Plângere contravenţională. Sentința nr. 524/2013. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 524/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 4242/204/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SECTIA CIVILA
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 524/2013
Ședința publică de la 20 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M.-L. E.
Grefier: A. E. V.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petentă S.C. N. P. IMPEX S.R.L. și pe intimată A. NAȚIONALĂ A VĂMILOR - DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE BUCUREȘTI, având ca obiect plângere contravențională.
Acțiunea este scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar conform art.36 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 coroborat cu art.15 lit. i din Legea nr.146/1997.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat G. M. pentru petentă, martorii T. G., C. O., lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța dispune audierea martorilor încuviințați petentei.
S-au audiat, sub prestare de jurământ martorii, prezenți astăzi în instanță, T. G., C. O., declarațiile date fiind consemnate și atașate la dosar.
Av. G. M pentru petentă depune la dosar un set de planșe foto, arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Instanța, nemaifiind alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Av. G. M pentru petentă arată că a formulat plângere pentru netemeinicia procesului verbal de contravenție, petenta a fost sancționată conform art. 20669 alin. 6 din Legea 571/2003 coroborat cu pct. 6.3. lit. h din Ordinul nr. 2491/2010, unde legiuitorul spune că se sancționează dacă sistemul video nu funcționează; la data de 13.08.2012 s-a constatat că sistemul video funcționa, înregistrarea funcționa corect la acea dată,insa înregistra o dată greșită; una este să nu funcționeze sistemul video alta este să înregistreze o dată greșită; art. 1 prevede că pentru a exista o contravenție trebuie să avem vinovat, sancțiunea este foarte mare+ confiscarea unei sume de bani, sumele sunt foarte mari; procesul verbal este netemeinic, sistemul video funcționa, are contract de mentenanță, are sistem video, sunt căderi de tensiune, monitoarele sunt puse la înălțime de 2,5 m, se văd imaginile, dacă se întrerupe trece automat pe baterii. Solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție; certificatul de calibrare ar trebui să stea în mod obligatoriu la stație, el există nu se poate da atestatul, certificatul nu a fost în stație la acel moment; în luna august a fost o întreagă haiduciei pe distribuitorii mai mici; prin decizia D.G. a Vămilor li s-a retras atestatul, a acționat în judecată, dar au primit termen la vară. Solicită a se avea în vedere că faptei îi lipsește vinovăția, nu-i poate fi amputată unei persoane fapta, nu poate face vinovat un salariat. Solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal și exonerarea de la plata amenzii, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față,
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr._ petenta S.C. N. P. IMPEX S.R.L. a contestat procesul verbal de contravenție nr. 257/13.08.2012 prin care a fost sancționată cu amendă de 2000 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art.206 indice 69 alin.6 din Legea nr.571/2003 coroborat cu pct.6.3 lith) din Ordinul nr. 2491/2010, iar ca sancțiune complementară s-a dispus confiscarea sumei de 14 531,91 lei,solicitând admiterea acesteia și anularea procesului verbal de contravenție, exonerarea de la plata amenzii si a sancțiunii complementare.
În motivarea plângerii petenta a arătat că la data de 13.08.2012, o echipă de inspectori din cadrul „ ANV - Direcția Regionala Vamala Pentru Accize si Operațiuni Vamale" - București, a efectuat un control la stația de distribuție carburanți a S.C. N. P. IMPEX S.R.L., situată la punctul de lucru din comuna Valea Doftanei, .,ocazie cu care au verificat printre altele ,existența si funcționarea sistemului de supraveghere video a zonelor de descărcare în rezervoare, intocmindu-se procesul verbal nr 257/13.08.2012, în care s-a consemnat că„.... s-a constatat că sistemul de supraveghere video nu a funcționat în perioada 24.07._12, încălcându-se prevederile art. 206 indice 69 alin. 6 din Legea nr. 571 / 2003 coroborat cu pct. 6.3 lit h) din Ordinul Nr. 2491/ 2010"
Petenta a aratat că procesul verbal întocmit este netemeinic, afirmația potrivit căreia „sistemul de supraveghere video nu funcționează" fiind nereală.
A mai menționat că, înainte de venirea controlului, salariații stației au constatat că unitatea de stocare imagini (DVR), înregistra corect imaginile dar seta în permanență o dată greșită, respectiv septembrie 2011 si data fiind aceasta defectiune tehnica a fost anunțată „ S.C. MICROSEC 2004 S.R.L." CAMPINA, societate cu care „S.C. N. P. IMPEX S.R.L", are un contract de service si care a setat corect data DVR-ului.
La venirea echipei de control, respectiv în data de 13.08.2012, când s-au vizionat imaginile anterioare controlului s-a observat că unitatea de stocare imagini înregistra corect imagini dar seta greșit data.
