Pretenţii. Sentința nr. 55/2013. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 55/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 6363/204/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr. _
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 55/2013
Ședința publică de la 10 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE ELENA STĂNESCU
Grefier L. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe reclamantul M. I. C. și pe pârâta S.C. A. R. ASTRA S.A., având ca obiect pretenții disjunsă din dosarul nr. _ .
Cererea nu a fost timbrată.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la 9.01.2013 reclamantul a depus cerere de renunțare la judecată; la 10.01.2013 pârâta a depus întâmpinare.
Instanța constată că deși s-a depus cerere de renunțare la judecată, prioritară este excepția netimbrării cererii invocată de pârâtă în prima întâmpinare și rămâne în pronunțare pe aceasta.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ , prin disjungerea cererii de chemare în garanție formulată în dosarul civil nr._ - reclamantul M. I. C. a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. R. ASTRA S.A., solicitând – ca în cazul în care va cădea în pretenții –obligarea acesteia să îl despăgubească cu suma pe care instanța o va stabili în sarcina sa; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a susținut că a fost beneficiarul poliței de asigurare de răspundere civilă auto RCA ./02/XI/SP, nr._, valabilă de la 16.01.2011 până la 15.07.2011. La 15.05.2011 a fost implicat într-un accident rutier, iar potrivit sentinței civile nr. 633/17.02.2012 vinovăția îi aparține. Conform poliței de asigurare asiguratorul său este S.C. A. R. ASTRA S.A. și nicidecum Omniasig, cum greșit s-a menționat în sentința civilă nr. 633/2012. În situația creată asigurătorul trebuie să fie chemat în judecată pentru a răspunde de pagubele pe care acesta le-a creat, ca asigurat, în limitele stipulate în polița de asigurare.
În drept reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 60-63 C.pr.civ. și Legea nr. 136/1995.
Legal citată, pârâta S.C. A. R. ASTRA S.A. a formulat în apărare întâmpinare (f. 4), prin care a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în garanție - actuala cerere de chemare în judecată – față de disp. art. 10 din Legea nr. 146/1997, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În cuprinsul acestei cereri în esență pârâtă a subliniat că la 16.10.2012 D. L. a avizat dauna produsă la 15.05.2011 din culpa asiguratului M. I. C., astfel cum s-a stabilit prin sentința civilă nr. 633/17.02.2012. A deschis dosarul de daună nr. PH1012DA002884 în cadrul căruia D. L. a formulat la 31.10.2012 cerere de despăgubire pentru suma de 5.407,85 lei, pe care i-a achitat în termen legal, respectiv la 19.11.2012.
În drept a invocat art. 155 și urm. C.pr.civ., prevederile Legii nr. 136/1995, Ordinul CSA nr. 5/2010, Codul civil, Legea nr. 146/1997.
În ședința publică din 29.11.2012 – față de disp. Legii nr. 146/1997 - s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 406 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, sub sancțiunea anulării cererii, ca netimbrată.
La 9.01.2012 reclamantul a depus la dosar cerere de renunțare la judecată (f. 15).
O nouă întâmpinare a formulat pârâta la 10.01.2013 (f. 17-18), prin care a solicitat respingerea cererii, ce neîntemeiată, motivat de faptul că reclamantul a avut calitatea de pârât în dosarul civil nr._ pentru a acoperi prejudiciul cauzat în urma unui accident de circulație și cum deținea polița de asigurare RCA la aceasta a formulat cererea de chemare în garanție, pentru ca în eventualitatea în care ar cădea în pretenții, suma să fie preluată de pârâtă, însă în ședința publică din 29.11.2012 instanța a luat act de renunțarea la judecata acțiunii în pretenții formulată de reclamantul ce a fost despăgubit, astfel încât acțiunea principală a fost soluționată, iar reclamantul din prezenta cauză nu a căzut în pretenții, cererea de chemare în garanție rămânând fără obiect.
În drept a invocat disp. art. 115 și urm. C.pr.civ.
În ședința publică de astăzi s-a apreciat că deși reclamantul a declarat că renunță la judecată, prin cererea depusă la fila 15, prioritară în soluționare este excepția netimbrării cererii, invocată de pârâtă.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma acestei excepții, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a investit instanța de judecată cu soluționarea unei acțiuni în pretenții, fără ca la momentul înregistrării cererii să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă pretențiilor și nici ulterior nu a depus la dosar înscrisuri din care să rezulte plata taxei judiciare de timbru de 406 lei, calculată conform art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 146/1997 și a timbrului judiciar în cuantum de 0,3 lei, potrivit art. art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 32/_, stabilite în funcție de pretențiile acestuia.
Conform art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxa judiciară de timbru se plătește anticipat, iar dacă nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii, instanța va pune în vedere reclamantului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, neîndeplinirea acestei obligații sancționându-se cu anularea cererii.
Față de cele ce preced, cum reclamantul nu și-a îndeplinit obligația legală de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 406 lei și a atașa timbre judiciare în cuantum de 0,3 lei, deși a fost citat cu această mențiune (f. 12), urmează ca în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 a sancționa această atitudine cu anularea cererii, ca netimbrată.
Instanța putea lua de declarația reclamantului de renunțare la judecată, în temeiul disp. art. 246 C.pr.civ., doar în ipoteza în care cererea acestuia era legal timbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția netimbrării cererii, invocată de pârâtă.
Anulează cererea în pretenții, formulată de reclamantul M. I. C., domiciliat în mun. Tg. M., ., ., jud. M., împotriva pârâtei S.C. A. R. ASTRA S.A., cu sediul în mun. București, .. 3, .. 10 sector 3, prin SUCURSALA TÂRGU M. a S.C. A. R. ASTRA S.A., cu sediul în mun. Tg. M., .-5, jud. M., ca netimbrată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.01.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. S. M. L.
Red. SE/ML
5 ex./17.01.2013
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2581/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1030/2013.... → |
---|