Acţiune în constatare. Sentința nr. 2028/2014. Judecătoria CÂMPINA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2028/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 18-06-2014 în dosarul nr. 649/204/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2028
Ședința publică de la 18 iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M.-L. E.
Grefier: A. E. V.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanții C. L. I. și C. P. C. și pe pârâtă S.C. V. R. S.A. prin Sucursala Câmpina, având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 04.06.2014, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța - pentru a permite părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, când instanța - pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, când:
INSTANȚA
Asupra cauzei de față
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată la data de 05.02.2014 sub nr._, reclamanții C. L. I. și C. P. C. au formulat acțiune în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A., prin Sucursala Câmpina, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța: să se constate că pct. 5 lit. a din Condițiile speciale și pct. 3.5 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._/23.07.2007, care prevăd plata lunara a unui comision de risc în cuantum de 0,15 % aplicat soldului creditului, constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000; să se constate că pct. 5.1 din Actul adițional la Convenția de credit_/23.07.2007, prin care s-a introdus comisionul lunar de administrare în cuantum de 0,15 % aplicat soldului creditului, constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000; să se constate că pct. 5 lit. d din convenția de credit, prin care s-a introdus comisionul de gestiune, constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000; să se dispună repunerea părților în situația anterioară inserării clauzelor privind comisionul de risc (devenit de administrare) și, drept consecință, să se dispună obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți, în integralitate, a sumelor de bani încasate cu titlu de comision, de la data încheierii contractului și până la data pronunțării hotărârii; să se dispună repunerea părților în situația anterioară inserării clauzelor privind comisionul de gestiune și, drept consecință, să se dispună obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a sumelor de bani încasate cu titlu de comision de gestiune în cuantum de 200 CHF; să se dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate potrivit art. 3 alin. 1 din OG 9/2000 cu modificările și completările ulterioare, asupra fiecărei sume plătite pârâtei cu titlu de comision de risc (administrare), precum și comision de gestiune, de la data plății de către reclamanți a fiecărei sume de bani în parte și până la data restituirii efective de către pârâtă a acestor sume; să se dispună anularea clauzelor menționate, menținând ca valabile restul dispozițiilor convenției de credit, și obligarea pârâtei la încheierea unui act adițional la contractul de credit, în sensul derulării în continuare a acestuia, fără comisionul lunar de administrare în cuantum de 0,15 % plătibil lunar din soldul creditului, până la încetarea raporturilor bancare contractuale, și fără introducerea vreunui alt comision; să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.500 RON cu titlu de daune morale pentru prejudiciul ocazionat și, totodată, să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că la data de 23.07.2007 au încheiat Convenția de credit nr._/23.07.2007 cu .,prin Sucursala Câmpina, reclamanții având calitatea de împrumutați, pentru suma de 80.500 CHF, pe o perioadă de 300 luni, instituindu-se în favoarea băncii, pentru garantarea împrumutului, ipoteca de rangul I asupra imobilului descris la punctul 7 din Convenția de credit. Reclamanții au precizat că nu au fost de acord cu redenumirea comisionului de risc în comision de administrare, astfel că au refuzat să semneze Actul adițional întocmit de către pârâtă cu ocazia intrării în vigoare a OG 50/2010, notificând în mod repetat banca în acest sens.
Reclamanții au mai arătat că în prevederile contractuale cuprinse în cadrul convenției de credit, respectiv condițiile generale și condițiile speciale, au fost stipulate în sarcina lor o . îndatoriri contractuale ce ar fi fost inserate cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 197/2000, a dispozițiilor legale de drept comun prevăzute de vechiul CodCivil precum și a reglementărilor prevăzute de OUG nr. 50/2010, în acest sens reclamanții referindu-se la clauza contractuală prevăzută de art. 5 lit. a din convențiile de credit referitoare la perceperea comisionului de risc lunar în cuantum de 0,15% calculat la soldul creditor de restituit.
