Revendicare imobiliară. Sentința nr. 107/2013. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 107/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 16-01-2013 în dosarul nr. 6544/204/2011

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

SECTIA CIVILA

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 107/2013

Ședința publică de la 16 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M.-L. E.

Grefier: A. E. V.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanți D. I., D. M. și pe pârâtă B. A. I., având ca obiect revendicare imobiliară - REJUDECARE.

Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 09.01.2013, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța - pentru a delibera - a amânat pronunțarea pentru astăzi data de mai sus, când:

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față;

P. cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamanții D. I. și D. M. au chemat în judecată civilă pe pârâta B. A. I., prin procurator B. G., pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de circa 15 mp situat în orașul B., ., nr.4, jud. Prahova și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt proprietarii imobilului situat în orașul B., ., nr.4, compus din teren de 637,56 mp și construcția aflată pe acesta, conform contractului de vânzare-cumpărare nr.968/1965, iar pe latura de sud terenul se învecinează cu proprietatea pârâtei.

Reclamanții au mai arătat că în perioada anilor 1992-1993 tatăl pârâtei a modificat aliniamentul gardului dintre proprietăți, în sensul că l-a mutat în interiorul proprietății lor pentru a avea mai mult spațiu pentru accesul la o magazie pe care a extins-o spre proprietatea lor.

Reclamanții au precizat că la vremea respectivă gardul despărțitor era din plasă de sârmă, iar ulterior gardul a fost făcut din tablă ondulată.

În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe disp.art.480 și urm.din codul civil.

În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus în copie la dosar contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.968/1965 și schița de plan (f.8,9), notificarea comunicată pârâtei (f.11), planșe fotografice (f.13-15) și au solicitat probe cu înscrisuri, interogatoriu, martori și expertiză topometrică.

P. întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a solicitat obligarea reclamanților la daune în valoare de 20.000 euro, ce urmează să o doneze școlilor generale din . arătat că în anul 1993 tatăl său avea vârsta de 89 de ani și nu se afla în capacitatea fizică de a muta gardul, iar în anul 1994 a decedat.

Pârâta a mai arătat că la data cumpărării imobilului de catre reclamanti, 06.05.1965, tatăl său nu mai era proprietar al terenului și locuinței învecinate cu reclamanții, pe care le-a cumpărat în anul 1948, deoarece acestea au fost rechiziționate și trecute în proprietatea statului și a fost repus în drepturi prin Decizia nr. 137/26.01.1968.

Cu privire la gardul dintre proprietăți, pârâta a arătat că în anul 1994, de comun acord cu reclamanții, au stabilit să înlocuiască gardul din plasă de sârmă și țambre cu unul din tablă ondulată sudată pe stâlpi metalici, iar reclamantul a supravegheat să nu devieze gardul de la traseul vechiului gard.

În drept, pârâta și-a întemeiat cererea pe disp.art.115 și urm. din codul de procedură civilă.

În dovedirea susținerilor sale, pârâta a depus în copie la dosar actul de vânzare-cumpărare din 25.11.1948 (f.19), Decizia nr.137/26.01.1968 (f.21).

În cauză au fost încuviințate și administrate probe cu înscrisuri, interogatoriu, martori și expertiză topometrică.

În cadrul probei cu înscrisuri s-a depus la dosar de către pârâtă planul de amplasament (f.59-60), sentința civilă nr.1720/2007 a Judecătoriei Câmpina (f.61), schița de plan întocmită de expertul P. D. (f.63).

La solicitarea reclamanților au fost audiați martorii T. C. și L. Doinița (f.82,105) iar la cererea pârâtei au fost audiați martorii Negoteiu M. și U. Ș. (f.83 și 84).

A fost efectuată o expertiză topgrafica de către expert Simaciu V., care a identificat și măsurat terenurile deținute de părți (f.94) iar în urma obiecțiunilor formulate de părți s-a dispus refacerea raportului de expertiză, urmând ca expertul să identifice terenul de 650 mp proprietatea pârâtei (f.136), cele doua refaceri ale raportului de expertiza topografica (f.117-120 si f.136-139).

A fost luat interogatoriul pârâtei (f.110), iar la solicitarea pârâtei a fost luat interogatoriul reclamanților (f.121-124) .

