Uzucapiune. Sentința nr. 1442/2013. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 1442/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 17-05-2013 în dosarul nr. 1333/204/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1442

Ședința publică din data de 17.05.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: L. A.

GREFIER: ȘINC A. – M.

Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanții M. V. și M. G. în contradictoriu cu pârâtul ORAȘUL B. PRIN PRIMAR, având ca obiect uzucapiune.

Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 10.05.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 17.05.2013, hotărând astfel:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina la data de 13.03.2012 sub nr._ reclamanții M. V. și M. G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul ORAȘUL B. PRIN PRIMAR, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 3500 m.p. și construcție, situat în orașul B., .. 44, jud. Prahova, prin efectul uzucapiunii de lungă durată.

În fapt reclamanții au arătat că în anul 1962 reclamanta împreună cu defunctul său soț M. M. și fiul acestora, reclamantul din prezenta cauză, au intrat în posesia imobilului teren în suprafață de 3500 m.p. și construcție edificată pe acesta, situate în orașul B., .. 44, jud. Prahova, exercitând asupra acestuia o posesie utilă, continuă, neîntreruptă, netulburată, publică, sub nume de proprietar și neechivocă.

Ulterior, reclamanta împreună cu soțul său au încheiat o chitanță de mână cu pârâta prin care a cumpărat imobilul în litigiu, nemaifiind în prezent în posesia acesteia.

După decesul soțului său a continuat să stăpânească imobilul împreună cu fiul său în aceleași condiții.

În drept a invocat art. 1847, 1860 și 1890 C. civ., art. 111 C. proc. civ.

În probațiune a depus în copie carte identitate reclamantă (f. 5), certificat deces, certificat de naștere, certificat de căsătorie (f. 14-15), cerere de reconstituire, registru agricol din anii 1959-1963, HCJ nr. 2809/2012, anexa 32 poz 86 (f. 32-38).

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 306 lei (f. 13 și 117) și timbru judiciar de 3 lei.

Pârâta a depus întâmpinare (f. 16-17) prin care a arătat că terenul ce face obiectul cauzei face parte din suprafața de 4,18 ha reconstituită most. def. B. A., reconstituire aprobată prin HCJ de aplicare a legilor fondului funciar nr. 2809/21.11.2002.

Pentru aceste terenuri nu a fost emis titlu de proprietate, nefiind măsurate și parcelate, acțiunea de parcelare și măsurare fiind în curs de desfășurare.

Defuncta B. A. a figurat în registrul agricol din anii 1569-1563, vol. 9, poz. 115, cu teren neproductiv în suprafață de 4,12 ha.

În susținere a depus în copie HCJ de aplicare a legilor fondului funciar nr. 2809/21.11.2002 și registrul agricol (f. 18-22).

La termenul din data de 12.10.2012 pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și instanța, în temeiul art. 137 alin. (2) C. proc. civ., a unit cu fondul excepția invocată pentru considerentele expuse prin încheierea de la termenul respectiv.

La termenul de judecată din data de 10.05.2013 reclamanții au depus precizare de acțiune în sensul că solicită să se constate dreptul de proprietate prin efectul uzucapiunii de lungă durată asupra terenului în suprafață de 4808 m.p. situat în intravilanul orașului B., conform raportului de expertiză încheiat de expert S. F. (f. 124).

Sub aspect probatoriu instanța a administrat proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martorii B. N. și M. C. (f. 89-90), interogatoriul pârâtei (f. 91-93), expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie (f. 72-74, 111-112) și expertiză tehnică specialitatea construcții (f. 82-86).

La solicitarea instanței au fost depuse adresele nr._/07.09.2012, nr._/18.12.2012 și 8819/29.04.2013 emise de Primăria Orașului B. (f. 47, 75, 118-119).

Prin încheierea camerei de consiliu din data de 12.04.2013 instanța a dispus scutirea reclamantului de la plata taxei judiciare de timbru ce incumbă acestuia în sumă de 2708,05 lei și a redus taxa judiciară de timbru ce incumbă reclamantei de la suma de 2708,05 lei la suma de 1354 lei, ce urmează a se achita în 10 rate lunare a câte 135,40 lei/lună ce vor fi plătite către stat până la data de 30 a fiecărei luni.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Din concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară – completare întocmit de expert S. F. rezultă că terenul în litigiu se află situat în extravilanul localității B., tarlaua 51, parcelele 964 pășune, curți 966 și 967 (f. 111).

Din adresa nr. 8819/29.04.2013 emisă de Primăria Orașului B. instanța reține că în conformitate cu evidențele cadastrale din anul 1972 tarlaua 51 parcelele cc 966 și cc 967 aparțin Ministerului Petrolului (f. 118-119). Totodată, potrivit evidențelor cadastrale . aparținut fostelor I.A.S.-uri (f.119).