Potrivit reclamanților, respectiva clauză contractuală, în mod nelegal și neîntemeiat ar fi fost prevăzută în contract fără a da posibilitatea reclamanților de a o negocia, sau de a solicita înlăturarea ei. De asemenea, reclamanții au susținut că această clauză a fost impusă și inclusă în cadrul contractului în virtutea poziției dominante pe care o instituție bancară o are față de cocontractanții ei precum și prin prisma caracterului de adeziune a contractului de creditare, și au apreciat că este falsă cauza juridică pe care respectiva prevedere convențională se întemeiază, contrară bunelor moravuri și bunei-credințe, aceasta deoarece reclamanții și-au asumat o . obligații contractuale de garantare a restituirii sumei împrumutate, garanții pe care reclamanții le aduc la cunoștința instanței și pe care le apreciază suficiente pentru a asigura creditoarea de recuperarea împrumutului acordat și a celorlalte
speze.
Astfel, reclamanții au arătat că, pe lângă aceste măsuri luate în vederea asigurării restituirii împrumutului, suficient de numeroase și de oneroase în opinia lor, în mod nelegal și prin mijlocirea clauzelor abuzive, în cadrul pct. 5 lit. a din Condițiile speciale ale Convenției de credit, s-a instituit obligarea reclamanților la plata unui comision de risc, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată durata de derulare a convenției de credit. De asemenea, reclamanții au mai susținut că până la data introducerii cererii de chemare în judecată au plătit la termen toate ratele creditului, fapt pentru care apreciază că plata acestui comision nu se justifică. Totodată, au menționat că nu au reușit să rezolve pe cale amiabilă diferendul privind perceperea comisionului de risc.
Reclamanții au considerat că instituirea și perceperea comisionului de risc este una nelegală și că nu are un temei fondat ori o cauză juridică reală, susținând că, față de caracterul abuziv al clauzei și de aplicarea sancțiunii nulității acesteia, se impune consecința repunerii părților în situația anterioară, conform prevederilor OUG nr. 50/2010 și ale Legii nr. 288/2010. Totodată, reclamanții au invocat încălcarea principiului egalității părților la încheierea actelor juridice de drept privat, încălcare efectuată prin mijlocirea unei cauze abuzive, fiind totodată încălcate prevederile Legii nr. 193/2000. De asemenea, reclamanții au apreciat că astfel între prestațiile părților există o disproporție vădită și că au fost încălcate prevederile legale instituite prin art. 970 C.civ, respectiv principiul îndeplinirii obligațiilor și exercitării drepturilor cu bună-credință. Astfel, au susținut că nu se poate afirma că atât la momentul încheierii convențiilor de credit cât și ulterior pârâta a impus prevedea contractuală cu bună credință și manifestată de un principiu al echității. Dimpotrivă, apreciază reclamanții, banca s-ar fi impus pe cale unilaterală prin mijlocirea caracterului de adeziune al contractului de credit și prin punerea acestuia la dispoziție printr-un formular tipizat de pe poziția dominantă pe care o instituție financiară o are față de un particular.
În drept, reclamanții s-au întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 193/2000, OUG nr. 50/2010, Legii nr. 21/1992 și ale Codului civil de la 1864.
Reclamanții au atașat cererii de chemare în judecată, copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe Convenția credit, contract de garanție imobiliară de rang II și scadentarul emis la momentul încheierii convenției de credit, corespondența cu banca și proces-verbal de informare gratuită privind avantajele medierii, practica judiciara în materie (f. 13-128).
