Pretenţii. Sentința nr. 2137/2013. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 2137/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 1567/204/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2137

Ședința publică din data de 20 Septembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: L. A.

GREFIER: ȘINC A. – M.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR.920 PRIN ADMINISTRATOR S.C. PARACORA IMOB S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul O. Ș., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal efectuat în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită, cu pârâtul prin afișare.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA

Având în vedere că de la data de 22.06.2012, părțile au lăsat în nelucrare cauza, neîndeplinind nici un act de procedură,

Constatând că, în baza art. 248-254 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Văzând că, în speță, părțile au lăsat în nelucrare cauza mai mult de un an și că actul de procedură în vederea judecării nu trebuie îndeplinit din oficiu, aceasta urmează a fi constatată perimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării, invocată de instanță din oficiu.

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 920 Câmpina prin administrator S.C. Paracora Imob S.R.L, cu sediul în Câmpina, Calea Doftanei, nr.18, parter, jud.Prahova, în contradictoriu cu pârâtul O. Ș., cu domiciliul în Câmpina, ., ., ., având ca obiect pretenții.

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.09.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.. .L.A./ Ș.A.M.

4 ex./14.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2137/2013. Judecătoria CÂMPINA