Plângere contravenţională. Sentința nr. 264/2013. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 264/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 5523/204/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILA NR. 264
ȘEDINȚA PUBLICĂ din 30 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. T. C. A.
GREFIER: D. A.
Pe rol fiind soluționarea sesizării formulată de petentul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA privind transformarea amenzii în cuantum de 300 lei aplicată intimatului N. C., domiciliat în com. Cocorăștii Mislii, . jud. Prahova, prin procesul verbal de contravenție . nr._/ 12.03.2010 cu sancțiunea obligării la prestarea unei activității în folosul comunității.
Acțiune scutită de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima și la a doua strigare au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, din oficiu, au fost atașate la dosar: Hotărârea nr. 5 / 31.01.2012 emisă de Consiliul Local al Comunei Cocorăștii Mislii și extras din baza de date a MAI – DEPABD privind pe intimat.
Instanța constată că este competentă general, teritorial, material să soluționeze cauza în baza art.1 c.pr. civ. raportat la art.9 al. 3 din OG 2/2001
Instanța, în baza art. 167 alin 1 C proc civ, încuviințează petentului proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerând-o legală, concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei; verificând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față;
Prin adresa nr._ din 25.10.2012, înregistrată la această instanță sub nr._, petentul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA a înaintat procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 12.03.2010 privind pe intimatul N. C. și a solicitat transformarea amenzii contravenționale în sumă de 300 lei în muncă în folosul comunității.
Petentul a arătat că intimatul a refuzat să plătească amenda și în urma verificărilor efectuate s-a constatat imposibilitatea executării silite, intimatul nefigurând în evidențele fiscale cu bunuri mobile sau imobile urmăribile.
Petentul a atașat: adresa nr. 4495/10.10.2012 emisă de Primăria .-verbal de contravenție . nr._/ 12.03.2010, adresa nr.3660/20.09.2012 somația nr.4609 din 30.09.2010 și titlu executoriu nr.149 (f.4-10).
S-a dispus de către instanță atașarea Hotărârii nr.5 / 31.01.2012 emisă de Consiliul Local al Comunei Cocorăștii Mislii și extras din baza de date a MAI – DEPABD privind pe intimat.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 12.03.2010 intimatul N. C. a fost sancționat contravențional, în baza art. 2 pct.13 din legea 61/1991 cu amendă în cuantum de 300 lei.
Potrivit art. 9 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 „În cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.”
De asemenea văzând și disp. art. 13 din OG nr. 55/2002 ce prevăd că instanța stabilește prin hotărâre natura activităților ce vor fi prestate și față de adresa privind domeniile serviciilor publice și locul în care contravenienții vor presta activități în folosul comunității comunicată de Primăria . a se admite sesizarea și a se înlocui sancțiunea amenzii în cuantum de 300 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității,constând în lucrări de curățenie și igienizare a incintelor instituțiilor culturale și școlare, desfundat șanțuri și burlane de scurgere a apei pluviale, activități de deszăpezire, lucrări de săpături sau orice muncă manuală necalificată în cadrul serviciului public de alimentare cu apă, a dispoziția .. Prahova pe o durata de 30 de ore.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea formulată de petentul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, ..60, jud. Prahova în contradictoriu cu intimatul N. C., domiciliat în com. Cocorăștii Mislii, . jud. Prahova, și în consecință:
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 300 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenție . NR._ întocmit la data de 12.03.2010 de IPJ Prahova, cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității,constând în lucrări de curățenie și igienizare a incintelor instituțiilor culturale și școlare, desfundat șanțuri și burlane de scurgere a apei pluviale, activități de deszăpezire, lucrări de săpături sau orice muncă manuală necalificată în cadrul serviciului public de alimentare cu apă, a dispoziția .. Prahova pe o durata de 30 de ore.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică,astăzi 30.01.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. T. C. A. D. A.
Red. 4 ex.
CTCA / SL. 01 Februarie 2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3248/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2153/2013.... → |
---|