, nu vor fi restituite în natura.

(5)În cazul în care prin hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila

societățile comerciale sunt obligate la plata echivalentului bănesc al imobilelor,

instituțiile publice implicate vor plați direct fostului proprietar suma prevăzuta în prezenta hotărâre.

(6)S. garantează îndeplinirea de către instituțiile publice implicate a

obligațiilor prevăzute în prezentul articol.

Menționează că nu poate preciza valoarea obiectului cererii de chemare in garanție, întrucât reclamanta nu au precizat valoarea obiectului,urmând ca după precizarea cererii reclamantei sub acest aspect,să poată preciza și pârâta valoarea cererii și să achite timbrajul aferent.

În probațiune solicită proba cu înscrisuri.

A. pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. (fosta A.V.A.S. - denumire schimbata conform OUG nr.96/2012, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.884/22.12.2012, a formulat” Cerere de Chemare Garanție” a Statului R.-prin Ministerului Finanțelor Publice, prin care solicită ca în cazul admiterii cererii principale fata de această instituție, sa fie obligată chemata în garanție la plata catre AAAS (fosta A.) a sumei solicítate de . a majorării acesteia în cazul în care parata solicita acest lucru).

Motivează că cererea este întemeiată pe dispozițiile art.32⁴ alin.6 din OUG nr.88/1997 modificata (text de lege menținut în vigoare prin art.30 alin..3 din Legea nr.137/2002 modificata). Calitatea procesuala a Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului R., astfel cum prevede alin.6 al art.32⁴, este justificata având in vedere dispozițiile art. 25 din Decretul nr.31/1954, privitor la persoanele fizice si juridice, care atestă calitatea de reprezentant al Statului R. a Ministerului Finanțelor Publice. Argumentul în solicitarea admiterii prezentei cereri de chemare în garanție a Statului R. - prin Ministerul Finanțelor Publice îl reprezintă obligația de garanție directa prevăzuta expres in dispozițiile alin.6 al art.32⁴ din OUG nr.88/1997.

Astfel, potrivit dispozițiilor alin.6 "S. garantează îndeplinirea de către instituțiile publice implicate a obligațiilor prevăzute in prezentul articol".

Interpretând dispozițiile la care a făcut referire, S. R., care așa cum a menționat mai sus este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, garantează îndeplinirea obligațiilor prevăzute in art.32⁴ din OUG nr.88/1998 modificată.

Arată că se poate observa că legiuitorul, prin introducerea alin.6 la art.32⁴, a prevăzut o garanție speciala în sarcina Statului R. (reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice), pentru repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate sau in curs de privatizare prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat,

Astfel, aceasta dispoziție legală a fost prevăzuta de legiuitor pentru a preîntâmpina imposibilitatea reparării acestor prejudicii, S. R. fiind garantul acestor reparații împotriva efectelor create de regimul comunist în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

De asemenea, menționează că potrivit art. 9 din OUG nr.88/1997 modificată, toate sumele încasate de chemata în garanție din contractele de privatizare se varsă la bugetul statului, motiv pentru care cererea de chemare în garanție formulată de chemata în garanție față de S. R.-prin Ministerul Finanțelor Publice este admisibilă.

P. toate considerentele invocate, solicită ca în cazul admiterii cererii principale față de chemata în garanție , să fie obligată chemata în garanție la plata către AAAS (fosta A.) a sumei solicitate de . a majorării acesteia în cazul în care pârâta solicită acest lucru).

Referitor la timbrajul prezentei cereri, precizează că, chemata în garanție este scutita de la plata taxei judiciare de timbru, a timbrului judiciar si a cauțiunii potrivit prevederilor art. 86 din OUG 51/1998 așa cum a fost modificata prin OUG 43/2005, "Cererile formulate de AAAS (fosta A.) si orice alte acte procedurale efectuate de și pentru aceasta în orice fel de cauze sunt scutite de la taxe de timbru, timbru judiciar, cauțiuni și orice alte taxe",

În drept, a invocat dispozițiile O.U.G. nr.88/1997, astfel cum a fost modificata prin Titlul l al Legii nr.99/1999, art.60 și urm. Cod procedura civilă și celelalte dispoziții legale menționate în prezenta cerere de chemare in garanție.

Chemata în garanție A. pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. (fosta A.V.A.S. - denumire schimbată conform OUG nr.06/2012, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.884/22,12,2012), a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanție formulată de . împotriva AAAS (fosta A.), prin care solicită, ca în cazul admiterii cererii principale, sa fie obligată chemata în garanție la plata despăgubirilor solicitate de către reclamanți.

Afirmă că pentru termenul de judecată, chematei în garanție i-a fost comunicată doar cererea de chemare în garanție formulată de . a le fi comunicate, procedural, cererea principală formulată de reclamanți, precum și înscrisurile depuse în susținerea acesteia.

În temeiul art. 114¹ alin. 2 din Codul de procedură civilă, solicită instanței să dispună, sub sancțiunea prevăzuta de art. 155¹ alin.1 Cod procedura civilă, sa li se comunice cererea principală, împreuna cu înscrisurile depuse în susținerea acesteia.

Arată că, conținutul întâmpinării pe care sunt obligați să o formuleze este determinat și de actele depuse în susținerea cererii de chemare în garanție, de cererea principala, cat si de înscrisurile depuse in susținerea acesteia, al căror conținut nu îl cunosc. Deoarece nu cunoaște conținutul acestora, sunt puși în imposibilitatea de a-și exercita procedural dreptul la apărare.

De asemenea, pe lângă încălcarea dreptului de apărare care este un drept fundamental, se încălca grav și principiul contradictorialității procesului.

P. a-și formula o apărare judicioasă, în spiritul legii și al principiilor contradictorialității și egalității înaintea justiției, este necesară comunicarea tuturor înscrisurilor pentru a-și completa în mod corespunzător întâmpinarea.

În consecință, solicită să se dispună comunicarea unui exemplar de pe cererea principala si înscrisurile depuse de către reclamanta în susținerea acesteia, sub sancțiunea artr.155¹ Cod procedura civila.

Menționează că în momentul comunicării documentelor solicitate, urmează a-și completa corespunzător apărările.

Solicită admiterea excepțiilor formulate de A.A.A.S. (fosta A.V.A.S.), iar pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntemeiata, pentru următoarele motive:

Pe cale pe excepție:

Înțelege să invoce excepția necompetentei teritoriale și materiale a Judecătoriei Câmpeni:

Învederează că pârâta . își întemeiază

cererea de chemare în garanție pe dispozițiile art.32⁴ din OUG nr.88/1997 modificată, precum și pe calitatea de instituție publica implicată în privatizare a A.A.A.S. (fosta A.V.A.S.)

Menționează că art.4³ alin.3 din O.U.G. nr.88/1997 modificată prevede: "Litigiile privind contractele, convențiile, protocoalele și orice alte acte ori "înțelegeri, încheiate de către instituțiile publice implicate în scopul de a pregăti, efectua sau finaliza procesul de privatizare aunor societăți comerciale sau grupuri de societăți comerciale, sunt de competența secțiilor comerciale ale instanțelor judecătorești"

În plus, potrivit art. 12 alin.1 din O.U.G. 23/2004 "Activitatea AAAS (fosta A.) în domeniul privatizării și monitorizării postprivatizare se desfășoară pe principii comerciale".

Nu în ultimul rând, invocă în sensul celor de mai sus, dispozițiile art.40 alin.1 din Legea nr.137/2002, modificată, privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării care prevăd: "Cererile prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut de prezenta lege. de Ordonanța de Urgenta aGuvernului nr. 88/1997, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificările și completările ulterioare, precum și de celelalte legi speciale din domeniul privatizării ori se valorifica un drept conferit de acestea sunt de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor și se judecă de urgenta și cu precădere, cu citarea pârtilor".

