Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 380/2013. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 380/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 3353/204/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr. _
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 380/2013
Ședința publică de la 07 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE ELENA STĂNESCU
Grefier L. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta S.C. D. .. și pe pârâții N. V., N. S. C., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
Acțiunea nu a fost timbrată.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că reclamanta nu a depus dovada achitării taxei de timbru de 3.000 lei, deși a fost citată cu această mențiune (f.44); la 7.02.2013 reclamanta a depus prin fax o cerere prin care învederează că a convenit cu pârâtul stingerea litigiului pe cale amiabilă cu privire la suma datorată de aceștia, anexând o înțelegere (f. 47-48).
Instanța față de lipsa părților la prima strigare, lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța din oficiu invocă excepția netimbrării cererii și rămâne în pronunțare;
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ reclamanta S.C. D. .., prin reprezentant legal, a chemat în judecată pe pârâții N. V. și N. S. C. solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună partajarea bunului comun al pârâților reprezentat de imobilul situat în mun. Câmpina, . A, intabulat în CF nr._ UAT Câmpina.
În motivarea cererii, reclamanta a susținut că deține calitatea de creditor al pârâtului, urmare a avalizării de către acesta a biletului la ordin . nr._ pentru S.C. SITROM PROD INTER S.R.L. și cum pârâtul a refuzat executarea de bunăvoie a obligației ce i-a revenit conform titlului executoriu, la 05.04.2012 a formulat cerere de executare silită la Biroul Executorului Judecătoresc „N. E.". În cadrul dosarului de executare astfel format, nr. 42/2012, B. „N. E." i s-a adus la cunoștință că s-au efectuat mai multe proceduri de identificare a bunurilor debitorului, când s-a constatat că asupra imobilului situat în mun. Câmpina, . A, acesta deține calitatea de coproprietar alături de N. S. C..
În drept reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 493 alin. 1 C.pr.civ., iar în susținerea cererii a atașat împuternicire avocațială și în copie, adresa din 29.05.2012 și procesul-verbal de cheltuieli de executare încheiat la 25.05.2012, emise în dosarul execuțional nr. 42/2012 al B. N. E.-M., precum și dovada comunicării și adresa emisă la 26.05.2012 de OCPI Prahova – Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Câmpina în dosarul nr. 7437/2012, (f. 5-9).
Legal citați, pârâții N. V. și N. S. C. nu au formulat în apărare întâmpinare sau alte cereri și nici nu s-au prezentat în instanță.
Prin cererea depusă la 4.10.2012 (f. 14) reclamanta a precizat valoarea provizorie a obiectului cererii la suma de 100.000 lei, față de care s-a stabilit taxa judiciară de timbru ce incumbă acesteia, respectiv suma de 3.000 lei.
Prin încheierea camerei de consiliu din 5.12.2012 (f. 39) a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă pentru acordarea facilităților la plata taxei judiciare de timbru constând în scutirea de la plata taxei judiciare de timbru sau plata eșalonată a acesteia.
În ședința publică de astăzi din oficiu instanța a invocat excepția netimbrării cererii.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma acestei excepții, instanța reține următoarele:
Reclamanta a investit instanța de judecată cu soluționarea unei acțiuni prin care solicită partajarea unui imobil, bun comun al pârâților, fără ca la momentul înregistrării cererii să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă cererii și nici ulterior nu a depus la dosar înscrisuri din care să rezulte plata taxei judiciare de timbru de 3.000 lei, calculată conform art. 3 alin. 1 lit. c din Legea nr. 146/1997, stabilită în funcție de evaluarea provizorie pe care aceasta a făcut-o, conform art. 112 alin. 3 C.pr.civ.
Potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxa judiciară de timbru se plătește anticipat, iar dacă nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii, instanța va pune în vedere reclamantului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, neîndeplinirea acestei obligații sancționându-se cu anularea cererii.
Față de cele ce preced, cum reclamanta nu și-a îndeplinit obligația legală de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 3.000 lei, deși a fost citată cu această mențiune (f. 44), urmează ca în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 a sancționa această atitudine cu anularea cererii, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția netimbrării cererii, invocată din oficiu.
Anulează ca netimbrată cererea formulată de reclamanta S.C. D. .., cu sediul ales la Cabinet Avocat A. M. din mun. Ploiești,., ., jud. Prahova, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului Prahova sub nr. J_, având CUI RO_, reprezentată prin administrator E. Ș., împotriva pârâților N. V., N. S. C., domiciliați în mun. Câmpina, . A, județ Prahova.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 7.02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. S. M. L.
Red. ES/ES
5 ex./25.02.2013
3 comunicări/……………….
RECLAMANT |
1. . LA CABINET DE AVOCAT A. M. - PLOIEȘTI, ., ., J. PRAHOVA |
PÂRÂT |
2. N. V. - CÂMPINA, REZERVOARELOR, nr. 6 A, J. PRAHOVA |
3. N. S. C. - CÂMPINA, REZERVOARELOR, nr. 6 A, J. PRAHOVA |
← Ordin de protecţie. Sentința nr. 3159/2013. Judecătoria CÂMPINA | Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 1426/2013.... → |
---|