A mai mentionat petenta petenta că a arătat si demonstrat echipei de control că sistemul funcționează si că a fost o defecțiune ce nu poate fi imputată cuiva însă argumentele au fost respinse si s-a consemnat faptul că sistemul video nu a funcționat, echipa de control, dând astfel o interpretare forțată prevederilor legale.
În cuprinsul plângerii, sub un alt aspect, a subliniat petenta caracterul deosebit de împovărător din punct de vedere material al măsurilor dispuse întrucât amenda plus măsura complementara a confiscării, obligă societatea la un efort financiar imens (20.000, 00 lei + 14.531,91 lei), care în final o poate duce la suspendarea activității având în vedere si condițiile economice actuale.
În drept plângerea a fost întemeiată pe disp.art 31 din OG NR 2/2001 mod.
În dovedirea plângerii au fost depuse la dosar procesul verbal contestat, (f.5-6), procesul verbal de control din 1.08.2012 (f.7-10),proces verbal încheiat la 08.08.2012 (f.11), Contract de îmtreținere și service nr 403/3.05.2011 (f.12-17)
Prin întâmpinarea depusă la dosar (f.24-29) intimata a solicitat respingerea plângerii, apreciind că procesul-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor a fost întocmit cu respectarea întocmai a dispozițiilor prevăzute de art. 16 si art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind Regimul juridic al contravențiilor, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege, nefiind incidentă nici o cauză de natură să atragă nulitatea acestuia.
În susținerea întâmpinării intimata a arătat că, în fapt, la data de 13.08.2012, inspectorii de specialitate din cadrul Direcției! Regionale pentru Accize si Operațiuni Vamale București/Serviciul Supraveghere; Fiscală si Coordonare Echipe Mobile/Biroul Echipe Mobile au efectuat un control inopinat, pentru verificarea respectării condițiilor legale de comercializare a produselor accizabile (combustibili pentru autovehicule), la punctul de lucru aparținând S.C. N. P. IMPEX S.R.L., situat in Corn. Valea Doftanei, ., activitate desfășurata în baza Atestatului de înregistrare a activității de comercializare în sistem en detail de produse energetice nr., RO9627129DT02, emis de organele fiscale competente, fapt pentru care a fost încheiat Procesul Verbal de Control nr. 443/1/B./13.08.2012.
In cadrul acestui control au fost efectuate verificări cu privire la respectarea condițiilor, pe care operatorii economici au obligația sa le îndeplinească pe perioada comercializării produselor energetice.
A mai menționat intimata că,la verificarea sistemului de supraveghere video a zonelor de descărcare în rezervoare, la punctul de lucru al societății reclamante, s-a constatat că, imaginile aferente gurii de aprovizionare cu carburanți, au fost stocate pe o perioadă de doar 5 zile înaintea datei controlului ori, una dintre condițiile imperative impuse de lege, pentru a putea fi desfășurata activitatea de comercializare a produselor energetice ( consecințele nerespectării acestor condiții ducând până la revocarea atestatului si oprirea activității), este ca stocarea imaginilor înregistrate sa se facă pe o durata de minim 20 de zile, sistemul de supraveghere trebuind obligatoriu să funcționeze permanent, inclusiv in perioadele de nefuncționare a spațiului de comercializare, chiar și în condițiile întreruperii alimentarii cu energie electrică de la rețeaua de distribuție,
Astfel, organele de control, pentru a putea verifica realitatea cantităților de produse descărcate in rezervoare, ar fi trebuit sa vizualizeze imaginile stocate pe ultimele 20 de zile si anume, 24.07._12 ,însă nu au putut fi vizualizate decât imaginile stocate din data de 08.08.2012 ora 18, 00 si pana la data efectuării controlului, restul înregistrărilor video stocate neputând fi luate in considerare, fiind din luna septembrie a anului 2011.
A arătat intimata că petenta a respectat condițiile prev de art. 206 indice 16 alin (3), lit.a)-e) din Legea nr. 571/2003, la momentul înregistrării sale la organul vamal competent, în vederea obținerii atestatului de comercializare produse energetice, dar nu a respectat obligația de a menține aceste condiții, pe toată perioada comercializării produselor, prevederile art. 206 indice 69, alin. (6) din Legea nr. 571/2003 coroborat cu pct. 6.3, lit. h) din Anexa 1 la Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscala nr. 2491/2010, fapta săvârșita constituind contravenție potrivit art 2213 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 si fiind sancționată conform art 2213 alin. (3), Ut a) din același act normativ, mențiuni făcute întocmai acestor norme legale, de către organele constatatoare, în procesul-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor a cărui anulare se solicită.
Cu privire la individualizarea sancțiunii aplicate, a considerat intimata că organele constatatoare au stabilit corect cuantumul amenzii aplicate, la limita minimă prevăzută de actul normativ cu atât mai mult cu cât Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările si completările ulterioare, prevede posibilitatea achitării pe loc sau în termen de 48 de ore, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ.