Articolul 56 Cod comercial prevede: "Dacă un act este comercial numai pentru una din părții toți contractanții sunt supuși în ceea ce privește acest act, legii comerciale...".

Potrivit art. 720¹⁰ Cod procedura civila, "Litigiile privind desfășurarea activității în scopul privatizării prin înstrăinare de bunuri ori alte valori din patrimoniul societăților comerciale sau al altor persoane juridice cu capital de stat, precum și litigiile privind drepturile și obligațiile contractate în cadrul acestei activități se soluționează de către instanțele care au competența de judecată a proceselor și cererilor în materie comerciala, potrivit dispozițiilor procedurale aplicabile în aceasta materie³".

De asemenea invocă și dispozițiile art.5 Teza I Cod procedură civilă care prevăd că "Cererea se face la instanța domiciliului pârâtului", motiv pentru care solicită declinarea competentei de soluționare a cererii de chemare în garanție Secției a Vl-a Civile a Tribunalului București, ca instanță competentă să judece litigiile între profesioniști.

Invocă excepția netimbrării cererii de chemare în garanție, la valoarea pretențiilor formulate:

Având în vedere că cererea de chemare în garanție este o cerere în despăgubiri, reclamanta nebeneficiind de scutire la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, situație față de care solicită verificarea achitării taxei de timbru, iar în cazul neachitării acesteia solicită anularea cererii de chemare în garanție ca netimbrata, conform dispozițiilor art.20 din Legea nr.146/1997, modificata.

Invocă excepția tardivității cererii de chemare în garanție:

Având in vedere dispozițiile art.114¹, coroborate cu art.61 Cod procedura civila, termenul de depunere a întâmpinării . implicit și al depunerii cererii de chemare în garanție s-a împlinit.

Solicită instanței să constate că, raportat la introducerea cererii de chemare în judecată (18.06.2012), cererea de chemare în garanție a fost depusă cu mult peste termenul prevăzut de art.61 Cod procedura civila.

În consecința, rezultă că cererea de chemare în garanție a fost depusa tardiv, motiv pentru care solicită respingerea acesteia ca atare.

Invocă excepția nulității cererii de chemare in garanție:

În conformitate cu art.61. coroborat cu art. 112 alin. 1 pct. 3 si 4, Cod procedură civilă, . are obligația ca în cuprinsul cererii de chemare în garanție să precizeze obiectul și valoarea acțiunii sale, cu arătarea motivelor de fapt si de drept pe care se întemeiază cererea.

Din cererea de chemare în garanție nu reiese explicit valoarea cererii de chemare in garanție, cu respectarea dispozițiilor legale susmenționate, cât și cu privire la stabilirea timbrajului.

Solicită să se pună în vedere . să precizeze valoarea cererii de chemare în garanție față de chemata în garanție, în caz contrar fiind aplicabile dispozițiile art. 133 Cod procedura civila, cu consecința anularii cererii de chemare în garanție.

În cazul în care pârâta își va preciza cererea de chemare în garanție față de chemata în garanție și o va timbra corespunzător, urmează să-și completeze, în termen procedural, apărările.

Invocă excepția lipsei calității procesuale active a . față de contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 1485/05.12.1996, invocat în cererea de chemare în garanție. P. contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.1486/05.12.1998 invocat de pârâta, F.P.S. (actualmente A.A.A.S. - fosta A.V.A.S.) – în calitate de vânzător - a înstrăinat către Asociația M. A.-PAS – în calitate de cumpărător - pachetul de acțiuni deținut in numele statului la ., reprezentând 39,9834 % din capitalul social.

Reiese ca pârâta . nu are calitate procesuală activă față de cererea de chemare in garanție a A.A.A.S. (fosta A.V.A.S.), în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni menționat mai sus ea având calitatea de terț, nu de parte contractanta (cumpărător).

Excepția susținută este întemeiată, având în vedere și faptul că din actele depuse nu figurează ca parte procesuala în acest dosar Asociația M.-PAS.

Invocă excepția prematurității cererii de chemare în garanție.

Înțelege să invoce această excepție, având în vedere caracterul comercial al cererii de chemare în garanție,în speța nefiind îndeplinite dispozițiile art.720¹ și urm.. Cod procedura civila

Menționează că la dosarul cauzei nu există depusă dovada efectuării procedurii prealabile, procedura impusă imperativ de dispozițiile art.720¹ și urm. Cod procedura civila.

Pe fondul cauzei, în cazul în care se va trece peste excepțiile invocate de chemata în garanție, solicită a se avea în vedere următoarele:

Cererea de chemare în garanție formulată de . nu poate fi admisibilă deoarece:

Având în vedere însăși temeiul juridic invocat de pârâta . referitor la cererea de chemare în garanție, respectiv art.32⁴ din OUG nr.88/1997 modificată, solicită instanței să aibă în vedere condițiile imperative prevăzute de art.32⁴ alin.2 din O.U.G. nr.88/1997 modificată și completata prin Titlul I al Legii nr.99/1999, respectiv existenta unei hotărâri definitive și irevocabile prin care societatea privatizată să fie obligată la restituirea în natura a bunurilor imobile către foștii proprietari.

Nefiind îndeplinită condiția esențială, aceea a unei hotărâri judecătorești rămasa irevocabila (astfel cum prevede imperativ alin.2 al art.32 din O.U.G. nr.88/1997, modificata) - în momentul de față litigiul între . și fostul proprietar fiind în faza procesuală a fondului - rezultă că cererea de chemare in garanție formulata de . împotriva AAAS( fosta A.) este inadmisibilă.

P. contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 1485/05.12.1996 nu au fost înstrăinate imobilele din patrimoniul societății privatizate ci acțiunile deținute în numele statului la aceasta societate.

Imobilul la care face referire . nu a făcut obiectul contractului nr.1485/05,12.1996, deoarece prin acest contract au fost vândute acțiuni si nu active.

Potrivit atribuțiilor chematei în garanție din domeniul privatizării societăților comerciale la care statul a fost/este acționar, respectiv O.U.G. nr.88/1997 aprobata prin Legea nr.99/1999 Titlul I si O.U.G. nr.23/2004, AAAS (fosta A.) administrează acțiunile deținute de stat la societățile comerciale, nu activele care aparțin societății.

Acțiunile reprezintă valori mobiliare emise de o societate comerciala, pe când activele societății reprezintă bunuri ce fac parte din patrimoniul societății comerciale și asupra cărora poate dispune numai societatea comercială în cauză.

În conformitate cu lit. d) a art.5 din O.U.G, 23/2004, A.A.A.S. (fosta A.V.A.S.) are atribuția de a vinde acțiunile/părțilesociale "deținute de stat la societățile comerciale aflate in portofoliul sau, prin metodele prevăzute in Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificările și completările ulterioare, și în Legea nr. 137/2002, cu modificările și completările ulterioare".

Rezultă că AAAS (fosta A.), în cadrul activității sale și în exercitarea atribuțiilor ce-i revin în procesul de privatizare, nu are calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul acestora, ci are calitatea de acționar in numele statului la aceste societăți.

Neavând drept de proprietate asupra bunurilor societăților comerciale, AAAS (fosta A.) nu este răspunzătoare nici de mișcările care au loc în interiorul patrimoniului acestora.

Arată că nu a avut niciodată calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul . si deci nu a transmis nici cumpărătorului, prin contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni, dreptul de proprietate asupra acestor bunuri ("nemo ad alinam transfere potest quam ipse habar). Bunurile din patrimoniul societății au fost si au rămas in continuare in proprietatea acesteia.