P. sentința civila nr 3275/10.11. 2010 pronunțată de Judecătoria Câmpina s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți ,s-a dispus obligarea pârâtei să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 2 mp identificat cu punctele 4,5,6,M,L,M,4 conform variantei a doua din raportul de expertiză efectuat de expert Simaciu V. (f.136) și s-a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei privind acordarea daunelor morale.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanți D. I. și D. M. și parata B. A. I., iar prin Decizia civilă nr 847/2.06.2011 s-au admis recursurile, s-a casat sentinta atacata si s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, Judecătoria Câmpina, apreciind că pe baza expertizei efectuata la instanța de fond nu se poate stabili daca s-a acaparat sau nu o suprafața de teren de către pârâta din proprietatea reclamanților, iar în calea de atac a recursului nu este admisibila efectuarea unei asemenea probe.

Cauza a fost reinregistrata pe rolul Judecătoriei Câmpina înregistrată sub nr._ .

Avand in vedere considerentele Deciziei de Casare 847/2.06.2011, in cauza s-a dispus efectuarea unei noi expertize topografice avand ca obiective având ca obiective: identificarea, măsurarea, evidențierea pe schița de plan a terenului ce a făcut obiectul contractului de vânzare–cumpărare nr. 168/1965, ținându-se seama de schița de plan aferenta acestui contract, identificarea, măsurarea, evidențierea pe schița de plan a terenului de 2125,95 mp ce a făcut obiectul actului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 25.11.1948, sa se precizeze dacă terenul în suprafața de 637,56 mp dobândit în baza contractului de vânzare – cumpărare aut. 968/1965 este unul si același cu terenul de 500 mp, identificat pe schița de plan existentă la fila 25 dosar fond, identificarea, măsurarea, evidențierea pe schița de plan a terenului in suprafață de 745 mp, ce a făcut obiectul contractului de donație nr. 5396/1961, a terenului in suprafață de 580 mp, ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 2932/1994, (fila 103 dosar 384/2006), să se precizeze daca aceste terenuri fac parte sau nu din terenul de 2125, 95 mp, proprietatea autorului paratei, identificarea, măsurarea, evidențierea pe schița de plan, în cazul în care există, a diferenței de teren dintre terenul de 745 mp donat pârâtei și cel de 580 mp vândut de către aceasta din urmă, identificarea, măsurarea, evidențierea pe schița de plan a terenului rămas în proprietatea autorului paratei după efectuarea operațiunilor juridice de donație a terenului de 745 mp si respectiv a terenului vândut in suprafața de 580 mp, identificarea, măsurarea, evidențierea pe schița de plan a terenului ce a făcut obiectul ieșirii din indiviziune conform sentinței civile nr.1720 /11.06.2007, să se precizeze daca acest teren este unul si același cu cel rămas după donarea suprafeței de 745 mp. si respectiv după vânzarea terenului de 580 mp., să se precizeze de către expert dacă în urma acestor operațiuni de vânzare, respectiv donație s-a modificat latura ce separa proprietatea reclamanților de proprietatea autorului paratei si în ce condiții, identificarea si evidențierea pe schița de plan a semnelor vechi de hotar dintre cele doua terenuri si in ce constau acestea, precum si a semnelor noi de hotar dintre cele doua proprietatea, ținând seama de întinderea reala a acestora si in ce constau acestea, identificarea, măsurarea, evidențierea pe schița de plan a terenului in litigiu de circa 15 mp, să se precizeze din ce suprafețe de teren descrise mai sus face parte terenul în litigiu, în ce condiții, daca în urma identificării terenului in raport de actele de proprietate exista sau nu diferențe in minus sau în plus de teren, care este cauza acestor diferențe, dacă se înscriu în limitele de toleranta admise sau nu, în ce condiții, ținând seama si de hărțile cadastrale existente de-a lungul timpului.

A fost depus la dosar raportul de expertiza topografica intocmit de exp. A. F. (f.49-53), punctul de vedere al expertului consilier topometru .P. Dumtiru (f.59-60), incuviintat reclamantilor si raspunsul la obiectiunile incuviintate de instanta cu privire la raportul de expertiza intocmit de exp. A. F. (f.64-66) .

