Pretenţii. Sentința nr. 1855/2013. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1855/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 03-07-2013 în dosarul nr. 1974/204/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1855
Ședința publică de la 03 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C.
Grefier I. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C.STEINER & CO L. IFN S.A. și pe pârâtul B. V., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că în data de 12.06.2013 societatea reclamantă a depus la dosar o cerere prin care solicită ca în temeiul disp.art. 406 c. pr. Civila, să se ia act de faptul că înțelege să renunțe la judecata prezentei acțiuni.
Instanța în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 NCPC verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere potrivit art. 94 alin. 1 lit. j rap. la art. 107 alin. 1 N.C.P.C. și, conform disp. art. 238 alin. 1 NCPC, apreciind că prezenta cauză poate fi soluționată la acest termen, rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, reclamanta . IFN SA Câmpina a chemat în judecată pârâtul B. V. pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumelor de 1.306,14 lei reprezentând contravaloare sumă împrumutată, suma de 165,88 lei reprezentând contravaloare comisioane, suma de 45,59 lei reprezentând contravaloare dobândă și suma de 7,05 lei reprezentând contravaloare dobândă penalizatoare conform contractului de credit nr. STC 106 din 21.11.2012 și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în baza raporturilor financiare a încheiat cu pârâtul contractul de credit nr. STC106 din 21.11.2012 și conform condițiilor stipulate în contract, principala obligație a acestuia era aceea de a respecta termenele de plată prevăzute în contract și în scadențarul de plată, neplata acestora în termenul expres stipulat atrăgând după sine penalități de întârziere de 4%/an, iar penalitățile putând fi calculate nelimitat chiar dacă cuantumul lor depășește valoarea pentru care se datorează plata.
Reclamanta a precizat că raporturile financiare cu clienții se derulează în baza înregistrării unor documente, însoțite de copia cărții de identitate a titularului, o dovada a unui venit cert și după caz, o dovadă a unui cont bancar.
Prin aceeași cerere reclamanta a invocat disp. art. 379 alin. 1, 3 și 4 din codul de procedură civilă și a apreciat că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, iar pârâtul a recunoscut tacit debitul, fapt care rezultă din atitudinea sa, care prin rămânerea în pasivitate pe tot parcursul derulării procedurii de recuperare a creanței nu a contestat cuantumul sumei datorate.
Potrivit art. 1.270 alin. 1 din codul civil, a arătat reclamanta, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante și trebuie executat cu bună credință și a depus diligențele necesare în vederea rezolvării litigiului pe cale amiabilă, precum și prin notificarea acestuia în speranța că va achita datoria și nu vor fi nevoiți să apeleze la instanța de judecată.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 3 cod civil raportat la art. 720 Cod procedură civilă și art. 46 Cod comercial coroborat cu art. 1.516 alin. 1 și 2 cod civil.
In dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar contractual de credit STC 106 din 21.11.2012 (f.7), adresa nr. 102 din 25.02.2013 privind concilierea directă (f.9), calcul sold (f.11-12), procesul verbal de conciliere directă nr. 164/15.03.2013 (f.13).
Prin rezoluția din data de 14.05.2013, cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtului conform art. 201 alin. 1 din codul de procedură civilă, iar pârâtul nu a formulat întâmpinare și a fost stabilit termenul de judecată la data de 03._.
Prin cererea depusă la dosar la data de 12.06.2013, reclamanta a arătat că renunță la judecată conform art. 406 din codul de procedură civilă, iar pârâtul a fost citat cu mențiunea de a-și exprima acordul cu privire la cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă conform art. 406 alin. 4 din codul de procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată că potrivit art. 406 alin. 1 din codul de procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința publică, fie prin cerere scrisă, iar dispozițiile art. 406 alin. 4 din codul de procedură civilă, prevăd că în situația în care reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți.
Având în vedere că reclamanta a formulat cererea de renunțare la judecată la data de 12.06.2013 după comunicarea cererii de chemare în judecată, iar pârâtul nu și-a exprimat acordul față de această cerere conform art. 406 alin. 4, instanța urmează ca în baza art. 406 alin. 6 din codul de procedură civilă, să constate că reclamanta a renunțat la judecata acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată că reclamanta . IFN” SA cu sediul în mun. Câmpina, .. 88, ., ., înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI_ a renunțat la judecata acțiunii formulată împotriva pârâtului B. V. domiciliat în orașul B., ., jud. Prahova, CNP_, conform art. 406 alin. 1 din codul de procedură civilă.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Recursul se depune la Judecătoria Câmpina.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.07.2013.
P. GREFIER
C. M. D. I.
Red. CM
4ex./08.07.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 867/2013. Judecătoria CÂMPINA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 439/2013.... → |
---|