Conform art. 20 alin. 1 din Legea nr. 15/1990, inițial, capitalul social al societăților comerciale constituite in baza art. 17 din același act normativ, este deținut integral de statul roman sub forma de acțiuni sau părți sociale.

Același articol, la alin. 2 stabilește expres ca "bunurile din patrimoniul societăților comerciale sunt proprietatea acestora, cu excepția celor dobândite cu alt titlu".

Astfel, rezulta ca, în cadrul procesului de privatizare, A.A.A.S. - fosta A.V.A.S. (succesor legal al FPS) vinde acțiunile deținute de stat la societățile comerciale și nu activele care fac parte din patrimoniul acestora.

Acțiunile reprezintă valori mobiliare emise de o societate comerciala și este necesar a se face distincția intre acestea si activele societății care reprezintă bunuri sau ansambluri de bunuri care fac parte din patrimoniul societății comerciale si de care poate dispune numai societatea comerciala in cauza.

În consecință, din cele menționate mai sus, rezultă că, chemata în garanție a, vândut pachetul de acțiuni și nu bunuri imobile, motiv pentru care cererea de chemare în garanție formulată de . împotriva A.A.A.S. (fosta A.V.A.S.), în temeiul contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni - contract în care aceasta nu este parte contractantă - este neîntemeiata.

În cazul vânzării de acțiuni, obligația vânzătorului de garanție constă numai în garantarea existentei și posibilitatea exercitării drepturilor transmise.

De altfel, la art. 3 din contract se menționează "Proprietatea asupra acțiunilor vândute se transmite de la vânzător la cumpărător cu toate drepturile si obligațiile prevăzute pentru acționari de legea română si de prezentul contract, la data plații prețului prevăzut la art.4.1,"

De asemenea, la art. 13 din contract se arata "Prezentul contract are valoare de cesiune de acțiuni conform art.64 alin.1 din Legea societăților comerciale nr.31/1990..."

Conform art. 20 alin.2 din Legea nr. 15/1990, bunurile din patrimoniul societăților comerciale aparțin acestora, astfel încât orice diferend ori litigiu cu privire la drepturile si obligațiile ce se nasc in legătura cu aceste bunuri privesc exclusiv titularul dreptului de proprietate.

Așa cum a menționat mai-sus chemata în garanție a vândut acțiuni și nu bunuri imobile ale societății, prin urmare nu putea vorbi de existenta unei obligații de garanție contra evicțiunii. In ceea ce privește bunurile imobile, care aparțin societății privatizate.

In cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nu se specifica nicăieri ca se vând activele la care face referire pârâta si nici nu ar fi putut face obiectul acestui contract, dat fiind faptul ca AAAS (fosta A.) nu are atribuția de a vinde activele societăților comerciale la care este acționar.

Clauza nr. 7.5 din contract nu poate avea efectele unei veritabile obligații contra evicțiunii pentru bunurile imobile ale societății, deoarece vânzătorul nu poate garanta mai mult decât legea ii permite.

Clauza nr.7.5 din contract poate fi interpretata in sensul ca vânzătorul atesta existenta dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile aflate in patrimoniul societății,

De asemenea, potrivit clauzei 7.4,3. instituția noastră a garantat pentru evicțiune cumpărătorul, deci nu societatea privatizata, fata de acțiunile vândute si nu fata de bunurile din proprietatea societății privatizate.

Potrivit dispozițiilor art.1337 cod civil vânzătorul este drept obligat sa-l garanteze pe cumpărător de evicțiunea totala sau parțiala a lucrului vândut, precum si de sarcinile care n-au fost declarate la încheierea contractului.

Așa cum am menționat prin contractul nr. 1485/1996 instituția noastră in calitate de vânzător a transmis proprietatea asupra acțiunilor vândute libere de orice sarcini (art.1 din contract).

P. evicțiune se înțelege pierderea dreptului de proprietate asupra lucrului, total sau in parte, ori tulburarea cumpărătorului in exercitarea dreptului de proprietate, rezultând din valorificarea de către un terț a unui drept asupra lucrului vândut, drept care exclude dreptul dobândit de cumpărător in temeiul contractului de vânzare-cumpărare.

Pe de alta parte, pentru a fi in prezenta unei obligații de garanție a vânzătorului trebuie îndeplinite următoarele condiții:

- să fie vorba de o tulburare de drept;

- cauza evicțiunii sa fie anterioară vânzării;

Cu privire la prima condiție, învederam instanței ca nu este justificata, obligația instituției noastre in calitate de vânzător referindu-se doar la lucrul vândut, respectiv acțiunile deținute în numele statului la societatea comerciala privatizata.

Menționează că pretențiile pârâtei . sunt ulterioare încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 1485/1996, aceasta constituind un motiv în plus in ceea ce privește inexistenta unei obligații de garanție contra evicțiunii.

Rezultă deci ca nu sunt îndeplinite condițiile pentru a fi aplicabila răspunderea pentru evicțiune a instituției noastre fata de pretențiile .,

In cazul în care se va trece peste excepțiile invocate de chemata în garanție cat si peste susținerile de mai sus, solicită să se aibă în vedere:

Prejudiciul suferit de societate, urmare a restituirii în natură a bunurilor imobile trebuie limitat la valoarea contabilă a acelor bunuri imobile înregistrate în registrele contabile ale societății privatizate la data când societatea a fost privatizata si nu la valoarea "de piața ".

În caz contrar, persoana ce urmează a fi despăgubită se va îmbogăți fără justa cauză, prejudiciind statul prin stabilirea unei valori a bunurilor imobile cu mult mai mare decât cea existenta în registrele contabile ale societății privatizate și avută în vedere in situația patrimoniala a societății la data privatizării.

De asemenea, din valoarea contabila a imobilului restituit s-ar cuveni despăgubiri in cuantum de 39.9834% întrucât prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.1485/05.12.1996. invocat de . ca temei al despăgubirii. AAAS - fosta A. ( prin antecesorul sau legal )a vândut acțiuni reprezentând numai 39.9834% din capitalul social al .. Diferența rezultată urmează a fi suportată de ceilalți acționari al societății. Arată că este lipsită de fundament legal obligarea AAAS (fosta A.) la despăgubiri mai mari decât valoarea capitalului social deținut de stat la ..

Consideră ca repararea prejudiciului trebuie apreciată raportat la valoarea cu care se reduce capitalul social al societății privatizate ca urmare a diminuării patrimoniului, respectiv la valoarea contabila a acestuia, astfel cum aceasta a fost menționată în dosarul de privatizare al societății privatizate,

De asemenea, efectele hotărârilor de retrocedare către foștii proprietari a bunurilor imobile a căror despăgubire este solicitata se reflecta si asupra celorlalți acționari ai ., acționari care si el trebuie sa suporte diminuarea patrimoniului acestei societăți, la care sunt acționari.

Este nedrept că, pentru tot prejudiciul pe care l-a suferit ., AAAS (fosta A.) sa suporte in integralitate valoarea acestui prejudiciu.

Potrivit art.3 alin.3 din Legea nr.31/1990 republicata "acționarii... răspund numai pana la concurenta capitalului social subscris" si nicidecum mai mult.

În cazul in care instanța va trece si peste susținerile de mai sus, învederează și următoarele aspecte:

Rațiunea legiuitorului cu privire la obligarea instituției publice la o despăgubire care sa reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituire, stabilit legal, si deci previzibil, este menținerea capitalului social ia nivelul avut la momentul privatizării, consemnat in dosarul de privatizare, conform cu principiul fixității capitalului social, al corespondentei lui cu bunurile înscrise în bilanț la activ.