La data de 07.03.2014, pârâta a depus întâmpinare (f. 132), prin care a solicitat, pe cale de excepție, anularea cererii formulate ca netimbrată și respingerea cererii formulate, în parte, ca lipsită de obiect, și în situația în care instanța ar aprecia că nu se impune timbrarea la valoare a acțiunii în constatarea nulității, în ceea ce privește al patrulea și al cincilea capăt de cerere, a solicitat, în principal, ca reclamanții să precizeze cuantumul sumelor ce solicită a le fi restituite și să timbreze cererea la acea valoare și, în subsidiar, respingerea ca inadmisibile a acestora. De asemenea, a fost invocată excepția prescripției dreptului la acțiune pentru aceste două capete de cerere. În cazul respingerii excepțiilor invocate, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Astfel, pârâta a susținut că Legea nr. 146/1997 a fost abrogată, că reclamanții au învestit instanța cu o acțiune în constatarea nulității unor clauze abuzive, sens în care sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. 2 lit. a din OG nr. 80/2013. A mai arătat că actul adițional propus și nesemnat de către reclamanți a fost implementat de bancă, fiind considerat acceptat tacit, în conformitate cu art. 95 alin. 5 din OUG nr. 50/2010. Pârâta a mai susținut că, urmare a actului adițional acceptat tacit de către reclamanți, potrivit OUG nr. 50/2010 în forma sa inițială, clauzele defăimate de reclamanți ca fiind abuzive nu mai sunt în ființă, motiv pentru care pârâta a apreciat acțiunea ca fiind lipsită, în parte, de obiect.
Cu privire la al patrulea și al cincilea capăt de cerere pârâta a apreciat că acestea au caracter patrimonial, fiindu-le aplicabile dispozițiile legale privind achitarea taxei de timbru la valoarea solicitată.
Pârâta a mai susținut că acele clauze defăimate de reclamanți ca fiind abuzive, sunt clauze ce privesc cerința de preț și de plată raportat la produsele sau serviciile oferite în schimb, exprimate în mod clar și inteligibil. Mai mult decât atât, a mai precizat pârâta, potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, pentru ca o clauză contractuală să poată fi considerată abuzivă, este necesar ca respectiva clauză sa îndeplinească cumulativ mai multe condiții și anume:
să nu fi fost negociată cu consumatorul și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, condiții ce nu ar fi îndeplinite în speță.
De asemenea, pârâta a atașat soluții din jurisprudența națională (f. 139-152).
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar, reclamanții au solicitat constatarea netemeiniciei apărărilor pârâtei, susținând că la momentul încheierii convenției de credit, Legea nr. 193/2000 era în vigoare, că sumele achitate cu titlu de comision de risc nu pot reprezenta un cost sau o componentă a costului întrucât costul presupune contravaloarea/cuantificarea unor prestații din partea băncii în schimbul unui serviciu/beneficiu acordat celeilalte părți, or în cauză banca nu prestează nicio activitate, neputând fi pusă problema că respectivele sume bănești ar reprezenta un cost al contractului, și că clauza privind comisionul de risc a fost impusă unilateral de către bancă prin intermediul unui contract preformulat, fapt pentru care clauza de risc sau cuantumul acesteia nu puteau fi negociate la momentul încheierii contractului. Cu privire la excepțiile invocate de către pârâtă, reclamanții au solicitat respingerea acestora ca neîntemeiate (f. 159-162).
Prin încheierea din data de 30.04.2014 instanța a respins excepția netimbrării acțiunii față de disp. art 29 lit f.din OUG 80/2013, având în vedere izvorul pretențiilor și nu natura prejudiciului și reținând că prejudiciul ce se pretinde a fi recuperat este adus unei persoane fizice care are calitatea de consumator față de pârâtă .
Totodată prin aceeași încheiere a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la capetele 4 si 5 din cerere, întrucât repunerea părților ân situația anterioară prin restiuirea sumelor încasate cu titlu de comision, este o consecință, un efect al constatării caracterului abuziv al unor clauze din contractul de credit, ce echivalează cu constatarea nulității absolute a acestora, nefiind aplicabilă sancțiunea existentă în cazul nulității relative ( anularea clauzei)și pe cale de consecință, nici dispozițiile art.3 alin 1 din Decretul 167/1958.
Cu privire la excepția lipsei parțiale de obiect a acțiunii referitoare la faptul că nu mai sunt în ființă clauzele defăimate de reclamanți ca fiind abuzive, cu excepția comisionului de administrare, instanța a considerat că aceasta este de fapt o apărare de fond, urmând a fi analizată ca atare .