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:

P. contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.968 din 06.05.1965 reclamanții au dobândit în proprietate terenul în suprafață de 637,56 mp situat în orașul B., . care se învecina pe latura de sud cu proprietatea fostului Sfat Popular, pe o lungime de 32,40 ml (f.8).

Conform actului de vânzare-cumpărare din 25.XI.1948, autorul pârâtei, L. M. a dobândit în proprietate suprafața de 2125,95 mp teren și construcțiile aflate pe teren (f.19), iar prin decizia nr.137 din 26.01.1968 a fost revocată decizia nr.959 din 26.05.1965 pct.4 prin care imobilul proprietatea autorului pârâtei a fost rechiziționat și s-a recunoscut acestuia dreptul de proprietate asupra imobilului menționat (f.21).

P. sentința civilă nr.1720 din 11.06.2007 pronunțată de Judecătoria Câmpina, rămasă irevocabilă prin neapelare, s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra averii succesorale a defunctului L. M. D., conform variantei unice din expertiza refacere 2, întocmită de expertul P. D., iar pârâtei i-a fost atribuit în lot terenul în suprafață de 650 mp (f.61-63).

Din expertiza topometrică efectuată în dosarul nr.384/2006 de expert P. D., rezultă că proprietatea pârâtei se învecinează cu proprietatea reclamanților pe latura K-L, având lungimea de 27,24 ml (f.63).

Conform raportului de expertiza topografica intocmit cu ocazia rejudecarii cauzei, de catre exp. A. F. (f.49-53), reclamantii au din acte o suprafata de 637, 56 mp, iar din masuratori a rezultat o suprafat de 617 mp ,deci mai mica cu 20, 56 mp, suprafata ce nu se incadreaza in tolerantele prevazute de actele normative in vigoare +/-2% (12,75mp) .

Terenul proprietatea paratei a facut parte initial din din suprafata de 2125,95 mp, din acte, iar din masuratori rezultat o suprafata de 2060 mp, deci mai mica cu 65,95 mp, suprafata ce nu se incadreaza in tolerantele prevazute de actele normative in vigoare +/-2% (42,52 mp) .

Conform contractului de donatie autentificat sub nr.5395/1961, tatal paratei, Lazeanu M. a donat fiicei sale, parata din prezenta cauza, terenul in suprafata de 745 mp, situat in or. B., ., jud. Prahova, teren din care parata a instrainat suprafata de 580 mp, prin contractul de vanzare cumparare aut. sub. nr.2932/1994.

Asa cum au fost identificate prin raportul de expertiza topografica intocmit de exp. A. F. (f.49-53),aceste doua terenuri au facut parte din suprafata de 2125,95 mp, iar dupa incheierea acestor acte juridice, in patrimoniul autorului paratei, a ramas suprafata de 1380, 95 mp si respectiv de 1545, 95 mp .

S-a mai stabilit prin acelasi raport de expertiza ca suprafata de teren ce a facut obiectul iesirii din indiviziune conform sentinței civile nr.1720 din 11.06.2007 pronunțată de Judecătoria Câmpina, este conform masuratorilor, de 1317 mp, acest teren fiind unul si acelasi cu cel ramas dupa donarea suprafetei de 745 mp, dar, in mod evident, nefiind acelasi cu cel ramas dupa incheierea de catre parata a contractului de vanzare cumparare aut. sub. nr.2932/1994, pentru suprafafata de 580 mp ,suprafata care facea parte din terenul donat de 745 mp .

Cert este ca in urma celor doua operatiuni nu s-a modificat latura . reclamantilor de proprietatea autorului paratei, astfel cum rezulta si din schita de plan f .51.

Asa cum s-a aratat prin raportul de expertiza topografica raspuns la obiectiuni (f.64), nici reclamantii, nici parata nu au o suprafata mai mare decat cea din acte, iar aliniamentul actual al gardului despartitor dintre cele doua proprietati, configurat in planul de siuatie nr.2 anexat la raportul refacere (f.66), respecta atat aliniamentul precizat in sentinta civila nr. nr.1720/2007, cat si existenta fosei septice si a uni canal colector care indica faptul ca paratii nu au avut cum sa modifice acest aliniament .