P. urmare, obligația de reparare a respectivului prejudiciu este o obligație comercială, instituția implicata in privatizare având calitatea de comerciant, calitate pe care o are, de asemenea, si societatea comerciala reclamanta, obligația de plata nefiind nici fiscala si nici civila.

Este adevărat ca obligația de despăgubire este una legală, dar legiuitorul a înțeles să confere acest drept de despăgubire societății in baza raportului comercial prin care instituția publica - comerciant - garantează dreptul de proprietate al societății - care este de asemenea comerciant »- insa nu poate face acest lucru decât pentru aportul statului la capitalul social al acestei societăți.

Astfel, raționamentul legiuitorului de despăgubire îl reprezintă faptul ca S. R. a înțeles sa transfere proprietatea asupra imobilelor proprietate de stat (la momentul când societatea comerciala – în speța . neprivatizată) in sectorul privat, instrumentul prin care dreptul de proprietate asupra acțiunilor (ce aveau ca substanța aportul in natura al statului cu valoarea acelui teren) reprezentându-l contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni.

În cauză, se poate avea pe de o parte valoarea aportului statului la capitalul social al societății privatizate cu valoarea terenului, iar pe de alta parte prețul contractual, fata de care ar putea solicita respectivele despăgubiri.

Astfel, prejudiciul cauzat se raportează la proporția intre valoarea bunului restituit in valoarea capitalului social (reprezentat prin acțiunii, la care va aplica procentul de capital vândut iar rezultatul se va raporta, prin regula de trei simpla, la prețul încasat

De asemenea, menționează ca nici dispozițiile legale ale art.32⁴ din OUG nr.88/1997 si nici cele ale art.29 din Legea nr.137/2002 nu conțin nici o mențiune privind faptul ca despăgubirile se acorda la nivelul valorii de plata al activului.

Este adevărat ca dispozițiile legale susmenționate nu circumstanțiază nivelul despăgubirilor la procentul acțiunilor vândute, dar față de caracterul comercial al acesteia, devine operant art.1 Cod comercial, conform căruia unde ea nu dispune se aplica Codul civil, respectiv regulile de drept comun -1084-1086 Cod civil.

Astfel, aceasta reparare privește numai prejudiciul previzibil la momentul încheierii contractului, fiind reparabil numai prejudiciul direct, in legătura cauzala cu faptul care l-a generat,

În consecință, în cazul în care instanța ar considera aplicabile dispozițiile legale menționate, repararea prejudiciului creat societății trebuie apreciata raportat la valoarea cu care se reduce capitalul social al societății ca urmare a diminuării patrimoniului, respectiv la valoarea contabila a acestuia, astfel cum aceasta a fost menționata in dosarul de privatizare al societății comerciale.

De asemenea, învederează instanței și dispozițiile art.30 din Legea 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, care modifică cadrul stabilit de OUG nr. 88/1997, completata de Legea 99/1999, dispoziție prin care se arata ca în toate cazurile valoarea despăgubirilor acordate nu va putea depăși cumulat 50% din prețul efectiv plătit de cumpărător.

Pe cale de consecință, un prejudiciu real suferit nu poate avea în vedere decât valoarea contabilă a imobilelor restituite în natura, în cuantumul prevăzut de lege, orice alta valoare reprezentând o îmbogățire fără justă cauză.

Chiar și în situația în care ar fi îndeplinit toate condițiile pentru acordarea de despăgubiri, instituția publică implicată nu ar putea fi obligata fa o valoare peste limita prevăzuta de art. 30 din Legea nr. 137/2002, respectiv 50% din prețul încasat de către aceasta din vânzarea pachetului de acțiuni.

Nu in ultimul rând, în cazul in care instanța va considera aplicabile dispozițiile art.32⁴ din OUG nr.88/1997 modificata, va menționam următoarele:

Cu privire la aplicarea dispozițiilor art.32⁴ din OUG nr.88/1997 modificata, la data de 06.07.2011, Procurorul General al României a sesizat înalta Curte de Casație si Justiție cu recurs in interesul legii, motivat in principal pe faptul ca în practica judiciară s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la problema de drept vizând aplicarea dispozițiilor art. 32⁴ din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, modificată și completată prin Legea nr. 99/1999, raportat la art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, modificată și completată, în referire la criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirilor acordate societăților comerciale de instituțiile publice implicate în procesul de privatizare, urmare retrocedării unor imobile foștilor proprietari.

În plus, chiar si unele hotărâri ale înaltei Curți de Casație si Justiție, conțin opinii separate cu privire la obligarea instituției publice la plata, dar cu respectarea limite legale prevăzute de art.14 aiin.9 din OUG nr.88/1997 modificata, in prezent abrogat si înlocuit de art.30 alin. 1 din Legea nr. 137/2002 modificata.

P. Decizia nr.18/17.10.2011, pronunțata de Completul competent sa judece recursul in interesul legii din cadrul înaltei Curți de Casație si Justiție, în dosarul nr. 16/2011². s-a dispus:

„Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Stabilește că, în aplicarea dispozițiilor art.32⁴ din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin Legea ni".44/1998, modificată și completată prin Legea nr.99/1999, despăgubirile acordate societăților comerciale de instituțiile publice implicate în procesul de privatizare, urmare retrocedării unor imobile, se raportează la valoarea contabilă a imobilului, astfel cum aceasta este reflectată în bilanț la momentul ieșirii efective a bunului din patrimoniul societății, valoare ce trebuie actualizată cu indicele de inflație de la momentul plății despăgubirii.

Având în vedere caracterul imperativ, prevăzut de alin.4 al art.330⁷ Cod procedura civila, instanța este obligată să soluționeze cauza administrând probatorii cu respectarea dispozițiilor legale susmenționate, respectiv la valoarea contabila (nu de piața) a imobilului in litigiu,

Solicită pentru motivele mai sus invocate, admiterea excepțiilor formulate de AAAS (fosta A.), iar pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare in garanție ca neîntemeiata. »

În drept, invocă dispozițiile art.115-118 Cod procedură civilă, art. 1337 Cod civil, O.U.G, nr.88/1997, astfel cum a fost modificata prin Titlul I al Legii nr.99/1999, Legea nr. l37/2002, Decizia nr. 18/17.10.2011, precum si celelalte dispoziții legale menționate în întâmpinare.

Pârâta . formulat întâmpinare și răspuns la întâmpinarea formulată în cauza de către chemata în garanție A. pentru Valorificarea Activelor Statului -A.:

I. Referitor la cererea de chemare în garanție formulata de către A. pentru Valorificarea Activelor Statului -A. prin care aceasta chema în garanție S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice suntem de acord cu admiterea cererii de chemare in garanție.

II. Referitor la cererea formulata de către chemata în garanție A. pentru Valorificarea Activelor Statului -A. prin care solicita comunicarea copiilor de pe cerere și înscrisuri, învederează instanței că pârâta a depus la dosarul cauzei și s-a comunicat și cu chemata in garanție atât cererea de intervenție in interes propriu formulata de noi,cât și cererea de chemare in garanție împreuna cu înscrisurile anexate la aceasta, astfel ca susținerea pârâtei ca se încalcă dreptul la apărare si principiul contradictorialității procesului este neintemeiata.

