Plângere contravenţională. Sentința nr. 2577/2013. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 2577/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 3276/204/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2577/2013

Ședința publică de la 31 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. I. D.

Grefier I. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind petentul M. N. și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională.

Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța, verificându-și din oficiu competența, în temeiul disp. art. 131 alin. 1 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial în conformitate cu disp. art. 10/1 din OG nr. 15/2002.

În baza art. 258 rap. la art. 255 și 237 alin 2. pct 7 NCPC, instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar, ca probă concludentă, admisibilă și necesară cauzei și, constatând cauza în stare de judecată o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față,

Prin cererea înregistrată pe rolul aceste instanțe sub nr._ /21.06.2013 petentul M. N. a formulat contestație împotriva procesului verbal de contravenției . nr._ încheiat la data de 11.06.2013 întocmit de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CESTRIN, solicitând anularea acestuia.

In motivarea cererii petentul a arătat că a vândut autoturismul cu nr. de înmatriculare_ la data de 10.01.2013 numitului D. R. V., astfel incat la data constatarii faptei nu mai era proprietarul autovehiculului de peste 5 luni.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

In dovedire, petentul a depus in copie, procesul verbal de contravenție, cartea sa de identitate si contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit datat 10.01.2013 (f.3-5).

Intimata a formulat întâmpinare (f.9-11) prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată întrucât în data de 17.05.2013 pe DN km 65 48+800 pe raza localității Românești vehiculul cu nr. de înmatriculare_ a circulat pe drumurile naționale fără a avea rovinietă valabilă.

In aparare, intimata a invederat ca procesul verbal de constatare a contravenției îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 si a fost întocmit, cu respectarea art. 9 alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.

Intimata a precizat ca nu i se poate imputa imprejurarea ca noul proprietar nu face demersurile necesare transcrierii dreptului de proprietate, cât timp petentul figurează ca proprietar al autovehiculul în certificatul de înmatriculare și în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări, si nici o altă persoană nu este menționată în calitate de utilizator.

S-a mai invederat ca potrivit Ordinului 1501/2006 privind procedura înmatriculării, radierii si eliberării autorizației de circulație provizorie sau probe a vehiculelor, art. 24 alin. 2 lit. d, petentul avea obligația sa procedeze la efectuarea formalităților privind înstrăinarea autoturismului in sensul radierii acestuia de pe numele sau si in baza de date a MAI - Direcția Regim Permise de Conducere si înmatriculare a Vehiculelor, tocmai pentru opozabilitate. Cum petentul nu a depus diligente pentru transferul dreptului de proprietate asupra vehiculului si pentru radierea acestuia din baza de date a instituției mai sus menționate, acesta ramane menționat in cartea de identitate a vehicului ca fiind proprietar si utilizator, situație in care răspunderea contravenționala in sarcina acestuia s-a angajat conform O.G. 2/2001 si O.G. 15/2002.

In drept, a invocat dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr.455 / 2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769 / 201C cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

In aparare, intimata a depus la dosar, in copie, urmatoarele inscrisuri: certificat calificat si plansa foto (f.12-14).

Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.

Examinand actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 11.06.2013 de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CESTRIN, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, retinandu-se in sarcina sa ca în data de 17.05.2013, ora 21.41, pe DN1, Românești, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ a circulat pe drumurile naționale fără a avea rovinietă valabilă fiind întocmit în cauză procesul verbal de contravenție.

Potrivit art. 7 din O.G. nr. 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Noțiunea de utilizatori este definită de art.1 alin.1 lit. b) din același act normativ reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state.

Totodată, instanța reține că potrivit prevederilor art. 17 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, radierea din evidență a vehiculelor înregistrate, la trecerea acestora în proprietatea altei persoane, se face de către autoritatea care a efectuat înregistrarea, la cererea proprietarului, în condițiile legii.

Iar conform dispozițiilor art. 24 alin. 2 lit. „d” din Regulamentul privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, aprobat prin Ordinul nr. 1501/2006 emis de Ministerul Administrației și Internelor, proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane.

Or, potrivit art. 9 alin.3 din O.G. nr.15/2002 procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Faptul că petentul a înțeles să depună la dosar contractul sub semnatura privata (f.5), potrivit căruia autoturismul a fost instrainat, pe care insa nu l-a inregistrat in evidentele Ministerului Afacerilor Interne - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, valabil intre partile contractante, nu face insa dovada îndeplinirii obligațiilor stabilite în sarcina sa conform dispozițiilor legale sus menționate, nefiind exonerator de răspundere, cata vreme nu este opozabil intimatei. In caz contrar s-ar putea ajunge la posibilitatea de eludare a legii prin fraudarea acesteia, partile incheind contracte sub semnatura privata, succesive, fara a se mai putea identifica persoana obligata sa achite taxa de drum.

Astfel, petentul avea obligația să procedeze la efectuarea formalităților privind înstrăinarea autoturismului în sensul radierii acestuia de pe numele său din baza de date a Ministerului Administrației și Internelor, neavand relevanta in cauza radierea din evidentele fiscale sau conventia dintre petent si o terta persoana neoperata in evidentele MAI.

De asemenea, se constată că procesul verbal de constatare a R13 nr. R13 nr._ încheiat la data de 11.06.2013 a fost întocmit cu respectarea prevederilor art.9 alin 2 si 3 din O.G. nr.15/2002, constatarea contravențiilor fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale SIEGMCR (f.14), fiind întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale, respectiv art. 7 din Legea 445/2001 coroborate cu art. 19 din OG 2/2001.

Pe cale de consecinta, in temeiul art. 31 si 34 din O.G. nr. 2/2001 instanța urmează sa respingă plângerea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMNELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul M. N., CNP_, domiciliat în Câmpina, .. 25, ., ., jud. Prahova, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 11.06.2013, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CESTRIN, J_, CUI_, cu sediul în mun. București, .. 401A, sector 6, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanță, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi 31.10.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. L. I.

Red. LID/SL

4 ex/29.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2577/2013. Judecătoria CÂMPINA