Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3107/2013. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3107/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 3682/204/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3107
ȘEDINȚA CAMEREI DE CONSILIU DIN DATA DE 06 DECEMBRIE 2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
JUDECĂTOR: ŞERBĂNESCU MARILENA-ALINA
GREFIER: NIȚEANU V. M.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere cu valoare redusă formulată de reclamanta S.C. SERVICII A., CANAL, SALUBRITATE FILIPEȘTII DE P. S.R.L. cu sediul ., ., ., încăperile 18-34, construcția C 41, în contradictoriu cu pârâtul C. G., domiciliat în ., .. 40 A, jud. Prahova.
Acțiune legal timbrată cu suma de 50 lei potrivit chitanțelor nr. 3108/03.06.2013 și nr. 4635/17.09.2013 (f. 7, 34).
La apelul nominal efectuat în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 N. C. pr. civ. verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere potrivit art. 1027 rap. la art. 107 alin. 1 N. C. pr. civ.
Față de disp. art. 238 alin. 1 N. C. pr. civ. estimează că cercetarea procesului se va finaliza la acest termen de judecată.
În baza disp. art. 1.029 alin. 9 rap. la art. 258, art. 255 și art. 237 alin. 2 pct. 7 N. C. pr. civ. instanța încuviințează reclamantei proba cu înscrisurile depuse la dosar, acestea fiind concludente, admisibile și necesare soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cererii de formulat și nici probe de administrat, în baza disp. art. 244 alin. 1 N. C. pr. civ. instanța declară cercetarea procesului încheiată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. _ la data de 12.07.2013 reclamanta S.C. SERVICII A., CANAL, SALUBRITATE FILIPEȘTII DE P. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul C. G. pentru ca în temeiul art. 1025 N. C. pr. civ. pârâtul să fie obligat la plata sumei de 622,86 lei reprezentând 533 lei contravaloare apă, canal neachitată și 89,86 lei contravaloare salubritate, precum și 197,97 lei penalități de întârziere.
Astfel în baza disp. art. 1028 alin. 2 N. C. pr. civ. reclamanta a completat formularul de cerere aprobat prin ordinul ministrului justiției și la rubrica prezentarea motivelor de fapt și de drept ale cererii reclamanta a învederat că a fost înființată conform HCL nr. 20/09.03.2011 prin care s-a dispus să preia activul și pasivul Serviciului Public de Gospodărire Comunală Filipeștii de P. și în această calitate verificând listele debitorilor a constatat că pârâtul a beneficiat de serviciile de apă, canal și salubritate conform contractelor nr. 1354/07.04.2010 și nr. 1354/07.04.2010, însă nu a plătit contravaloarea serviciilor.
A mai arătat reclamanta că în perioada 31.03.2011 – 30.04.2013 i-a transmis lunar pârâtului debitor facturile fiscale și i-a solicitat să achite suma totală de 820,83 lei și prin somația nr. 231/31.01.2013 l-a notificat să achite debitele restante, însă acesta nu s-a conformat.
Cererea a fost întemeiată în drept pe disp. art. 1.013 și urm. C. pr. civ. și în baza disp. art. 1028 alin. 3 N. C. pr. civ. s-a atașat cererii și următoarele înscrisuri în copie: listă facturi neachitate, contractul de furnizare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 1354/07.04.2010 și contractul nr. 1354/22.04.2010 pentru prestarea serviciului de salubrizare, notificare pârât și facturi fiscale (f. 9-29).
Prin rezoluția din 27.09.2013 în baza disp. art. 1.029 alin. 3 N. C. pr. civ. instanța a dispus comunicarea formularului de cerere de chemare în judecată, a înscrisurilor atașate acestuia, și a formularului de răspuns către pârât cu mențiunea că poate răspunde pretențiilor reclamantei prin restituirea formularului completat sau prin orice alt mijloc adecvat, în termen de 30 zile de la comunicare.
Deși pârâtul a primit actele procedurale la 02.10.2013 (f. 42), acesta nu a răspuns solicitărilor instanței astfel că prin rezoluția din 11.11.2013 s-a fixat termen de judecată la această dată.
În cauză s-au încuviințat și administrat probe cu înscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține că potrivit art. 1.025 alin. 1 și art. 1026 alin. 1 N. C. pr. civ. când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, reclamantul are alegerea între procedura specială cu privire la cererile cu valoare redusă și procedura de drept comun.
Reclamanta prin prezenta cerere a ales procedura specială cu privire la cererile cu valoare redusă solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 820,83 lei reprezentând contravaloare servicii alimentare cu apă, canalizare, salubritate și penalități întârziere.
Prin înscrisurile depuse la dosar, dar avându-se în vedere și lipsa vreunui răspuns din partea pârâtului ce constituie o recunoaștere implicită a pretențiilor reclamantei, se face dovada pretențiilor acesteia.
Astfel din contractele nr. 1354/07.04.2010 de furnizare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare și pentru prestarea serviciului de salubrizare (f. 9-21), dar și din facturile fiscale (f.23-29) reiese faptul că pârâtul a beneficiat de serviciile de alimentare cu apă, servicii de canalizare și de salubrizare, a căror contravaloare se ridică la 622,86 lei (533 lei – servicii apă, canal și 89,86 lei - servicii salubritate), pe care însă nu le-a achitat, deși a fost și notificat în acest sens (f. 22).
Ca urmare a neachitării sumelor datorate reclamanta a calculat și penalități de întârziere în cuantum total de 197,97 lei.
Conform disp. art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului cod civil contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, efectele, executare și încetarea sa.
Deoarece contractul din prezenta cauză este încheiat anterior intrării în vigoare a noului cod civil se au în vedere dispozițiile vechiului C. civ.
Față de aceste considerente, instanța constată că acțiunea reclamantei este întemeiată și, în raport de prev. art. 969, 970 Cod civil urmează a o admite și a dispune obligarea pârâtului la plata către acesta a sumei de 820,83 lei reprezentând 533 lei contravaloare apă, canal, 89,86 lei contravaloare servicii salubritate și 197,97 lei penalități întârziere.
Văzând și disp. art. 1.031 alin. 1 N. C. pr. civ. instanța va obliga pârâtul să plătească reclamantei și cheltuielile de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. SERVICII A., CANAL, SALUBRITATE FILIPEȘTII DE P. S.R.L. cu sediul ., ., ., încăperile 18-34, construcția C 41, având CUI RO28308893 și J_, în contradictoriu cu pârâtul C. G., domiciliat în ., .. 40 A, jud. Prahova, CNP_.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 820,83 lei reprezentând 533 lei contravaloare apă, canal, 89,86 lei contravaloare servicii salubritate și 197,97 lei penalități întârziere.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanță, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 06.12.2013.
Judecător, Grefier,
Red. ȘMA
4 ex./09.12.2013
← Fond funciar. Sentința nr. 2196/2013. Judecătoria CÂMPINA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1727/2013.... → |
---|