2.Referitor la excepția necompetentei teritoriale și materiale a Judecătoriei Câmpeni solicită respingerea excepției formulate,având in vedere prevederile art.63 al.l Cod procedură civilă si anume: "Cererea de chemare în garanție se judecă o dată cu cererea principală" si nefiind aplicabile dispozițiile art.63 al.2 ,întrucât judecarea cererii principale nu este întârziată prin chemarea în garanție. De asemenea invocam ca potrivit principiului accesoriul urmează soarta principalului - accesorium sequitur principale -, condiția juridica a unui bun, a unui drept, a unui act, a unui fapt, a unei sancțiuni sau a unei activități, considerate ca principale, se extinde asupra altora, considerate accesorii in raport cu ele. Esența principiului si implicațiile sale sunt exprimate prin art. 17 Cod procedură civilă, potrivit căruia: «cererile accesorii si incidentale sunt in căderea instanței competente să judece cererea principala». Având ca fundament conexitatea sau legătura existenta intre cererea principala și cererile accesorii si incidentale, indirect este consacrata prorogarea legala de competenta. Având în vedere că acțiunea principală formulată de către reclamanți este de competenta teritoriala potrivit art.5 Cod procedură civilă și competenta materiala potrivit art. l Cod procedură civilă a Judecătoriei C. ,este indubitabil ca și cererea de intervenție în interes propriu si cererea de chemare în garanție este de competenta teritoriala si materiala a Judecătoriei Câmpeni.

De asemenea consideră că litigiul prezent nu este supus dispozițiilor legale invocate de către chematul în garanție A. in ceea ce privește competenta teritoriala și materiala,ci în cauza sunt incidente textele legale invocate mai sus de către subscrisa parata.

3.În ceea ce privește excepția netimbrării cererii de chemare în garanție,cererea de chemare în garanție se timbrează în același cuantum ca și cererea principală, în speța cererea de intervenție in interes propriu, instanța de judecata procedând potrivit L.146/1997 cu modificările ulterioare art.20 al (2) "Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. "Față de aceasta împrejurare pârâta . obligă să timbreze cererea de chemare în judecată în cuantumul pe care îl va stabili instanța ,urmând daca se impune și dacă instanța îi va pune în vedere timbrajul, să îndeplinească această obligație,astfel ca se impune respingerea si a acestei excepții.

4.Referitor la excepția lipsei calității procesuale active solicită respingerea acestei excepții, întrucât cererea de chemare in garanție a fost formulata potrivit L.137/2006 art.30 și potrivit art.32 ind.4 din OUG 88/1997 potrivit motivării din cererea de chemare în garanție, astfel ca se impune respingerea si a acestei excepții,motivat și de faptul ca susținerea chematului în garanție ca prin contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 1485/05.12.1998 s-au vândut acțiuni si nu patrimoniul societății este neîntemeiată întrucât daca acțiunile nu ar reflecta bunurile aflate in patrimoniul societății ele nu ar fi cumpărate pentru ca valoarea lor nu ar fi susținută de nimic,iar evaluarea și negocierea valorii acțiunilor nu s-ar putea face daca acestea nu ar reprezenta tocmai bunurile aflate in patrimoniul societății, iar cine este deținătorul acțiunilor,este și deținătorul patrimoniului.

5.În ceea ce privește excepția prematurității cererii de chemare în garanție, arată ca obiectul litigiului este succesiune si anulare act, având calitatea de pârâtă nu a promovat cerere de chemare în judecată cu litigiu comercial ,formulând cererea de chemare in garanție pentru eventualitatea pierderii procesului,astfel ca în prezenta speța nu pot si nici nu se impunea efectuarea procedurii prealabile impusă imperativ de art.720/1 si următoarele Cod procedură civilă, astfel ca se impune respingerea și a acestei excepții si mai mult,cererea de chemare in garanție este o cerere accesorie, iar potrivit art.63 alin. 1 Cod procedură civilă « Cererea de chemare în garanție se judecă o data cu cererea principală"

În ceea ce privește apărările de fond invocate de către chemata în garanție A.V.A.S. consideră ca prejudiciul care ar putea fi suferit de către societate nu trebuie limitat doar la valoarea contabila a bunurilor întrucât de cele mai multe ori valoarea contabilă nu reprezintă valoarea reala a bunurilor,iar valoarea actuala nu reprezintă o îmbogățire fără justă cauză ci înseamnă exact despăgubirile la valoarea reala a bunurilor.

În ceea ce privește aspectul referitor la faptul ca acționarii, răspund numai până la concurența capitalului social subscris ,consideră ca A. este chemata să răspundă pentru repararea unui prejudiciu ,fiind incidente în cauză regulile generale ale răspunderii juridice,iar raportat la faptul ca A. nu ar putea fi obligata la o valoare peste limita prevăzuta de art.30 din L. 137/2002 respectiv 50% din prețul încasat de către aceasta din vânzarea pachetului de acțiuni ,consideră că întrucât contractul de vânzare cumpărare de acțiuni a fost încheiat la data 05.12.1996 această prevedere legală este inaplicabilă,întrucât nu există la data încheierii contractului de vânzare cumpărare de acțiuni,printr-o altă interpretare încălcându-se principiul neretroactivității legii prev. de art.15 al.2 din Constituția României.

Își menține punctul de vedere exprimat prin motivarea cererii de chemare în garanție ,așa cum a fost motivată în fapt și în drept,chemata în garanție A.V.A.S. fiind obligată prin efectul legii la plata despăgubirilor în ipoteza în care se admite acțiunea formulata de către reclamanți.

Chematul în garanție S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanție formulate de către AAAS, prin care se solicită să fie obligat chematul în garanție ca, în cazul admiterii cererii principale in contradictoriu cu AAAS, sa fie obligat chematul în garanție la plata sumei solicitate de către . a majorării acesteia în cazul in care pârâta solicita acest lucru.

Solicită respingerea cererii de chemare în garanție ca netemeinică și nelegală în considerarea motivele de fapt si de drept dezvoltate in continuare.

Învederează instanței că prezumtiva răspundere patrimonială pentru prejudiciul cauzat pentru restituirea in natura a imobilelor deținute de către . reclamanți revine AAAS, potrivit prevederilor art. 34^A4 alin. (1) din OUG nr. 88/1997, care stipulează ca instituțiile publice implicate asigura repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat. De asemenea, conform alin.(2),instituțiile publice implicate trebuie sa plătească societăților comerciale prevăzute la alin. (1) o despăgubire care sa reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natura a imobilelor deținute de societatea comerciala către foștii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive si irevocabile.

Având în vedere faptul ca vânzarea-cumpărarea de acțiuni dintre Fondul Proprietății de Stat și Asociația PAS M. a avut loc în data de 05.12.1996, precizam ca, potrivit art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, prevederile art. 324 din OUG nr. 88/1997, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificările ulterioare, rămân aplicabile pentru contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate înainte de . acestei legi.

Mai mult,în baza contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, vânzătorul FPS și-a asumat răspunderea în caz de evicțiune, în condițiile art. 1337 C. civ., iar AAAS răspunde în calitate de continuator în drepturi si obligații al instituției care a realizat privatizarea. Așadar, în temeiul art. 344 alin. (1) din OUG nr. 88/1997 raportat la art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, solicitam respingerea cererii de chemare în garanție, formulata în contradictoriu cu S. R..

Se constată astfel ca legiuitorul instituie, fără echivoc, doar în sarcina instituțiilor publice implicate în privatizare obligația de a asigura repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare, prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat.

Tot astfel, obligația contra evicțiunii, rezultată din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni dintre FPS si . la concluzia implicită ca nu S. R. prin MFP, ci doar AAAS, ca și continuator al FPS, în calitate de deținător al capitalului de stat transferat, este ținut a răspunde fata de cumpărătorul evins.

Obligația de garanție a AAAS este o obligație legală stabilită în sarcina sa, ca instituție implicată în procesul de privatizare prin dispozițiile art. 324 alin. (1) al OUG nr. 88/1997, potrivit căruia „instituțiile publice implicate" asigura repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor preluate de stat.

