Somaţie de plată. Sentința nr. 1047/2013. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 1047/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 6107/204/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL P.

Câmpina, ., nr. 14, jud. P.

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr. _

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1047/2013

Ședința publică de la 04 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE ELENA STĂNESCU

Grefier L. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe creditoarea S.C. H. P. S.A. și pe debitorul A. D., având ca obiect somație de plată.

Cererea a fost timbrată cu 39 lei, timbru judiciar de 0,5 lei.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că creditoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ creditoarea S.C. H. P. S.A., prin reprezentanții săi legali, a solicitat pe calea somației de plată obligarea debitorului A. D. la plata sumei de 186 lei, reprezentând contravaloarea facturii emisă la 15.04.2011 și neachitată; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii creditoarea a arătat că debitorul a beneficiat de serviciile sale de apă, însă facturile pe care le-a emis au fost achitate după o lungă perioadă de timp și din acest motiv i-a fost sistat serviciul de furnizare. Prin factura fiscală nr._/15.04.2011, pe care acesta refuză să o plătească, au fost facturate serviciile prestate, respectiv închidere, deschidere apă, sigilare apometru.

În drept a invocat disp. O.G. nr. 5/2001, modificate prin Legea nr. 295/2002 și Legea nr. 195/2004, disp. Legii nr. 51/2006 și Legii nr. 241/2006, clauzele contractuale, iar în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În dovedirea cererii creditoarea a atașat nota de calcul privind penalitățile de întârziere și în copie: contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare încheiat de părți nr. 5152/24.11.2009, declarație pe proprie răspundere, actul de identitate al debitorului și factura fiscală nr._/15.04.2011 (f. 5-16).

Legal citat, debitorul A. D. nu a formulat în apărare întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În baza contractului de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare încheiate de părți – nr._/24.11.2009 (f. 6-12) - debitorul a beneficiat de serviciile creditoarei, însă facturile emise au fost achitate de acesta cu întârziere, iar acest ultim aspect a fost reținut de instanță, fiind invocat de creditoare și necontestat de debitor.

În temeiul disp. art. 6.8. lit. a din convenția încheiată, creditoarea - pentru neachitarea facturilor în termenul de 30 de zile calendaristice de la data scadenței - i-a sistat debitorului serviciul de furnizare a apei, iar pentru serviciile prestate în acest sens, respectiv: deschidere apă, închidere apă și sigilare apometru a emis factura fiscală nr._/15.04.2011 (f. 16), în sumă de 186 lei, pe care debitorul nu a achitat-o.

Potrivit disp. art. 7.17 din convenția părților, cheltuielile justificate aferente sistării furnizării serviciului de alimentare cu apă, respectiv reluării furnizării/prestării serviciului, se suportă de utilizator.

Față de dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 5/2001, constatându-se existența unei creanțe certe, lichide și exigibile împotriva debitorului, ce izvorăște din convenția încheiată cu creditoarea, cât și față de dispozițiile art. 969 Cod civil, ce conferă putere de lege convențiilor părților și care se aplică și în cauză conform art. 102 din Legea nr. 71/2011, va fi admisă cererea de emitere a somației de plată, urmând ca debitorul să fie obligat către creditoare la plata sumei de 186 lei, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr._/15.04.2011.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, urmează a obliga debitorul și la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă de timbru și timbre judiciare.

Văzând și prevederile art. 8 din O.G. nr. 5/2001,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de creditoarea S.C. H. P. S.A., cu sediul în mun. Ploiești, .. 1, jud. P., în contradictoriu cu debitorul A. D., domiciliat în mun. Ploiești, ., ., ., jud. P. și în consecință:

Somează debitorul să plătească creditoarei în termen de 20 de zile de la primirea prezentei suma de 186 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr._/15.04.2011.

Obligă debitorul să plătească creditoarei suma de 39,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de cerere în anulare la Judecătoria Câmpina, pentru debitor, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4.04.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. S. M. L.

Red. ES/ES

4 ex./14.05.2013

1 comunicare creditoare

1 scrisoare recomandată debitor

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 1047/2013. Judecătoria CÂMPINA