Plângere contravenţională. Sentința nr. 2926/2013. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 2926/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 4114/204/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr.677/2001

Dosar nr._

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.2926

Ședința publică de la 27.11.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE – MARIA CERNICA

GREFIER - L. B.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de petiționara P. . privind înlocuirea sancțiunii obligării intimatului C. M. la prestarea unei activități în folosul comunității cu sancțiunea amenzii contravenționale.

Cererea este scutită de taxă de timbru conform art. 30 din OUG nr. 80/2013.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura completă. S-a făcut referatul cauzei, după care se învederează instanței că a fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei Câmpina.

În baza art. 131 alin. 1 din codul de procedură civilă, instanța verificându-și competența constată că este competentă general material și teritorial conform art. 21 raportat la art. 7 din OG nr. 55/2002 modificată și completată și art. 94 pct. 4 din codul de procedură civilă.

În baza art. 238 alin. 1 din codul de procedură civilă, estimează durata soluționării cauzei la o lună de zile. codul de procedură civilă

În baza art. 258 raportat la art. 255 și art. 237 alin. 2 pct. 7 din codul de procedură civilă, admite petiționarei proba cu înscrisuri ca fiind admisibilă concludentă și necesară pentru soluționarea cauzei.

Instanța invocă excepția prescripției executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității aplicată prin sentința civilă nr.2369/2011 conform art. 211 alin. 1 din OG nr. 55/2002, modificată și completată.

În baza art. 244 alin.1 din codul de procedură civilă, declară închisă cercetarea procesului și în baza art. 392 din codul de procedură civilă, nemaifiind alte cererii de formulat și nici probe de administrat, declară deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și față de lipsa părților în baza art. 394 alin. 1 din codul de procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, petiționara P. . a solicitat în contradictoriu cu intimatul C. M. înlocuirea sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 20 ore aplicată intimatului prin sentința civilă nr. 2369 din 05.10.2011 a Judecătoriei Câmpina cu sancțiunea amenzii contravenționale.

În motivarea cererii, petiționara a arătat că intimatul nu s-a prezentat să efectueze cele 20 ore de muncă în folosul comunității conform mandatului nr. 123/2011.

În drept, petiționarul și-a întemeiat cererea pe disp. art. 21 din OG nr.55/2002.

Prin rezoluția din 17.09.2013, instanța în baza disp. art. 201 alin. 1 din codul de procedură civilă, a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor atașate, intimatului cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică prevăzută de art. 208 al. 2 din codul de procedură civilă, în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată.

Cererea de chemare în judecată și înscrisurile au fost primite de intimat la data de 19.09.2013, însă acesta nu a formulat întâmpinare, astfel că prin rezoluția din 16.10.2013 instanța a fixat termen de judecată la data de 27.11.2013.

A fost atașat dosarul nr._ în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 2369 din 05.10.2011 prin care s-a aplicat sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 20 ore, sentință rămasă definitivă la data de 14.11.2011.

Intimatul deși legal citat nu s-a prezentat în instanță, iar în baza disp. art. 254 rap. la art. 255 din codul de procedură civilă, s-a încuviințat petentei și administrat proba cu înscrisuri.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2369 din 05.10.2011 pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr._, s-a admis cererea formulată de petiționarul Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova și s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 268 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 05.04.2011 cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 20 ore la dispoziția Primăriei ., fiind îndeplinite condițiile art.391 alin.2 din OG nr.2/2001.

La data de 14.11.2011 Judecătoria Câmpina a emis mandatul de executare nr. 123 pentru executarea sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 20 ore la P. .> Potrivit art. 211 alin. 1 din OG nr. 55/2002, modificată și completată, executarea sanctiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărării judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea.

Având în vedere că sentința civilă nr. 2369 din 05.10.2011 pronunțată de Judecătoria Câmpina prin care s-a aplicat sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 20 ore a rămas irevocabilă la data de 14.11.2011, instanța față de dispozițiile art. 211 alin. 1 din OG nr. 55/200, urmează să respingă cererea și să constate prescrisă sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 20 ore.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția prescripției executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității aplicată prin sentința civilă nr. 2369 din 05.10.2011 pronunțată de Judecătoria Câmpina.

Constată prescrisă sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 20 ore.

Respinge cererea formulată de petiționara P. . cu sediul în ., jud. Prahova în contradictoriu cu intimatul C. M., CNP_ domiciliat în com. Florești, ., jud. Prahova.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Câmpina.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 27.11.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER

C. M. B. L. M.

Red.CM.

4 ex./29.11.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2926/2013. Judecătoria CÂMPINA