La același termen de judecată instanța a încuviințat la solicitarea reclamantei și a pârâtei, probele cu înscrisuri si interogatorii .
Pârâta nu a depus răspunsul scris la interogatoriul formulat de reclamanti si depus la f.128 dosar și nici nu a depus interogatoriu pentru a fi luat reclamantilor, la termenul acordat în acest scop .
Analizând actele și lucrarile dosarului instanța a reținut următoarele :
Între reclamanții C. L. I. și C. P. C. în calitate de împrumutați și pârâta S.C. V. R. S.A., prin Sucursala Câmpina în calitate de împrumutător, s-a încheiat contractul de credit nr._/23.07.2007, în valoare de _ CHF , pe o durată de 300 luni, cu garanție ipotecară imobiliară de rangul II asupra imobilului descris la pct.7 din convenția de credit .
Conform art 5 lit a din Condițiile speciale și pct. 3.5 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._/23.07.2007, s-a stabilit plata unui comision de risc în cuantum de 0,15 % aplicat soldului creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toată perioada de derulare a convenției de credit .
Analizând clauza contractuală referitoare la perceperea comisionului de risc, instanța reține că aceasta are caracter abuziv și intră sub incidența Legii 192/2003, față de modul în care a fost redactată, fără nicio posibilitate de negociere pentru reclamanți, iar scopul perceperii acestui comision este neclar, terminologia folosită nefiind descrisă în condițiile generale ale contractului încheiat cu pârâta, pentru ca reclamanții să fie în deplină cunoștință de cauză, cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comisoin de risc .De asemenea, nici instanța nu poate aprecia cu privire la legalitatea acestei clauze, din moment ce motivația perceperii acestor comisioane nu este detaliată nici în cuprinsul condițiilor speciale nici în cel al condițiilor generale ale contractului .
Chiar dacă odată cu apariția OUG 50/2010 pârâta a propus reclamanților un Act adițional la contractul de credit, în care nu se mai regăsește comisionul de risc, devenit comision de administrare, aceasta nu conduce la concluzia ca este lipsită de obiect cererea prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al clauzei inserată în art 5 lit a din Condițiile speciale și pct. 3.5 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._/23.07.2007, deoarece până la aplicarea actului adițional acest comision a fost perceput, in mod nelegal, creând reclamanților un prejudiciu patrimonial .
Prin actul adițional la convenția de credit nr._/23.07.2007, ulterior apariției OUG 50/_, s-a eliminat comisionul de risc și s-a introdus în sarcina împrumutaților comisionul lunar de administrare în cuantum de 0,15 % aplicat soldului creditului.
Acest act adițional ,însă, nu a fost semnat de reclamanți, astfel că nu poate fi considerat ca fiind acceptat tacit de către aceștia, dat fiind dispozițiile Legii nr.288/2010 pentru aprobarea OUG 50/_, privind contractele de credit pentru consumatori.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
(4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.
(5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de:
a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului, la momentul încheierii acestuia;
b) toți factorii care au determinat încheierea contractului;
c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Conform art. 6 din aceeași lege, clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege, nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
În ce privește încheierea contractului, instanța apreciază că reclamanții, în calitate de consumatori, au acționat de pe o poziție inegală, în raport cu banca.
Contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractanților de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze, fiind redactate în spiritul prevederilor art. 4 alin. 2 din lege.
Reclamanții nu au avut posibilitatea să negocieze această clauză din contract, întreg actul juridic fiind impus, în forma respectivă, de către bancă. Conform art.4 alin.3, teza finală din Legea nr. 193/2000, băncii îi revenea obligația de a dovedi că a negociat, în mod direct, clauzele abuzive cu împrumutatul, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză. Negocierea presupune existența unei oferte din partea fiecărei părți cocontractante, ori sub acest aspect, doar pârâta a fost cea care a făcut oferta care trebuia acceptată de către reclamanți dacă doreau accesarea creditului .