Argumentația prezentată este în deplină concordantă cu dispozițiile art. 223 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora în raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi și obligații, statul participă prin Ministerul Finanțelor Publice, afară de cazul în care legea stabilește un alt organ în acest sens. Or, legea speciala, OUG nr. 88/1997, stipulează expres ca răspunderea in cazul privatizării revine instituțiilor publice implicate, in speța AAAS.

Solicită respingerea cererii de chemare în garanție ca netemeinică și nelegală.

La termenul de judecată din 4 septembrie 2013 s-a depus o precizare a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantă prin introducerea ca și pârâtă a numitei B. E., aceasta fiind fiica numitului N. I.. Pârâta chemată în judecată a depus întâmpinare prin care își manifestă acordul pentru admiterea cererii principale.

Din actele de la dosar se rețin următoarele:

P. actul intitulat „Declarație consimțământ”, datată la 31 august 1977, numiții O. V. și O. V., au arătat că sunt proprietarii faptici ai terenului înscris în CF nr. 941 C., cu nr. top. 551 și 553/2, având categoria de folosință fânaț și arător cu suprafața totală de 2590 m.p. și consimt să doneze acest teren în favoarea Statului R., cu condiția de a li se da în schimb un alt teren, având categoria de folosință fânaț cu suprafața echivalentă. Se menționează că pe terenul care urma să fie donat se preconizau anumite lucrări de extindere a Întreprinderii de Prelucrare a lemnului din C., terenul urmând a fi ocupat în întregime.

P. certificatul de moștenitor nr. 336/1972 emis la data de 20 noiembrie 1972 de către Notariatului de Stat Local C., s-a constatat masa succesorală și calitatea de moștenitor după defunctul O. N., decedat la data de 15 septembrie 1978. Astfel, s-a stabilit că, moștenitorii defunctului sunt: O. Neti ca și soție supraviețuitoare, O. M., G. A., O. I. N., O. V., O. V., O. V., aceștia ca și fii, precum și P. D. și N. I., ca și nepoți de fiică. S-au menționat cotele de proprietate care revin moștenitorilor, dar și bunurile care se cuprind în masa succesorală, respectiv cota de ½ părți din imobilele înscrise în CF 941 și 952 C., de sub B3 și B4.

Împreună cu întâmpinarea și cererea de chemare în garanție, depuse de către . a prezentat copia Decretului Consiliului de Stat nr. 751/3 septembrie 1968, unde la poziția nr. 20 figurează numitul O. N. din C.,, Valea Caselor, nr.30, ca și deținător al imobilului cu suprafața de 1352 m.p. care se expropriază și se trece în proprietatea statului.

P. notificarea înregistrată la B. S. A. sub nr. 37/N/2001, reclamanta O. A., a solicitat încunoștințarea Primăriei orașului C., pentru a dispune terenului înscris în CF 941 C., cu nr. top. 551 și 553/2 cu suprafața de 2580 m.p. teren care este ocupat de către Combinatul de Prelucrare a Lemnului C.. În situația în care terenul nu poate fi restituit liber de construcție se solicită plata unei chiri, precum și achitarea contravalorii terenului. În conținutul notificării se menționează că terenul a fost preluat abuziv în perioada anilor 1968 -1988 și își justifică calitatea de persoană îndreptățită ca și succesoare în drepturi după socrii săi, precum și după soțul său.

Conform extrasului CF nr._ C. (nr. CF vechi 4245 C.) se atestă că pârâta . proprietara imobilului cu suprafața totală de_ m.p. atribuindu-i-se nr. cadastral 419 în cuprinsul acestui imobil intrând și imobilul cu nr. top. 551 și 553/2, de natură fânaț - arabil cu suprafața măsurată de 3461 m.p. Întabularea dreptului de proprietate al pârâtei s-a făcut prin încheierea de CF nr. 7865/6.09.2007, iar titlul care a stat la baza întabulării dreptului este reprezentat de certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr. 2237 precum și a documentației aferente. Conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 2237 se menționează dreptul de proprietate al . suprafața de teren de_ m.p. atribuită conform HG 451/1994, Legii 15/1990 și HG 834/1991. Se face referire și la planurile topografice cuprinse în anexele nr. 4 și 5 din documentația se stabilire și evaluare a terenurilor înregistrată sub nr. 1937/18.08.1994 la Oficiul de cadastru și Organizarea Teritoriului A..

Conform mențiunii din CF nr. 941 C. imobilul de sub A+4 cu nr. top. 551 fânaț cu suprafața de 2230 m.p. și nr. top. 553/2 arabil cu suprafața de 360 m.p. s-a transcris în favoarea . CF nou 4245 C. cu titlu de atestare prin încheierea de Cf nr. 7865/6.09.2007 . Referitor la acest imobil nu există mențiuni referitoare la înscrierea vreunei promisiuni de înstrăinare a dreptului sau de transmitere a unui drept, anterior anului 1990.

La solicitarea părților s-a încuviințat întocmirea unui raport de expertiză tehnică de către expert H. C. pentru a se identifica imobilul în litigiu, pentru a se pronunța dacă acesta este cuprins în certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor M03 nr. 2237/1995 emis în favoarea pârâtei . a se delimita și . actul intitulat declarație față de cel menționat în Decretul de expropriere nr. 751/1968 și să se identifice construcțiile existente pe acest imobil. Expertul a menționat că imobilul arătat în cererea de chemare în judecată cu nr. top. 551 și 553/2 din CF_ C., se află localizat în interiorul incintei . este cuprins în certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 2237 emis de către Ministerul Industriilor la data de 29.08.1995 . Referitor la al III-lea obiectiv, s-a menționat că inițial imobilul din CF nr. 941 C., cu nr. top. 551 și 553/2 a avut suprafața de 2590 m.p. iar prin Decretul 751/1968 proprietarul tabular O. N. a fost expropriat cu suprafața de 1352 m.p., operațiune neevidențiată în cartea funciară. Ulterior, numiții O. V. și O. V. ca și proprietari faptici ai acestui teren printr-un act intitulat „Declarație consimțământ” au donat din nou imobilul cu nr. top. 551 și 553/2 cu suprafața de 2590 m.p. în favoarea Statului R. . Se face referire și la faptul că suprafața acestui imobil s-a rectificat conform documentației de întabulare întocmită la solicitarea . urma parcelării acestui imobil cel care nu a făcut obiectul Decretului de expropriere a fost menționat în lot nr. 2 indicându-se suprafața reală de 2109 m.p. Expertul a concluzionat și că terenul cuprins în lotul nr. 2 este liber de construcții și este parțial acoperit cu platformă betonată și cu șanț de scurgere.

Conform art. 137 Cod procedură civilă – 1865 instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond care ar face de prisos cercetarea în fond a pricinii se va constata că excepția insuficienței timbrării invocată de pârâta . la cererea reclamantei a fost respinsă prin încheierea din 22 mai 2013.

S-a invocat de aceiași pârâtă și excepția nulității cererii de chemare în judecată pe considerentul că nu s-au introdus toți succesibilii defuncților O. N. și O. Neti, mențiuni care se regăsesc în certificatul de moștenitor depus la dosar, nu s-a indicat valoarea obiectului litigiului și nu există dovezi pe care să se sprijine fiecare capăt de cerere, respectiv extras CF și actele de stare civilă.

Se constată că pe parcursul soluționării acestei cauzei instanța a permis reclamantei să completeze cererea de chemare în judecată iar aceasta a introdus, chiar dacă în etape diferite succesibili acestor defuncți. Chiar dacă nu s-a indicat în mod expres valoarea imobilului după momentul în care s-a întocmit raportul de expertiză de către expert H. C., instanța a fost în măsură să calculeze valoarea imobilului, în funcție de care s-a și stabilit taxa judiciară și obligația reclamantei de a completa diferența de taxă. Ulterior, s-a depus la dosar extras CF și copie CF cu referire la imobilul în discuție dar și copii ale actelor de stare civilă. În condițiile date excepția nulității cererii de chemare în judecată s-a respins ca neîntemeiată.