Cu toate ca martorii audiati in primul ciclu procesual la solicitarea reclamantilor, T. C. și L. Doinița (f.82,105) au aratat ca parata a modificat amplasamentul gardului despartitor dintre cele doua proprietati, in dreptul magaziei acesteia, declaratiile lor sunt contradictorii in ceea ce priveste momentul schimbarii amplasamentului, astfel incat vor fi inlaturate pe acest aspect .

Astfel, martorul T. C. arata ca in perioada anului 1992-1993 a fost efectuata o prima modificare a gardului, din tambre in plasa, dar nu s-a modificat aliniamentul, decat in anul 1995 cand s-a facut gardul din tabla ondulata, in timp ce martorul L. Doinița arata ca in anul 1992 gardul din lemn dintre cele doua proprietati a fost inlocuit de parata cu unul din plasa pe stalpi de teava, gard ce a fost pozitionat cu acea ocazie in interiorul proprietatii reclamantilor, iar in anii 1995-1996 parata a montat niste panouri din tabla in locul plasei de sarma, dar sudate pe aceeasi stapli.

De cealalta, parte martorii audiati la solicitarea paratei Negoteiu M. și U. Ș. (f.83 și 84) au aratat ca singura modificare a gardului despartitor a avut loc in anul 1994, respectiv 1995, cand au fost montate panouri din tabla ondulata, pe stalpiii existenti, care au fost doar indreptati, fara sa le fie schimbat amplasamentul .

In drept ,actiunea in revendicare este o actiune reala prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului sau, cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar, insa in cauza, reclamantii nu au facut dovada ca parata a acaparat . gardului despartitor, o anumita suprafata din terenul reclamanantilor, iar din concluziile raportului de expertiza topografica initial si refacere intocmit de exp. Andreesu F., a rezultat ca nici reclamantii, nici parata nu au o suprafata mai mare decat cea din acte, linia de hotar corecta fiind considerata atat de expertul titular Andreesu F., cat si de expertul conilier incuviintat paratei, Stancesu F., pe aliniamentul actual al gardului despartitor, ce coincide cu aliniamentul precizat in in sentinta civila nr. nr.1720/2007.

F. de aceste considerente, instanta in temeiul art 480 cod civ de la 1864, va respinge actiunea in revendicare formulata de reclamanti, ca neintemeiata.

P. întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat obligarea reclamanților la plata daunelor în sumă de 20.000 euro reprezentând daune morale și materiale produse ca urmare a acțiunii reclamanților, instanța reține că pârâta nu a dovedit existența unor daune materiale, iar în ceea ce privește daunele morale, instanța reține că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a reclamanților.

Astfel, instanța reține că prin formularea acțiunii în revendicare, reclamanții nu au încălcat o obligație legală, cu caracter general, având în vedere că în baza disp. art.480 din codul civil de la 1864, titularul dreptului de proprietate asupra unui bun imobil poate obține recunoașterea dreptului său și eventual restituirea bunului său de la orice persoană care îl posedă pe nedrept. Acest mijloc procedural este prevăzut de lege și nu se poate aprecia că reclamanții au încălcat o obligație legală prin formularea unei astfel de acțiuni și care să constituie o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii care să angajeze răspunderea delictuală a reclamanților pentru prejudiciul produs pârâtei.

În consecință, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată cererea pârâtei privind obligarea reclamanților la plata daunelor în sumă de 20.000 euro.

În baza art. 274 din codul de procedură civilă, urmează a obliga reclamantii sa plateasca paratei suma de 743,64 lei cheltuieli de judecată, din care 43,65 taxa de timbru si timbru judiciar achitate de parata in recurs, conform chitantei f.35 dosar recurs si 700 lei onorariu avocat conf. chitantei nr.7/19.11.2012 .

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge ca neintemeiata acțiunea formulată de reclamanții D. I. și D. M. domiciliați în orașul B., . nr. 4, jud. Prahova împotriva pârâtei B. A. I. domicilata in B., ., jud. Prahova, prin procurator B. G. domiciliat în mun. București, .. 154, ., ., sector 1, și în consecință:

Respinge cererea reconvențională formulată de pârâta privind acordarea daunelor morale.

Obligă reclamanții să plătească pârâtei suma de 743,65 lei cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 16.01.2013

PREȘEDINTE, Grefier,

M.-L. E.

Red.MLE/MBC

6 ex./18.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Sentința nr. 107/2013. Judecătoria CÂMPINA