Instanța observa ca prin inserarea clauzei privind comisionul de risc devenit comision de administrare, se produce si un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților .
Astfel, dacă inițial comisionul de risc a fost perceput de către bancă pentru punerea la dispoziție a creditului, în varianta clauzei cuprinse în actul adițional la contractul initial ( act în care se prevede perceperea de către bancă a comisionului de administrare de credit ), acesta este perceput pentru administrarea de către bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea sumei principale la dispoziția împrumutaților, în termenii și condițiile prevăzute în convenție .
Lecturând drepturile și obligațiile părților inserate în contract, instanța reține că împrumutaților le revine în schimbul obligației societății bancare de punere la dispoziție a creditului,o . de obligații si contraprestații, respectiv aceea de achita dobândă la suma de bani împrumutată,, de a garanta cu ipotecă restituirea creditului, obligația de a încheia un contract de asigurare a bunului ipotecat, de furnizare a oricăror informații referitoare la situația financiară a reclamanților, la acestea adăugându-se și gajul general asupra patrimoniului reclamanților împrumutați.
Din ansamblul prevederilor contractuale se deduce că ponderea obligațiilor împrumutatului este mult mai mare față de ponderea pe care o au obligațiile corelative ale băncii, ceea ce se deduce din faptul că banca a creat un sistem de clauze menite să o asigure perfect împotriva oricărui risc, eliminând astfel posibilitatea ca vreunul dintre aceste riscuri să se repercuteze asupra situației financiare a bancii și punând toate riscurile pe care le implică activitatea de creditare în sarcina împrumutaților .
În concluzie, dezechilibrul dintre drepturile și obligațiile părților rezidă în faptul că banca percepe, printr-un mod de calcul stabilit ab initio, contravaloarea prejudiciului suferit de către aceasta ca urmare a neexecutării contractului de către reclamanți, fără a avea certitudinea survenirii unei asemenea neexecutări și fără a restitui suma de bani astfel încasată, în situația în care contractul este executat întocmai de către consumator, ceea ce înseamnă că se impune consumatorului, obligația reparării, concomitent cu plata cu plata fiecărei rate contractuale si a unui prejudiciu care nu este actual și cert, ajungându-se astfel la îmbogățirea fără just temei a comerciantului, în detrimentul consumatorului.
Dezechilibrul astfel creat este rezultatul nesocotirii cerințelor bunei credințe, societatea bancară inducând în eroare consumatorii, prin stipularea unor dobânzi mult mai mici și deci mult mai atractive în comparație cu dobânzile practicate de alte societăți bancare și recuperează apoi diferența prin stipularea comisionului de risc, mărind astfel, în mod artificial costul total al creditului, practic comisionul de risc reprezentând în aceste condiții o dobândă mascată.
De asemenea, nici apărarea intimatei referitoare la faptul că respectivele clauze nu puteau fi considerate ca abuzive cât timp se refereau la obiectul principal al contractului sau la prețul datorat pentru prestarea serviciului, deoarece acestea erau clar definite, atât dobânda cât și celelalte comisioane făcând parte din prețul contractului, instanța reține că prețul contractului este acela prevăzut la art.1 din Convenția de credit, și anume valoarea creditului ce urmează a fi restituit, or, clauzele declarate abuzive se referă la perceperea comisionului de risc,devenit comision de administrare .
De altfel, potrivit considerentelor de la pct. 44 al hotărârii CJUE – C – 484/08-Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid Piedad „dispozițiile art.4 alin.2 și art.8 din Directiva nr.93/13/CEE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări... care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale, privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului, sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil”.
Cum jurisprudența CJUE este obligatorie pentru instanțele românești rezultă că, oricum, instanța are posibilitatea să analizeze caracterul abuziv al acestor clauze, fapt ce s-a și petrecut.
