Pretenţii. Sentința nr. 2421/2013. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 2421/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 11-10-2013 în dosarul nr. 2063/204/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

DOSAR NR. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2421

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11 OCTOMBRIE 2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

JUDECĂTOR: ŞERBĂNESCU MARILENA-ALINA

GREFIER: NIȚEANU V. M.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect pretenții, formulată de reclamantul D. G. cu domiciliul ales în mun. Câmpina, ., ., în contradictoriu cu pârâții V. V. și V. I. cu domiciliul în ., jud. Prahova.

Acțiune timbrată legal cu suma de 371 lei potrivit chitanței nr._/27.05.2013 (f. 14) și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns reclamantul personal, lipsind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Petentul D. G. având cuvântul personal arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Instanța nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Petentul D. G. având cuvântul arată că solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâților la suma solicitată prin acțiune de 4.500 lei, deși aceștia i-au mai achitat 1000 lei, însă are nevoie de hotărâre, deoarece dacă i se achită tot debitul nu le va mai solicita banii.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ la data de 09.04.2013 reclamantul D. G. a chemat în judecată pârâții V. V. și V. I. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța aceștia să fie obligați să-i restituie suma de 4.500 lei reprezentând împrumut nerestituit. Cu cheltuieli de judecată și reactualizarea sumei până la achitarea în întregime a acesteia.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în anul 2010, întrucât îl cunoaște pe pârât, fiind dascălul satului Urleta, i-a împrumutat acestuia la sfârșitul lunii iulie, pentru fiica sa V. I., fără a consemna în vreun document, suma de 5.000 lei pentru cca. o lună, cel mult 2-3 luni.

Arată reclamantul că în data de 28.09.2010, orele 15:31, a primit după telefonul acestora un sms, în care specificau că pe 15.10.2010, îi vor restitui suma de bani, însă aceștia nici până în prezent nu i-au restituit datoria.

Mai arată reclamantul că din luna martie 2011 soția sa, cunoscându-se bine cu pârâta, a purtat conversații pe facebook cu aceasta până prin luna iunie 2011 când pârâta a restricționat contul și a scos-o pe soția sa, Ladaru R. M., din lista de prieteni.

Se mai menționează că după numeroase vizite la poarta pârâtului, la sfârșitul lui noiembrie începutul lui decembrie 2011 i-a dat suma de 500 lei, spunându-i că restul îi va achita lunar însă nu a mai primit nicio sumă de bani.

Reclamantul și-a întemeiat în drept acțiunea pe disp. art. 1516 alin. 2 pct. 1, 1518 alin. 1, 1522, 1525 N. C. civ. și art. 7201 C. pr. civ. Cod civil.

În dovedirea acțiunii s-a depus: act identitate, confirmare primire, notificare (f. 4-6).

La solicitarea instanței reclamantul și-a precizat acțiunea (f.10), a indicat probele pe care le solicită și a menționat că renunță la cererea privind reactualizarea sumei, solicitând numai suma de 4.500 lei.

Întrucât pârâții nu au formulat întâmpinare în baza disp. art. 201 alin. 4 C. pr. civ. instanța a dispus fixarea termenului de judecată, prin rezoluția din 26.06.2013.

La solicitarea reclamantului s-au încuviințat și administrat probe cu înscrisuri, pârâții fiind citați cu mențiunea prezentării la interogatoriu.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt următoarele:

Prin prezenta cerere reclamantul solicită obligarea pârâților la restituirea unei sume de 4.500 lei, ce pretinde că reprezintă un împrumut acordat pârâtului V. V. pentru fiica sa, pârâta V. I. în perioada iulie – august 2010, cu obligația restituirii acestuia în maxim 2 -3 luni.

Această pretinsă convenție de împrumut nu s-a materializat printr-un înscris, reclamantul susținând că pârâtul îi este cunoscut, fiind dascălul satului Urleta.

În primul rând instanța constată că reclamantul își întemeiază acțiunea pe dispozițiile din Noul Cod Civil, însă se vor avea în vedere dispozițiile vechiului cod civil deoarece potrivit prev. art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului Cod civil „Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.”, iar reclamantul susține că a încheiat convenția în perioada 07-08.2010, Noul Cod civil fiind aplicabil din 01.10.2011.

Așadar contractul de împrumut conform art. 1576 C. civ. este un contract prin care o persoană, numită împrumutător, transmite în proprietatea altei persoane, numită împrumutat o câtime de lucruri cu obligația pentru împrumutat de a restitui la scadență o cantitate egală de lucruri de același gen și calitate.

Dovada contractului este supusă regulilor generale, astfel potrivit art. 1192 C. civ. (care de altfel sunt preluate și în noul Cod de procedură civilă în art. 309 alin. 1, aplicabil în prezenta cauză) dacă valoarea lucrului împrumutat depășește suma de 250 lei, dovada se poate face numai prin înscris autentic sau prin înscris sub semnătură privată (art. 1191 alin. 1 C. civ.), deci nu prin alte înscrisuri sau martori ori prezumții. Dovada cu martori este însă admisibilă dacă împrumutatul consimte la aceasta sau dacă împrumutătorul dovedește că, în cazul dat, în momentul încheierii contractului a existat o imposibilitate (art. 1198 C. civ.), fie și morală, de a se preconstitui un înscris.

De asemenea când contractul are ca obiect o sumă de bani și este unilateral, înscrisul doveditor al contractului, pentru a avea deplină forță probantă ca înscris sub semnătură privată, trebuie să fie scris în întregime de către împrumutat sau cel puțin acesta să adauge, la finele actului, cuvintele „bun și aprobat” ori o formulă echivalentă, arătând în litere suma și apoi să iscălească (art. 1180 C. civ.).

Însă în prezenta cauză pârâtul prin însăși cererea formulată a precizat faptul că îl cunoaște pe pârât întrucât acesta este dascălul satului, iar nu pentru alte considerente care ar determina o imposibilitate de a preconstitui un înscris.

Nerezultând imposibilitatea de preconstituire a înscrisului în care să se materializeze convenția de împrumut, la care face referire reclamantul, instanța reține că reclamantul nu a făcut dovada acestor susținerii, potrivit disp. art. 249 N. Cod proc civilă și art. 1169 Cod civil, astfel că acțiunea formulată va fi respinsă ca neîntemeiată.

De asemenea instanța are în vedere și faptul că reclamantul la acest termen de judecată a făcut mențiunea că pârâtul i-ar mai fi achitat o sumă de 1000 lei, cu toate acestea dorește pronunțarea unei sentințe prin care pârâții să fie obligați la plata întregii sume solicitate.

Astfel referitor la pretinsul împrumut acordat reclamantul nu a făcut dovada acordării acestuia, a datei concrete a împrumutului, a cuantumului și nici a termenului de scadență.

Instanța nu poate ține seama nici de înscrisurile depuse și care ar reprezenta conversații dintre concubina sa și pârâtă pe o rețea de socializare, nerezultând modalitatea în care acestea au fost obținute și neprezentând nicio certitudine cu privire la realitatea celor consemnate.

Raportat la starea de fapt reținută mai sus și la dispozițiile legale menționate instanța urmează să respingă acțiunea formulată ca neîntemeiată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea precizată formulată de reclamantul D. G. cu domiciliul ales în mun. Câmpina, ., ., jud. Prahova, având CNP_, în contradictoriu cu pârâții V. V. și V. I. cu domiciliul în ., ., jud. Prahova, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanță, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.10.2013.

Judecător, Grefier,

Red. ȘMA

4 ex./16.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2421/2013. Judecătoria CÂMPINA