De asemenea a fost respinsă și excepția insuficienței timbrări întrucât pe parcursul procesului completele care au avut repartizată pentru soluționare această cauză au stabilit taxa judiciară de timbru, iar reclamanta s-a conformat obligației de achitare a taxei judiciare de timbru. În aceste condiții cererea reclamantei nu poate fi anulată conform art. 20 din Legea 146/1997 iar excepția insuficienței timbrări va fi respinsă.

De asemenea s-a invocat excepția inadmisibilității pentru capătul 1 de cerere prin care se solicită stabilirea calității de unică moștenitoare a reclamantei după defunctul O. N., întrucât acest aspect s-a soluționat conform certificatului de moștenitor nr. 336/1972 emis de către Notariatul de Stat Local C.. În condițiile în care acest certificat nu a fost anulat conform art. 25 alin. 2 din Decretul 40/1953 s-a apreciat că nu se poate reține o altă situație cu referire la moștenire . De asemenea și pentru pretenția nr. 3 din cererea inițială s-a invocat excepția inadmisibilității, întrucât prin această pretenție, în fapt se revendică un imobil iar o astfel de solicitare nu poate fi admisă după . Legii 10/2001. Se menționează că pentru soluționarea unei astfel de pretenții reclamanta are obligația să parcurgă în prealabil procedura administrativă specială prevăzută de această lege.

Susținerea pârâtei în ceea ce privește respectarea dispozițiilor certificatului de moștenitor este corectă întrucât acesta se bucură de legalitate iar instanța nu va putea stabili că doar reclamanta are calitatea de moștenitoare al defuncților O. N. și O. Neti, urmând ca aceste calități să respecte conținutul certificatului de moștenitor. Într-adevăr la pretenția nr. 3 se solicită și revenirea imobilului în proprietatea reclamantei, aceasta reprezentând de fapt o revendicare mascată pentru care reclamanta nu poate folosi acțiunea de drept comun, fiind obligată să urmeze în prealabil procedura administrativă specială prevăzută de art. 2 din Legea 10/2001.

Primăria orașului C. a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive pe considerentul că unitățile administrativ teritoriale sunt reprezentate în justiție prin primar sau consiliul local iar actul contestat a fost dat în fața Consiliului popular al orașului C. și nu al Primăriei orașului C..

Excepția invocată de această parte este întemeiată întrucât unitățile administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept public conform art. 21 din Legea 215/2001 fiind titulare ale drepturilor și obligațiilor care decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, fiind reprezentat de către consiliile local sau primar . În această cauză imobilul în discuție nu se află în deținerea sau proprietatea unității administrativ teritoriale fiind cuprins în patrimoniul . că pentru considerentele arătate mai sus Primăria orașului C., nu poate avea calitate procesuală pasivă.

P. întâmpinarea depusă chemata în garanție A. pentru Administrarea Activelor Statului – A.A.A.S. a invocat excepția necompetenței teritoriale și materiale a Judecătoriei C., pe considerentul că pârâta .-a întemeiat cererea de chemare în garanție pe dispozițiile art. 32/4 din OUG 88/1997. Referitor la această excepție s-au invocat dispozițiile art. 4/3 din OUG 88/1997, art. 12 alin. 1 din OUG 23/2004, art. 40 alin. 1 din Legea 137/2002, art. 56 Cod comercial, art. 720/10 Cod procedură civilă, art. 5 Cod procedură civilă.

Excepția invocată de către chemata în garanție va fi respinsă întrucât potrivit art. 63 alin. 1 Cod procedură civilă, cererea de chemare în garanție se judecă împreună cu cererea principală . De asemenea potrivit art. 17 Cod procedură civilă, cererile accesorii și incidentale se soluționează de către instanța competentă să judece cererea principală, realizându-se prin aceasta o prorogare legală de competență în condițiile în care această instanță este competentă teritorial și material să soluționeze litigiul dedus prin cererea principală conform art. 1 și 5 Cod procedură civilă, aceasta va soluționa și cererea de chemare în garanție, astfel că excepția invocată va fi respinsă.

Aceiași chemată în garanție a invocat și excepția netimbrării cererii de chemare în garanție la valoarea pretențiilor invocate. Se constată că pentru . sentința comercială nr. 573/F/2011 s-a dispus începerea procedurii falimentului, astfel că cererile în justiție formulate sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru potrivit legii 85/2006.

Se invocă de aceiași parte și excepția nulității cererii de chemare în garanție, întrucât cererea trebuie să cuprindă obiectul și valoarea acțiunii sale, cu arătarea motivelor de fapt și de drept pe care aceasta se întemeiază. Se constată că prin cererea de chemare în garanție pârâta . solicitat plata despăgubirilor care reprezintă echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor în favoarea foștilor proprietari și la plata cheltuielilor judiciare. În aceste condiții chiar dacă obiectul material al pretenției nu este determinat, respectiv nu se indică o anumită valoare, acesta este determinabil, existând suficiente elemente pentru stabilirea pretențiilor invocate, astfel că excepția invocată nu poate fi admisă.

Excepția tardivității introducerii cererii de chemare în garanție formulată de către . de către A.A.A.S. va fi respinsă întrucât procedura legală de comunicare cu această pârâtă poate fi considerată îndeplinită doar la data de 20 martie 2013 iar întâmpinarea și chemarea în garanție s-au depus anterior termenului stabilit .

S-a invocat și excepția prematurității cererii de chemare în garanție pe considerentele că nu s-au îndeplinit dispozițiile art. 720/1 Cod procedură civilă, această excepție va fi respinsă întrucât obiectul inițial cu care a fost sesizată instanța se referă la pretenția reclamantei O. A. pentru stabilire moștenitori și masă succesorală, anulare act și revendicare imobiliară iar pârâta . pe parcursul procesului nu avea posibilitatea să deruleze o astfel de procedură prevăzută la art. 720/1 Cod procedură civilă.

De asemenea s-a invocat și excepția lipsei calității procesuale active a . contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. 1485/5.12.1996, s-a încheiat între FPS ( actualmente AAAS) ca și vânzător și Asociația M. A. PAS ca și cumpărătoare obiectul reprezentându-l pachetul de acțiuni deținut în numele statului la ., reprezentând 39,9834% din capitalul social. Referitor la această excepție instanța constată că în cererea de chemare în garanție s-a invocat de către pârâta . că între FPS și Asociația PAS M., a fost încheiat contractul de vânzare – cumpărare de acțiuni, nr. 1485/5.12.1996 iar respectiva societate a fost privatizată. În condițiile în care pârâta . a fost parte în contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni menționat în cererea de chemare în garanție această parte nu poate avea calitate procesuală pasivă în raport cu pretențiile invocate în cererea de chemare în garanție, chematul în garanție putând garanta doar pentru raporturile care izvorăsc din acest contract și doar față de partea în raport cu care s-a obligat sau față de succesorii acestuia.

Reclamanta prin pretenția nr. 1 a invocat calitatea de unică moștenitoare după defuncții O. N. și O. Neti, arătând că toți moștenitorii legali au renunțat la moștenirea ce li se cuvine după defunctul O. N..