Pentru toate aceste considerente, instanța în temeiul art 966, art 968, art 998, 999, cod civ 1865 rap la art 4 si 6 din Legea nr. 193/2000 va admite în parte acțiunea si va constata existența clauzei contractuale abuzive inserate la pct. 5 lit. a din Condițiile speciale și pct. 3.5 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._/23.07.2007, care prevăd plata lunară a comisionului de risc și a celei inserate pct. 5.1 din Actul adițional la Convenția de credit nr._/23.07.2007 privind comisionul lunar de administrare, va dispune înlăturarea din Actul adițional la Convenția de credit nr._/23.07.2007 a clauzei privind comisionul de administrare, va constata nulitatea acestora si pe cale de consecință va dispune repunerea părților în situația anterioară inserării clauzelor privind comisionul de risc (devenit de administrare) obligând pârâta să restituie reclamanților sumele încasate cu titlu de comision de risc și comision de administrare de la data încheierii contractului și până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art 3 alin 1 din OG 9/2000 va dispune obligarea pârâtei la plata dobânzii legale asupra fiecărei sume plătite cu titlu de comision de risc și administrare de la data plății de către reclamanți a fiecărei sume în parte, până la data restituirii efective de către pârâtă a acestor sume.
În ceea ce privește comisionul de gestiune inserat în art.5 lit d din convenția de credit, în cuantum de 200 CHF care se plătește integral pentru reevaluarea imobilului adus în garanție, cel târziu la data semnării convenției de credit, aceasta nu constituie o clauză abuzivă în sensul legii nr.193/2000 întrucât această suma a fost cunoscută încă de la momentul semnării contractului de către reclamanți și nu creează prin cuantumul său un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, motiv pentru care vor fi respinse ca neîntemeiate capetele de cerere care se referă la constatarea caracterului abuziv al pct.5 lit d din convenția de credit prin care s-a introdus comisionul de gestiune, la repunerea părților în situația anterioară inserării acestei clauze și obligarea restituirii sumelor de bani încasate cu acest titlu și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru această sumă .
Tot ca neîntemeiat va fi respins si capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 2500 RON, cu titlu de daune morale, în cauză reclamanții nefăcând dovada unui prejudiciu moral .
În baza art 453 Cod pr. civ ,va fi obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 3.500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat conform chitanței nr.286/02.06.2014 (f.173) .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite în parte acțiunea formulată de către reclamanții C. L. I. și C. P. C., ambii domiciliați în S., ., ., jud. Prahova, în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A., cu sediul în București, ., sector 2.
Constată nulitatea clauzei contractuale prevăzute la pct. 5 lit. a din Condițiile speciale și pct. 3.5 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._/23.07.2007, care prevăd plata lunară a comisionului de risc în cuantum de 0,15 % aplicat soldului creditului.
Constată nulitatea clauzei contractuale prevăzute la pct. 5.1 din Actul adițional la Convenția de credit nr._/23.07.2007 prin care s-a introdus comisionul lunar de administrare în cuantum de 0,15 % aplicat soldului creditului.
Dispune repunerea părților în situația anterioară inserării clauzelor privind comisionul de risc (devenit de administrare) și pe cale de consecință obligă pârâta să restituie reclamanților sumele încasate cu titlu de comision de risc și comision de administrare de la data încheierii contractului și până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Dispune obligarea pârâtei la plata dobânzii legale asupra fiecărei sume plătite cu titlu de comision de risc și administrare de la data plății de către reclamanți a fiecărei sume în parte, până la data restituirii efective de către pârâtă a acestor sume.
Dispune înlăturarea din actul Actul adițional la Convenția de credit nr._/23.07.2007 a clauzei privind comisionul de administrare.
Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.
Obligă pârâta să plătească reclamanților suma de 3.500 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel ce se va depune la Judecătoria Câmpina în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. M. L. V. A. E.
D-na grefier V. A., fiind în
concediu de odihnă, prezenta se
semnează de grefier-șef
RED .EL/5 ex /23.07.2014
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Partaj judiciar. Sentința nr. 540/2014. Judecătoria CÂMPINA → |
|---|