În susținerea întâmpinării intimata a atașat procesul verbal de contravenție contestat de către petentă (f.30-31),procesul verbal de control încheiat la 13.08.2012(f.32-35), notă explicativă (f.36),raport pe perioada schimb nr 2069-2646(f.37).
În cauză au fost încuviințate și administrate la solicitarea petentei probele cu înscrisuri și doi martori.
Petenta a mai depus un nr de 4 planșe fotografice(f.47-58)
Au fost audiați martorii T. G. și C. O. (f.45,46)
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție nr. 257/13.08.2012 incheiat de inspectorii din cadrul „ ANV - Direcția Regionala Vamala Pentru Accize si Operațiuni Vamale" - București, petenta a fost sancționată cu amendă de 2000 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art.206 indice 69 alin.6 din Legea nr.571/2003 coroborat cu pct.6.3 lith) din Ordinul nr. 2491/2010, iar ca sancțiune complementară s-a dispus confiscarea sumei de 14 531,91 lei, retinindu-se ca in urma controlului efectuat la punctul de lucru al societatii din . . distributie carburanti, la data de 13.08.2012, s-a constatat ca sistemul de supraveghere video nu a functionat in perioada 24.07._12 si nu a putut fi prezentat certificatul de calibrare pentru rezervorul nr. 3 .
Din declaratiile celor doi martori audiati T. G. și C. O. (f.45,46) s-a retinut ca pe data de 08.08.2012 ,una din angajatele punctului de lucru a semanalat primului martor o defectiune la sistemul de inregistrare a imaginilor, fiind anuntata societatea cu care petenta avea contract de intretinere si service, . DVR utilizat de petenta, reprezentantul societatii de service( cel de-al doilea martor ) a constatat ca acesta efecua inregistrarile, insa afisa o data cu un an inainte, defectiunea fiind remediata in acel moment, dupa care sistemul a efectuat inregistrarile cu data corecta .
De asemenea, martorul C. O., reprezentantul societatii de service a invederat instantei ca a mai intalnit sitautii in care datorita caderilor de tensiune, s-a resetat data sistemului de inregistrare, acesta revenind la data de fabricatie .
Totodata ambii martori au aratat ca monitorul care reda imaginile inregistrate este pozitionat mai sus, la o distanta de 2,5 m, ca data inregistrarii apare pe ecranul monitorului, insa este scrisa cu cifre destul de mici, pentru a putea fi observata cu usurinta de o persoana care se afla in incinta statiei .
Instanta retine ca desi in OG nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forța probatorie a procesului verbal de constatare a contravenției, în practica judiciară internă, plecând în principal de la prevederile art. 47 din OG nr. 2/2001,care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere prevederile art. 1171 Cod Civil, se reține de regulă că procesul verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, insa toate acestea pana la limita de a-l pune pe contravenient in imposibilitate de a se apara .
Din acest punct de vedere ii revine petentului obligatia de a aduce probe care sa dovedeasca netemeinicia procesului verbal de contraventie contestat .
Inatanta apreciaza ca prin probele administrate in cauza, declaratii de martori, inscrisuri si planse fotografice, petenta facut dovada faptului ca sistemul de supraveghere video a zonelor de descarcare in rezervoare a functionat in peroada 24.07._12, insa inregistrarea s-a efectuat, datorita unei defectiuni care nu a putut fi observata imediat, cu o data gresita, pana la data de 08.08.2012 cand s-a remediat aceasta defectiune, nefiind astfel incalcate disp. art.206 indice 69 alin.6 din Legea nr.571/2003 coroborat cu pct.6.3 lith) din Ordinul nr. 2491/2010.
Față de aceste considerente instanța urmează ca în temeiul art.34 din OG 2/2001 să admită plângerea și să anuleze procesul verbal de contravenție ca netemeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petenta S.C. N. P. IMPEX S.R.Lcu sediul in com Aricestii Rahtivani, ., jud. Prahova și cu sediulales pentru comunicarea actelor procedurale in mun.Ploiești, .. 29, ., ., înregistrata la O.R.C. Prahova sub nr. J_, având CUI RO_ în contradictoriu cu intimată A. NAȚIONALĂ A VĂMILOR - DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE BUCUREȘTI.
Anulează procesul verbal de contravenție nr. 257 încheiat la data de 13.08.2012 de intimată A. NAȚIONALĂ A VĂMILOR - DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE BUCUREȘTI, ca netemeinic.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20.02.2013.
Președinte, Grefier,
M.-L. E. A. E. V.
Red.EML/MCB
4 ex/04.04.2013
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Servitute. Sentința nr. 3011/2013. Judecătoria CÂMPINA → |
---|