Susținerea reclamantei în modalitatea arătată prin cererea de chemare în judecată nu poate fi primită în condițiile în care calitatea de moștenitor s-a stabilit conform certificatului de moștenitor nr. 336/1972, cu referire la defunctul O. N., decedat la 15 septembrie 1968. În ceea ce o privește pe O. Neti, soția supraviețuitoare a acestui defunct decedată la data de 31 august 1973 în cererea de chemare în judecată reclamanta nu a prezentat aspecte referitoare la renunțarea la moștenire din partea celorlalți succesibili. Pozițiile pârâților prin actele intitulate declarații nu pot duce la concluzia neacceptării moștenirii după defuncta O. Neti, pârâții referindu-se doar la moștenirea altor defuncți în raport cu care nu se invocă pretenția de la punctul 1. Pozițiile acestor pârâți pot avea semnificație juridică eventual în condițiile în care se solicită realizarea partajului și formarea loturilor dar și pentru dezbaterea succesiunii după defuncții O. V. și O. V.. În condițiile acestea și întrucât în patrimoniul defunctei O. Neti se cuprind și alte drepturi decât cele care se referă la imobilele înscris în CF 941 și 952 C., nu se poate afirma că succesorii în drepturi nu ar fi acceptat moștenirea conform art. 685 - 694 Cod civil și că aceștia ar fi renunțat la succesiune în mod expres sau tacit conform art. 696 și următoarele Cod civil. Nefăcându-se dovada renunțării la moștenire moștenitorii defunctei O. Neti, sunt cei indicați în certificatul de moștenitor nr. 336/1972, respectiv O. M. în cotă de 6/42 parte, G. A. în cotă de 6/42 parte, O. I. N., în cotă de 6/42 parte, O. V. în cotă de 6/42 parte, O. V. în cotă de 6/42 parte, O. V. în cotă de 6/42 parte, toți ca și fii ai defunctei, P. D. și N. I. fiecare în cotă de 3/42 parte, ambii ca și nepoți de fiică . În cadrul unei alte acțiuni prin care să se indice cu exactitate succesibili acestor persoane și modalitatea de acceptare a succesiunii se vor putea stabili moștenitorii acceptanți .

Referitor la pretenția nr. 2 se constată că actul intitulat „Declarație Consimțământ” încheiat la data de 31 august 1977, poate fi analizat prin prisma contractului de donație conform art. 801 Cod civil, întrucât numiții O. V. și O. V., menționează că donează un anumit imobil în favoarea Statului R., condiționat de faptul de a primi un teren în schimb.

Contractul de schimb conform art. 813 Cod civil impune cerința formei autentice „ ad validitatem” iar nerespectarea acestei forme atrage nulitatea absolută a contractului. Nulitatea actului nu va putea fi acoperită nici în situația transcrierii dreptului în registrele de publicitate imobiliară. De asemenea în cazul donațiilor făcute și în favoarea statului acestea nu pot fi primite decât cu condiția acceptării de către organele abilitate conform Decretului 478/1954. Lipsa acestei acceptări sau autorizări este sancționată cu nulitate absolută și poate fi invocată de orice parte interesată.

În condițiile în care doar unii dintre coproprietari au dispus de imobil în întregime, printr-un act de donație care nu respectă cerința formei autentice și întrucât reclamanta are calitatea de succesibil al unuia dintre coproprietari, respectiv soție supraviețuitoare a defunctului O. V. A. ( menționat în certificatul de moștenitor cu numele de O. V.) aceasta are dreptul și interesul de a solicita desființarea actului și revenirea bunului în masa succesorală a defunctului O. N..

Se va constata că imobilul pentru care se invocă pretenții în prezenta cauză se află actualmente în patrimoniul pârâtei ., dreptul acesteia fiind atestat prin certificatul . nr. 2237/29.08.1995 . Dreptul de proprietate s-a întabulat în favoarea acestei pârâte prin încheierea de întabulare nr. 7865/2007 din CF_ C..

În condițiile în care se solicită revenirea bunului în proprietatea reclamantei implicit se revendică acel bun situație care nu poate fi admisă conform art.2 alin. 2 din Legea 10/2001 decât prin urmarea procedurii administrative prealabile, astfel reclamanta nu are posibilitatea să opteze fie pentru procedura de drept comun, cu care a fost sesizată această instanță fie cu cea prevăzută de Legea 10/2001, întrucât dispoziția respectivă este derogatorie și obligatorie cât privește solicitările pentru retrocedarea imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Potrivit art. 174 și 276 Cod procedură civilă va fi obligată pârâta . achite în favoarea reclamantei O. A. suma de 3416 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxe judiciare de timbru și timbru judiciar, conform dovezilor prezentate de aceasta la dosar. Nu se va acorda onorariul pentru expert în condițiile în care expertiza poate avea utilitate doar pentru soluționarea capătului de cerere privind revendicarea imobiliară, acesta fiind respins.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Primăria orașului C. și respinge cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă.

Admite excepția inadmisibilității cereri cât privește punctele 1 și 3, referitor la stabilirea calității de moștenitor într-o altă modalitate decât cea prezentată în certificatul de moștenitor nr. 336/1972 întocmit de Notariatul de Stat Local C. și pentru revendicare imobiliară excepție invocată de pârâta . și respinge aceste pretenții .

Admite cererea formulată de reclamanta O. A., domiciliată în orașul C., ., ., județul A. în contradictoriu cu pârâții O. N. V., domiciliat în Cluj-N., .. 10, ., O. I. V., domiciliat în C., ., județul A., G. A., domiciliat în Reghin, . 13 B, ., O. C. V., domiciliat în C., ., județul A., P. D., domiciliată în Cluj-N., .. 22, ., B. E., domiciliată în Cluj -N., ..101,., . sediul în C., ., județul A., M. M. D., domiciliată în C., ..1, ., ., O. P. P., domiciliat în C., ., .,județul A. și O. C., domiciliat în C., ., județul A., și în consecință:

Constată că moștenitorii defunctului O. N., decedat la data de 15 septembrie 1968, sunt cei menționați în certificatul de moștenitor nr. 336/1972 întocmit de Notariatul de Stat Local C..

Constată că moștenitorii defunctei O. Neti, decedată la 31 august 1973 sunt O. M. în cotă de 6/42 parte, G. A. în cotă de 6/42 parte, O. I. N., în cotă de 6/42 parte, O. V. în cotă de 6/42 parte, O. V. în cotă de 6/42 parte, O. V. în cotă de 6/42 parte, toți ca și fii ai defunctei, P. D. și N. I. fiecare în cotă de 3/42 parte, ambii ca și nepoți de fiică .

Dispune anularea actului intitulat „Declarație Consimțământ” încheiat la data de 31 august 1977 de către numiții O. V. și O. V. și revenirea imobilului în masa succesorală a defunctului O. N..

Respinge cererea pentru revendicare imobiliară.

Admite excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei . formularea cererii de chemare în garanție, invocată de A. pentru Valorificarea Activelor Statului și respinge cererea de chemare în garanție în contradictoriu cu această parte.

Respinge cererea de chemare în garanție formulată de A. pentru Valorificarea Activelor Statului, împotriva Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice.

Respinge celelalte excepții invocate de pârâta . de chemata în garanție A. pentru Valorificarea Activelor Statului.

Obligă pârâta . achite în favoarea reclamantei suma de 3416 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 27 Ianuarie 2015.

JUDECĂTOR, GREFIER,

D. V. C. M. C.-M.

Red. D.V.C.

Tehnored.P.M.D.

Ex.17/26.02.2015

Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 52/2015. Judecătoria... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Plângere contravenţională. Sentința nr. 32/2015. Judecătoria CÂMPENI Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 54/2015. Judecătoria CÂMPENI Plângere contravenţională. Sentința nr. 60/2015. Judecătoria CÂMPENI Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 52/2015. Judecătoria CÂMPENI