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Orașul B. prin Primar, instanța reține că cererea având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului prin uzucapiune se soluționează în contradictoriu cu adevăratul proprietar al terenului, instituția uzucapiunii fiind o sancțiune împotriva acestuia, care nu a fost diligent și a permis ca bunul proprietatea sa să se afle în posesia altei persoane un timp foarte îndelungat.

O soluție contrară ar lipsi de eficiență juridică acțiunea având obiectul menționat, întrucât o persoană care nu ar putea pretinde un drept de proprietate asupra terenului nu ar putea nici să opună reclamantului ce se pretinde uzucapant apărări concrete cu privire la exercitarea de către acesta din urmă a posesiei utile timp de 30 de ani, astfel încât la stabilirea cadrului procesual subiectiv instanța este obligată să verifice calitatea de proprietar asupra terenului a persoanelor chemate în judecată.

În concluzie, având în vedere situația juridică a terenului în discuție se reține că și Orașul B., prin primar, justifică legitimare procesuală în cauză, imobilul figurând în evidențele sale ca proprietate de stat.

Cu privire la fondul cauzei, instanța reține din cuprinsul întâmpinării formulate de pârâtul Orașul B., prin primar, că terenul ce face obiectul cauzei face parte din suprafața de 4,18 ha reconstituită most. def. B. A. prin H.C.J. de aplicare a legilor fondului funciar nr. 2809/21.11.2002, nefiind însă emis titlu de proprietate întrucât acțiunea de parcelare și măsurare este în curs de desfășurare.

Totodată, din declarațiile martorilor B. N. și M. C. audiați în cauză la propunerea reclamanților rezultă că reclamanta împreună cu soțul său, în prezent decedat, și ulterior împreună cu fiul său, reclamantul din prezenta cauză, stăpânesc terenul în litigiu de peste 50 de ani, aparținând probabil localității, fără ca vreunul din aceștia să fie tulburat în stăpânirea imobilului, care nu și-a schimbat configurația de-a lungul timpului (f. 89-90).

Prin răspunsurile la interogatoriu, pârâtul a arătat că reclamanții folosesc terenul în litigiu în calitate de tolerați de Primărie întrucât nu aveau locuință (întrebările nr.2 și 4).

În raport de situația de fapt expusă mai sus, instanța apreciază că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 1846 și următoarele Cod Civil. Astfel, potrivit art. 1847 Cod Civil, pentru a se prescrie, este necesară o posesie continuă, neîntreruptă, publică și sub nume de proprietar, iar art. 1848 și următoarele cod civil definesc toate aceste calități ale posesiei utile.

De asemenea, posesia utilă în sensul dispozițiilor legale citate presupune că este neîndoielnică exercitarea în nume de proprietar a actelor de folosință a imobilului, excluzând totodată și contestarea acestei stări de fapt, iar în cauză instanța apreciază că posesia reclamanților nu este una utilă.

Este adevărat că simpla contestare din partea unui terț nu este de natură să vicieze posesia atunci când aceasta are celelalte caracteristici prevăzute de lege, însă în speță terenul pe care reclamanții pretind a-l fi posedat vreme de mai mult de 30 de ani, în conformitate cu evidențele cadastrale din anul 1972, aparține Ministerului Petrolului de la acea vreme și fostelor I.A.S.-uri.

În aceste condiții instanța apreciază că nu sunt întrunite condițiile legale pentru dobândirea de către aceasta a dreptului de proprietate prin efectul prescripției achizitive de 30 de ani asupra terenului în discuție și asupra construcției situate pe acesta și pe cale de consecință cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca neîntemeiată.

În baza art. 19 din OUG nr. 51/2008 ajutorul public judiciar acordat reclamanților prin încheierea camerei de consiliu din data de 12.04.2013 rămâne în sarcina statului. Totodată, instanța atrage atenția reclamantei că are obligația de a depune la dosar, in original, dovada achitării ratelor lunare in suma de 135,40 lei/lună, reprezentând ajutor public judiciar in suma de 1354 lei de care a beneficiat, sub forma eșalonării taxei judiciare de timbru, prin încheierea de ședință din 12.04.2013, irevocabilă, până la achitarea integrală a debitului.

Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Orașul B. prin Primar, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții M. V. și M. G., cu domiciliul procesual ales la C. Individual A. V. T., cu sediul profesional în com. Păulești, ., jud. Prahova, în contradictoriu cu pârâtul Orașul B. prin Primar, cu sediul în orașul B., ., jud. Prahova, ca neîntemeiată.

În baza art. 19 din OUG nr. 51/2008 ajutorul public judiciar acordat reclamanților rămâne în sarcina statului.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.05.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

L. A. Șinc A.-M.

Red.. .L.A./ Ș.A.M.

5 ex./12.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 1442/2013. Judecătoria CÂMPINA